Cum a ajuns Jakob Hutter întemeietorul hutteriților

La 30 noiembrie 1535, în Chiusa, în Tirolul de Sud, s-a închis un capitol. Jakob Hutter și soția sa au fost arestați, duși mai întâi la Bronzolo, apoi la Innsbruck. Au urmat interogatorii, presiuni, tortură. Autoritățile voiau mai mult decât viața unui om: o retractare, nume, o rețea întreagă distrusă din temelii. Hutter a refuzat. Nu a renunțat la convingerile sale și nu a divulgat numele altor anabaptiști. Pe 25 februarie 1536, a fost condamnat la moarte prin ardere pe rug.

Aceasta a fost scena finală a unei vieți petrecute în mișcare, sub presiune, între văile Tirolului, Moravia și orașele unde o credință nouă încerca să supraviețuiască. Jakob Hutter a fost unul dintre conducătorii mișcării anabaptiste din Elveția și Tirol. În jurul lui s-a strâns o comunitate ce-i va purta numele. Drumul până acolo a trecut prin meseria de pălărier, prin predică, fugă, întemeierea de comunități și o încăpățânare care, pentru adversarii săi, era erezie, iar pentru adepți, credință dusă până la capăt.

Un meșteșugar intră într-o mișcare urmărită

Jakob Hutter s-a născut în jurul anului 1500, lângă San Lorenzo di Sebato, în Tirol. A învățat meseria de pălărier în Praga, apoi a dus pentru o vreme viața meșteșugarului călător. Sursele îl plasează și la Spittal, în Carintia. Tocmai aceste deplasări par să fi deschis drumul către întâlnirea decisivă.

Mai târziu, la Klagenfurt am Wörthersee, Hutter a intrat în contact cu mișcarea anabaptistă, numită în sursele germane și Täufer. Curând a devenit membru. Nu a rămas un adept tăcut. A început să predice învățătura anabaptistă în Valea Pust și a întemeiat câteva comunități ale noii mișcări religioase.

Anabaptismul era, în acei ani, o credință care cerea adeziune interioară și o așezare practică a vieții. Sub conducerea lui Hutter, mai multe congregații din Moravia au adoptat, pe lângă credința în botezul adulților și nonviolență, și proprietatea comună asupra bunurilor, practică a creștinilor de început. Autoritățile priveau fenomenul nu ca pe o simplă dispută teologică. Era vorba despre comunități concrete, legate între ele, capabile să atragă adepți și să trăiască după reguli proprii.

Anul în care toleranța s-a închis

În 1527, prințul Ferdinand I, care avea să devină ulterior împărat, făcuse limpede poziția puterii habsburgice: doctrinele seducătoare și sectele eretice nu vor fi tolerate. Cuvintele au fost urmate de fapte. La începutul anului 1529, autoritățile au început urmărirea lui Hutter și a adepților săi. În Tirol, Biserica Catolică și puterea habsburgică au pornit persecuția împotriva anabaptiștilor.

În acel moment, Hutter și alții au căutat o ieșire. Au mers să cerceteze situația din Moravia, despre care auziseră că este mai puțin severă cu anabaptiștii. Au ajuns la Auspitz și au constatat că acolo lucrurile erau, într-adevăr, mai tolerante. Pentru anabaptiștii tirolezi, decizia de a emigra a prins contur. Grupuri mici au început să se mute în Moravia.

Hutter, însă, nu a plecat imediat. A rămas mai întâi în Tirol pentru a-i păstori pe cei rămași acolo și pentru a-și continua activitatea de convertire religioasă. Alegerea sa este importantă pentru a-i înțelege rolul. El cunoștea deja metodele crude de interogare ale Inchiziției. Știa ce risc își asumă. Și totuși a rămas.

Faptul că a putut evita o vreme arestarea s-a datorat și solidarității din interiorul mișcării. Alți anabaptiști capturați nu au dezvăluit unde se afla Hutter, chiar sub tortură severă. În acea lume, tăcerea devenise o formă de rezistență.

Moravia, locul unde o mișcare risca să se rupă

În 1533, când persecuția din Tirol ajunsese la apogeu, Hutter a ajuns în cele din urmă în Moravia. Nu venea singur. Odată cu el au venit și adepți din Pfalz, Schwaben și Schlesien. Moravia devenise un loc de adunare pentru grupuri anabaptiste alungate din mai multe părți.

Dar refugierea nu însemna liniște. Mișcarea era amenințată și dinăuntru. Documentele istorice spun limpede că Hutter a reușit să împiedice scindarea mișcării. Acesta este un moment esențial al biografiei sale: un om urmărit de autorități ajunge, în același timp, să țină unită o comunitate fragilă, formată din grupuri venite din regiuni diferite și împinse împreună de aceeași prigoană.

Rezultatul s-a văzut repede. Anabaptismul din Moravia a cunoscut o perioadă de înflorire. Au fost întemeiate așezări ale sectei, iar congregațiile locale au fost unite sub conducerea lui Hutter. Aici se află și explicația pentru care este numit fondatorul hutteriților. Nu a creat din nimic o idee, ci a dat o formă durabilă unor comunități care, fără această unificare, riscau să se destrame.

În acea etapă, credința a căpătat și o formă socială precisă. Unele congregații au adoptat proprietatea comună asupra bunurilor. Într-un secol al tensiunilor religioase, o asemenea alegere conta enorm. Ea transforma comunitatea într-o realitate vizibilă, organizată, greu de ignorat și, pentru adversari, cu atât mai neliniștitoare.

Izgonirea și întoarcerea în locul cel mai primejdios

Nici Moravia nu a rămas un adăpost stabil. În 1535, autoritățile i-au obligat pe Hutter și pe adepții săi să părăsească Moravia. Dieta Moraviei a dispus expulzarea tuturor anabaptiștilor, care s-au risipit în țările din jur. Ceea ce păruse o soluție a devenit, la rândul ei, un nou front al nesiguranței.

Hutter s-a întors în Tirol. Este una dintre marile cotituri ale vieții sale și, în același timp, una dintre cele mai riscante decizii. Se întorcea într-un teritoriu unde autoritățile îi urmăreau de ani buni pe anabaptiști și unde numele său era deja legat de o mișcare socotită eretică. Pe 30 noiembrie 1535, în Klausen, arestarea a pus capăt acestei ultime reveniri.

După capturare, Hutter și soția sa au fost duși la fortăreața din Branzoll sau Bronzolo. Pe 9 decembrie, el a fost deportat la Innsbruck, capitala Tirolului. Acolo a fost interogat și supus presiunilor de a retracta. Din nou, relatările insistă pe ceea ce nu a făcut. Nu a recantat. Nu a trădat. Nu a dat numele altor anabaptiști.

Refuzul acesta arată felul în care funcționa mișcarea pe care o condusese. În fața autorităților, un singur nume putea deschide drumul spre altele. O singură cedare putea rupe legăturile dintre comunități. Hutter a înțeles că procesul său nu mai era doar al lui.

Innsbruck, sfârșitul unui lider

Pe 25 februarie 1536, Jakob Hutter a fost condamnat la moarte de Inchiziție prin ardere pe rug și executat la Innsbruck. Execuția a avut loc în fața Golden Roof. Din acest punct, viața lui intră în memorie prin ceea ce a făcut și prin felul în care a murit.

Mărturiile mai păstrează două urme importante. Mai întâi, opt scrisori în care sunt consemnate cuvintele lui Hutter, scrise într-o vreme de persecuție severă. Apoi, cronica mișcării. Aceasta indică și numărul victimelor. Lucrările istorice din spațiul românesc vorbesc despre 350 de membri ai sectei executați în total, în timp ce lucrările din spațiul englez menționează 360 de anabaptiști executați în Tirol. Dincolo de această diferență, sensul este același: Hutter a făcut parte dintr-o represiune de mare amploare.

Moartea sa nu a fost un episod izolat. Ea aparține unei campanii mai largi, în care autoritățile au încercat să zdrobească anabaptismul prin interdicție, expulzare, arestări și execuții. Destinul lui Hutter concentrează într-un singur traseu istoria unei întregi mișcări: apariție, extindere, organizare, fugă, reunire, prigoană și martiriu.

Numele care a rămas

Jakob Hutter a rămas în istorie ca unul dintre conducătorii mișcării anabaptiste din Elveția și Tirol și ca fondator al hutteriților. Această moștenire nu vine dintr-o funcție oficială, nici dintr-un tratat. Ea vine din capacitatea de a lega comunități mici într-o structură mai puternică și din refuzul de a se dezice atunci când puterea i-a cerut-o.

Există și o memorie materială a acestui nume. La Innsbruck, Hutter este amintit printr-o placă la Golden Roof. Mult mai târziu, în 2006-2007, un grup de lucru cu reprezentanți ai bisericilor protestante și catolice, ai mișcării pentru pace Pax Christi și ai Asociației bisericilor evanghelice din Tirol a lucrat pentru reconcilierea cu hutteriții. Pe 25 februarie 2007, grupul, împreună cu trei cupluri invitate să reprezinte hutteriții, a ținut o ceremonie memorială la Golden Roof și un serviciu comun de rugăciune în vechea primărie din Innsbruck.

Faptul că o asemenea ceremonie a avut loc chiar în ziua de 25 februarie, data execuției sale, evidențiază durata acestei istorii. Nu toate numele rămân pentru că au învins. Unele rămân pentru că au ținut o comunitate unită într-o vreme când aproape totul împingea spre frică, dispersare și tăcere. Jakob Hutter aparține acestei categorii. Un pălărier devenit predicator. Un om fugărit de la o frontieră la alta. Un lider care a ajuns întemeietor tocmai fiindcă, în clipa în care mișcarea putea să se rupă, a reușit să o țină împreună.