Revoluția Maghiară din 1848 și războiul care a schimbat Ungaria

În dimineața de 15 martie 1848, la Pesta, câteva nume care aveau să intre în istorie s-au adunat mai întâi într-o cafenea, apoi au ieșit în oraș. Au citit un program în 12 puncte, au mers din curte în curte, de la studenți la mulțime, iar în numai câteva ore cererea lor de „pace, libertate și înțelegere” nu mai aparținea unui cerc restrâns. La tipografia Landerer, documentele au fost scoase de sub presă în mii de exemplare, în timp ce afară ploua, iar pe străzi numărul celor adunați creștea continuu.

Până la prânz, mulțimea își impusese deja prima revendicare, libertatea presei. După-amiaza, la Museum Square și la primărie, cele 12 puncte au fost acceptate. Spre seară, Mihály Táncsics, un deținut politic, a fost eliberat. Noaptea, cele două orașe-surori au fost luminate, pe ferestre atârnau steaguri naționale, iar ordinea era păstrată de gărzi naționale improvizate. Revoluția izbucnită în Pesta și Buda îi forțase pe reprezentanții puterii imperiale să accepte tot ce cerea mișcarea. Pentru Ungaria, ziua aceea a fost începutul unei schimbări care nu se va opri la reforme. Va duce la război.

Revoluția Maghiară din 1848 a fost parte a valului revoluționar european din acel an și a avut legături strânse cu revoluțiile din teritoriile habsburgice. Dar a mers mai departe decât celelalte: a evoluat spre opoziție militară și spre un război de autoapărare de mare amploare. În memoria maghiară, acesta a devenit deopotrivă începutul transformărilor burghezo-democratice și o sursă a mitologiei naționale. Faptul că mișcarea nu a putut fi înăbușită decât prin intervenția militară a Rusiei spune, singur, cât de puternică devenise.

Înainte de furtună

Drumul spre martie 1848 nu a început pe stradă, ci în Dieta maghiară. În 1825, Dieta s-a întrunit pentru a se ocupa de probleme financiare. Acolo a apărut un partid liberal care reprezenta interesele micii nobilimi, sub conducerea lui Lajos Kossuth. În jurul vieții politice maghiare se formase deja, în deceniile anterioare, o lume a reformelor, a dezbaterilor și a rivalităților dintre moderați și radicali.

Sursele arată o societate aflată în transformare. Pe de o parte, vechiul parlament feudal și privilegiile nobiliare încă existau. Pe de altă parte, o parte a elitei politice cerea democratizare parlamentară, industrializare rapidă, impozitare generală, extinderea drepturilor și desființarea iobăgiei. Între cei mai cunoscuți oameni ai timpului se aflau István Széchenyi și Lajos Kossuth, două figuri asociate aceleiași dorințe de reformă, dar cu viziuni diferite asupra ritmului și limitelor schimbării.

În preajma revoluției, liberalii au reușit să se unească în jurul unui program comun, „Cele 12 puncte”. Acest program avea să devină baza Legilor din Aprilie. Cererile erau limpezi și directe: libertatea presei, guvern independent în Buda-Pesta, adunare națională anuală la Pesta, egalitate în fața legii în chestiuni civile și religioase, gardă națională, plata dărilor de toți deopotrivă, desființarea iobăgiei, curte cu juri, bancă națională, control constituțional asupra armatei, eliberarea deținuților politici și „Uniune”. Programul se încheia cu formula care rezuma ambiția momentului: egalitate, libertate, fraternitate.

În primele zile din martie, criza s-a accelerat. Veștile despre revoluția de la Paris și apoi despre revoluția din Viena au schimbat ritmul vieții politice. Pe 3 martie, în Dietă, moțiunea lui Kossuth pentru numirea unui minister independent și responsabil a fost acceptată de Camera inferioară. Pe 13 martie, revoluția izbucnită la Viena a pus și mai multă presiune pe Curte. În acest context, pe 15 martie a venit explozia de la Pesta și Buda.

Ziua în care s-a schimbat totul

Revoluția din Pesta a avut o coregrafie precisă, dar efectele ei au depășit orice plan inițial. Dimineața, Sándor Petőfi a mers la cafeneaua Pilvax, locul preferat al tinerilor radicali liberali din afara parlamentului. Acolo s-au adunat câțiva dintre cei care aveau să anime ziua. La un moment dat, Jókai a citit cele 12 puncte, iar Petőfi a recitat poemul său nou, „Cântecul național”.

Grupul a pornit apoi spre universități. La Facultatea de Drept, la Universitatea de Medicină, apoi în alte locuri, studenții și publicul de pe stradă li s-au alăturat. Mulțimea creștea. La ora 10 au mers la tipografia Landerer, cea mai mare din oraș. Acolo, sub presiunea străzii, au fost tipărite fără cenzură cele 12 puncte și poemul lui Petőfi. Acesta era un act revoluționar în sine: primul punct, libertatea presei, era pus în practică fără să se mai ceară voie.

După-amiaza, mii de exemplare au circulat prin oraș. La Museum Square, în fața Muzeului Național Maghiar, a avut loc o mare demonstrație. De acolo, mulțimea a mers la primărie și a cerut autorităților locale să accepte programul. Consiliul l-a acceptat. O comisie regulată a fost aleasă pe loc, iar Petőfi era printre membri. A urmat apoi drumul spre Buda, pentru eliberarea lui Mihály Táncsics, arestat de organele cenzurii. Ferenc Zichy l-a eliberat imediat.

Ziua nu s-a încheiat odată cu îndeplinirea revendicărilor. La Teatrul Național, oamenii au cerut o reprezentație festivă, iar actorii au urcat pe scenă cu cocarde în culorile naționale. În aceeași seară și în noaptea care a urmat, orașul a rămas în ordine. Gărzi naționale au patrulat și au arestat hoți și vagabonzi care încercau să profite de tulburare. Imaginea aceasta contează: revoluția nu apare în surse ca simplă izbucnire de furie, ci ca o mișcare care a vrut de la început să arate că poate crea și ordine politică, nu doar să răstoarne ceva.

Consecințele au venit imediat. Curtea a recunoscut, la început, noul guvern maghiar. Lajos Batthyány a devenit primul ministru al primului guvern responsabil maghiar. Pe 10 aprilie, Legile din Aprilie au primit asentiment regal. În aprilie 1848, Ungaria devenea a treia țară din Europa continentală care adopta o lege ce introducea alegeri parlamentare democratice. Noua lege electorală transforma vechiul parlament feudal într-un parlament reprezentativ democratic și oferea, potrivit sursei, cel mai larg drept de vot din Europa la acel moment.

Legile din Aprilie și ruptura cu Viena

Prin Legile din Aprilie, Ungaria a primit un nou sistem politic. Privilegiile vechiului regim erau lovite în punctele lor esențiale. Desființarea iobăgiei, egalitatea în fața legii, răspunderea ministerială și noul cadru parlamentar schimbau adânc societatea. De aceea, revoluția din 1848 este considerată și punctul de pornire al transformărilor burghezo-democratice din societatea maghiară.

Dar victoria din primăvară nu rezolva problema decisivă: raportul cu Viena. Batthyány căuta un compromis constituțional cu dinastia. Noul guvern cerea ca taxele colectate din Ungaria să fie cheltuite în Ungaria și ca parlamentul să aibă autoritate asupra regimentelor maghiare din armata habsburgică. În același timp, situația internă și externă era instabilă, iar guvernul avea de organizat administrația și forța armată.

În vara lui 1848, miniștrii maghiari au încercat să obțină sprijin habsburgic împotriva lui Josip Jelačić, mareșal austriac de etnie croată. Conștienți de pericolul unui război civil, promiteau trupe pentru nordul Italiei. La sfârșitul lui august, însă, guvernul imperial de la Viena a ordonat guvernului maghiar să organizeze armata, iar Jelačić a folosit armata habsburgică împotriva Dietei maghiare fără ordin oficial.

La 11 septembrie 1848, trupele lui Jelačić au invadat teritorii ale Ungariei. Aceasta era mult mai mult decât o dispută administrativă. Un reprezentant al monarhiei pornea cu forța împotriva unui guvern numit legal. În sud, în Banat și în Transilvania, tensiunile se amplificau. Cu război pe trei fronturi, radicalii din Pesta au văzut criza ca pe o șansă. În septembrie, parlamentul a făcut concesii sub presiunea lor.

Momentul decisiv a venit după înfrângerea revoluției vieneze și urcarea pe tron a lui Franz Joseph I, care l-a înlocuit pe Ferdinand I. Noul împărat nu a mai recunoscut guvernul maghiar. Mai mult, a revocat Legile din Aprilie, deși acestea fuseseră deja ratificate de Ferdinand. Sursele insistă asupra caracterului neconstituțional al acestei decizii. Pentru partea maghiară, aici s-a produs cotitura ireversibilă. Conflictul nu mai era doar o luptă pentru reforme în cadrul monarhiei, ci devenea un conflict de legalitate, putere și, treptat, de independență.

Ruptura finală dintre Viena și Pesta a urmat numirii lui Lamberg la comanda întregii armate din Ungaria. La sosirea în Pesta, a fost atacat și ucis de o mulțime revoluționară. Ca răspuns, Curtea Imperială a ordonat dizolvarea guvernului maghiar, considerat incapabil să mențină ordinea publică. De aici înainte, războiul era deschis.

De la revoluție la război

Transformarea revoluției în război s-a produs în ritm rapid. Batthyány, prins între Curte și radicalii care cereau mersul până la capăt, a încercat fără succes să obțină un acord. În cele din urmă a demisionat. În parlament, influența lui Kossuth a crescut puternic. În timp ce Austria avansa militar, Kossuth a devenit figura capabilă să mobilizeze energia publică.

Sursele îl arată pe Kossuth în ipostaza sa esențială: mare orator și om politic care a insuflat curaj într-un moment de criză extremă. Când Jelačić înainta spre Pesta, Kossuth a mers din oraș în oraș pentru a ridica voluntari pentru noua armată maghiară. Forța populară a Honvédului a fost creația sa. Aproximativ 40% dintre soldații de rând ai armatei revoluționare erau membri ai minorităților etnice din țară, iar în corpul ofițeresc aproximativ jumătate dintre ofițeri și generali aveau origine străină.

La 29 septembrie 1848, armata maghiară a obținut o victorie importantă la Pákozd împotriva croaților lui Jelačić. Bătălia a avut efect politic și moral. Dar războiul nu s-a încheiat. La 30 octombrie a urmat Schwechat. La sfârșitul anului, forțele austriece se apropiau de Pesta, iar Dieta și guvernul s-au retras la Debrecen. Kossuth a luat cu el Coroana Sfântului Ștefan, simbolul sacru al națiunii maghiare.

În iarna și primăvara următoare, conflictul a intrat într-o fază și mai dură. În martie 1849, guvernul habsburgic a proclamat Stadion Constitution, o nouă constituție centralistă, menită să întărească puterea monarhului și să marcheze drumul neoabsolutismului. Ungaria nu era reprezentată în Dieta imperială care o elabora. Mai mult, integritatea teritorială a țării era pusă în discuție prin împărțirea ei în districte militare. Pentru maghiari, aceasta confirma că lupta nu mai era despre o negociere de detaliu, ci despre viitorul politic al regatului.

În aprilie 1849, după mai multe succese militare, Kossuth a emis Declarația de independență maghiară și a declarat că dinastia de Habsburg-Lorena a pierdut tronul Ungariei. Acest pas făcea practic imposibil orice compromis cu Viena. Din acel moment, războiul pentru apărarea reformelor devenea, în mod deschis, război pentru independență totală față de dinastie.

Pe mai multe fronturi

Războiul revoluționar din 1848-1849 a fost unul dintre cele mai importante conflicte militare din istoria maghiară și tocmai întinderea lui explică de ce a devenit atât de central în memoria națională. Ungaria a fost nevoită să lupte în mai multe direcții. Sursele vorbesc despre fronturi împotriva trupelor croate ale lui Jelačić, în Banat, în Transilvania și împotriva principalelor forțe austriece din vest.

În Transilvania, armata maghiară a reușit până în primăvara anului 1849 să controleze aproape tot Ardealul, cu excepția cetăților Alba Iulia și Deva și a centrului Munților Apuseni. În același timp, în interiorul regatului, relațiile cu naționalitățile au contat enorm. Maghiarii, care doreau independența, formau majoritatea doar în zona centrală a țării. În jurul lor se aflau alte populații, iar monarhia austriacă și consilierii săi au făcut promisiuni diferite, uneori contradictorii, maghiarilor, sârbilor, croaților și românilor.

Aceste tensiuni au dus la lupte și la incidente brutale, mai ales între maghiari și români. În același timp, sursele precizează că maghiarii au fost sprijiniți de cei mai mulți slovaci, germani, ruteni și sloveni maghiari, de evreii maghiari și de voluntari polonezi, austrieci și italieni. La 28 iulie 1849, parlamentul revoluționar maghiar a proclamat și a adoptat primele legi privind drepturile etnice și ale minorităților din Europa, recunoscând dreptul nemaghiarilor de a-și folosi propria limbă la nivel local și în administrația minoră și de a-și păstra școlile. Dar aceste măsuri au fost anulate după înfrângerea revoluției.

Bătăliile au marcat etapele războiului: Pákozd, Schwechat, Mór, Kápolna, Komarno, Sighișoara, Szőreg, Timișoara. În jurul lor s-a format panteonul militar și politic al revoluției. Lajos Batthyány, Józef Bem, Henryk Dembiński, Artúr Görgey, Lajos Kossuth, Sándor Petőfi, István Széchenyi și Józef Wysocki figurează între revoluționarii notabili ai mișcării.

Intervenția Rusiei și sfârșitul

În 1849, după o serie de înfrângeri grele suferite de Austria, imperiul s-a apropiat de marginea prăbușirii. Acesta a fost momentul în care Franz Joseph I a cerut ajutor Rusiei, în numele Sfintei Alianțe. Nicolae I a acceptat și a trimis o armată de 200.000 de oameni, cu încă 80.000 de forțe auxiliare. Puterea revoluționară maghiară, care rezistase armatei imperiale, urma să fie zdrobită de intervenția comună ruso-austriacă.

La sfârșitul lui 1848, Armata Imperială Rusă se afla deja în Țara Românească și ocupase Bucureștiul ca urmare a Revoluției Pașoptiste. În primăvara lui 1849, la cererea Vienei, trupele ruse au trecut Carpații Meridionali și au intervenit împotriva revoluționarilor unguri. Potrivit istoricului maghiar Dierner Endre, inițiativa de a invita trupele ruse i-ar fi aparținut lui Andrei Șaguna.

În ciuda unor succese maghiare, inclusiv recucerirea cetății Buda la 21 mai 1849, speranțele de victorie au fost frânte de această intrare masivă a Rusiei în război. Apelurile către puterile occidentale nu au adus rezultatul dorit. La 11 august, Kossuth a abdicat în favoarea lui Görgey, apreciind că în ultima extremitate generalul mai putea salva națiunea. A urmat capitularea de la Világos în fața rușilor, care au predat apoi armata austriecilor.

Puterea habsburgică a fost restaurată, iar Ungaria a fost pusă sub lege marțială. Revoluția și războiul de independență se încheiau prin înfrângere. Și totuși, în istoria maghiară, evenimentul nu a rămas ca o simplă tentativă eșuată. A rămas ca un prag.

Acesta este motivul pentru care 15 martie este una dintre cele trei sărbători naționale maghiare. Revoluția din 1848-1849 a eșuat militar, dar a reușit să fixeze ceva mai durabil decât o victorie de moment: o tradiție politică și o memorie națională. Reformele sociale, Legile din Aprilie, ideea unui guvern responsabil, lupta pentru legalitate și apoi pentru independență, toate au intrat în structura modernă a identității maghiare. În acest sens, martie 1848 nu s-a terminat în vara lui 1849. A rămas, pentru Ungaria, începutul unei epoci.