1914-1918, Frontul de răsărit care a schimbat războiul european

Frontul se întindea pe o distanță uriașă, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, într-un spațiu unde drumurile rare și comunicațiile precare dictau ritmul luptelor. În Primul Război Mondial, aici liniile nu rămâneau blocate ca în Belgia sau Franța. Se rupeau des. Armatele înaintau sute de kilometri, apoi se retrăgeau, iar când apărea o breșă, apărătorii reușeau rar să o închidă la timp.

Acesta a fost Frontul de răsărit, zona unde evenimentele din centrul și estul Europei s-au legat direct de soarta Frontului de Vest. Când un sector ceda, celălalt simțea imediat șocul. Când unul cerea întăriri, celălalt rămânea vulnerabil.

Un război de mișcare pe un front uriaș

Geografia a dictat modul de luptă. Frontul de răsărit depășea cu mult lungimea celui apusean. Teatrul de operațiuni măsura aproximativ 1.200 de kilometri între Marea Baltică și Moscova, respectiv 1.600 de kilometri între Petrograd și Marea Neagră. Pe o asemenea întindere, densitatea soldaților era mică, fapt care a impus un război mult mai mobil.

Europa Răsăriteană era mai puțin dezvoltată economic față de Belgia sau nordul Franței. Rețeaua feroviară și comunicațiile nu susțineau reacția rapidă necesară într-un conflict modern. Odată linia spartă, concentrarea rezervelor și organizarea unei contraofensive durau mult mai mult decât în vest.

Tranșeele au contat mai puțin în est, lăsând locul manevrelor de amploare. Liniile de demarcație se schimbau pe parcursul unor întregi campanii, nu doar la finalul unei bătălii. Cea mai mare înaintare germană din război s-a produs chiar aici, în vara anului 1915.

1914, începutul cu dezastru și succes

La izbucnirea războiului, țarul Nicolae al II-lea l-a numit comandant suprem pe vărul său, Marele duce Nicolae. Deși era un militar respectat, acesta nu participase la elaborarea planurilor de luptă. Această ruptură dintre decizia de comandă și planificarea inițială a afectat grav operațiunile.

Războiul a început cu ofensiva rusă contra Prusiei Răsăritene și a Galiției austro-ungare. În Prusia Răsăriteană, debutul a fost dezastruos. Bătălia de la Tannenberg din august 1914 a spulberat încercarea Rusiei de a lovi rapid Germania.

În Galiția, situația a fost diferită. Prima ofensivă rusă a fost oprită de Armata I Austro-Ungară, condusă de generalul Viktor Dankl, la Krasnik. Însă al doilea atac a reușit. Până la finalul anului 1914, rușii ocupaseră aproape toată Galiția. Sub comanda generalilor Nicolai Ivanov și Alexei Brusilov, aceștia au bătut armata austro-ungară la Lemberg și au asediat fortăreața Przemyśl, punct cheie spre Cracovia.

Succesul a alertat Puterile Centrale. Germanii au trimis forțe spre est și au format Armata a 9-a pentru a sprijini defensiva austro-ungară. Spre iarnă, centrul luptelor s-a mutat în Polonia centrală, la vest de Vistula. Bătăliile de pe râul Vistula și de la Łódź au adus germanilor teritorii noi, dar mai ales au ținut rușii departe de granițele austro-ungare.

Iarna dintre 1914 și 1915 s-a consumat în lupte neîncetate în Carpați. Przemyśl a rămas în spatele frontului până la 22 martie 1915, când s-a predat, deschizând rușilor calea spre câmpiile ungare, după ce aceștia reușiseră deja să treacă munții în februarie și martie.

1915, anul marii răsturnări

Slăbiciunile armatei ruse ieșeau tot mai clar la iveală. Industria imperiului nu livra suficientă artilerie și muniție. După ce Frontul de Vest s-a stabilizat, comandamentul german a mutat centrul de greutate în est.

Lovitura decisivă a venit în Galiția prin ofensiva Gorlice-Tarnow din mai 1915. Trupele germane și austro-ungare au acționat sub comandă unificată, transformând atacul într-o înaintare masivă care a forțat retragerea strategică a rușilor.

Până la jumătatea anului, rușii au pierdut Polonia rusească, fiind împinși la sute de kilometri distanță. Pericolul unei invazii ruse în inima imperiilor centrale a dispărut. La finalul lui 1915, frontul s-a așezat pe un aliniament care a rămas stabil până la revoluția din 1917.

Rusia a pierdut atunci linia fortărețelor vestice și peste 4.000 de tunuri. Eșecul a fost pus pe seama lipsei de tehnică și a haosului din conducere. Generalul Fiodor Palițîn observa în jurnalul său o ruptură adâncă între soldați și conducători, cei din urmă fiind adesea răsplătiți în ciuda incompetenței, pe măsură ce se aflau mai departe de realitatea liniei întâi.

1916, ofensiva lui Brusilov și intrarea României

În 1916, Rusia a încercat să reia inițiativa. După eșecul de la lacul Naroci din primăvară, a urmat ofensiva Brusilov, cea mai mare victorie a Antantei pe acest front.

Generalul Alexei Brusilov a lovit sectorul austro-ungar din Galiția cu un succes inițial răsunător. Austro-Ungaria a pierdut peste un milion de oameni, iar Germania a fost obligată să retragă divizii din vest. Totuși, prețul a fost mare și pentru ruși. Lipsa rezervelor și a logisticii a blocat exploatarea victoriei, iar un contraatac german a oprit în cele din urmă avansul.

Tot atunci a intrat în război și România. Deși a început cu avânt, armata română a suferit înfrângeri rapide în fața atacurilor coordonate ale germanilor, austro-ungarilor, bulgarilor și turcilor. Până în ianuarie 1917, România pierduse capitala și două treimi din teritoriu. Bilanțul a fost crunt: 150.000 de prizonieri și 200.000 de morți sau răniți.

1917, prăbușirea Rusiei

În 1917, soarta frontului a fost decisă de colapsul intern. Economia rusă s-a prăbușit, iar orașele au rămas fără alimente. Revoluția din Februarie a dus la abdicarea țarului.

În armată, numărul uriaș de victime a provocat revoltă. Guvernul provizoriu a slăbit autoritatea ofițerilor prin sovietele soldaților și a abolit pedeapsa capitală. Disciplina s-a rupt. Ultima încercare, ofensiva Kerenski din iulie, a eșuat, iar în septembrie germanii au ocupat Riga. În noiembrie, bolșevicii conduși de Lenin au luat puterea.

Noul regim a cerut pacea. După negocieri dure și presiuni germane, s-a semnat tratatul de la Brest-Litovsk în martie 1918. Frontul de răsărit a dispărut.

Pentru România, ieșirea Rusiei a însemnat izolarea totală. Încercuită, a semnat Pacea de la București în mai 1918, act anulat ulterior de evoluția războiului mondial.

Sfârșitul frontului și costul lui uriaș

Victoria Puterilor Centrale în est nu a fost suficientă pentru a câștiga războiul. Chiar și după pace, un milion de soldați germani au rămas blocați în teritoriile ocupate pentru a menține ordinea. Între timp, trupele americane au înclinat balanța în vest. Germania și Austro-Ungaria au pierdut la final tot ce cuceriseră.

Pierderile umane au fost masive. Rusia a pierdut aproximativ 1,3 milioane de soldați (morți pe front sau din cauza rănilor). Cifrele sunt similare cu cele ale Franței sau Austro-Ungariei. La momentul retragerii, în lagărele inamice se aflau 3,9 milioane de prizonieri ruși, cifră imensă față de cele 1,3 milioane de prizonieri pierduți de britanici, francezi și germani la un loc.

Frontul de răsărit a accelerat prăbușirea imperiilor. A mișcat armate pe distanțe colosale și a distrus vechea ordine politică. A demonstrat că în Marele Război o victorie teritorială putea fi, de fapt, doar preludiul unei înfrângeri finale.