Imagine ilustrativă – Istoria
Rămășițele unui bărbat înmormântat acum aproximativ 1.600 de ani într-o barcă de lemn, la Fallward, în nord-vestul Germaniei, au păstrat ADN-ul unei tulpini rare de lepră care nu mai fusese identificată până acum în această parte a Europei. Analiza a fost realizată de o echipă de cercetători de la Institutul de Biologie Moleculară Clinică (IKMB) al Universității din Kiel și Institutul din Saxonia Inferioară pentru Cercetare Istorică de Coastă, studiul fiind publicat pe 15 octombrie în revista iScience, potrivit Live Science.
Descoperirea a fost făcută pe baza analizei genomului unui bărbat mort la aproximativ 50 de ani, îngropat între anii 425 și 450 d.Hr. în fosta așezare Fallward. Vechimea mormântului este dată de încadrarea lui în al doilea sfert al secolului al V-lea, iar profilul biologic al defunctului a fost reconstituit din ADN antic extras din oseminte.
Mormântul din barcă păstra și un inventar funerar neobișnuit
Bărbatul a fost depus în Mormântul 265, într-o barcă de stejar lungă de peste 4 metri, închisă cu o structură de panouri din lemn asemănătoare unui acoperiș. Trupul era așezat pe o rogojină de stuf.
Alături de schelet au fost găsite obiecte care indică un statut înalt: o cutie în formă de pasăre de apă, un scaun sau tron sculptat din lemn de arin, un bazin de bronz, un taburet din lemn de arțar decorat cu o scenă de vânătoare și o inscripție runică, o masă de joc și o centură militară romană târzie. Hauke Jöns, arheolog la Institutul din Saxonia Inferioară pentru Cercetare Istorică de Coastă, a explicat semnificația acestui ansamblu funerar: „Inventarul funerar plasat în mormânt a trezit un interes științific deosebit. Bărbatul deținea o centură militară romană târzie, ceea ce sugerează că defunctul avusese conexiuni la mari distanțe”.
Artefactele legate de apă și dezvoltarea puternică a oaselor brațelor superioare sugerează că bărbatul ar fi putut lucra ca pescar sau barcagiu înainte de moarte. În același timp, centura romană a dus la ipoteza unei legături cu armata romană. Ben Krause-Kyora, arheolog la Institutul de Biologie Moleculară Clinică (IKMB) al Universității din Kiel, a formulat astfel una dintre interpretările echipei: „Rezultatele au fost deosebit de izbitoare în cazul unui individ. El ar fi putut, de exemplu, să fie un mercenar în armata romană care s-a stabilit ulterior între râurile Elba și Weser”.
ADN-ul bacteriei a fost găsit în dinte și în osul piciorului
Cercetătorii au identificat ADN-ul bacteriei Mycobacterium leprae, agentul care provoacă lepra, într-un dinte și într-un os al piciorului. Conservarea materialului genetic a fost atât de bună, încât genomul bacterian a putut fi reconstituit în proporție de peste 99%.
Tulpina aparține ramurii 4 din arborele genealogic al bacteriei și se află aproape de rădăcina acestei ramuri. Echipa a legat-o de o evoluție posibilă în Egipt, între secolele IV și II î.Hr. Singura tulpină mai veche cunoscută până acum provine de la o mumie egipteană datată între 342 și 117 î.Hr.
Scheletul nu arăta leziuni osoase caracteristice leprei. Boala afectează mai întâi nervii și pielea, iar în stadii mai avansate poate ataca oasele, mai ales în zona nasului, maxilarului, mâinilor și picioarelor. Almut Nebel, biolog la IKMB, a explicat această absență a urmelor pe oase: „Lepra este o boală cronică. Fie a fost afectat de o formă asimptomatică a bolii, fie boala afectase până atunci doar țesuturile moi. Este posibil să fi călătorit pe distanțe lungi în timp ce era purtător al bolii”.
Profilul genetic al bărbatului duce spre regiunea Dunării
Analizele genetice indică faptul că bărbatul nu provenea din comunitatea locală, ci din regiunea Dunării. ADN-ul său se grupează cu indivizi din epoca romană de pe teritoriile actuale ale Croației, Sloveniei, Ungariei și Serbiei. Daniel Myburgh, cercetător de ADN antic la IKMB, a rezumat rezultatul central al studiului: „Analizele genetice confirmă că un bărbat îngropat la Fallward provenea din regiunea Dunării. Era, de asemenea, infectat cu un agent patogen al leprei foarte rar”.
Echipa a analizat rămășițele a 11 persoane din cimitir, dar numai trei au oferit suficient ADN pentru comparații de origine. Ceilalți doi, un bărbat adult și o fetiță de 3 ani, au avut profiluri apropiate de primii anglo-saxoni din Anglia.
Fallward era deja cimitir în secolul al V-lea
Așezarea de la Fallward a început în secolul I î.Hr. și a intrat treptat în declin, ajungând cimitir în secolul V d.Hr. Săpăturile făcute în anii 1990 au scos la lumină 200 de morminte de incinerație și 60 de înhumare.
Conservarea excepțională a lemnului și a textilelor a fost posibilă datorită argilei umede din zona mlăștinoasă. De aici provin și alte piese bine păstrate, printre ele bărci, sicrie, așternuturi, haine și mobilier sculptat, ceea ce explică de ce acest mormânt în barcă a putut fi studiat atât de detaliat astăzi.
Archaeology News Online Magazine a indicat pentru publicarea studiului data de 20 noiembrie 2026, diferită de data de 15 octombrie menționată de Live Science. Faptul central rămâne însă același: mormântul de la Fallward arată că legăturile pe distanțe lungi au continuat în nord-vestul Germaniei.
