Cine a fost Mihail Sturdza și cum a schimbat Moldova

În 1848, miza era semnificativă când tinerii boieri ai Moldovei au prezentat un memoriu în 35 de puncte. Europa era în mișcare, iar ideile noi influențau și Principatele. Mihail Sturdza nu se confrunta doar cu o listă de revendicări, ci cu întrebarea care separa o domnie reformatoare de una autoritară: cât era dispus să schimbe și cât era hotărât să apere.

Răspunsul a venit prompt. Memoriul, care potrivit surselor conținea doar dorințe moderate și majoritar administrative, i-a servit domnitorului drept motiv pentru arestarea celor considerați periculoși. Cei care au putut au emigrat, printre ei Mihail Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza. Acest gest subliniază tensiunea personajului: un om al reformei, dar nu al cedării; un domn care a modernizat statul, refuzând însă ca mișcarea politică să-i scape de sub control.

Mihail Sturdza, domn al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849, rămâne o figură puternică și contradictorie a epocii Regulamentului Organic. A construit instituții, a încurajat învățământul, a inițiat lucrări publice, a căutat să ordoneze justiția și administrarea averilor bisericești. Însă a fost acuzat și de lăcomie, de vânzarea rangurilor și de folosirea puterii pentru interese proprii. Istoria sa nu încape într-o judecată simplă, iar tocmai acest aspect îi conferă importanță.

Formarea unui conservator

Născut la Iași, la 24 aprilie 1794, Mihail Sturdza provenea dintr-o familie influentă. Era fiul Marelui Logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiică de domn. Educația i-a fost încredințată abatelui francez Lhommé și a fost modelată într-un spirit conservator, dar cu influențe ale Luminilor franceze. A mai fost influențat și de juristul sas Christian Flechtenmacher, stabilit în Moldova în 1812.

Din tinerețe, sursele îl prezintă pe Sturdza ca un spirit reformist, dar unul atent la limite, ritm și pericol. A redactat memorii în care atrăgea atenția asupra inechității economice dintre familiile boierești și restul populației. Formula este frapantă și reflectă modul în care privea țara: 800 de familii de boieri trăiau din munca a 60.000 de țărani. Din această observație izvora o idee clară: prosperitatea locuitorilor trebuia să crească.

În același timp, nu era omul unei răsturnări totale. În 1821 s-a înscris în partidul pro-rus, care urmărea ieșirea Moldovei de sub dominația turcească. Deși contesta administrația din Moldova, pe care o socotea insuficient modernizată, se temea totodată de preluarea unor idei democrate de tip republican. În opinia sa, acestea puteau stârni ostilitatea imperiilor vecine și chiar o ocupație militară preventivă. Aceasta explică direcția întregii sale cariere: reformă, da; ruptură primejdioasă, nu.

Fuga care a limpezit o opțiune

În ianuarie 1821, în Țara Românească izbucnea Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. La început îndreptată împotriva fanarioților, mișcarea s-a întors curând și împotriva boierilor pământeni. Au fost atacate și arse multe moșii, iar țăranii locali au părăsit proprietățile boierești. Neliniștea a trecut rapid dincolo de granițe.

Pentru mulți boieri moldoveni, semnalul a fost clar. De teama extinderii revoluției în Moldova, au fugit în Imperiul Rus. Printre ei se afla și tânărul Mihail Sturdza, care a rămas acolo o perioadă considerabilă. Nu a fost doar o fugă din fața primejdiei, ci și momentul în care opțiunea lui politică s-a clarificat și s-a formulat în cuvinte.

În Rusia, Sturdza a schimbat scrisori cu mai mulți oficiali din spațiul românesc, între care consulul rus Matvei Lvovici Minciaki. Într-una dintre aceste scrisori, din 1823, el explica de ce nu se întorsese încă în țară și vorbea despre „principii conservatoare”. Sursa îl consideră pe Sturdza cel care a introdus termenul de „conservator” în limba română.

Scrisoarea către Minciaki conținea și un memoriu împotriva „cărvunarismului” practicat și tolerat la Iași în timpul domniei lui Ioniță Sandu Sturdza. Mihail Sturdza critica ferm proiectul constituțional al lui Ionică Tăutu. În ochii săi, acesta era „un act atentator la autoritatea constituită”, prin care „novatorii” sau „parveniții” voiau să impună practici politice neconforme cu „vechea administrație a Principatului”, prejudiciind „binele public” și „armonia dintre guvernanți și guvernați”.

Acest memoriu poate fi socotit, spune sursa, începutul ideologiei conservatoare în spațiul românesc. Nu este un detaliu minor. Înainte de a fi domn, Mihail Sturdza se definise deja printr-un limbaj politic, printr-o doctrină și printr-o temere centrală: aceea că schimbarea scăpată de sub control poate distruge chiar ordinea pe care pretinde că o îndreaptă.

Un domn al Regulamentului organic

Alegerea lui Mihail Sturdza ca domn al Moldovei s-a făcut cu acordul Imperiului Otoman, putere suzerană, și al Rusiei, putere protectoare a Țărilor Române după tratatul de la Kuciuk Kainargi. Temeiul era Regulamentul Organic al Moldovei. Astfel, Sturdza a devenit unul dintre primii doi suverani care au domnit asupra Țărilor Române ca monarhi cu atribuții și prerogative definite constituțional.

A fost, în esență, un administrator abil. S-a concentrat pe politici publice și administrative menite să contribuie la creșterea economică a Moldovei și la modernizarea statului. Aceasta este una dintre laturile esențiale ale domniei sale. Într-o epocă în care modernizarea însemna idei, instituții, bani, infrastructură și aparat de stat, Mihail Sturdza a încercat să ofere Moldovei forme mai stabile.

Între 1834 și 1849 au fost construiți aproximativ 250 km de drumuri și 400 de poduri de piatră, realizate după metodele MacAdam și Portland. Sursa insistă asupra durabilității lor remarcabile, câteva poduri fiind admirate și astăzi, protejate ca monument istoric. O altă formulare din aceeași sursă menționează aproximativ 400 de km de șosele moderne pentru acel timp. Dincolo de variația cifrelor, imaginea de fond rămâne aceeași: Moldova era mai bine conectată, iar comerțul și relațiile dintre diferite zone ale țării deveneau mai facile.

Tot sub domnia sa au fost începute principalele trasee rutiere ale Moldovei: Galați-Tecuci-Mărășești-Bacău-Roman-Cornul Luncii și Iași-Tecuci-Galați. Aceste linii de drum reflectă efortul unui stat de a se consolida, de a se cunoaște și de a facilita circulația în interiorul propriilor sale hotare.

Inamicii politici l-au acuzat că ar fi profitat de acest proces de dezvoltare și de transformare legislativă pentru a-și spori substanțial averea prin abuz și corupție. Sursa nu ignoră acuzațiile, dar le nuanțează. Domnitorul coordona politicile publice cu cei mai capabili actori economici ai țării, adică acele mari familii boierești care îi erau favorabile și care dispuneau de capital, forță de muncă, posibilități de co-participare și voință politică. Cum propria familie era ea însăși un actor economic de anvergură, posesoare de păduri, terenuri agricole și numeroase localități cu forță de muncă rurală, o parte din beneficiile dezvoltării îi reveneau firesc.

Această formulare descrie modul concret în care se făcea modernizarea într-o societate de boieri. Nu printr-o despărțire netă între interes public și interes privat, așa cum am aștepta astăzi, ci prin colaborarea dintre putere și marile familii care puteau pune în mișcare resursele țării.

Școli, legi și un stat care se ordonează

Dacă există un domeniu în care numele lui Mihail Sturdza rămâne legat direct de o creație durabilă, acesta este învățământul. Prețuind politicile de educație și apreciind ideile promovate de pedagogul elvețian Johann Heinrich Pestalozzi, Sturdza l-a susținut pe Asachi la crearea Academiei Mihăilene din Iași, instituție cu rang universitar, prima de acest fel din istoria modernă a Principatelor Române. Sursa în limba engleză o numește „prima University in Romania” și „precursor al University of Iași”.

La 16 iunie 1835, în casele lui Petrache Cazimir, Academia Mihăileană a fost inaugurată. La început avea două clase gimnaziale, două umaniste și una de filozofie. I-au fost donate utilaj științific și o bibliotecă, iar 600 de cărți au fost dăruite chiar de Mihail Sturdza. Nu era un gest decorativ de prestigiu. Academia a devenit treptat un centru al deșteptării naționale.

Domnul moldovean a acordat o atenție deosebită instrucției publice și prin burse și donații, menite să încurajeze înscrierea tinerilor în școlile din țară și din străinătate. În 1835 a înființat și Institutul de Arte și Meșteșuguri, cu intenția de a oferi tineretului o educație industriosă. A adus profesori din țări străine și a impulsat semnificativ dezvoltarea educațională a țării.

Reforma sistemului judiciar a fost la fel de importantă. Activitatea modernizatoare a lui Mihail Sturdza s-a reflectat amplu aici. Separarea puterii judiciare de cea administrativă și legislativă a fost însoțită de înlăturarea ingerințelor administrației în procesele judiciare. Au fost instituite judecătorii județene, rurale, tribunale de apel, un tribunal de comerț la Galați și unul corecțional la Iași.

În 1847 a fost instituită Comisia însărcinată cu alcătuirea unui singur cod al legilor din Moldova, care și-a început activitatea sub conducerea directă a domnului. S-au adoptat și măsuri menite să lichideze numărul enorm de procese neterminate. Într-o țară în care modernizarea statului însemna reguli mai clare și o justiție mai puțin amestecată cu administrația, aceste schimbări aveau o greutate reală.

Sturdza a căutat să impună autoritatea statului și în domeniul ecleziastic. A încercat să facă ordine în sfera veniturilor bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Legea de la 1835 privind mănăstirile moldovenești neînchinate a instituit controlul statului asupra administrării averilor mănăstirești. O altă lege, din 1839, prevedea înființarea unei dicasterii care să se ocupe direct de administrarea averilor ecleziastice și introducerea unei discipline rigide în viața monahală din Moldova. Lucrările de referință notează și tentativa sa de secularizare a așezămintelor monastice, dusă la capăt mai târziu de Alexandru Ioan Cuza, în 1864.

Reforme sociale și prețul puterii

În măsura în care noua legislație o permitea, Mihail Sturdza a redus abuzurile administrației și ale proprietarilor asupra țăranilor. A urmărit întărirea aparatului de stat și limitarea unor excese ale vechii ordini sociale.

Politica sa față de evrei a cunoscut o schimbare. La început a limitat imigrarea lor, apoi a încurajat stabilirea acestora în Moldova, considerând că activitatea lor de negustori va dinamiza economia țării prin creșterea traficului comercial și va satisface nevoile de produse curente din localitățile Moldovei. Sursa oferă și un exemplu concret: i-a așezat și pe moșiile sale, de pildă la Mihăileni.

Unul dintre cele mai importante acte ale domniei sale a fost desființarea sclaviei și eliberarea țiganilor aparținând Domniei și mănăstirilor, primul gest de dezrobire din ambele Principate. Se precizează că, în 1844, a decretat emanciparea țiganilor care până atunci fuseseră tratați ca sclavi și aflați în proprietatea Bisericii sau a unor proprietari privați, fiind cumpărați și vânduți în piața deschisă.

Eliberarea s-a făcut treptat, cu despăgubiri pentru proprietari și cu ideea integrării acestei noi forțe de muncă în societatea curentă, ca lucrători productivi, artizani, meșteșugari și alții asemenea. Taxele și impozitele plătite de ei urmau să servească la răscumpărarea libertății celorlalți țigani rămași în proprietatea privată a familiilor boierești. Această politică de integrare graduală a fost întreruptă de mișcarea din 1848.

Dar aceeași domnie care a adus asemenea reforme a stârnit și nemulțumiri serioase. L-a determina