Atentatul de la Sarajevo și drumul Europei spre război

Dimineața de 28 iunie 1914 a început cu un traseu oficial, cu automobile, opriri stabilite și o primire la primărie. Până la prânz, situația s-a schimbat radical. Arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul prezumtiv al tronului austro-ungar, și soția sa, Sophie, ducesă de Hohenberg, zăceau morți după ce fuseseră împușcați de la mică distanță pe o stradă din Sarajevo. Ei au lăsat în urmă două victime ilustre și o criză politică ce a împins Europa spre război.

Atentatul de la Sarajevo, numit și „Împușcătura care s-a auzit în toată lumea”, a avut loc la 28 iunie 1914, pe Podul Latinilor din Sarajevo. Gavrilo Princip, un tânăr sârb bosniac, a tras focurile mortale. El făcea parte dintr-un grup de șase conspiratori coordonați de Danilo Ilić. În spatele lor se afla o rețea de organizații clandestine, legături secrete, arme trecute peste graniță și obiective politice radicale. Ținta imediată era arhiducele, care întruchipa puterea habsburgică. Miza declarată a conspiratorilor era însă mai amplă: desprinderea provinciilor slave din sudul Austro-Ungariei și formarea unui stat slav comun, iugoslav.

Acest amestec de naționalism, conspirație și neglijență în securitate a generat unul dintre momentele de cotitură ale secolului al XX-lea.

Un oraș, o vizită, o dată importantă

Franz Ferdinand a venit în Bosnia pentru a observa manevrele militare programate pentru iunie 1914. După acestea, el și soția sa plănuiseră să viziteze Sarajevo și să participe la deschiderea muzeului de stat în noul său sediu. Pentru Sophie, această deplasare avea și o semnificație personală. O sursă engleză indică faptul că ea și-a însoțit soțul și din teama pentru siguranța lui.

Ziua aleasă, 28 iunie, avea o încărcătură aparte. În Serbia, era Vidovdan, sărbătoarea Sfântului Vitus, legată de comemorarea bătăliei de la Kosovo din 1389. În jurul acestei memorii istorice s-a format un imaginar al eroismului și al jertfei care i-a influențat pe unii dintre tinerii complotiști. Sursele arată limpede că Princip și alți membri ai grupului erau marcați de această tradiție.

Data, oricât de simbolică, nu explică singură atentatul. Acesta s-a născut dintr-un context politic mai larg. Potrivit surselor, obiectivul politic al asasinatului era eliberarea Bosniei și Herțegovinei de sub stăpânirea austro-ungară și unirea slavilor de sud într-un stat comun. Princip însuși avea să declare mai târziu în fața instanței că era un naționalist iugoslav și că susținea unificarea tuturor slavilor de sud într-un stat liber de Austria.

În acest punct s-au întâlnit două lumi. Pe de o parte, Austro-Ungaria, imperiul care anexase formal Bosnia și Herțegovina în 1908. Pe de altă parte, rețele revoluționare și naționaliste care priveau dominația habsburgică drept o stăpânire ce trebuia sfărâmată. În Bosnia și Herțegovina exista o agregare de grupuri revoluționare locale cunoscută ulterior sub numele de Tânăra Bosnie. În paralel, gruparea secretă naționalistă sârbă Mâna Neagră oferea sprijin, contacte și resurse.

Conspirația din umbră

Atentatul nu a fost opera unui singur om. Princip făcea parte dintr-un grup de șase conspiratori: Muhamed Mehmedbašić, Vaso Čubrilović, Nedeljko Čabrinović, Cvjetko Popović și Trifko Grabež. Coordonatorul lor în Sarajevo era Danilo Ilić.

Sursele indică și rețeaua mai largă care a făcut posibil complotul. Sprijinul a venit de la Dragutin Dimitrijević, șeful serviciului de informații militare sârb, de la maiorul Vojislav Tankosić și de la agentul de informații Rade Malobabić. Tankosić i-a înarmat pe asasini cu bombe și pistoale și i-a antrenat. Ei au avut acces la aceeași rețea clandestină de case-refugiu și agenți folosită pentru infiltrarea armelor și a oamenilor în Austro-Ungaria.

Drumul spre Sarajevo a fost organizat cu grijă. Princip, Grabež și Čabrinović au plecat din Belgrad la 28 mai. Ei au trecut prin mai multe puncte, au folosit identități de acoperire, au fost conduși de agenți și de oameni ai grănicerilor sârbi și au ajuns în Bosnia trecând dintr-o casă-refugiu în alta. La Tuzla, armele au rămas temporar în mâinile unui agent, pentru a fi aduse apoi la Sarajevo de Danilo Ilić. La 27 iunie, cu o zi înainte de atentat, Ilić a început să împartă armele.

Aceste detalii spun ceva esențial despre natura atentatului. Nu a fost o improvizație, ci o acțiune pregătită, susținută logistic și concepută ca parte a unei lovituri politice. În același timp, sursele arată că în chiar interiorul lumii conspirative au existat ezitări, schimbări de plan și confuzii. Au existat și încercări de anulare ori de reautorizare a acțiunii, evocate de mărturii ulterioare. Atentatul nu a fost mecanismul perfect al unei organizații omnipotente, ci rezultatul unei combinații de voință revoluționară, rețele secrete și hazard.

Prima lovitură care a ratat

În dimineața de duminică, 28 iunie 1914, Danilo Ilić și-a așezat oamenii de-a lungul traseului coloanei oficiale. Franz Ferdinand și suita sa au venit cu trenul de la Ilidža la Sarajevo. La gară îi așteptau șase automobile. Arhiducele, Sophie, guvernatorul Oskar Potiorek și locotenent-colonelul conte Franz von Harrach s-au urcat în al treilea automobil, un Gräf & Stift decapotabil.

Programul era cunoscut. La ora 10:00, coloana trebuia să plece de la cazarmă spre primărie, pe Appel Quay. Măsurile de securitate au fost limitate. Generalul Michael von Appel propusese ca trupele să fie aliniate de-a lungul traseului, dar i s-a spus că aceasta ar ofensa cetățenii loiali. Paza a rămas în grija poliției din Sarajevo, aproximativ 60 de oameni aflați în serviciu în acea duminică.

Pe traseu, primii doi conspiratori nu au acționat. Mehmedbašić, înarmat cu o bombă, a lăsat mașina să treacă. La fel a procedat și Vaso Čubrilović. Mai departe, Nedeljko Čabrinović a aruncat bomba spre automobilul arhiducelui. Ea a ricoșat din capota pliată și a explodat sub mașina următoare. Cei vizați au scăpat nevătămați, dar au fost răniți doi însoțitori ai acestora și șase privitori, potrivit sursei române. Sursa engleză indică un număr de 16-20 de răniți. Automobilul avariat a rămas în urmă.

Čabrinović a încercat să se sinucidă. A înghițit cianură și a sărit în râul Miljacka, dar tentativa a eșuat. Polițiștii l-au scos din apă, iar mulțimea l-a bătut înainte de a fi arestat. Coloana și-a continuat drumul în viteză spre primărie. Princip, Popović și Grabež nu au mai putut acționa atunci.

Acesta a fost primul moment important al zilei. Atentatul eșuase pe jumătate. Țintele trăiau. Supraviețuirea lor a deschis însă calea pentru deznodământ.

După primărie, drumul greșit

La primărie, Franz Ferdinand era sub tensiune. Când primarul Fehim Čurčić și-a început discursul pregătit, arhiducele l-a întrerupt:

„Mr. Mayor, I came here on a visit and I am greeted with bombs. It is outrageous.”

Sophie i-a șoptit ceva, el s-a liniștit, iar ceremonia a continuat. Franz Ferdinand și-a rostit apoi propriul discurs, încă pătat de sângele din mașina lovită, adăugând câteva cuvinte despre evenimentele dimineții și mulțumind locuitorilor din Sarajevo pentru ovațiile lor, pe care spunea că le vede drept expresie a bucuriei lor pentru eșecul tentativei de asasinat.

În acel moment se putea încă opri totul. Baronul Rumerskirch propusese ca perechea imperială să rămână la primărie până când trupele ar fi putut fi aduse în oraș și așezate pe străzi. Guvernatorul Oskar Potiorek a respins însă ideea. Franz Ferdinand și Sophie au renunțat la programul planificat și au decis să-i viziteze la spital pe răniții din urma bombei.

La 10:45, cei doi s-au urcat din nou în automobilul lor, tot în al treilea din coloană. Pentru mai multă siguranță, Potiorek a decis ca alaiul să meargă drept înainte de-a lungul cheiului Appel, spre spital, pentru a evita centrul aglomerat. Hotărârea nu a ajuns însă la șoferi. Șoferul arhiducelui, Leopold Lojka, a virat la dreapta la Podul Latinilor, exact cum făcuseră și mașinile din față.

Aici, o succesiune de erori a cântărit enorm. Potrivit sursei engleze, ajutorul lui Potiorek, Erik von Merizzi, era în spital și nu a putut transmite schimbarea de traseu. Șeful poliției din Sarajevo, Edmund Gerde, fusese rugat să le spună șoferilor noul drum, dar în tensiunea momentului a neglijat să o facă. Mașina a frânat, iar când șoferul a încercat să dea înapoi, motorul s-a oprit chiar lângă locul unde stătea Gavrilo Princip.

Atentatul a reușit acolo unde, cu puțin timp înainte, păruse ratat.

Două focuri de la mică distanță

După ce aflase că prima încercare nu izbutise, Princip se așezase în fața unui magazin de alimente de lângă Podul Latinilor. Când automobilul s-a oprit aproape de el, s-a apropiat de scară și a tras de la mică distanță două gloanțe mortale asupra cuplului.

Sursa română notează limpede că sârbul bosniac Gavrilo Princip s-a desprins din mulțime și, de pe un pod aflat în apropierea guvernului, a tras două gloanțe mortale spre cuplul princiar. Sursa engleză completează că a folosit un pistol belgian Fabrique Nationale model 1910, calibru .380.

Primul glonț l-a rănit pe arhiduce la vena jugulară. Al doilea i-a provocat ducesei o rană abdominală. Sophie și-a pierdut imediat cunoștința și s-a prăbușit peste picioarele lui Franz Ferdinand. Și el și-a pierdut apoi cunoștința în drum spre reședința guvernatorului, unde li se pregătea îngrijire medicală.

Potrivit relatării contelui Harrach, ultimele cuvinte ale arhiducelui au fost: „Sophie, Sophie! Don’t die! Live for our children!”, urmate de șase sau șapte rostiri ale expresiei „It is nothing”, ca răspuns la întrebarea despre rana sa. A urmat un sunet violent de sufocare provocat de hemoragie. La 11:30, la 28 iunie 1914, amândoi erau morți. Sophie murise la sosire, iar Franz Ferdinand la zece minute după ea.

Princip a încercat și el să se împuște, dar a fost imobilizat și arestat imediat, la fel cum fusese arestat și Čabrinović după prima tentativă. Mai târziu, la judecată, Princip avea să declare că intenția sa fusese să-l ucidă pe guvernatorul Potiorek, nu pe Sophie.

După împușcături, un continent intră în criză

A doua zi după atentat, sicriele cu trupurile neînsuflețite au fost duse la gara din Sarajevo. Cortegiul funerar a fost condus de mai multe batalioane de infanterie și cavalerie. Tunurile din cetate au tras o salvă de doliu, apoi trenul a pornit. Înmormântarea a avut loc la Viena, într-un cadru restrâns. Sursa engleză insistă asupra faptului că funeraliile au fost organizate astfel încât să devină o ofensă rece adusă cuplului asasinat: mulți membri ai regalității străine au fost descurajați sau îndepărtați, iar chiar copiii celor doi au fost excluși din puținele ceremonii publice.

Drama personală s-a transformat imediat în criză politică. Atentatul a generat Criza din iulie. Potrivit sursei române, Austro-Ungaria a trimis un ultimatum Regatului Serbiei, care a fost parțial respins. A urmat declarația de război a Austro-Ungariei împotriva Serbiei. Acesta a marcat începutul conflagrației mondiale.

Sursele sunt fără echivoc în această privință: atentatul de la Sarajevo a dus direct la izbucnirea Primului Război Mondial. Sursa engleză îl numește unul dintre evenimentele-cheie care au condus la război. Sursa română merge mai direct, legând ultimatumul, respingerea sa parțială și declarația de război de începutul conflagrației.

Conducerea Serbiei a înțeles imediat gravitatea situației. A deplâns oficial uciderea moștenitorului tronului, subliniind totodată că făptuitorii proveneau din Bosnia și Herțegovina și erau cetățeni austro-ungari. În paralel, la Viena, atitudinea sârbilor și tonul presei sârbe au fost interpretate ca semn al implicării Serbiei. În Serbia, aceeași atitudine era prezentată drept efect al libertății presei, garan