Julius Popper on a Romanian Timber. Imagine: Romanian Post, domeniu public, via Wikimedia Commons
La 7 septembrie 1886, Julius Popper se îmbarca spre sud cu un bagaj care spune aproape totul despre omul și miza drumului său: instrumentar geologic, arme, aparate fotografice, alimente, îmbrăcăminte de iarnă, o duzină de catâri și câțiva cai. Ținta era partea de nord a Insulei Mari a Țării de Foc. În față avea un teritoriu puțin cunoscut, bătut de vânturi, disputat de state și cotropit de febra aurului. În urmă, lăsa o biografie de călător neobosit, refuzuri și ambiția de a izbuti acolo unde alții eșuaseră.
În câțiva ani, Popper a devenit una dintre figurile decisive ale locului. A exploatat aur, a întemeiat colonii, a cartografiat regiunea, a înființat poliție locală, a emis monede și timbre și a intrat în conflict atât cu aventurierii veniți după aur, cât și cu autoritățile. De aici i s-a tras și faima, și ostilitatea care l-a înconjurat până la moarte.
Un început la București și o ruptură dureroasă
Julius Popper s-a născut la 15 decembrie 1857, la București, într-o familie de intelectuali evrei, fiu al Perlei și al lui Naftali C. Popper. Tatăl său a fost ziarist, profesor de liceu și poliglot și a înființat prima școală israelită din București, cu predare în idiș, română și germană. Julius a studiat acolo, dar școala a fost închisă după ce Ministerul Educației a refuzat validarea studiilor, pe motiv că nu respectau întru totul programa oficială. Din același motiv, tânărul Popper nu a fost admis la Școala de Poduri, Șosele și Mine din București.
La 17 ani a plecat în Franța. A studiat ingineria la Școala Politehnică și apoi la Școala Națională de Poduri și Șosele din Paris, pe care a absolvit-o ca inginer de mine. În timpul studenției a dat meditații pentru a-și plăti și alte cursuri, la Sorbona, în fizică, chimie, meteorologie, geologie, geografie și etnografie. Avea și o mare ușurință pentru limbi: vorbea fluent româna, germana, idiș, engleza, spaniola, portugheza și franceza și avea noțiuni de italiană, latină și greacă.

După absolvire a început un lung șir de călătorii. A ajuns la Constantinopol, apoi în Egipt, unde a lucrat la întreținerea Canalului Suez. A mers mai departe prin Orientul Mijlociu, până în India, China și Japonia. A ținut în tot acest timp o corespondență strânsă cu secția de geografie a Academiei Române. În 1881 s-a întors în România pentru a-și vizita familia și pentru a-și reglementa documentele și statutul de cetățean român. Deși se născuse la București, din părinți născuți și ei pe meleagurile românești, i s-a refuzat cetățenia. Jignit și dezamăgit, și-a părăsit patria definitiv.
Drumul spre capătul lumii
A urmat un nou periplu: Siberia, Alaska, Canada, Statele Unite. La New Orleans a participat la programul de canalizare și urbanizare al orașului. În anul următor a proiectat sistematizarea orașului și portului Havana. Din Cuba a plecat în Mexic, unde a făcut lucrări de cartografiere și a debutat ca ziarist la Diario de Los Forasteros.
În 1885, pe când se afla în Brazilia, a aflat despre aurul din Țara de Foc. Cu puțini ani înainte, Chile și Argentina semnaseră, la 23 iulie 1881, Tratatul Frontierelor. Țara de Foc devenise pentru ambele state un spațiu geopolitic important, iar colonizarea rapidă era văzută drept cheia granițelor definitive. În același timp, febra aurului atrăgea aventurieri și amplifica rivalitatea de frontieră.

Ajuns la Buenos Aires, Popper a intrat în legătură cu oameni politici și de afaceri și și-a expus planul de a dovedi potențialul aurifer al regiunii Santa Cruz. La începutul anului 1886 a fost trimis să studieze și să estimeze șansele exploatărilor miniere de la Cabo Vírgenes. Întors în capitală, a prezentat o expertiză preliminară favorabilă și a început să adune oameni și materiale pentru o explorare științifică serioasă.
Aurul de la San Sebastián
Expediția sa a trecut prin Punta Arenas, a traversat Strâmtoarea Magellan și a ajuns în Golful Inútil, la San Sebastián. Grupul număra, în total, 18 oameni. Popper era șeful, inginerul, căpitanul, mineralogul, cronicarul expediției și fotograful. Alături de el se afla Julius Carlson, inginer minier și metalurgist, precum și alți colaboratori tehnici și salahori recrutați la Punta Arenas. Popper ceruse și autorizație pentru a transporta oameni înarmați, ca gardă personală.
Acolo a confirmat ceea ce bănuise: plajele atlantice ale Țării de Foc conțineau aur într-o cantitate mai mare decât în restul Patagoniei. Popper a fost primul care a acreditat descoperirea aurului în golful San Sebastián. El nota:
„Aurul se găsește amestecat în nisipul adus de apă din munți, iar spălarea acestuia o realizează periodic valurile enorme de pe țărmul Oceanului”.
La 5 martie 1887, într-o conferință ținută sub auspiciile Institutului Argentinian de Geografie, a prezentat fotografii, hărți, arme, ustensile indigene și mostre de nisip aurifer. Interesul stârnit a fost suficient pentru lansarea subscripției publice de acțiuni în vederea înființării societății „Compañía Anónima Lavaderos de Oro del Sur”. În aceeași intervenție, Popper a formulat și o viziune mai largă asupra viitorului regiunii:
„Ținând cont de caracterul general al țării (Țara de Foc), înclin să cred că viitorul său este reprezentat de două industrii importante. Prima dintre ele, cea mai productivă, constă în exploatarea zăcămintelor aurifere și va servi pentru introducerea celei de-a doua, mai pozitivă și fecundă, care este creșterea ovinelor”.
La sfârșitul anului 1887, cu actele de concesionare în mână, a debarcat din nou în golful San Sebastián. A ridicat instalații de spălare a aurului și locuințe pentru o comunitate numeroasă și a întemeiat colonia El Páramo, astăzi Río Grande. În jurul instalației de separare a aurului a construit o clădire administrativă, o baracă cu 80 de paturi, depozite și o bucătărie. Stația includea pomparea apei marine cu două motoare cu aburi, jgheaburi și site, forjă și o linie decovil pentru vagonetele cu nisip. Pentru a economisi muncă, a inventat o instalație care folosea forța valurilor. În câteva săptămâni producea aproape un kilogram de aur pe zi.
Până în 1891, la El Páramo au fost angajate 540 de persoane, iar după moartea lui încă aproximativ 750. Unii mineri s-au stabilit definitiv acolo.
Armată proprie, poliție și lupta din colonia Beta
Succesul atrăgea însă și primejdia. Spre El Páramo au început să vină aventurieri, marinari, dezertori și pușcăriași evadați, mulți din Punta Arenas. Popper nu accepta invazia căutătorilor de aur în zona administrată de el. În 1888 a recrutat o grupare armată de mercenari, în majoritate iugoslavi și austrieci, ale cărei uniforme copiau modelul prusac. La Buenos Aires a obținut aprobarea de a înființa primul comisariat de poliție la San Sebastián și l-a numit pe fratele său, Maxim Popper, comisar de poliție cu 12 jandarmi.
Când s-a întors la El Páramo, a găsit așezarea abandonată. Oamenii plecaseră cu 24 de kilograme de aur. I-a urmărit și a recuperat aurul furat. A reluat lucrările și și-a extins activitatea la alte colonii, precum Beta, Cullen și Carmen Sylva. A cumpărat și o ambarcațiune, „María López”, cu care a explorat ținuturile necunoscute și canalele din sudul insulei.
Conflictul cel mai cunoscut a izbucnit în jurul coloniei Beta. Un grup de căutători de aur veniți din zona chiliană a Țării de Foc s-a instalat în apropiere. Popper, împreună cu doi camarazi, i-a atacat și i-a pus pe fugă cu focuri de armă. Fugarii s-au retras la Punta Arenas, unde l-au prezentat pe Popper drept un despot crud. La 9 august 1888 a avut loc o manifestație publică în piața orașului, iar apoi, sprijiniți de autoritățile locale chiliene cu arme și civili înarmați, atacatorii au lovit colonia Carmen Sylva, i-au distrus instalațiile și i-au dat foc.
În ianuarie 1889, Popper a contraatacat în episodul rămas cunoscut drept „lupta din colonia Beta”. Victoria sa a fost descrisă ca totală și s-a datorat, mai ales, ingeniozității: a trimis în primul flanc cai pe care se aflau manechine deghizate în soldați; după ce adversarii și-au irosit muniția, a atacat și i-a pus pe fugă. Din acel moment, Chile a renunțat la șicanele de frontieră pe teritoriul argentinian. Dar succesul militar nu a salvat compania sa. La sfârșitul anului 1889, „Lavaderos de Oro del Sur” a dat faliment.
Omul care și-a bătut monedele și timbrele
Popper primise privilegii neobișnuite: dreptul de a dispune de o armată proprie, cu uniforme și armament, de a bate monede din aur de 1 și 5 grame și, în 1891, de a imprima propriile timbre poștale de 10 centavos. Aceste gesturi îi consolidau autoritatea, dar îi aduceau și probleme cu autoritățile locale.
În 1889 a bătut propria monedă de aur, numită Popper. În iulie 1892 explica lui Don Bartolomé Mitre y Vedia de ce făcuse acest lucru:
„[…]Am bătut aceste monede de aur datorită lipsei de posibilități de comunicație regulată între Țara de Foc și capitala Republicii, a deselor fluctuații ale cursului monetar […] cât și din necesitatea de evita inconvenientele care provin din manevrarea prafului și pepitelor din acest metal”.
Monedele purtau greutatea, nu valoarea. Piesa de 1 gram avea inscripția „Tierra del Fuego – 1889” și „El Páramo – Un gramo”, cu un ciocan și un târnăcop încrucișate. Moneda de 5 grame purta, între altele, „Lavaderos de oro-Del sud”.
În 1891 și-a brevetat, cu nr. 830, „mașina de separare a aurului”, „Cosechadora de Oro”, despre care afirma că poate spăla 75 de tone de nisip pe zi și extrage 99,6% din aurul conținut.
Tot în 1891 a emis un timbru local de 10 centavos, desenat de Rodolfo Soukup și imprimat de „J. H. Kidd y Cía. de Buenos Aires”. Era roșu carmin, cu ciocan și târnăcop, un soare cu litera „P” în centru și inscripția „TIERRA DEL FUEGO”. El explica astfel necesitatea acestor timbre:
„Așezările mele din Țara de Foc se află deseori fără nici o legătură de comunicare cu restul continentului pentru perioade mai mari de șase luni. Acolo muncitorii nu lucrează ca salariați, ci primesc o casă, unelte și mașini de lucru gratis, precum și o parte din aurul pe care îl extrag din sol, praf de aur, care în timpul intemperiilor, în câmp deschis, este imposibil de manipulat sau fracționat, fără pierderi considerabile. Pentru a evita aceste inconveniente, am început să batem aurul în Casa de la Moneda din Buenos Aires, sub formă de medalii, indicând greutatea lor și titlul pe care îl reprezintă, și nu reprezintă valoare monetară. Dar este dificil de a bate medalii pentru fracțiuni inferioare de 1 gram și ținând cont de faptul că de multe ori există diferențe de centigrame de aur, a trebuit să emitem valori sub formă de timbre, care reprezintă conform inscripției 10 centavos sau centigrame de aur local din Țara de Foc, adică a zecea parte dintr-o medalie”.
Mesagerii săi traversau deșertul călare între așezări lipsite de mijloace de comunicație. Timbrul local a circulat de la începutul anului 1891 până în august același an.
Cartograf, colonizator și om în război cu autoritățile
Falimentul companiei nu i-a încheiat influența. Guvernatorii argentinieni locali își vedeau autoritatea subminată de un om care nu deținea funcție oficială, dar întemeia localități, organiza o stație de poliție, șosele, o linie maritimă de aprovizionare, telegraf și îi critica dur în presa centrală. Guvernatorul Félix Paz a încercat să-l lovească acordând permise de exploatare inclusiv căutătorilor de aur chilieni pe teritoriile administrate de Popper și amenințându-l cu arestarea. Popper a plecat la Buenos Aires, la începutul lui 1890, și a denunțat abuzurile în ziarele capitalei. A publicat nu mai puțin de 20 de scrisori în La Prensa, cu spirit caustic. În cele din urmă, Paz a fost destituit. Nici succesorul său, Mario Cornero, nu a rezistat confruntării cu Popper și a fost revocat în 1893.
Între timp, Popper a mers mai departe cu proiectele sale. A prezentat o hartă a limitelor internaționale ale Țării de Foc la Institutul Geografic Argentinian. A susținut din nou că, pe termen lung, creșterea oilor poate fi mai profitabilă decât aurul. A prezentat Congresului un proiect de colonizare pentru indigeni. Guvernul argentinian i-a acordat 80.000 de hectare în Țara de Foc; el a repartizat loturi de 100 de hectare la 250 de familii de băștinași, restul de 55.000 de hectare rămânându-i lui. A început să construiască locuințe și biserici și să aducă alimente pentru o populație de aproximativ 2.000 de locuitori.
A cerut apoi concesionarea a 375.000 de hectare pentru a aduce 100 de familii din Europa și 40.000 de oi. În schimb se oferea să execute canalizarea Râului Grande, un chei la San Sebastián, un far, 100 km de șosele și locuințe pentru noii veniți. A gândit și facilitarea navigației prin Strâmtoarea Magellan cu remorchere, precum și extinderea telegrafului de la Viedma până la Cabo Vírgenes și de la Cabo Espíritu Santo la Strâmtoarea Le Maire. Un alt proiect, nerealizat, viza întemeierea unui oraș maritim și pescăresc numit Atlanta, menit să concureze puterea comercială a orașului chilian Punta Arenas.
Pe insulă a lăsat și urme de nume. A întocmit în 1891 harta zonei sudice a Țării de Foc, destinată unui atlas, în care apele de pe acest țărm au primit pentru prima dată numele de Marea Argentinei. Tot el a dat unele denumiri românești reliefului: râul Ureche, munții Lahovary, Manu și Rosetti, Cordiliera Carlos I al României, Lacul Broșteni. Munții Carmen Sylva și Punta Sinaia păstrează aceeași logică a memoriei și a originii.
După propriile sale afirmații consemnate în registrele oficiale din Buenos Aires și Punta Arenas, ar fi extras din Țara de Foc 600 de kilograme de aur.
Controverse, procesul și moartea timpurie
Figura lui Popper a rămas învăluită în controverse puternice. A fost acuzat că a participat la violențele împotriva populațiilor băștinașe. Într-o interpretare, a devenit țapul ispășitor ideal pentru atrocități mai largi petrecute în sudul Patagoniei și al Țării de Foc. Acuzația de „ucigaș de indieni” a fost sprijinită mai ales de câteva fotografii, considerate posibil trucate, în care personajele nu pot fi identificate cu certitudine. În același timp, alte formulări îl prezintă drept una dintre figurile principale ale genocidului Selk’nam. Disputa a însoțit memoria sa până astăzi.
În 1893, la șase ani de la începuturile expediției în Țara de Foc, Popper a fost implicat într-un proces în care martorii acuzării erau reprezentanți sus-puși ai vieții politice argentiniene. Tocmai își pregătise o călătorie la Polul Sud și se afla într-un stadiu avansat de pregătire. La 6 iunie 1893 a fost găsit mort în casa sa de pe strada Tucumán nr. 373 din Buenos Aires, la vârsta de 36 de ani. Medicul care a făcut autopsia a stabilit drept cauză a decesului un stop cardiac, dar moartea sa a stârnit comentarii: sinucidere, asasinat comandat de mafia aurului sau de factori politici îngrijorați de finalul procesului.
La funeralii, necrologul a fost rostit de Vicente Fidel López, președintele lojei masonice „Logia Docente”, din care Popper făcuse parte. A fost înmormântat în mausoleul familiei Ayerza, apoi mutat într-un alt loc din cimitirul La Recoleta.
Dincolo de mituri, procese și ostilități, un fapt rămâne limpede: în foarte puțini ani, Julius Popper a făcut din Țara de Foc scena unei acțiuni neobișnuite prin scară și îndrăzneală. A căutat aur, dar a vrut mai mult decât atât. A vrut să organizeze un teritoriu, să-l lege de statul care îl revendica și să-i dea instituții, drumuri, hărți și nume. Tocmai această ambiție l-a ridicat și tot ea i-a atras dușmanii.
Pe scurt, în timp
- 1857Se naște la București, la 15 decembrie.
- 1881Revine în România pentru a-și reglementa cetățenia, dar i se refuză și părăsește definitiv țara.
- 1885Aflat în Brazilia, află despre aurul din Țara de Foc și pleacă spre Buenos Aires.
- 1886Conduce expediția spre San Sebastián și confirmă existența aurului pe plajele atlantice ale Țării de Foc.
- 1887Ține conferința de la Institutul Argentinian de Geografie și pune bazele societății „Lavaderos de Oro del Sur”.
- 1888Recrutează o grupare armată și înființează primul comisariat de poliție la San Sebastián.
- 1889Are loc „lupta din colonia Beta”; în același an compania sa dă faliment și el bate monedele de aur Popper.
- 1891Își imprimă propriile timbre poștale, brevetează „mașina de separare a aurului” și întocmește harta zonei sudice a Țării de Foc.
- 1893Moare la Buenos Aires, la 6 iunie, în timp ce era implicat într-un proces.
Pe ce se sprijină acest dosar
Dosar întocmit pe baza surselor de mai sus, între care articole din Wikipedia, disponibile sub licență Creative Commons Attribution-ShareAlike.
Julius Popper on a Romanian Timber. Imagine: Romanian Post, domeniu public, via Wikimedia Commons.


