De ce a schimbat ordinul „Mihai Viteazul” ierarhia gloriei militare în Primul Război Mondial

La 21 decembrie 1916, în plin război, regele Ferdinand I a făcut un gest care spunea limpede ce voia statul român să păstreze din mijlocul catastrofei și al rezistenței: a înființat, prin Înaltul Decret nr. 3240, ordinul militar de război „Mihai Viteazul”, destinat să răsplătească „faptele excepționale de război ale ofițerilor care s-au distins în fața inamicului”. Nu era o decorație oarecare. Era semnul cel mai înalt al meritului pe câmpul de luptă.

Și avea o regulă strictă, care dădea greutate fiecărei trepte: ordinul era împărțit în trei clase, iar „nimeni nu poate obține o clasă superioară dacă nu este decorat cu clasa III”. Din această rigoare s-a născut și o ierarhie a gloriei. Pentru războiul României și pentru operațiile militare postbelice au fost decorați 78 de ofițeri străini și 315 ofițeri români, unii dintre ei de mai multe ori. Totodată, au fost decorate drapelele de luptă a 39 de regimente.

O decorație rară și o scară a meritului

Repartiția pe clase arată cât de greu se urca această scară. Dintre ofițerii străini, 12 au primit clasa I, 7 clasa II și 72 clasa III. Dintre ofițerii români, 1 a primit clasa I, 4 clasa II și 314 clasa III.

Cifrele spun singure unde era excepția. La vârful întregii ierarhii stă un singur nume din armata română: generalul de corp de armată adjutant Constantin Prezan. El a fost singurul ofițer român decorat cu toate cele trei clase ale ordinului. În timpul războiului, a comandat Armata de Nord și Marele Cartier General al Armatei României.

Și clasa a II-a a fost rezervată unui cerc foarte restrâns. Pe lângă generalul Prezan, ea a mai revenit doar altor trei generali români: Alexandru Averescu, Eremia Grigorescu și Gheorghe Mărdărescu. Astfel, ordinul nu recompensează doar curajul personal, ci fixează și câteva momente de comandă decisivă: iulie 1917, Mărășești, apoi ofensiva din 1919 încheiată cu ocuparea Budapestei.

Iulie 1917, proba marilor comandanți

Dacă există un nod al acestor decorații, el este vara anului 1917. Pentru operațiile din luna iulie au fost răsplătiți deopotrivă comandanți români și aliați.

Constantin Prezan a primit clasa a II-a „Pentru modul cum a conceput și pentru destoinicia cu care a pregătit operațiile din luna iulie 1917”, prin Înaltul Decret nr. 759 din 21 iulie 1917. În aceeași zi și prin același decret, generalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei 2 române, era decorat „Pentru destoinicia cu care a condus operațiile armatei din luna iulie 1917”.

Alături de ei apare generalul Dmitri Șcerbaciov, comandantul Grupului de armate ruse pe frontul românesc, decorat cu clasa a II-a „Pentru modul cum a conceput și pentru destoinicia cu care a pregătit operațiile de pe frontul român, din luna iulie 1917”, prin Înaltul Decret nr. 759 din 18 iulie 1917.

În această succesiune de formule oficiale se vede limpede ce era prețuit: concepția operațiilor, pregătirea lor, conducerea lor. Ordinul nu marchează numai izbânda finală, ci și priceperea de stat major și de comandă fără de care o armată nu rezistă și nu lovește.

Mărășești și reorganizarea armatei

Al doilea mare prag este 1917 privit din două unghiuri: bătălia și refacerea armatei.

Generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1 române, a primit clasa a II-a „Pentru vitejia și destoinicia cu care a reușit să stăvilească ofensiva germană de la Mărășești în vara anului 1917, luând comanda armatei în condițiuni foarte grele”, prin Înaltul Decret nr. 227 din 12 februarie 1918. Formula are o greutate aparte. Nu vorbește doar despre rezistență, ci despre o comandă preluată în greutate maximă și dusă până la oprirea ofensivei.

Pe o altă linie, generalul Henri Mathias Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze în România, a fost decorat cu clasa a II-a „Pentru destoinicia și neobosita muncă ce a depus cu ocazia reorganizării armatei române în 1917”, prin Înaltul Decret nr. 612 din 12 martie 1918. În lista acestor nume, Berthelot reprezintă alt tip de contribuție decisivă: nu conducerea unei bătălii, ci refacerea instrumentului de luptă însuși.

Tot în clasa a II-a au intrat, la 22 septembrie 1917, Joseph Joffre, Ferdinand Foch, Philippe Pétain și Robert Nivelle. Pentru aceștia nu este menționată o motivație specială, dar simpla lor prezență în ordin arată deschiderea distincției către comandanții aliați ai marilor armate ale timpului.

Drumul către Budapesta

Pentru unii dintre cei decorați, războiul nu se închide în toamna lui 1918. Ordinul urmărește și operațiile militare postbelice, iar aici apare unul dintre cele mai concrete rezultate militare invocate în motivații: înfrângerea armatelor maghiare și ocuparea Budapestei.

Generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul Trupelor din Transilvania, a primit clasa a II-a „Pentru deosebita pricepere cu care a condus operațiunile ofensive din iulie 1919 și care s-au terminat cu completa înfrângere a armatelor maghiare și cu ocuparea Budapestei”, prin Înaltul Decret nr. 17 din 2 ianuarie 1920.

Iar Constantin Prezan, ajuns la clasa I, a fost decorat „Pentru competența cu care a dat, chiar pe câmpul de luptă, în calitate de șef de Stat Major al Înaltului Comandament și care au avut ca rezultat înfrângerea desăvârșită a maghiarilor, precum și ocuparea Budapestei, în 1919”, prin Înaltul Decret nr. 372 din 5 februarie 1920.

Aici se vede de ce Prezan rămâne cazul unic al armatei române. Traseul său în ordin urcă de la pregătirea operațiilor din iulie 1917 la răsplătirea unei victorii cu rezultat politic și militar limpede în 1919.

O galerie a comandanților aliați

Clasa I a ordinului a adunat și o impresionantă galerie de comandanți străini. Unii au primit decorația fără o motivație specială menționată, dar funcțiile lor arată anvergura recunoașterii.

Generalul Louis Franchet d’Esperey, comandantul șef al Armatelor Aliate din Orient, a fost decorat cu clasa I pentru că „a repurtat prima victorie decisivă pe frontul de la Salonic, precipitând sfârșitul războiului și înlesnind realizarea unității naționale a României și a celorlalte popoare aliate”, prin Înaltul Decret nr. 2395 din 4 octombrie 1928.

Henri Mathias Berthelot a urcat și el la clasa I, fiind decorat „Pentru avântul cu care a condus operațiile de trecere a Dunării, în 1918, contra trupelor inamice ce ocupau Muntenia”, prin Înaltul Decret nr. 3490 din 18 octombrie 1929.

În aceeași clasă se regăsesc Joseph Joffre, decorat la 26 noiembrie 1919, prințul Emanuele Filiberto, Duce de Aosta, și generalul Armando Diaz, amândoi decorați la 26 februarie 1919, generalul John Pershing la 30 ianuarie 1920, feldmareșalul Douglas Haig la 5 februarie 1920, feldmareșalul Edmund Allenby la 28 februarie 1920, mareșalul Ferdinand Foch și mareșalul Philippe Pétain la 14 iunie 1920, amiralul David Beatty la 25 septembrie 1924 și mareșalul Pietro Badoglio la 4 septembrie 1926.

Lista are propria ei semnificație. Ordinul „Mihai Viteazul” nu a fost doar o răsplată internă. A fost și felul în care România și-a așezat războiul într-o comunitate de arme mai largă, legând propriile lupte de marile comenzi aliate ale epocii.