Cine a fost Alexander Pope, poetul care a făcut din satiră o armă literară

Alexander Pope a publicat An Essay on Criticism la 23 de ani. A fost debutul unei ascensiuni literare rapide, obținută într-o societate care nu îi oferea niciun avantaj. Catolic într-o Anglie dominată de protestantism și bolnav încă din copilărie, cu trupul deformat de tuberculoză și o statură de doar 1,37 metri, Pope s-a impus în literatura engleză printr-o energie care a atras deopotrivă respect și ostilitate.

A rămas în istorie ca figură centrală a iluminismului și a neoclasicismului englez. Poet, traducător și satirist, Pope a scris cu o precizie tăioasă care i-a definit întreaga carieră.

Copilăria sub semnul restricțiilor

Alexander Pope s-a născut la 21 mai 1688, la Londra, într-o familie romano-catolică. Educația i-a fost limitată de legile penale engleze care le interziceau catolicilor accesul la universități, dreptul de vot sau ocuparea funcțiilor publice. Forțat de împrejurări, Pope s-a format singur prin lectură, după ce mătușa lui l-a învățat să citească.

A parcurs clasicii precum Horațiu, Juvenal, Homer și Virgiliu, dar și pe autorii englezi Geoffrey Chaucer, William Shakespeare și John Dryden. A studiat mai multe limbi și a explorat poezia franceză, italiană, latină și greacă. În 1700, familia s-a mutat la Popeswood, în Binfield, aproape de Windsor Forest. Mutarea a fost impusă de sentimentul anti-catolic și de regula care le interzicea „papistașilor” să locuiască la mai puțin de 10 mile de Londra sau Westminster.

Sănătatea i-a fost marcată de boala lui Pott, o formă de tuberculoză care îi afecta coloana vertebrală. Această afecțiune i-a oprit creșterea, i-a deformat corpul și i-a provocat dureri cronice, dificultăți respiratorii și inflamații ale ochilor. Aceste probleme l-au izolat de viața socială obișnuită a vremii.

Intrarea în literatură

Pope scria poezie încă de la 12 ani. Prima confirmare publică a venit în 1709, odată cu volumul Pastorals, publicat de Jacob Tonson. Succesul a fost imediat, fiind urmat în 1711 de An Essay on Criticism.

Poemul, apărut inițial sub anonimat, analiza regulile poeziei, autoritatea clasicilor și rolul criticului. Pope susținea că un critic are datoria de a ajuta poetul, nu doar de a-l ataca. Ultima parte a textului descria calitățile morale ale criticului ideal, pe care autorul îl suprapunea peste imaginea omului ideal.

Pope s-a alăturat lui Jonathan Swift, Thomas Parnell și John Arbuthnot pentru a forma Scriblerus Club. Acest grup satiric ironiza ignoranța prin personajul fictiv Martinus Scriblerus. A colaborat de asemenea cu Joseph Addison și Richard Steele, scriind pentru The Guardian și The Spectator.

Poemele care i-au fixat numele

În 1712 a apărut The Rape of the Lock, revizuit în 1714. Este cea mai cunoscută operă a sa, inspirată de o ceartă reală din înalta societate: Lord Petre tăiase fără permisiune o șuviță din părul Arabellei Fermor. Pope a transformat incidentul mărunt într-un poem mock-epic, o parodie a stilului eroic.

Dincolo de satiră, textul observă lumea mondenă a secolului 18 și o societate în care obiectele și consumul ostentativ încep să domine relațiile umane. În versiunea extinsă, poemul evidențiază individualismul epocii.

Succesul a continuat în 1713 cu Windsor Forest, urmat în 1717 de Eloisa to Abelard și Elegy to the Memory of an Unfortunate Lady. Tot atunci le-a cunoscut pe Teresa și Martha Blount. De Martha a rămas apropiat până la sfârșitul vieții, în timp ce prietenia cu Teresa s-a rupt în 1722.

Traducătorul lui Homer și omul ajuns la Twickenham

Homer a fost o preocupare constantă pentru Pope încă din copilărie. În 1713 a anunțat traducerea Iliadei prin subscripție, obținând de la editorul Bernard Lintot suma de 200 de guinee pentru fiecare volum, o cifră impresionantă pentru acea perioadă.

Apariția traducerii între 1715 și 1720 i-a asigurat independența financiară. Cu banii câștigați, Pope s-a mutat în 1719 într-o vilă la Twickenham. Acolo a creat grădini faimoase și o grotă subterană unde un izvor natural asigura fundalul sonor al camerelor de relaxare.

Ulterior a publicat traducerea Odiseei (1725-1726), lucrând cu William Broome și Elijah Fenton. Deși Pope a tradus doar jumătate din cărți, a încercat să ascundă amploarea colaborării, fapt care i-a afectat temporar reputația când secretul a fost aflat.

În 1725 a editat opera lui Shakespeare pentru Jacob Tonson. Pope a intervenit în text, a regularizat metrica și a eliminat peste 1.500 de rânduri. Critica a venit imediat prin Lewis Theobald, care a publicat pamfletul Shakespeare Restored. Pope a replicat făcându-l pe Theobald ținta principală în satira The Dunciad.

Satira și prețul ei

Opera satirică a lui Pope include titluri precum The Dunciad și Essay on Man. Totuși, stilul său polemic i-a adus inamici periculoși.

The Dunciad ataca violent scriitorii pe care Pope îi considera mediocri. Reacțiile au fost atât de dure încât poetul a început să poarte pistoale la el și să iasă la plimbare doar însoțit de câinele său, un Mare Danez numit Bounce.

Satira avea și o latură politică. Alături de John Gay și Jonathan Swift, Pope a atacat prin scrierile sale guvernarea whig a lui Robert Walpole și schimbările aduse de noua ordine financiară. Deși investea el însuși pe piețele de acțiuni, ironiza constant efectele sociale ale goanei după bani.

În 1731, Epistle to Burlington a vizat prostul gust al aristocrației în arhitectură. Deși a negat că personajul negativ Timon ar fi fost bazat pe ducele de Chandos, acuzațiile i-au afectat imaginea publică.

At Timon’s Villa let us paſs a day,Where all cry out, „What ſums are thrown away!”

Ordinea lumii și ultimii ani

Între 1732 și 1734, Pope a publicat An Essay on Man. Poemul filosofic susținea că universul funcționează rațional, după legi divine, chiar dacă omul, cu mintea sa limitată, percepe doar imperfecțiunea.

Viziunea sa cerea ca fiecare persoană să își accepte locul în „Marele lanț al ființei” și să caute virtutea indiferent de statutul social. Textul a rămas una dintre cele mai clare expuneri despre ordine și limitele rațiunii umane.

După 1738 activitatea sa a scăzut. S-a concentrat pe revizuirea poemului The Dunciad, unde în 1743 l-a înlocuit pe Lewis Theobald cu poetul laureat Colley Cibber în rolul de simbol al prostiei, atacându-l indirect pe Walpole.

Sănătatea i s-a degradat rapid. În dimineața morții, când medicul i-a dat vești încurajatoare, Pope a replicat cu autoironie:

Here am I, dying of a hundred good symptoms.

A murit la 30 mai 1744, la Twickenham, după ce a primit ultimele rituri ale Bisericii Catolice. A fost înmormântat la St Mary’s Church.

Reputația lui a oscilat de-a lungul timpului. Admirat în secolul 18 și privit cu rezerve în secolul 19, a fost redescoperit în secolul 20. Tehnica versului și viziunea morală l-au reconfirmat pe Alexander Pope ca una dintre vocile fundamentale ale poeziei engleze.