Bartolomeo Eustachio și anatomia văzută cu ochii lui

În sălile în care se făcea anatomie la Roma, Bartolomeo Eustachio avea un avantaj rar și hotărâtor: putea obține cu ușurință cadavre pentru disecție, de la spitalele Santo Spirito și Consolazione. Într-o epocă în care autoritatea vechilor texte apăsa greu, iar religia impunea restricții anatomiștilor, el a ales să privească direct corpul omenesc. Să taie, să compare, să urmărească forma, dimensiunea și așezarea organelor. Să deseneze cu o exactitate neobișnuită. Din această disciplină severă a observației s-a născut una dintre marile opere anatomice ale Renașterii, dar și una dintre marile ei ironii: ceea ce era pregătit încă din 1552 nu a putut fi făcut public în timpul vieții autorului.

Povestea lui Eustachio nu este doar aceea a unui medic italian de mare prestigiu. Este povestea unei schimbări de metodă. La început, îl criticase pe Andreas Vesalius, socotind că se îndepărtase prea mult de teoria lui Galen. Apoi, continuându-și propriile cercetări anatomice, și-a schimbat poziția. A început să prețuiască valoarea compatriotului său și a devenit el însuși un adversar al lui Galen. În acest arc intelectual stă una dintre mizele vieții sale: trecerea de la respectul pentru tradiție la primatul observației directe.

Fiul unui medic, format pentru texte și pentru practică

Bartolomeo Eustachio s-a născut la San Severino, lângă Macerata, în Italia. Era fiul lui Mariano Eustachio, medic renumit, aparținând unei familii de nobili. Tatăl a insistat ca fiul său să primească o educație umanistă solidă. Nu era un ornament de epocă, ci o investiție într-un anumit tip de autoritate intelectuală: greaca, ebraica și araba îi ofereau acces direct la texte medicale scrise în aceste limbi, inclusiv la operele lui Avicenna în arabă.

A urmat studiile de medicină la Roma, la Sapienza. Acolo s-a format în tradiția înaltă a medicinei vremii, dar destinul său nu s-a limitat la învățătura din cărți. Din 1540 a început să practice medicina în orașul natal. Prestigiul său a crescut repede. Valoarea lui a fost remarcată de ducele de Urbino, care l-a angajat ca medic personal. A intrat apoi în serviciul fratelui ducelui, cardinalul Giulio della Rovere, pe care l-a urmat la Roma în 1549. În jurul său apar, așadar, două cercuri de influență care contau mult în Italia vremii: marea nobilime și înalta ierarhie ecleziastică.

Eustachio se bucura de mare prestigiu printre clasele de sus. Între pacienții săi s-au aflat ducele de Urbino, cardinalul della Rovere și ducele de Terranova. A devenit și membru al Colegiului Medical din Roma. Cariera sa nu s-a sprijinit doar pe reputația de clinician, ci și pe intrarea într-o instituție academică decisivă pentru anatomia timpului.

Roma și schimbarea de front

După moartea lui Realdo Colombo, în 1559, Eustachio i-a succedat ca profesor de anatomie la Collegia della Sapienza. Este menționată și numirea sa, în 1549, ca profesor de anatomie la Colegiul Papal, Archiginnasio della Sapienza. Dincolo de aceste repere, un lucru este cert în ambele texte: Roma i-a oferit locul din care putea lucra la scară mare.

Poziția academică i-a permis accesul la ceea ce pentru un anatomist era esențial: corpuri pentru disecție. A obținut chiar dispensă papală pentru a diseca cadavre provenite de la Spitalul Santo Spirito. În versiunea românească este amintit și spitalul Consolazione. Această posibilitate practică a făcut diferența. Eustachio nu s-a mulțumit cu teorii acceptate a priori de alți medici. Era profund interesat să înțeleagă structurile anatomice prin observație directă.

Aici s-a produs și cotitura sa intelectuală. La început îl atacase pe Vesalius, convins că acesta se îndepărtase prea mult de Galen. Dar studiile și observațiile repetate l-au dus în altă direcție. A ajuns să-i aprecieze valoarea și să se așeze, la rândul său, împotriva lui Galen. Această schimbare nu este un detaliu biografic minor. Ea spune ceva esențial despre anatomia Renașterii: autoritatea tradiției începea să cedeze în fața lucrului cu mâna, cu ochiul și cu bisturiul.

Eustachio a avut și studenți valoroși. Unul dintre ei a fost viitorul anatomist Juan Valverde de Amusco. Prezența unui asemenea nume în jurul său arată că influența lui Eustachio nu s-a exercitat doar prin texte și planșe, ci și prin formarea unei generații de practicieni ai anatomiei.

Planșele care au fost gata, dar au rămas ascunse

Cea mai importantă operă a sa a fost Tabulae anatomicae. Era o colecție de planșe anatomice, gravate chiar de el. Lucrarea era completă în 1552, la numai 9 ani după ce Vesalius publicase celebrul său tratat De humani corporis fabrica. Numai că Eustachio nu a putut să o dea publicității în timpul vieții. S-a temut de excomunicare din partea Bisericii Catolice.

În jurul acestei opere se adună o tensiune caracteristică epocii. Pe de o parte, anatomia progresa tocmai prin disecție și reprezentare fidelă. Pe de altă parte, anatomiștii Renașterii lucrau sub restricțiile religiei. De aceea, faptul că această carte a devenit faimoasă ține și de presiunea care apăsa asupra unui asemenea tip de cercetare. Nu era vorba numai despre un atlas anatomic remarcabil, ci despre un obiect științific care își purta în sine propriul obstacol istoric.

Valoarea planșelor reiese din felul în care sunt descrise. Ele arată că Eustachio a făcut disecții sistematice, cu mare atenție și diligență, și că a încercat să redea cu maximă acuratețe forma, mărimea și poziția relativă a organelor corpului omenesc. Se consideră că, în multe privințe, lucrarea depășea opera similară a lui Vesalius. Seria de 47 de desene detaliate, realizată împreună cu Pier Matteo Pini, a fost publicată mult mai târziu, în 1714, sub titlul Tabulae Anatomicae Clariviri. Publicarea a fost făcută de Giovanni Maria Lancisi, pe cheltuiala Papei Clement al XI-lea; gravurile au mai fost publicate din nou în 1744 de Cajetan Petrioli, tot în 1744 de Bernhard Siegfried Albinus, iar apoi la Bonn, în 1790.

Descrierea conținutului acestor planșe spune multe despre amploarea proiectului. Primele șapte ilustrează istoria rinichilor și unele fapte despre structura urechii. A opta reprezintă inima, ramificațiile venei azygos și valva venei cave. Următoarele șapte oferă diferite vederi ale viscerelor din torace și abdomen. A șaptesprezecea conține creierul și măduva spinării, iar a optsprezecea oferă vederi mai exacte decât se dăduseră înainte despre originea, traiectul și distribuția nervilor. Paisprezece planșe sunt consacrate mușchilor.

Urechea, dinții și marile observații

Dacă ar fi să urmărim un singur fir prin opera lui Eustachio, acesta ar fi preferința sa pentru cercetarea atentă a detaliului. El a extins cunoștințele despre anatomia urechii studiind toate detaliile urechii interne. Lucrările de referință menționează ciocanul, nicovala, scărița și cohleea. A redescoperit și a descris corect calea de legătură dintre faringe și urechea medie, care avea să primească ulterior numele de trompa lui Eustachio. A fost primul care a descris mușchii intern și anterior ai ciocanului și mușchiul stapedius, precum și figura complicată a cohleei.

Dinții au fost un alt domeniu în care observația sa a fost decisivă. Eustachio a studiat și descris cu multe amănunte anatomia dinților, observând prima și a doua dentiție. A fost primul care a studiat cu acuratețe anatomia dinților și fenomenele primei și celei de-a doua dentiții. În 1563 a publicat De Dentibus, una dintre scrierile sale importante.

Interesul lui nu s-a oprit aici. A studiat originea nervilor optici, circulația sanguină fetală și, în 1563, a descoperit glandele suprarenale. A cercetat rinichii, valvulele cardiace, vena cavă, coloana vertebrală, măduva spinării, mușchii și alte organe interne. Printre mușchii pomeniți se află sterno-cleido-mastoindianul, elevatorul pleoapei și cocccigianul. De asemenea, se menționează concluzia sa privind valva venei cave: considera că funcția ei era să evite refluxul sângelui. Tot acolo se menționează și descoperirea canalului toracic.

În anii 1562 și 1563, scriind sub numele latinizat Eustacius, a redactat o serie remarcabilă de lucrări științifice despre anatomia rinichiului, aparatul auditiv, dinții și structura lor, precum și despre sistemul circulator, inclusiv vena cavă inferioară și valvele sale, cunoscute astăzi drept valva lui Eustachio. Aceste lucrări au fost organizate și publicate în 1564, ilustrate cu opt planșe, sub titlul Opuscula Anatomica. Pentru 1564 sunt amintite câteva opuscule, iar pentru 1563, De Renibus, dizertații, și De Dentibus.

Metoda care a schimbat scara privirii

Ce îl face pe Eustachio atât de important nu este doar lista de organe pe care le-a descris. Este felul în care a lucrat. El încerca să înțeleagă anatomia prin observație directă. A mers dincolo de anatomia grosieră, așa cum putea fi văzută cu ochiul liber. Ceea ce era prea mic pentru vederea neajutată a cercetat cu ajutorul unor lentile, descrise drept „un fel de lentile” și „glasses”, timpurii față de ceea ce avea să fie mai târziu microscopul.

Atunci când structurile nu puteau fi înțelese în starea lor inițială, le desfăcea prin macerare în diferite lichide. Alteori le făcea mai distincte prin injecție și uscare. O inovație promovată de Eustachio este tehnica injectării de lichide colorate pentru studiul vaselor sanguine. În aceste procedee se vede o anatomie care nu mai este simplă contemplare sau simplă repetare a autorităților, ci experiment practic asupra corpului.

Eustachio nu s-a limitat la anatomia comparată. A încercat să deducă fiziologia organelor pe baza anatomiei lor. Totodată, pentru a înțelege cum bolile afectează structurile corpului, a făcut analize comparative între organe sănătoase și organe modificate de boală, în ceea ce istoricii numesc anatomie patologică. Această extindere a întrebărilor sale este semnificativă: nu doar cum arată un organ, ci și ce face și ce i se întâmplă când se îmbolnăvește.

În fundal rămâne și disputa cu Vesalius. Cei doi s-au aflat într-o controversă publică, în timp ce amândoi își făceau observațiile anatomice prin disecția cadavrelor umane. Dincolo de conflict, tocmai această practică comună spune totul despre noua temelie a disciplinei. Autoritatea începea să se mute, încet, din carte în masa de disecție.

Numele care a rămas

Bartolomeo Eustachio s-a stins din viață în 1574. A murit la Roma. A murit în Umbria, în timpul unei călătorii pentru a-l întâlni pe cardinalul della Rovere. Ambele consemnează același an, iar datele sigure includ și ziua de 27 august 1574.

Posteritatea a lucrat în favoarea lui, chiar dacă epoca sa nu i-a acordat întotdeauna justa măsură. Contribuțiile sale s-au bucurat de apreciere timp de multe secole după moarte. Două denumiri anatomice îi poartă numele în semn de recunoaștere și prețuire: trompa lui Eustachio și valva lui Eustachio. Numele a rămas astfel legat de corpul omenesc într-un mod foarte concret, așezat în vocabularul medical însuși.

Există și un semn public al acestei memorii. La al patrulea centenar al nașterii sale, la Collegia della Sapienzia din Roma, a fost ridicat un monument. Gestul rezumă bine destinul lui Eustachio. Un om format în respectul pentru marile texte ale medicinei, dar care a ajuns să creadă în ceea ce vedea cu propriii ochi. Un profesor care a avut acces la mijloacele practice ale anatomiei și care le-a folosit cu răbdare excepțională. Un autor al unor planșe terminate în 1552 și publicate abia mult mai târziu. Și, peste toate, unul dintre fondatorii anatomiei umane, pentru care adevărul corpului trebuia câștigat prin disecție, comparație și desen exact.