Cum a ajuns Oskar Potiorek omul din mașina de la Sarajevo

În drum spre spital, într-o zi care se stricase deja iremediabil, mașina a virat greșit lângă Podul Latinilor. O schimbare de traseu fusese decisă, dar șoferul nu fusese anunțat. În față se afla Gavrilo Princip, un conspirator care își abandonase planurile. Când a văzut automobilul chiar în fața sa, a înaintat, a scos pistolul și a tras de la patru sau cinci pași. Franz Ferdinand a fost rănit în gât, Sofia în abdomen. În aceeași mașină se afla și Oskar Potiorek.

Există biografii care se adună lent, prin grade, funcții și rivalități. Și există vieți care rămân prinse pentru totdeauna într-un singur moment. În cazul lui Potiorek, clipa de la Sarajevo a fost începutul unei alte istorii: revolte antisârbe, represiune, război și, în cele din urmă, prăbușirea propriei sale cariere militare.

Drumul spre vârful puterii

Oskar Potiorek s-a născut la 20 noiembrie 1853, la Bad Bleiberg, în Carintia. A studiat la institutul militar imperial și regal de tehnologie și la academia Kriegsschule din Viena. La 1 septembrie 1871 a fost numit ofițer. A intrat în serviciul militar în al doilea regiment tehnic, cu gradul de locotenent, și a avansat apoi în carieră.

S-a alăturat Statului Major în 1879. A servit în diferite funcții, iar în 1902 împăratul Franz Joseph l-a numit șef adjunct. Ambiția sa era însă mai mare. În 1906 a candidat pentru postul de șef al statului major, împotriva lui Franz Conrad von Hötzendorf, la recomandarea moștenitorului și comandantului-șef adjunct Franz Ferdinand. Împăratul i-a ignorat ambițiile, iar Potiorek a devenit comandant general la Graz, în grad de general de artilerie.

Rivalitatea cu Conrad a continuat. Potiorek a făcut tot ce a putut pentru a-l înlocui, rivalitate care avea să aibă urmări serioase în campaniile din Serbia din toamna lui 1914. În 1910, servind ca inspector general în Sarajevo, a fost numit în anul următor guvernator al Bosniei și Herțegovinei, păstrând în același timp atât funcția civilă, cât și pe cea militară.

Invitația care a dus la Sarajevo

În 1913, Potiorek i-a invitat pe arhiducele Franz Ferdinand și pe soția sa, Sofia, să urmărească manevrele trupelor sale programate pentru 26 și 27 iunie 1914. Semnele de primejdie existau. În 1910 avusese loc un atentat la viața guvernatorului precedent, Marijan Varešanin, iar prim-ministrul sârb Nikola Pašić transmisese zvonuri despre viitoare atentate.

Totuși, Franz Ferdinand nu a renunțat la apariția publică din Sarajevo. Potiorek a susținut această decizie, îngrijorat de propriul prestigiu. Miza nu mai era doar o vizită oficială, ci autoritatea administrației și imaginea unui guvernator care voia să arate că stăpânește situația.

Ziua de 28 iunie 1914

Pe 28 iunie, cuplul regal a sosit în Sarajevo cu trenul de la Ilidža și s-a deplasat la baza militară Philipovic, unde Franz Ferdinand a făcut o scurtă verificare a trupelor. Potiorek îi aștepta pentru a conduce delegația la primărie, astăzi Biblioteca Națională și Universitară a Bosniei și Herțegovinei, pentru recepția oficială.

Franz Ferdinand, Sofia și câțiva oficiali au urcat într-un convoi de automobile cu șase locuri, care a mers de-a lungul râului Miljacka fără alte măsuri de securitate. Potiorek se afla în a treia mașină, un automobil decapotabil cu șase locuri, condus de Leopold Lojka, împreună cu proprietarul mașinii, contele Harrach, și cuplul regal.

La ora 10:10, când vehiculele au trecut pe lângă clădirea centrală a poliției, Nedeljko Čabrinović a aruncat o grenadă spre mașina arhiducelui. Lojka a accelerat când a văzut obiectul zburând spre mașină. Grenada a ricoșat și a explodat sub roata mașinii din spate, rănind doi pasageri și câțiva spectatori.

După recepția oficială de la primărie, un Franz Ferdinand furios a cerut să-i viziteze pe cei răniți. Andreas von Morsey, membru al personalului arhiducelui, a considerat că drumul este periculos. Potiorek a răspuns:

„Crezi că Sarajevo este plin de asasini? Îmi voi asuma responsabilitatea.”

A decis totuși ca mașina regală să meargă spre spital pe o rută alternativă. Numai că a uitat să-l informeze pe șofer. Lojka a virat la dreapta în fața Podului Latinilor. Acolo aștepta Gavrilo Princip. Ceea ce a urmat a intrat în istorie. Mai târziu, Princip a declarat că glontele care a ucis-o pe Sofia îi era destinat guvernatorului Potiorek.

Represiunea de după focurile de armă

După asasinare, Potiorek a organizat și a stimulat revoltele antisârbe din Sarajevo. A reînființat miliția auxiliară Schutzkorps pentru a pune în aplicare politica antisârbească. Recrutați în special din rândul bosniecilor, membrii Schutzkorps au fost implicați în persecutarea etnicilor sârbi, mai ales în estul Bosniei.

Dimensiunea represiunii a fost mare. În jur de 5.500 de sârbi au fost arestați în Bosnia și Herțegovina. Între 700 și 2.200 au murit în închisoare, iar 460 au fost executați. În jur de 5.200 de familii sârbești au fost exilate forțat din Bosnia și Herțegovina.

Potiorek a rămas în funcție, în ciuda responsabilității sale. După ce atentatul și criza din iulie au dus la izbucnirea Primului Război Mondial, a devenit comandantul tuturor forțelor austro-ungare din Balcani.

Răzbunarea și eșecul

S-a spus că un sentiment de „vinovăție a supraviețuitorului” l-a împins pe Potiorek să preia comanda armatei austro-ungare și să conducă prima misiune de „pedepsire” a Serbiei. Era descris ca foarte zelos în acțiunile sale și repeta adesea că a fost cruțat la Sarajevo ca să moară răzbunând acel moment.

Dar zelul nu a adus victorie. Mica Armată Regală Sârbă a rămas neînvinsă în toate marile bătălii. După dezastrele militare de la Țer și Kolubara, soldate cu pierderi uriașe, Potiorek a fost destituit din funcția de comandant la 22 decembrie 1914. A fost înlocuit de arhiducele Eugen de Austria. Decizia l-ar fi adus în pragul sinuciderii.

Retragerea și umbra Sarajevo

După destituire, Potiorek s-a retras și a trăit izolat la Klagenfurt pentru restul vieții. Un detaliu spune mult despre felul în care atentatul a rămas prezent în viața sa: a păstrat canapeaua pe care fusese așezat Franz Ferdinand după atentat și pe care murise la scurt timp după aceea. Canapeaua se află astăzi la Muzeul de Istorie Militară din Viena.

Oskar Potiorek a murit la 17 decembrie 1933, după o serie de accidente vasculare cerebrale. A fost înmormântat în cimitirul Annabichl. În 1966, rămășițele sale au fost reînhumate la cimitirul Academiei Militare Tereziene din Wiener Neustadt.