Cum a ajuns Andrei Șaguna mitropolitul care a reorganizat Biserica și școala românească

Andrei Șaguna Memorial Plaque UNESCO, Sibiu. Imagine: Chainwit., CC BY 4.0, via Wikimedia Commons

La 18 aprilie 1848, în Duminica Tomei, Andrei Șaguna a fost hirotonit episcop la Carloviț de către mitropolitul sârb Iosif Raiacici. Transilvania se pregătea de revoluție, iar noul episcop își definea misiunea prin cuvinte care legau Biserica de nevoile oamenilor și de contextul politic.

Se cere de la mine ca, prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane, și reînvierea aceasta să corespundă trebuinței Bisericii, mântuirii poporului și spiritului timpului.

Angajamentul său depășea viața religioasă. În anii următori, Șaguna s-a implicat în lupta pentru drepturile românilor ortodocși, a negociat cu împărați și guverne, a deschis o tipografie, a înființat un ziar și a organizat sute de școli. Parcursul lui a inclus și decizii controversate într-o epocă în care Transilvania era un câmp de luptă.

Drumul spre numele Andrei

S-a născut la 20 decembrie 1808, la Miskolc, în nordul Ungariei, într-o familie de aromâni din Grabovë, Albania. Părinții săi aveau legături de rudenie cu familia de bancheri Sina, care a susținut ulterior financiar unele dintre proiectele sale religioase. Copilul, botezat Anastasiu în biserica ortodoxă din Mișcolț, a crescut într-un mediu confesional complicat după ce tatăl său, Naum Șaguna, a trecut la catolicism în 1814.

A început școala în orașul natal în 1817. După moartea tatălui, a locuit în Casa Grabovsky din Mișcolț, iar între 1823 și 1829 s-a mutat în Palatul Grabovzsky din Pesta, la unchiul său Anastasiu Grabovsky. Nicolae Popea scria că, la îndemnul unchiului, tânărul a învățat limba română, deși nu este clar dacă aceasta se mai vorbea în familie.

În 1826 a absolvit gimnaziul catolic al călugărilor piariști din Pesta. A studiat filozofia și dreptul la Universitatea din Pesta, iar în 1829 a plecat la Vârșeț pentru teologie. La 24 octombrie 1833 s-a călugărit la Mănăstirea Novo Hopovo și a primit numele Andrei. A fost hirotonit diacon la Carloviț în 1834, a devenit secretarul mitropolitului Ștefan Stratimirovici în 1835 și a ajuns la treapta de arhimandrit în 1842.

După anii petrecuți la Novo Hopovo și la Mănăstirea Kovilij, lângă Novi Sad, a fost numit vicar general la Sibiu în iunie 1846. În ianuarie 1847 a intervenit în predarea Ecaterinei Varga către autoritățile imperiale, aceasta fiind o militantă maghiară pentru drepturile românilor. Episodul a rămas un punct sensibil în biografia sa. La 2 decembrie 1847, în Biserica Între Români din Turda, a fost ales episcop al Bisericii Ortodoxe.

Episcopul intră în revoluție

La scurt timp după hirotonire, pe 3/15 mai 1848, Șaguna prezida alături de episcopul greco-catolic Ioan Lemeni Adunarea de la Blaj. Românii cereau autonomie pentru Transilvania în cadrul Monarhiei și se opuneau unirii cu Ungaria. Șaguna a adoptat o poziție moderată, mizând pe negociere.

A condus delegația care a dus la Viena petiția de la Blaj. Deși proiectul unirii Transilvaniei cu Ungaria a fost impus, reprezentanții românilor au continuat discuțiile cu partea maghiară până în septembrie. Conflictul dintre Ungaria și Habsburgi a transformat regiunea în teatru de război. Conducerea românească s-a retras la Sibiu, sub protecția armatei austriece.

La 16/28 decembrie, Șaguna a organizat o nouă adunare la Sibiu și a trimis o altă petiție împăratului. Ideea unității a apărut în „Memoriul” națiunii române din Transilvania, Banat, zonele vecine ale Ungariei și Bucovina. Revendicările depășeau astfel granițele unei singure provincii.

Compromisul care a devenit acuzație

Iarna 1848-1849 a forțat o alegere dificilă. Generalul austriac Anton von Puchner considera că revoluționarii maghiari puteau fi opriți doar cu sprijinul Imperiului Rus. Șaguna a acceptat ideea, a mers la București și i-a cerut generalului rus Alexander von Lüders o intervenție pentru a-i proteja pe români și sași de trupele maghiare.

Negocierile au inclus și o petiție anonimă, emisă în numele unor „cetățeni ai Sibiului”. Rușii au intervenit, iar liderii maghiari l-au declarat pe Șaguna inamic. Lajos Kossuth l-a exclus explicit de la orice amnistie. Intervenția rusă masivă împotriva maghiarilor a avut loc abia la finalul lunii mai 1849, în baza acordului dintre Viena și Sankt Petersburg.

În februarie 1849, Șaguna se afla în Austria unde încerca să promoveze proiectul unui teritoriu comun pentru românii din imperiu, care să reunească Transilvania, Banatul și Bucovina. Planul a trezit suspiciunea autorităților. După înfrângerea lui Kossuth, Austria a retras promisiunile făcute românilor, de teamă că noile revendicări ar putea genera o altă criză.

Șaguna a rămas activ în politică. În martie 1850 a organizat la Sibiu un congres bisericesc la care a venit și Avram Iancu. În același an a condus o delegație la Viena pentru a cere o instituție de învățământ superior și mai multe drepturi educaționale pentru români. Majoritatea solicitărilor au fost ignorate.

Renașterea trece prin tipar și școală

Programul stabilit la Carloviț s-a transformat în fapte. La 27 august 1850 s-a deschis la Sibiu o tipografie eparhială finanțată de Șaguna. S-au tipărit acolo abecedare, manuale și cărți religioase. La 1 ianuarie 1853 a fondat „Telegraful Român”, ziar care apare fără întrerupere de atunci.

Din 1854 a pus bazele a peste 800 de școli primare confesionale. A fost o reacție la situația precară din zone precum Țara Moților, unde lipsa clădirilor, a manualelor și a învățătorilor pregătiți menținea analfabetismul.

Sub coordonarea sa au apărut gimnaziile ortodoxe din Brașov și Brad. Gimnaziul din Brașov, deschis în 1850, îi poartă astăzi numele. Din 1855 a transformat învățământul teologic din Sibiu în institut de teologie și pedagogie, actualul Seminar Andreian. A impus tipărirea a 25 de titluri de manuale și a donat 2.000 de florini școlii din Brad în 1870.

Producția editorială a inclus lucrări de drept canonic, teologie și istorie. Printre volumele publicate sunt „Elementele dreptului canonic al Bisericii dreptcredincioase răsăritene” (1854), „Manual de teologie morală creștinească” (1855), „Istoria bisericei ortedocse resaritene universale” (1860) și „Compendiu de dreptulu canonicu” (1868).

Autonomia câștigată și refugiul în cultură

La Conferința națională de la Sibiu din 1861, mitropoliții Andrei Șaguna și Alexandru Sterca-Șuluțiu au declarat națiunea română liberă. Șaguna a susținut inițiativa lui Ioan Pușcariu de a înființa Astra și a fost primul președinte al asociației.

În 1865, Biserica Ortodoxă Română din Transilvania a fost recunoscută ca independentă prin crearea Mitropoliei autocefale de la Sibiu. Organizarea ei oferea laicilor un rol majoritar în conducerea sinodală, o premieră în spațiul ortodox și o dovadă de autonomie față de stat.

Compromisul austro-ungar din 1867 a limitat spațiul de manevră. Transilvania a fost integrată în Ungaria, iar Dieta locală a fost desființată. Liderii români moderați s-au concentrat pe cultură. Șaguna a rămas adeptul parlamentarismului, dar i-a criticat pe românii care votau candidați maghiari, cerând o reprezentare etnică clară.

Statutul său a fost recunoscut oficial prin titlul de baron al Imperiului Austriac și cel de consilier al împăratului în 1852. A primit decorații precum Ordinul Leopold, Ordinul Sfânta Ana și Ordinul Coroanei de Fier. A fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Ultima retragere

Boala l-a forțat să se retragă în ultimii trei ani de viață. A refuzat ceremoniile pentru împlinirea a 25 de ani de episcopat și bustul oferit de preoții brașoveni, evitând orice formă de omagiu public.

A murit la Rășinari, la 28 iunie 1873. A fost înmormântat simplu, în haina călugărească, fără fast sau predici, slujba fiind ținută doar de duhovnicul său. La conducerea Mitropoliei a urmat Procopie Ivașcovici.

A lăsat în urmă o Biserică autonomă, o rețea de școli, manuale, o tipografie și un ziar. Numele lui este purtat astăzi de colegii și instituții din Brașov, Oradea și Sibiu.