Sursa foto: Ilinca Pavel / Istoria
Lucrări de urgență făcute pentru a opri prăbușirea unor morminte etrusce jefuite au redeschis camere funerare din necropola Monte Abatone, lângă Cerveteri, la aproximativ 40 km nord-vest de Roma. În interior au apărut tronuri sculptate direct în rocă, pereți pe care se păstrează vopsea roșie și un vas decorat, lăsat în urmă de jefuitori.
Informațiile au fost relatate de La Brújula Verde. Intervenția a vizat mai multe morminte care suferiseră surpări și riscau să cedeze. Arheologii au redeschis intrările, au îndepărtat cu grijă pământul care umpluse camerele, au înregistrat ce se afla înăuntru și au sprijinit structurile. Informația vine de la Soprintendenza Archeologia Belle Arti Paesaggio Etruria Meridionale, biroul regional al Ministerului Culturii din Italia care administrează patrimoniul arheologic din zona metropolitană a Romei, provincia Viterbo și Etruria sudică: „nu se vede totul, nu se recunoaște totul și nu se ia totul”
Mormintele au păstrat o boltă, tronuri și urme întinse de culoare roșie
Potrivit biroului regional al Ministerului Culturii din Italia, Soprintendenza, mormintele nu sunt identice. Unul mai păstrează o mare parte din bolta sa originală, adică tavanul curbat al camerei funerare.
În alt mormânt, mobilierul funerar este cioplit chiar din stâncă.
Într-o a treia cameră s-au păstrat suprafețe mari de vopsea roșie pe pereți. Pentru arheologi, aceste urme arată cum puteau să arate încăperile atunci când erau noi.
Camerele funerare imitau casele etruscilor din Caere
Etrușcii din Caere, orașul antic aflat pe locul Cerveteriului de azi, nu ridicau aceste morminte deasupra solului, ci le săpau în tuf vulcanic, o rocă moale formată din cenușă compactată. Tocmai această piatră ușor de tăiat a permis ca paturile și scaunele să fie scoase din același bloc cu pereții, ca și cum interiorul unei case ar fi fost golit în sens invers.
Același material explică și fragilitatea lor. În timp, tavanele și pereții cedează mai ușor, iar la Monte Abatone intervenția a fost făcută tocmai pentru a salva camere deja cunoscute, înainte ca ele să se piardă.
Ideea mormântului ca locuință funerară era deja cunoscută în zonă. În necropola vecină Banditaccia, deschisă vizitatorilor, un mormânt reproduce interiorul unei case aristocratice din secolul al VI-lea î.Hr., cu șase paturi sculptate, două scaune cu spătare curbate și rezemători pentru picioare, plus un șir de scuturi în relief. Tocmai această capacitate a necropolelor etrusce de la Cerveteri și Tarquinia de a păstra, în piatră, forma unor locuințe dispărute aproape complet a stat la baza includerii lor în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2004.
La Monte Abatone, tronurile reapărute în aceste camere adaugă indicii directe despre felul în care trăia și își organiza înmormântările elita etruscă. Tronuri sculptate au mai fost documentate aici: catalogul patrimoniului italian amintește morminte de la Monte Abatone, deschise de jefuitori în 1957 și cercetate apoi de Fundația Lerici, ale căror planuri includ astfel de piese.
Un vas stamnoid aproape întreg a rămas în urma jefuitorilor
Din camere a ieșit și un vas stamnoid aproape intact. Un stamnos este un recipient cu gură largă, corp ușor turtit și două mânere orizontale, folosit pentru păstrarea lichidelor sau a hranei.
Piesa de la Monte Abatone are animale gravate pe suprafață și detalii pictate cu roșu. După curățare și restaurare, vasul va fi expus publicului.
Sub câmpurile de azi, situl ascunde sute de morminte
Monte Abatone ocupă un platou aflat la sud de vechiul Caere și are o particularitate rară pentru o necropolă atât de mare: la suprafață aproape că nu se vede nimic. În afară de marele tumul Campana, o movilă funerară ridicată în al treilea sfert al secolului al VII-lea î.Hr., adică aproximativ între 650 și 625 î.Hr., urmele vizibile au fost șterse de secole de arat.
Asta nu a împiedicat însă jefuirea locului. Între 1956 și 1961, Fundația Lerici a desfășurat aici o campanie considerată de pionierat, folosind măsurători electrice și magnetice ale solului pentru a localiza morminte fără să sape la întâmplare. Planul rezultat a înregistrat 641 de morminte.
O parte importantă a materialelor scoase atunci din pământ a rămas multă vreme în depozite, în lăzi și pungi cu fragmente nerestaurate. Recuperarea acestui restanțier arheologic a continuat între 2018 și 2022, când o echipă comună a universităților din Campania „Luigi Vanvitelli”, Tuscia, Urbino și Bonn, împreună cu Soprintendenza, a săpat marginea nord-vestică a platoului, lângă tumulul Campana.
Potrivit unui bilanț al stadiului cercetărilor publicat de arheologii Fernando Gilotta, Luca Lucchetti și Teresa Patriziano în revista Archeologia e Calcolatori (2024), intervențiile recente au încercat atât recuperarea materialelor vechi, cât și clarificarea organizării necropolei.
Acolo au fost găsite morminte semiconstruite din prima jumătate a secolului al VII-lea î.Hr., așezate aproape ca niște străzi de sat. Echipa a mai descoperit și o groapă mică în care fusese depusă o fată foarte tânără, așezată pe marginea unei movile funerare.
Caere era unul dintre marile orașe etrusce ale Mediteranei occidentale
Caere, numit de etrusci Caisra sau Cisra și de greci Agylla, făcea parte din liga orașelor etrusce. În jurul anului 600 î.Hr. este estimat la 25.000-40.000 de locuitori și controla trei porturi, printre ele Pyrgi, legat de oraș printr-un drum de aproximativ 13 km.
Importanța lui apare și în tradiția istorică greacă. Herodot povestește că, după lupta navală purtată în jurul anului 540 î.Hr. între focenii stabiliți în Corsica și o alianță de cartaginezi și etrusci, prizonierii ajunși la oamenii din Agylla au fost omorâți cu pietre. Descriind urmările, istoricul grec nota: „Dar după aceea, tot ce provenea din Agylla și trecea pe lângă locul unde zăceau focenii uciși cu pietre, fie că era vorba de oi, animale de povară sau oameni, devenea deformat, infirm și paralizat.”
Potrivit aceleiași relatări, oamenii din Agylla au întrebat oracolul din Delphi ce aveau de făcut și au primit îndemnul de a-i cinsti pe morți prin rituri religioase, jocuri atletice și curse de cai. Herodot scria că aceste ceremonii se țineau încă și în vremea lui.
