Bătălia Galiției, lupta care a împins frontul rusesc până la Carpați

La începutul lui august 1914, Franz Conrad von Hötzendorf a ales să joace repede și riscant. Șeful statului major austro-ungar știa că Rusia urma să aducă în est forțe mult superioare numeric, iar Austro-Ungaria era prima țintă. În mintea lui, exista o singură ieșire: o victorie rapidă. A hotărât să lovească în Polonia rusească cu armatele sale nordice, I și a IV-a.

Numai că planul pornea deja șubred. Conrad sperase că Germania îi va susține ofensiva, dar germanii țineau în Prusia Orientală doar o armată mică, cu ordine exclusiv defensive. Astfel, armatele austro-ungare au intrat în ofensivă fără un sprijin german clar. Din acea clipă, Bătălia Galiției a devenit mai mult decât o ciocnire de frontiere. A fost un test pentru capacitatea Austro-Ungariei de a susține un război mare și, în același timp, una dintre marile victorii ale armatei imperiale ruse din acest război.

Ofensiva care trebuia să decidă repede

Conrad a aruncat înainte armatele I și a IV-a. La început, ele s-au lovit de armatele ruse a IV-a și a V-a. În același timp, pe partea rusă, Nikolai Ivanov, comandantul Frontului de Sud-Vest, se aștepta la o ofensivă austro-ungară pornită dinspre Lemberg către est. Răspunsul pe care îl pregătise era o ofensivă în Galiția de Est, dusă de armatele ruse a III-a și a VIII-a.

La 23 august 1914, armatele I, a III-a și a IV-a austro-ungare erau concentrate în Galiția pe un front de 280 de kilometri. De partea rusă, în Galiția fuseseră repartizate armatele a III-a, a IV-a, a V-a și a VIII-a. Rușii puteau aduce la front 260 de trenuri pe zi, față de 152 ale austro-ungarilor. Diferența aceasta spunea deja ceva esențial despre ritmul pe care fiecare tabără îl putea susține.

Primele succese austriece

Debutul nu a părut deloc nefavorabil pentru Austro-Ungaria. Armata I, comandată de Viktor Dankl, a înaintat spre nord, către Lublin. Dankl a lovit Armata a IV-a rusă a baronului Salza și a forțat-o să se retragă în bătălia de la Kraśnik. A luat 6.000 de prizonieri.

La dreapta lui, Armata a IV-a a lui Auffenberg, îndreptată spre Cholm, a împins înapoi Armata a V-a rusă a lui Pavel Plehve în bătălia de la Komarów. Aici austriecii au luat 20.000 de prizonieri și au provocat pierderi grele. Numai că lovitura decisivă nu a venit. Manevra de încercuire pregătită de austrieci a eșuat.

Pe alt sector, o ciocnire dintre trupe ruse și austro-ungare s-a încheiat tot cu retragerea austro-ungarilor, episod care avea să conteze apoi în victoria rusă de la Gnila Lipa. Chiar și acolo unde ofensiva austro-ungară găsea succes, ea nu reușea să închidă lupta.

Gnila Lipa și răsturnarea frontului

În vreme ce rușii erau împinși înapoi pe frontul nordic, Armata a III-a austriacă și Grupul de Armate Kovess au înaintat împotriva flancului stâng al lui Ivanov. Pe frontul sudic însă, Ivanov avea două instrumente decisive: Armata a III-a Rusă, condusă de Nikolai Ruzski, și Armata a VIII-a Rusă, sub comanda lui Alexei Brusilov.

La Gnila Lipa s-a produs cotitura. Brusilov și Ruzski au zdrobit atât de sever trupele austro-ungare, încât nici măcar o oprire de două zile a rușilor, impusă de starea proastă a drumurilor, nu le-a dat austriecilor timpul necesar să se refacă și să oprească înaintarea. În memoriile sale, Brusilov avea să noteze:

our losses were great, but much less than the huge losses of the Austrians

Există aici unul dintre momentele care arată limpede cât de mult s-a schimbat mersul operațiunilor. Armata lui Brusilov lupta pe flancul stâng al rușilor într-o operațiune defensivă. Austro-ungarii aveau o superioritate dublă în oameni și artilerie. Și totuși, lupta s-a încheiat cu o victorie completă a rușilor și cu trecerea lor la contraofensivă.

Greșeala lui Conrad și căderea Lembergului

Cu întreaga Armată a III-a și Grupul Kovess în plină retragere, Conrad a luat o decizie grea. A retras forțe de pe frontul nordic, pe care îl socotea suficient de asigurat. Numai că frontul nu era asigurat. Rușii de la nord de Lemberg rămâneau o amenințare reală.

Ivanov a simțit imediat slăbiciunea. I-a ordonat lui Plehve să atace. Armata a V-a rusă i-a împins pe austrieci înapoi tocmai când aceștia încercau să mute forțe spre sud. Ciocnirea a intrat în istorie sub numele de bătălia de la Rava Ruska.

Conrad a rechemat rapid din Serbia și Armata a II-a Austriacă, dar era prea târziu. Întregul front austro-ungar s-a prăbușit în Galiția. Rușii au ocupat Lembergul. Pentru aproape nouă luni, Galiția de Est a rămas sub stăpânire rusă.

Prețul înfrângerii

Retragerea austro-ungară a arătat și o fisură internă. Numeroși soldați slavi din armata austro-ungară s-au predat și s-au oferit chiar să lupte de partea rușilor.

Până la scăderea luptelor, la 11 septembrie, rușii luaseră circa 130.000 de prizonieri și provocaseră Austro-Ungariei 324.000 de morți și răniți. Rușii au pierdut 225.000 de oameni, inclusiv 40.000 de prizonieri.

Linia frontului a fost împinsă cu 160 de kilometri, până la poalele Carpaților. Rușii au încercuit complet cetatea austriacă de la Przemyśl și au declanșat asediul ei, care a durat peste o sută de zile.

O victorie care a schimbat războiul din est

Bătălia Galiției a schilodit armata austro-ungară. A distrus o mare parte din corpul de ofițeri bine pregătiți și a slăbit Austria-Ungaria. A scos la vedere slăbiciunile armatei austro-ungare într-un moment decisiv al războiului.

Și pentru Rusia, miza a fost mai mare decât o victorie de teren. Deși rușii fuseseră zdrobiți la Tannenberg, victoria de la Lemberg a împiedicat ca acel dezastru să lovească devastator opinia publică rusă. În primele luni ale războiului, Bătălia Galiției a schimbat echilibrul de pe frontul de est și a arătat că ofensiva gândită de Conrad ca soluție salvatoare se transformase într-o înfrângere de proporții.