Filippo Brunelleschi, arhitectul care a ridicat cupola Domului din Florența

În 1418, la Florența, problema era uriașă și cât se poate de concretă: cum putea fi închisă marea deschidere a catedralei Santa Maria del Fiore cu o cupolă atât de amplă și la o asemenea înălțime? Orașul avea simbolul, avea ambiția, avea șantierul. Nu avea soluția. La concurs s-a prezentat și Filippo Brunelleschi, deja cunoscut pentru formația lui de bijutier și sculptor, pentru interesul față de matematică și pentru studiul monumentelor antice. A câștigat, din nou, ex aequo cu Lorenzo Ghiberti. Dar între cei doi nu era pace, iar recunoașterea deplină a soluției propuse de Brunelleschi avea să vină abia în 1423, când i s-a încredințat răspunderea executării lucrărilor.

De aici începe adevărata lui poveste istorică. Nu doar a unui constructor, ci a unui om care, a împins arhitectul dincolo de condiția de maistru zidar medieval și l-a așezat în locul proiectantului care rezolvă problemele cu ajutorul intelectului. Cupola Domului din Florența a fost marea lui probă. Dar drumul până acolo trecuse prin ateliere, prin competiții, prin refuzuri și printr-o schimbare mai adâncă decât o simplă realizare tehnică: o nouă manieră de a ordona spațiul, de a-l face inteligibil și de a-l controla matematic.

Un tânăr florentin între educație aleasă și meșteșug

Puținele date despre copilăria și tinerețea lui Filippo Brunelleschi provin, din scrierile lui Antonio Manetti și Giorgio Vasari. S-a născut în 1377, la Florența, ca al doilea dintre cei trei copii ai notarului și avocatului ser Brunellesco di Filippo Lapi și ai Giulianei di Giovanni Spinelli, într-o familie florentină nobilă. Casa părintească se afla în vecinătatea bisericii Santi Michele e Gaetano, lângă Piazza degli Agli.

A primit o educație aleasă, cuprinzând matematica și literatura. Intenția era limpede: să ocupe, asemenea tatălui său, o funcție publică. Numai că înclinațiile lui mergeau în altă direcție. A intrat ca ucenic și calfă în ghilda mătăsarilor, bijutierilor și lucrătorilor în bronz și alte metale, Arte della Seta. În 1398 devine „maestru bijutier”. Din această poziție i-a venit și prima comandă amintită de istorici, Ospedale degli Innocenti.

Lucrările de referință completează tabloul începuturilor. Tânărul Filippo, înclinat spre artă, fusese ucenic, de la cincisprezece ani, ca aurar și sculptor care lucra cu bronz turnat. În decembrie 1398 a devenit maestru și a intrat în Arte della Seta, cea mai bogată și prestigioasă ghildă a orașului, care îi includea și pe bijutieri și pe meșterii metalelor.

Acest început contează. Brunelleschi nu vine în arhitectură dintr-o rutină a șantierului, ci dintr-o combinație de educație matematică, exercițiu al meșteșugului fin și interes pentru forme. Mai târziu, tocmai această combinație avea să dea arhitecturii lui rigoarea pentru care a rămas celebră.

Concursul care a rupt drumul

În 1401, concursul pentru a doua poartă a Baptisteriului din Florența l-a pus puternic în lumină. Fiecare concurent trebuia să realizeze un panou de bronz cu tema sacrificiului lui Isaac, într-un cadru gotic cu patru lobi. Brunelleschi a participat alături de Lorenzo Ghiberti și de alți concurenți. El a câștigat ex aequo cu relieful său, „Sacrificiul lui Isaia”, alături de Ghiberti. Istoricii explică și deznodământul: juriul i-a apreciat pe amândoi și a sugerat colaborarea dintre cei doi artiști.

Brunelleschi a refuzat. Nu a vrut să colaboreze cu Ghiberti. S-a simțit frustrat și a preferat, să nu cedeze controlul total asupra proiectului. Gestul a avut greutate. Opinia publică s-a împărțit, iar Brunelleschi a abandonat în cele din urmă sculptura pentru a-și dedica atenția arhitecturii și opticii, chiar dacă a continuat să primească până cel puțin în 1416 comenzi de sculptură.

Acesta este unul dintre momentele de cotitură ale biografiei sale. Uneori, istoria unui om nu se schimbă printr-o victorie clară, ci printr-un succes incomplet, imposibil de acceptat. În cazul lui Brunelleschi, egalitatea cu Ghiberti nu a fost un compromis fertil, ci o ruptură.

Totuși, activitatea lui de sculptor nu a fost ștearsă. Lucrările de referință amintesc „Profeții” și „Părinții Bisericii”, iar mai târziu, în 1420, revenirea la sculptură cu „Crucifixul Capelei Santa Maria Novella”, legat, potrivit unei anecdote răspândite de Vasari, de o întrecere cu Donatello, care lucra atunci la crucifixul de la Santa Croce. Acela al lui Brunelleschi, cu proporțiile „perfect armonizate”, a fost considerat mult mai reușit decât cel al lui Donatello.

Roma, antichitatea și nașterea unei idei noi despre spațiu

După concursul din 1401, Brunelleschi s-a îndreptat spre studiul antichității. A făcut numeroase călătorii la Roma, adesea în compania prietenului său Donatello. Istoricii fixează această preocupare în anii 1402-1404 și o leagă de interesul mai larg al Renașterii timpurii pentru Grecia și Roma antică. Brunelleschi și Donatello au studiat ruinele vechi, iar acest contact cu arhitectura romană clasică a influențat felul în care Brunelleschi avea să gândească luminarea unei clădiri, reducerea elementelor distincte și echilibrarea lor pentru a omogeniza spațiul.

Aici apare una dintre marile lui contribuții. Brunelleschi este prezentat în sursele de față drept omul care a revoluționat spațiul plastic introducând perspectiva liniară. Era o metodă rațională, o convenție prin care se crea un spațiu tridimensional coerent, omogen și infinit pe o suprafață bidimensională. În această formulare stă noutatea: spațiul nu mai este doar sugerat, ci construit după reguli.

Istoricii descriu experimentele pe care, potrivit lui Antonio Manetti, Brunelleschi le-ar fi făcut între 1415 și 1420. A realizat picturi în perspectivă ale Baptisteriului din Florența, văzut de la intrarea catedralei, și ale Palazzo Vecchio, văzut oblic din colțul nord-vestic al Pieței Signoria. Ar fi folosit o grilă, ar fi calculat geometric scara obiectelor și ar fi făcut un mic orificiu în tablou, astfel încât un observator să poată compara, prin intermediul unei oglinzi, imaginea cu realitatea. Panourile s-au pierdut, dar ideea a rămas. Această tehnică a guvernat reprezentările picturale ale spațiului până spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

În arhitectură, consecința a fost la fel de mare. Arhitectura lui Brunelleschi este descrisă în lucrările de specialitate drept una rațională, bazată pe linearitatea prospectivă și pe modularea exactă a spațiului. Cu el, arhitectul încetează să fie doar executantul și devine omul capabil să rezolve problemele prin gândire.

Cupola care a schimbat totul

Santa Maria del Fiore era catedrala și simbolul Florenței. Cupola propusă avea o bază octogonală de aproape 42 de metri în diametru, iar de la bază până la lanternă urma să depășească 80 de metri înălțime. Era mai mare decât cupola Pantheonului și decât orice altă cupolă din Europa, iar o asemenea structură nu mai fusese ridicată din Antichitate.

Brunelleschi s-a apropiat de această problemă încă din 1409, când catedrala se afla în construcție. La concursul din 1418 a prezentat un model și a câștigat, din nou ex aequo cu Ghiberti. Dar dificultatea nu era doar artistică, ci tehnică. Proptelele erau interzise de autoritățile orașului, iar lemnul necesar pentru schele suficient de lungi și de rezistente nu putea fi obținut în cantitatea necesară. Cum putea fi construită o asemenea cupolă fără să se prăbușească sub propria greutate?

Soluția lui Brunelleschi a fost remarcabilă. Structura din cărămizi dispuse în formă de spinare de pește permitea înălțarea bolții fără elemente susținătoare și dădea o formă perfectă de arc, suprafața fiind împărțită în opt porțiuni. În plus, Brunelleschi a construit două cupole, una în interiorul celeilalte, și a folosit lanțuri de lemn și gresie care funcționau ca inele de tensionare în jurul bazei, reducând nevoia unor contraforturi zburătoare. A inventat și o mașină nouă de ridicat materialele necesare zidăriei. Mai mult de patru milioane de cărămizi au fost folosite pentru cupola octogonală.

Lucrările la cupolă s-au desfășurat între 1420 și 1436. Lanterna a fost construită din 1446 până în jurul lui 1461, iar exedrele între 1439 și 1445. Această cupolă, supranumită „lanterna”, construită fără proptele de sprijin, este considerată o capodoperă a arhitecturii italiene din Quattrocento. După finalizarea cupolei, în 1436 a avut loc un nou concurs pentru lanterna decorativă din vârf. Brunelleschi a câștigat și a proiectat structura, construind baza, dar nu a trăit suficient pentru a vedea instalarea finală.

Dincolo de datele șantierului, importanța acestei realizări stă în altceva. Cu această lucrare, Brunelleschi a pus bazele arhitecturii renascentiste. Nu este vorba doar despre ridicarea unei cupole fără armături, învățând din studiul monumentelor antice, ci și despre începutul unei noi ideologii în arhitectură.

Ordinea, claritatea și măsura

Faima lui Brunelleschi nu stă numai în Dom. O întreagă serie de clădiri arată cum aceeași minte a trecut de la rezolvarea unei mari dificultăți tehnice la formularea unui limbaj arhitectural nou.

„Loggia Spitalului Inocenților”, construită între 1421 și 1424, este una dintre operele care i-au adus faimă. Claritatea, simplitatea și linearitatea ei sunt considerate o inovație a vremii. Această loggie este descrisă ca partea principală creată de Brunelleschi la Ospedale degli Innocenti, prima lui comandă arhitecturală. Această arcadă, prin forma și decorația ei simple, cu trimitere limpede la antichitatea clasică, a devenit model pentru numeroase clădiri renascentiste din Europa.

În jurul anului 1423, Brunelleschi a început construirea bisericii San Lorenzo, terminată în 1428 odată cu sacristia. În interior, biserica are trei navete despărțite de arcuri care reiau motive din loggie și dau iluzia profunzimii spațiului. Sacristia este un spațiu cubic cu o cupolă emisferică împărțită în 12 porțiuni. Interiorul este ordonat, armonios și echilibrat, în care coloanele suple cu capiteluri corintice înlocuiesc stâlpii masivi de altădată, iar pereții albi ai vechii sacristii devin un element comun al arhitecturii Renașterii.

Între 1430 și 1444, Brunelleschi a construit pentru familia Pazzi capela de la Santa Croce. După moartea sa, lucrările la portic au fost continuate de un elev și au rămas neterminate. Porticul se remarcă prin proporții, simplitate și armonie, iar interiorul este organizat prin arcuri, arhitrave și pilaștri într-o geometrie clară. Aici se vede aceeași căutare a măsurii exacte.

În 1434, Brunelleschi a început proiectul Santa Maria degli Angeli, numit în lucrările românești „Rotonda dei Angeli”. Lucrările de referință îl consideră un proiect neterminat, dar unul care introducea un concept revoluționar în arhitectura renascentistă: o rotundă octogonală, cu altarul în centru. Banii pentru construcție au fost confiscați în 1437 pentru finanțarea unui război împotriva Luccei, iar clădirea nu a fost terminată după planul lui.

În 1444, Brunelleschi a lucrat la reconstruirea bisericii „Santo Spirito”. Lucrările de referință o prezintă drept ultima lui mare comandă. Aici, proporția matematică și armonia devin aproape program. Biserica este în formă de cruce, iar spațiile principale sunt compuse din pătrate de aceeași mărime, cu raporturi exacte între navă, transept și culoarele laterale. Chiar dacă unele aspecte ale planului inițial au fost schimbate după moartea sa, intenția rămâne recognoscibilă: ordonarea spațiului prin relații măsurabile.

Inginerul, inventatorul și omul înmormântat în Dom

Brunelleschi nu a fost activ numai în arhitectura religioasă. Lucrările românești îl prezintă și ca arhitect și inginer militar, inventator al unor mașini, arhitect civil, cu contribuții la „Palatul Parte Guelfa” și „Palatul Pizzi”, în 1440. Fortificațiile de la Vicopisano sunt, de asemenea, trecute între operele sale. A proiectat fortificații folosite de Florența în confruntările sale militare cu Pisa și Siena și că interesele lui mergeau spre matematică, inginerie, mecanisme hidraulice și orologerie.

Există și un episod aparte. În 1421, Brunelleschi a devenit prima persoană care a primit un brevet în lumea occidentală pentru invenția unei ambarcațiuni de transport fluvial menite să aducă mărfuri pe Arno cu costuri mai mici decât de obicei. Mai târziu, în 1427, a construit o barcă mare, numită Il Badalone, pentru a transporta marmură de la Pisa la Florența pe râul Arno. Nava s-a scufundat la prima călătorie, împreună cu o parte importantă din averea personală a lui Brunelleschi.

Viața lui are și episoade de conflict cu instituțiile breslei. Lucrările de referință arată că, în 1434, a fost arestat la cererea breslei maeștrilor în piatră și lemn pentru practicarea ilegală a meseriei. A fost eliberat rapid, iar acei maeștri au fost acuzați de închisoare abuzivă.

Filippo Brunelleschi a murit la Florența, la 15 aprilie 1446. A fost înmormântat în catedrala Santa Maria del Fiore. Mormântul său, rămas necunoscut timp de secole, a fost identificat în 1972. Lucrările de referință păstrează și inscripția care îi rezumă prestigiul: măreața cupolă a faimoasei biserici și numeroase alte dispozitive inventate de Filippo arhitectul stau mărturie pentru talentul său. Epitafurile sunt adesea formule. În cazul lui Brunelleschi, formula spune adevărul simplu.

El a fost bijutier, sculptor, arhitect, inginer constructor, inventator. Dar mai ales a fost omul prin care arhitectura a devenit, în chiar centrul Florenței, o artă a clarității și a calculului. Cupola Domului i-a adus faima. Metoda perspectivei i-a dus mai departe ideile. Iar clădirile lui, de la loggia Spitalului Inocenților la San Lorenzo și Santo Spirito, au făcut vizibil un lucru nou pentru epoca sa: spațiul putea fi gândit, ordonat și construit ca o formă a rațiunii.