Jean-Baptiste Bessières și loialitatea cavaleriei imperiale

În toiul bătăliei de la Wagram, o ghiulea i-a ucis calul. Jean-Baptiste Bessières a căzut și și-a pierdut cunoștința. Vestea s-a răspândit imediat: mareșalul ar fi murit. Garda Imperială, care îl adora, a izbucnit în plâns. Napoleon a reacționat cu amărăciune și a rostit cuvintele care au rămas legate pentru totdeauna de acel episod.

„Bessières, iată o ghiulea frumoasă! Mi-a făcut Garda să plângă.”

Scena spune aproape totul despre locul pe care îl ocupa Bessières în sistemul napoleonian. Nu era omul marilor gesturi politice și nici marele comandant independent pe care îl puteau fi alții. Dar era unul dintre oamenii cei mai loiali lui Bonaparte și, pe câmpul de luptă, un comandant de cavalerie de prim rang. De la Revoluție până la campania din Saxa, a fost prezent în aproape toate marile încercări ale Franței imperiale.

De la fiul unui medic la omul lui Bonaparte

Jean-Baptiste Bessières s-a născut la 6 august 1768. Era fiul unui medic, iar drumul său părea, la început, trasat către aceeași profesiune. A ales însă armata. S-a înscris în Garda Națională din Prayssac, apoi a intrat în Garda Constituțională a regelui Ludovic al XVI-lea al Franței. Acea gardă a încercat să apere palatul Tuileries împotriva revoluționarilor.

Curând, Bessières s-a alăturat Revoluției. A servit în Garda Națională din Paris și apoi în armata „Pirineilor”, unde a urcat până la gradele de locotenent și căpitan. A urmat armata din Italia, iar acolo s-a produs întâlnirea decisivă a vieții sale politice și militare: Napoleon Bonaparte.

În prima campanie din peninsulă, Bessières s-a remarcat la comanda „ghizilor” generalului Bonaparte. A fost citat de mai multe ori pentru vitejie și a câștigat stima viitorului împărat. Această încredere l-a dus mai departe, în Campania franceză din Egipt. Când Bonaparte s-a întors în Franța, Bessières a venit cu el și i-a asigurat protecția în timpul loviturii de stat de la 18 brumar.

La Marengo, în 1800, s-a distins din nou, șarjând în fruntea Grenadierilor Călare și a Vânătorilor Călare din Garda Primului Consul. Curând au venit și avansările: general de brigadă în 1800, general de divizie în 1802.

Bastonul de mareșal și cavaleria Gărzii

În 1804, Bessières a primit bastonul de Mareșal al Imperiului, încă din prima promoție. Avansarea spunea mult despre felul în care Napoleon îl privea. Loialitatea sa față de Bonaparte și curajul său cântăriseră decisiv, chiar dacă nu comandase niciodată independent.

Tot atunci a devenit comandant al cavaleriei noii Gărzi Imperiale, funcție prestigioasă pe care a deținut-o aproape fără întrerupere. Aici s-a aflat, de fapt, adevăratul său loc. Era un om al Gărzii și un om al șarjei.

Napoleon îl caracteriza drept „un ofițer de rezervă plin de vigoare, dar prudent și circumspect”. Judecata era severă și exactă în același timp. Bessières nu strălucea când primea comanda largă a unor armate. În schimb, ca general de cavalerie, capabil să ia inițiativa și să conducă personal atacul, era printre cei mai buni.

La marile bătălii ale Imperiului

Faima lui Bessières s-a legat de marile confruntări ale războaielor napoleoniene. La Austerlitz, a condus cavaleria Gărzii și a respins Garda rusă. Într-un moment periculos pentru francezi, când Garda Imperială rusă atacase, intervenția lui a contribuit la păstrarea controlului asupra platoului Pratzen până la sfârșitul bătăliei.

La Eylau, intervenția cavaleriei sale, împreună cu cea a lui Murat, a fost decisivă. Atacul cavaleriei Gărzii a permis cavaleriei de rezervă franceze să evite încercuirea și să revină pe pozițiile inițiale. În acei ani, Bessières a fost aproape permanent lângă împărat, în fruntea unei trupe de elită care intervenea în clipele cele mai grele.

În 1808, a fost trimis în Spania. Acolo a câștigat bătălia de la Medina del Rio Seco, prima sa victorie ca șef al unei forțe independente. A atacat separat trupele spaniole și a obținut o victorie limpede. Pierderile franceze au fost de aproximativ 1.000 de oameni, iar cele spaniole s-au apropiat de 8.000 de morți, răniți, prizonieri sau dispăruți. Succesul a deschis drumul spre Madrid pentru regele Iosif.

Victoria nu a avut însă urmările strategice așteptate, fiind umbrită de înfrângerea de la Bailén, care i-a obligat pe francezi să treacă din nou Ebrul. Era una dintre acele clipe în care succesul tactic nu putea îndrepta o situație strategică mai largă.

Rechemat pentru campania din Germania din 1809, Bessières a comandat întreaga Rezervă de cavalerie. La Landshut a spulberat cavaleria inamică. La Aspern-Essling s-a remarcat din nou, menținând la distanță trupele arhiducelui Carol și ajutând retragerea ordonată a armatei franceze. În mai 1809 a fost numit duce de Istria.

La Wagram, într-un moment când situația de pe aripa stângă franceză se deteriora rapid, a fost trimis să atace formațiile austriece care amenințau poziția lui Napoleon. A pornit atacul cu o singură divizie grea, sub foc puternic de artilerie. Șarja a câștigat timp prețios pentru împărat, care a putut astfel să reia inițiativa. Prețul a fost aproape fatal pentru comandantul ei.

Spania, reproșurile și o loialitate care a cântărit greu

În 1811, Bessières a revenit în Peninsula Iberică. Misiunea sa era să sprijine armata lui Masséna. Aici se vede cel mai clar limita lui ca șef independent și, poate, și rigiditatea unui om prea atașat de propria poziție.

La Fuentes de Oñoro, sprijinul său pentru Masséna a lipsit tocmai într-un moment critic. Masséna a încercat să lovească o slăbiciune din dispozitivul lui Wellington și a cerut intervenția imediată a cavaleriei Gărzii. Ordinul nu a fost executat. Lepic nu recunoștea alt comandant decât pe Bessières, iar Bessières nu era de găsit. Ocazia de a zdrobi armata lui Wellington s-a pierdut. Bătălia s-a încheiat printr-un mare eșec strategic francez.

Napoleon a fost informat și i-a transmis, prin Berthier, o formulare tăioasă: „you have been useless to the Army of Portugal.” Cu toate acestea, împăratul nu se putea lipsi de el. Pentru Napoleon, Bessières rămânea un general prea loial și prea valoros pentru a fi împins la margine.

Rusia și salvarea împăratului

În 1812, Bessières a participat la Campania din Rusia și a reluat comanda cavaleriei Gărzii Imperiale. În vreme ce marea armată era slăbită de boală și dezertare, cavaleria Gărzii rămânea încă relativ bine păstrată, grație dispozițiilor luate de comandantul ei.

La bătălia de la Moskowa, cavaleria lui a rămas în rezervă împreună cu restul Gărzii. În timpul incendierii Moscovei, Bessières a reușit să-l convingă pe Napoleon să părăsească Kremlinul. Apoi a mers în avangardă, în sprijinul lui Murat. Situația armatei franceze se degrada însă rapid.

Fapta sa cea mai importantă din această campanie a venit după Maloiaroslavets. Cartierul general al împăratului a fost atacat de 8 000 de cazaci. Bessières, cu cavaleria Gărzii aflată în apropiere, a restabilit situația și i-a respins pe atacatori. Era unul dintre acele momente scurte și decisive în care destinul unei campanii, și poate al unui regim, părea să atârne de reacția câtorva escadroane.

După retragere, armata franceză s-a topit. Când a ajuns la Orșa, Bessières nu mai avea sub comandă decât aproximativ 1.000 de călăreți ai Gărzii, dintre care jumătate descălecați. La sfârșitul lui 1812, a fost rechemat în Franța pentru a supraveghea refacerea Gărzii și a rezervei de cavalerie.

Ultima campanie

În 1813, la începutul campaniei din Germania, împăratul i-a încredințat comanda întregii cavalerii franceze. Era o dovadă limpede că, în pofida reproșurilor și a limitelor sale, Napoleon continua să aibă încredere în el.

Pe 1 mai 1813, în ajunul bătăliei de la Lützen, Bessières a murit în luptă, în apropiere de Weissenfels, la Rippach. O ghiulea i-a lovit mai întâi ordonanța, un lancier polonez. O a doua a ricoșat dintr-un zid, i-a sfărâmat mâna și i-a străpuns pieptul. A murit pe loc.

Moartea sa a fost resimțită puternic de Napoleon și de Garda Imperială. Împăratul a spus atunci: „he lived like Bayard, he died like Turenne.” Numele lui Jean-Baptiste Bessières a fost înscris pe Arcul de Triumf din Paris.

Portretul care rămâne este al unui om cultivat, pios, popular în Gardă, politicos și generos cu subordonații, dar sensibil la rangul și privilegiile sale. Ca mare comandant de ansamblu, nu a fost printre cei mai puternici ai Imperiului. Ca general de cavalerie și om de încredere al lui Napoleon, a fost însă unul dintre cei care au dat Gărzii Imperiale o parte din legenda ei.