Bethlen Gábor tudósai körében. Imagine: Viktor Madarász, domeniu public, via Wikimedia Commons
În august 1619, Gabriel Bethlen a intrat în Ungaria Regală. O lună mai târziu, la Košice, protestanții l-au proclamat căpitan al Ungariei și protector al lor. În octombrie ajungea la Bratislava și primea Coroana Sfântului Ștefan. Era clipa în care principele Transilvaniei ieșea din granițele țării sale pentru a influența raportul de forțe din Europa Centrală.
Nu a cucerit Viena și nici nu a stăpânit întregul regat ungar. Totuși, între 1613 și 1629, Gabriel Bethlen a condus Transilvania cu o energie care i-a dat greutate militară, economică și politică. A fost, din 1619, liderul mișcării antihabsburgice din estul și nordul Ungariei, într-o vreme în care Războiul de Treizeci de Ani redesena alianțe și frontiere.
Drumul spre putere
Gabriel Bethlen s-a născut la Ilia, la 15 noiembrie 1580, fiul lui Farkas Bethlen de Iktár și al Druzsiánei Lázár de Szárhegy. A rămas orfan de mic, iar el și fratele său au intrat sub tutela unchiului matern, András Lázár. Au trăit ani la rând la Lăzarea, în castelul acestuia.
Bethlen a fost trimis ulterior la curtea principelui Sigismund Báthory și l-a însoțit în campania din Țara Românească. În acei ani de răsturnări, de reveniri pe tron și de intervenții străine, și-a făcut ucenicia politică și militară. În 1605, l-a ajutat pe István Bocskai să obțină titlul de principe al Transilvaniei.

Sprijinul dat lui Bocskai i-a adus ascensiunea. S-a căsătorit în august 1605 cu Zsuzsanna Károlyi, a primit domeniul Hunedoarei și a fost numit comite perpetuu al regiunii. Bethlen a rămas apropiat de cercurile politice care vedeau în Transilvania o putere obligată să se apere între Habsburgi și otomani.
După ce l-a sprijinit pe Gabriel Báthory, a intrat în conflict cu acesta și s-a refugiat în Imperiul Otoman. Momentul decisiv a venit în 1613, când Bethlen a condus o armată împotriva lui Báthory. Acesta a fost ucis de doi dintre ofițerii săi, iar otomanii l-au instalat pe Bethlen ca principe, împotriva voinței Habsburgilor. La 13 octombrie 1613, dieta Transilvaniei, întrunită la Cluj, a ratificat alegerea sultanului Ahmed I. În 1615, după pacea de la Tyrnau, a fost recunoscut și de împăratul Matia I.
Un principe care a vrut să întărească statul
Odată ajuns la conducere, Bethlen a evitat cruzimea și excesele predecesorilor săi. A dezvoltat producția minieră și a naționalizat multe ramuri ale comerțului extern. Agenții săi cumpărau mărfuri în țară la preț fix și le revindeau în străinătate cu profit.

La Alba Iulia, capitala Transilvaniei, a construit un mare palat și s-a înconjurat de o curte strălucitoare. A sprijinit arta, a scris el însuși imnuri și, din 1625, l-a avut drept kapellmeister pe Johannes Thesselius.
Credința sa calvinistă a contat în felul în care a guvernat, fără a-l împinge spre suprimarea altora. A înființat o academie, a încurajat venirea profesorilor maghiari și a trimis studenți la universități protestante din Anglia, Țările de Jos sau spațiul german. A acordat titluri nobiliare pastorilor și a interzis nobililor să împiedice educarea slujitorilor. Chiar și copiii de iobagi au primit dreptul de a învăța.
Și-a ales consilieri din confesiuni diferite, inclusiv un catolic și un sabătar, pentru a menține un echilibru religios. Deși era calvinist, l-a ajutat pe iezuitul György Káldy în publicarea unei versiuni a Bibliei. Acest amestec de fermitate personală și libertate religioasă l-a transformat într-o figură aparte a secolului său.
Războiul cu Habsburgii
Bethlen a legat consolidarea internă de forța armată. A organizat o armată de mercenari și, profitând de pacea cu otomanii, și-a îndreptat atenția spre teritoriile habsburgice. Rivalitatea cu Viena avea mai multe cauze: centralizarea începută de Habsburgi după 1618, lupta împotriva protestantismului, nerespectarea înțelegerii din 1615 și propria ambiție politică.
În august 1619 a invadat Ungaria Regală. În septembrie a ocupat Košice, unde protestanții l-au proclamat lider. A ocupat Slovacia de astăzi și, în octombrie, a intrat în Bratislava pentru a primi Coroana Sfântului Ștefan.
Trupele sale s-au unit cu cele ale Boemiei și Moraviei conduse de contele Thurn, însă încercarea de a cuceri Viena a eșuat în noiembrie. Atacat de Drugeth György, care conducea un corp de mercenari numit lisowczycy, Bethlen a fost silit să se retragă din Austria și din Ungaria de Sus.
A urmat jocul negocierilor la Bratislava, Košice și Banská Bystrica. În ianuarie 1620 s-a încheiat un armistițiu prin care primea 13 județe din Ungaria Regală. La 20 august 1620, dieta de la Banská Bystrica l-a ales rege al Ungariei. Bethlen a refuzat însă titlul, sperând la o împăcare cu Habsburgii.
Războiul a reizbucnit în septembrie. După înfrângerea forțelor boeme la 8 noiembrie 1620, situația lui s-a înrăutățit. Ferdinand al II-lea a trecut la catolicizarea Boemiei și la reocuparea Ungariei Regale. Fără sprijinul nobililor protestanți și fără ajutor otoman, Bethlen a semnat Pacea de la Nikolsburg la 31 decembrie 1621.
Prin acest tratat a renunțat la titlul regal. În schimb, Ferdinand al II-lea confirma libertatea de cult pentru protestanții maghiari și Pacea de la Viena din 1606. Bethlen primea titlul de principe imperial, șapte județe de-a lungul Tisei de Sus, cetățile Tokaj, Muncaci și Ecsed, plus un ducat în Silezia, la Opole, pe care l-a deținut până în 1625.
Campanii și proiecte politice
Bethlen a continuat luptele. În 1623 și 1626 a pornit noi campanii împotriva Habsburgilor ca aliat al puterilor protestante. Acestea s-au încheiat cu păcile de la Viena (1624) și Pressburg (1626), care au confirmat termenii de la Nikolsburg.
Ulterior, a încercat o apropiere de Viena, propunând o alianță împotriva otomanilor și o căsătorie cu o arhiducesă a Austriei. Ferdinand a respins oferta, așa că principele și-a abandonat planurile împotriva Porții.
S-a căsătorit cu Ecaterina de Brandenburg, fiica electorului de Brandenburg, legătură care l-a apropiat de puterile protestante europene, inclusiv de Suedia lui Gustav II Adolf. În această perioadă a vizat și tronul Poloniei.
Tot în logica expansiunii se înscrie și încercarea de a deveni stăpânitor al Moldovei și al Munteniei, pe care ar fi dorit să le unească sub numele de Dacia, conform unor interpretări istorice.
Moștenirea principelui
Gabriel Bethlen a murit la Alba Iulia, la 15 noiembrie 1629. Înainte de sfârșit, a asigurat alegerea soției sale, Ecaterina, ca prințesă a Transilvaniei.
Figura lui rămâne legată de o dublă realizare. A fost principele care a transformat Transilvania într-o putere activă în Războiul de Treizeci de Ani și liderul care a întărit economia, a susținut educația și a menținut libertatea religioasă în ciuda propriei confesiuni.
Pe scurt, în timp
- 1580Se naște la Ilia, la 15 noiembrie.
- 1605Îl ajută pe István Bocskai să obțină titlul de principe al Transilvaniei.
- 1613Este instalat ca principe al Transilvaniei, iar dieta de la Cluj îi ratifică alegerea la 13 octombrie.
- 1615Este recunoscut de împăratul Matia I.
- 1619Invadează Ungaria Regală și devine lider al mișcării antihabsburgice din estul și nordul Ungariei.
- 1620Este ales rege al Ungariei la 20 august, dar refuză titlul.
- 1621Semnează Pacea de la Nikolsburg și renunță definitiv la titlul regal.
- 1624Încheie prima campanie împotriva Habsburgilor prin Pacea de la Viena.
- 1626Încheie a doua campanie împotriva Habsburgilor prin Pacea de la Pressburg.
- 1629Moare la Alba Iulia, la 15 noiembrie.
Pe ce se sprijină acest dosar
Dosar întocmit pe baza surselor de mai sus, între care articole din Wikipedia, disponibile sub licență Creative Commons Attribution-ShareAlike.
Bethlen Gábor tudósai körében. Imagine: Viktor Madarász, domeniu public, via Wikimedia Commons.


