Vasile Lupu și ambiția puterii bizantine

Vasile Lupu Fürst von Moldau. Imagine: Dirk Jansz van Santen, domeniu public, via Wikimedia Commons

În 1653, Vasile Lupu trecuse din nou Nistrul, însoțit de cazacii ginerelui său Timuș, și își recâștigase tronul după victoria de la Popricani. Putea să se oprească. A ales să-l urmărească pe rivalul Gheorghe Ștefan în Muntenia și să se răzbune pe Matei Basarab. La Finta a fost învins. Tronul Moldovei era pierdut definitiv.

În această răsturnare se vede întreaga tensiune a domniei sale: un conducător capabil să adune bogăție, sprijin și prestigiu, dar împins spre confruntări de ambiții care depășeau hotarele Moldovei.

Un nume ales după împărați

Născut în 1595 la Razgrad, în Imperiul Otoman, Vasile provenea din familia Coci. Tatăl său, Nicolae, intrase în boierimea Moldovei și ajunsese agă. Vasile a primit educație greacă și a urcat până la rangul de vornic.

Și-a luat numele Vasile după împărații Bizanțului. Alegerea anunța o aspirație care avea să-i marcheze politica: a urmărit o orientare greco-ortodoxă și a dorit să devină un nou împărat bizantin. În reprezentările vremii apare când cu cuca turcească, semnul supunerii față de Poartă, când cu o coroană de inspirație bizantină, împodobită cu bourul și acvila bicefală.

A ajuns pe tron în 1634, după ce condusese o răscoală împotriva lui Alexandru Iliaș și a oamenilor străini din jurul acestuia. Domnia sa a avut două etape: aprilie 1634-13 aprilie 1653 și 8 mai-16 iulie 1653. Administrator capabil și finanțist strălucit, a devenit aproape cel mai bogat om din Răsăritul creștin. Darurile oferite conducătorilor otomani i-au păstrat relațiile bune cu autoritățile imperiului.

Drumul spre Muntenia

Încă de la începutul domniei, Vasile Lupu a început intrigile împotriva lui Matei Basarab. În 1637 a intrat în Muntenia, unde a ars și a jefuit până la Râmnic. Matei, ajutat de oștile lui Gheorghe Rákóczi I, comandate de Ioan Kemény, l-a învins la Teleajen și l-a alungat.

Ambiția nu s-a stins. În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act prin care fiul său mai mare, Ioan, primea domnia Munteniei. A revenit cu ajutor tătăresc și a luat titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, însă armata sa a fost înfrântă la Ojogeni și Nenișori.

Din acea încercare a rămas un semn cu o istorie mai lungă decât victoria urmărită de domn. Documentul emis de Vasile Lupu la 1 noiembrie 1639 purta un sigiliu cu stemele unite ale Moldovei și Țării Românești. Această alcătuire avea să devină stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859.

Pacea clădită în piatră

Moartea fiului Ioan, în noiembrie 1639, a fost urmată de o perioadă mai liniștită. În 1644, Vasile Lupu s-a împăcat cu principii Munteniei și Transilvaniei. În amintirea înțelegerii, el a ridicat biserica Stelea la Târgoviște, iar Matei Basarab a construit biserica de la Soveja, în Moldova.

Alianțele au intrat și în viața familiei. Vasile Lupu fusese căsătorit mai întâi cu Tudosca, fiica vornicului Costea Băcioc, cu care i-a avut pe Ioan, Maria și Ruxandra. După moartea ei, s-a căsătorit în 1640 cu Ecaterina Cercheza; copiii lor au fost Ștefăniță, Ioan și Alexandru.

În 1645, Maria s-a căsătorit cu mare pompă cu nobilul lituanian Janusz Radziwiłł. După invazia tătară din 1646 și atacul cazacilor conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki, Vasile Lupu a trebuit să o dea pe Ruxandra de soție fiului hatmanului, Timuș. Căsătoria a întărit o alianță care avea să-i aducă domnului ajutor în ultima luptă pentru tron.

Cartea care intra în biserică și în stat

Splendoarea domniei s-a văzut în clădiri, școli și cărți. Vasile Lupu a ridicat biserici și mănăstiri, între care Sfinții Trei Ierarhi din Iași și Sfânta Paraschiva din Liov. La Trei Ierarhi a întemeiat Academia Vasiliană și o tipografie. Școala domnească fondată în 1640 preda în greacă și latină.

Cu sprijinul mitropolitului Varlaam, tiparul a dat cărți bisericești în română. La Iași a apărut în 1643 „Carte românească de învățătura duminicelor de peste an”, cunoscută drept „Cazania”, iar la Suceava s-au tipărit în 1645 „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc”. În prefața adresată întregii comunități a vorbitorilor de română ortodocși, domnul explica rostul lucrării:

„dăruim și noi acest dar limbii românești, carte pre limba românească”

În 1646 a fost publicată la Iași „Carte Românească de învățătură”, prima lege codificată și tipărită din Moldova, cunoscută și ca „Pravila lui Vasile Lupu”. Prin aceste cărți, limba română a făcut un pas important în biserică și în stat.

Activitatea culturală avea însă un preț. Cheltuielile pentru fast, monumente și protecția artelor au împins povara fiscală până la un nivel greu de suportat. În același timp, averea și legăturile sale i-au dat o influență puternică în lumea ortodoxă. Îi sprijinea financiar pe patriarhii din Constantinopol, Alexandria și Ierusalim și putea interveni în numirea sau înlăturarea lor. În 1640, intervenția sa l-a așezat pe Ilie Iorest în scaunul de mitropolit al Alba Iuliei.

Tronul pierdut și moștenirea rămasă

Căderea a pornit din jocul de putere al principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea, care dorea tronul Poloniei și avea nevoie de un om devotat în Moldova. Acel om a fost boierul Gheorghe Ștefan. În 1653, acesta a intrat în țară cu ajutorul lui Ioan Kemény, trimis de Rákóczi, și al lui Diicul Spătarul, trimis de Matei Basarab.

Vasile Lupu a fugit peste Nistru, la Camenița, dar s-a întors repede cu cazacii lui Timuș. Victoria de la Popricani i-a redat pentru scurt timp puterea. Urmărirea lui Gheorghe Ștefan până în Muntenia și înfrângerea de la Finta au încheiat însă domnia.

Fostul domn a trecut pe la cazaci și la tătarii din Crimeea, apoi a ajuns la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Șapte Turnuri. După eliberare, a încercat fără succes să recâștige tronul. A murit în aprilie 1661, la Constantinopol. Osemintele i-au fost aduse ulterior la Iași și reînhumate în biserica Trei Ierarhi, alături de membrii familiei sale.

Planurile sale din Muntenia s-au sfârșit prin înfrângere. Au rămas însă ctitoriile, școala, tiparul și cărțile care au întărit locul limbii române în viața publică. Vasile Lupu și-a dorit puterea unui împărat bizantin, dar urma sa cea mai trainică a fost aceea de protector al lumii ortodoxe și de ctitor al culturii Moldovei.