Cum a rămas Atacul cămășilor albe unul dintre momentele de la Mărășești

Pe 19 august 1917, într-o zi caniculară, oamenii Batalionului 3 din Regimentul 32 de Infanterie „Mircea” își dăduseră jos ranițele și vestoanele. Atunci a venit atacul. Au rămas în cămăși albe, sumar îmbrăcați, dar cu cartușiere, puști și baionete. Ceea ce a urmat a intrat în istoria Bătăliei de la Mărășești sub un nume care spune totul: Atacul cămășilor albe.

A fost o acțiune defensivă, dar una dusă cu elan de contraatac. Inamicul, deși superior ca număr, a fost învins și luat prizonier. În miezul uneia dintre cele mai grele bătălii purtate pe frontul românesc în Primul Război Mondial, episodul a căpătat forța unui simbol.

Vara în care se juca soarta frontului

În vara anului 1917, Puterile Centrale au declanșat o puternică acțiune militară pe teritoriul României. Scopul strategic era limpede: străpungerea frontului aliat și, prin exploatarea unei eventuale reușite, ocuparea Moldovei, scoaterea României din război și înaintarea spre regiunile agricole din sudul Rusiei.

Forțe comandate de feldmareșalul August von Mackensen, supranumit „spărgătorul de fronturi”, au fost masate în regiunea Vrancea, în vecinătatea orașului Mărășești. Acolo s-a dat cea mai mare bătălie de pe frontul românesc din timpul Primului Război Mondial, prin durată, proporții și intensitate.

După 14 zile de lupte grele, Armata 1, comandată mai întâi de generalul Constantin Christescu și apoi de generalul Eremia Grigorescu, în cooperare cu câteva divizii ale Armatei 4 Ruse, a respins ofensiva trupelor austro-germane. Ostașii români au asigurat astfel existența statului român și au înscris în bilanțul anului 1917 singura victorie certă adjudecată de aliați pe Frontul de Est.

Ziua de 25 iulie stil vechi

În dimineața zilei de 25 iulie 1917, adică 19 august după calendarul de astăzi, inamicul a executat puternice bombardamente asupra satelor Străjescu, Doaga și Moara Roșie. Tot în acea dimineață, colonelul Vasile Stamate, comandantul Regimentului 32 Infanterie, a murit la datorie.

În jurul orelor 12, maiorul Atanasie Ionescu, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 32, le-a permis soldaților să-și dea jos ranițele și vestoanele. Era o zi apăsătoare de vară. Tocmai această clipă de respiro avea să fie urmată de un atac surpriză.

În cămăși, spre contraatac

Căpitanul Filip Dascălu, comandantul unei companii din Regimentul 7 „Prahova”, care coopera cu militarii Regimentului 32, a lăsat o descriere directă a momentului, într-un raport din 11 iunie 1933:

Inamicul, care se găsea pe Gârla Morilor, satul Bizighești, Moara Albă, atacă în valuri mari și dese. Domnul maior Ionescu Atanasie ordonă deschiderea focului și, la apariția dușmanului numeros, ordonă, cu un ton disperat: «Înainte, pe ei, mă, pe ei, băieți, ura, ura…». Ostașii Batalionului 3, Regimentul 32, și companiile 5-6 din Regimentul 7 pornesc la contraatac în cămăși, cu un formidabil «Ura, ura…» Dușmanul, la apariția ostașilor noștri în cămăși, fuge, ai noștri îi fugăresc, îi ajung din urmă și îi trec prin baionetă pe cei ajunși.…

Și Registrul Jurnal de Operații al Regimentului 32 Infanterie, întocmit după război pe baza relatărilor participanților, a fixat aceeași imagine. Soldații se dezbracă de haine pentru a mânui mai ușor „sculele” lor. Regimentul hotărăște să contraatace cu rezerva sa, Batalionul 3, comandat de maiorul Atanasie Ionescu. El iese din adăpost și strigă „Înainte!”, apoi pleacă în fruntea batalionului direct la luptă cu baioneta.

Ofițerii și soldații, îmbărbătați de exemplul comandantului, se reped spre inamic. Adversarul, deși superior ca număr, se retrage „în fața fantomelor albe care înaintau cu hotărâre spre ei”, iar prizonierii germani aveau să declare că îi crezuseră africani.

Victoria și prețul ei

Contraatacul a izbutit. Inamicul a fost învins și luat prizonier. Dar ziua aceea a costat enorm Regimentul 32 „Mircea”. Pierderile înregistrate pentru 25 iulie 1917, stil vechi, au fost de 24 de ofițeri și 1.425 trupă, morți și răniți. A fost cel mai mare număr de pierderi din întreaga perioadă în care regimentul s-a aflat în prima linie în timpul Bătăliei de la Mărășești.

Tocmai de aceea, episodul nu a rămas doar o întâmplare de front. A rămas ca un moment de cumpănă în care o unitate lovită, surprinsă și aflată sub presiune a ales să răspundă prin atac. Din acel moment, militarilor regimentului li s-a acordat, la defilările pe jos, privilegiul de a purta arma în cumpănire, spre deosebire de ceilalți militari care erau obligați să țină arma pe umăr.

De ce a rămas în memorie

Atacul cămășilor albe a rămas legat de marea bătălie de la Mărășești fiindcă a concentrat, într-o singură scenă, tensiunea întregii campanii din vara lui 1917. Frontul trebuia ținut. Moldova trebuia apărată. Iar într-un moment în care oamenii fuseseră surprinși în cea mai vulnerabilă postură, răspunsul lor a schimbat sensul clipei.

De aceea, numele acestui episod a trecut dincolo de detaliul vestimentar care i-a dat faima. El vorbește despre o luptă dusă în condiții-limită și despre hotărârea cu care Regimentul 32 „Mircea” a rezistat la Mărășești.