Ordinul „Crucea Regina Maria”, momentul din 1917 care a răsplătit serviciile sanitare

În 1917, când războiul apăsa greu asupra țării, a apărut o distincție cu o țintă limpede. Regele Ferdinand a instituit prin Înaltul Decret nr. 85 din 15 februarie 1917 Ordinul „Crucea Regina Maria”, iar la 17 martie, în același an, el a fost ratificat prin Legea 201. Nu era un ordin pentru fapte de armă, ci pentru o altă linie a luptei: „persoanelor (doamne și domni) care se vor fi distins în chestiunile sanitare”.

În formularea legii, scopul era „recompensarea serviciilor aduse țării în timp de răsboi sau în caz de epidemii în timp de pace persoanelor care se vor fi distins în chestiunile sanitare”. Într-un timp al rănilor, al bolii și al urgențelor, statul român a ales să ridice aceste servicii la rang de faptă demnă de ordin.

Un ordin născut din nevoile războiului

Administrarea ordinului intra în competența Ministerului de Război. Tot acest minister avea și responsabilitatea întocmirii propunerilor de decorare. Ordinul era acordat de rege, prin intermediul Ministerului de Război sau „motu propio”.

Avea trei clase, I, II și III. Membrii ordinului erau aleși pe viață, iar numărul lor era nelimitat. O altă trăsătură importantă ținea de felul în care putea fi conferit: în orice clasă, fără ca primirea unei clase superioare să depindă de obținerea prealabilă a uneia inferioare. Când cineva primea o clasă mai înaltă, clasa inferioară era restituită, iar purtătorul rămânea doar cu ultima clasă conferită.

Ordinul a fost acordat în special în perioada Primului Război Mondial. Prima persoană decorată a fost chiar regina Maria. Tot în 1917 a fost atribuit pentru prima dată.

Crucea, monograma și anul

Forma ordinului era cea a unei cruci bizantine cu brațele egale. Pentru clasa I, lungimea era de 48 mm, iar pentru celelalte clase de 40 mm. Lățimea era de 8 mm, iar grosimea de 2,5 mm.

Fiecare braț al crucii avea două laturi, una de 20 mm și alta de 10 mm. La capete, brațele se terminau prin câte o a treia latură de 18 mm, care forma cu lungimile de 20 mm unghiuri de 35 de grade, iar cu cele de 10 mm se unea nu direct, ci printr-o altă latură de 6 mm, perpendiculară pe cele de 10 mm.

La capătul de sus al brațului vertical, crucea avea o toartă metalică de 5 mm. De ea era prins un inel oval de 20 mm, prin care trecea panglica ordinului, portocalie pentru toate clasele.

Diferențele dintre clase erau limpezi. Clasa I era o cruce de metal emailat alb, cu o bordură de aur de 0,25 mm, având pe avers la mijloc crucea roșie în email, iar pe revers monograma cu coroana în aur a reginei Maria. Clasa II era o cruce de metal galben, aur, cu monograma reginei pe avers și anul „1917” pe revers. Clasa III era o cruce de metal brunat, tot cu monograma reginei pe avers și anul „1917” pe revers.

Felul în care se purta și locul ei între ordine

Regulamentul fixa precis și purtarea ei. Clasa I se purta la gât. Clasele II și III se purtau pe piept, în partea stângă. Pentru militari, în rândul nasturelui al doilea de la gât; pentru civili, la înălțimea primului nasture al hainei. Ordinul se purta obligatoriu cu panglici.

Și locul său în ordinea decorațiilor era stabilit clar. Clasa I venea după ordinele „Steaua României” și „Coroana României” în grad de Comandor. Clasele II și III veneau după gradul de Cavaler al acelorași ordine.

Nume și sfârșit

Între personalitățile decorate se numără Mariana Drăgescu, Virgilia Braniște și Nadia Russo.

De-a lungul timpului, condițiile de acordare au fost modificate de mai multe ori. După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, ordinul a fost desființat de autoritățile comuniste.

A rămas astfel legat de clipa în care fusese creat: un ordin de război și de pace, ridicat pentru cei care se distingeau în chestiunile sanitare, acolo unde serviciul adus țării nu avea forma atacului, ci a îngrijirii.