Cine a fost Petru Duka de Kádár, generalul trimis să negocieze cu Napoleon

Din Osijek spre armata imperială

Frederic Petru baron Duka de Kádár s-a născut în 1756, la Osijek, în Slavonia. Tatăl său, Mihai, era un negustor aromân originar din Moscopole, stabilit aici în urma persecuțiilor otomane. La Osijek dezvoltase o afacere comercială prosperă, cu mătase și produse de lux între Imperiul Otoman și Europa Centrală. Petru era al doilea fiu al lui Mihai și al Juliei Lallos.

În copilărie a fost trimis la studii la Breslau, apoi la Göttingen. Mai târziu, în 1776, s-a înrolat ca ofițer-cadet în regimentul de infanterie valaho-ilir nr. 13 din Caransebeș și a studiat la Academia de Geniu Militar din Viena. Avea să iasă repede în evidență. În 1778 a fost transferat ca locotenent în statul major, iar în 1787 a ajuns căpitan.

Trei zile de recunoaștere și un atac decisiv

Prima mare cotitură a venit în anii războaielor din Țările de Jos austriece. La 1 decembrie 1789 a fost numit maior, iar după patru ani a fost mutat la Armata Coburg. Înainte de bătălia de la Famars, a cercetat terenul timp de trei zile. Apoi a participat la atacul decisiv al coloanei principale, formată din patru divizii, conducând personal a patra divizie.

Au urmat alte acțiuni importante la Berlaimont și Maubeuge. În 1794, cariera sa a primit o consacrare limpede. La 1 mai a fost ridicat la rangul de locotenent-colonel, iar la 7 iulie a primit Crucea de Cavaler a Ordinului Militar Maria Terezia.

Planuri de campanie și înfrângerea de la Castiglione

În 1795, ca șef al statului major al generalului Wurmser, a plănuit atacul reușit de la Mannheim. Un an mai târziu, deja colonel, l-a însoțit pe Wurmser în Italia. Acolo a proiectat bătălia de la Castiglione. Numai că această bătălie a fost pierdută. Pentru un om format în rigoarea statului major, momentul spunea ceva esențial despre epocă: chiar și un plan bine întocmit se putea prăbuși în fața unui adversar ca Napoleon.

Cariera lui Duka nu s-a oprit însă aici. La 31 mai 1798 a fost avansat general de brigadă și repartizat în statul major al arhiducelui Carol, la Praga. După un an, a trecut la Statul Major General din Germania. În această calitate a condus flancul stâng al lui Joseph Staader von Adelsheim în apărarea reușită din bătălia de la Stockach, la 25 martie 1799.

Reformă, conservatorism și îndepărtarea de la Viena

La 5 mai 1800 a devenit comandantul fortului din Timișoara. A urmat o nouă promovare, la gradul de general-locotenent, în 1801. Din martie acel an, arhiducele Karl i-a încredințat funcția de șef general de cartier al armatelor din Germania și Italia, până în aprilie 1805, cu misiunea de a începe o reformă a armatei.

Aici s-a văzut însă limita lui. Era considerat un om de veche școală, foarte precaut și conservator. Tocmai de aceea nu s-a dovedit alegerea potrivită pentru un proiect de reformă militară. În contextul luptelor pentru influență din conducerea armatei și a guvernului, în aprilie 1805 a fost trimis departe de Viena, ca general comandant al Banatului. A rămas în această funcție până la moarte.

Totuși, împăratul nu l-a scos din rândul favoriților. La 7 octombrie 1803 fusese numit titular al regimentului maghiar de infanterie nr. 39, iar în 1808 a primit titlul de baron, cu predicatul de Kádár.

Kádár, domeniul care i-a dat numele

În 1806, Petru Duka a cumpărat domeniul Kádár, astăzi Cadăr, în județul Timiș, pentru suma de 98.630 de florini. Predicatul Kádár din nobilirea sa se leagă de această proprietate. Acolo trăiau 748 de locuitori, în 134 de case, predominant vorbitori de limba română și de confesiune ortodoxă română.

În 1810 a ridicat la Cadăr un conac și s-a implicat în organizarea așezării. Tot atunci a pus bazele noii vetre a satului, cu străzi drepte și amplasamente ordonate după model european, în locul caselor împrăștiate pe un teren inundabil. A adus și coloniști români din zona Cenadului.

În cercul împăratului

La 2 septembrie 1813, Duka a fost promovat la gradul de Feldzeugmeister. A devenit și adjutant general al împăratului Francisc I al Austriei, fiind unul dintre oamenii săi de încredere în chestiuni militare. În această calitate a fost trimis la Lusigny-sur-Barse pentru a negocia cu Napoleon un armistițiu.

Au urmat noi onoruri. La 22 aprilie 1815, la Viena, împăratul l-a ridicat în rangul de baron al Boemiei cu incolat. La 26 iulie 1816 a fost înnobilat și ca baron maghiar, numit consilier privat, precum și consilier și conferențiar de stat.

Lista decorațiilor sale arată dimensiunea acestei cariere: Crucea de Cavaler al Ordinului Militar Maria Terezia, în 1794, Marea Cruce a Ordinului Imperial Leopold, în 1813, Crucea Armatei pentru 1813-1814, Ordinul Vulturul Roșu de clasa I al Prusiei, Ordinul Sf. Ana de clasa I și Ordinul Alexandru Nevski ale Imperiului Rus, Marea Cruce a Ordinului Militar Max Joseph al regelui Bavariei, Marea Cruce a Ordinului Saint-Louis și Ordinul Sf. Ianuarie al Regatului celor Două Sicilii.

Moartea și întoarcerea la Cadăr

Petru Duka a murit la 29 decembrie 1822, la Viena. După moartea sa, satul Cadăr a fost moștenit de fiii săi, Ștefan, Emilie, Eugenie și Petru. Peste multe decenii, în septembrie 1907, nepotul său de frate, Geza Duka, a organizat deshumarea rămășițelor sale din Viena și transferul lor solemn în cripta familiei de la Cadăr, unde se află și astăzi.

Povestea lui Petru Duka de Kádár rămâne cea a unui om care a urcat prin merit militar într-o lume dominată de ierarhii stricte. A fost ofițer de stat major, comandant, reformator fără succes, mare adversar al lui Napoleon și, în cele din urmă, om al împăratului. Dar poate că tocmai această combinație îi definește cel mai bine locul în epocă: un general format de război, pus mereu între ordinele curții și realitatea câmpului de luptă.