Imagine ilustrativă – Istoria
Scheletul unui bărbat, găsit în 2021 în mâlul fostului lac Xaltocan, lângă fosile de mamut și cămilă, a fost datat între 13.087 și 11.700 de ani înainte de prezent. Numit Yotzin, acesta provine de la Santa Lucía, din statul Mexic. Analizele anunțate de Institutul Național de Antropologie și Istorie din Mexic (INAH) îl plasează printre cele mai vechi rămășițe umane cunoscute din Bazinul Mexicului.
Arheologul Israel Peña l-a descoperit pe latura de nord-vest a Aeroportului Internațional Felipe Ángeles, la situl Santa Lucía M3, lângă dealul și localitatea Xóloc, la aproximativ 2.240 de metri altitudine. Vechimea a fost stabilită prin analize asupra componentelor unui dinte, realizate în două laboratoare, relatează La Brújula Verde. Rezultatele lor dau intervale diferite, fără suprapunere.
Același molar a dat două intervale de vechime
Proba a fost luată din al treilea molar, adică o măsea de minte. Jean-Philippe Vielle Calzada, cercetător la Unitatea de Genomică Avansată a Cinvestav (Langebio), din Irapuato, a intermediat trimiterea ei către laboratoare.
În Belgia, ISOTOPIQ AGING INC a examinat colagenul, proteina din dinte. Rezultatul a fost un interval de 13.087-12.987 de ani înainte de prezent. În Statele Unite, Center for Applied Isotope Studies de la University of Georgia a analizat bioapatita, componenta minerală a dintelui, obținând o datare mai recentă, de 12.050-11.700 de ani înainte de prezent.
În această convenție de laborator, prezentul are un reper fix: anul 1950. Cele două rezultate sunt despărțite de aproape 1.000 de ani, iar institutul mexican le-a cuprins într-un singur interval general. INAH nu explică diferența dintre datări și nu precizează pe care o consideră preferabilă.
Colagenul este considerat, în general, un reper mai fiabil pentru datare. Componenta minerală a oaselor și dinților poate schimba carbon cu solul în cursul mileniilor, ceea ce poate modifica rezultatul analizei. Această proprietate nu stabilește însă, singură, explicația diferenței dintre rezultatele lui Yotzin.
Ambele datări îl situează la trecerea dintre Pleistocen, ultima epocă glaciară, și Holocen, perioada temperată în care trăim. În aceleași secole, peștera Altamira din Cantabria urma să fie închisă de o prăbușire, după aproximativ 22.000 de ani de prezență umană. Claudia Curiel de Icaza, secretară pentru cultură, consideră că datarea apropie cercetarea de o etapă a trecutului pentru care există puține dovezi.
Oasele au fost confundate inițial cu ale unei cămile
Institutul lucra în zona aeroportului din aprilie 2019. Construcția ocupa terenul fostului lac Xaltocan, unul dintre lacurile care acopereau fundul văii înainte de secare, iar cercetătorii se așteptau să întâlnească animale din epoca glaciară.
În mai 2020 fuseseră anunțate rămășițele a cel puțin 60 de mamuți. Antropologul fizic Arturo Talavera González vorbește acum despre aproximativ 700 de mamuți, 200 de cămile și 100 de cai.
Primele resturi de mamut nu prezentau urme de vânătoare. Cercetătorii institutului au luat totuși în calcul posibilitatea ca oamenii să fi profitat de animalele prinse în mâl pe măsură ce lacul se retrăgea. La aproximativ 10 kilometri, în Tultepec, au descris gropi săpate în argila lacustră care ar fi putut servi drept capcane pentru mamuți în urmă cu aproximativ 15.000 de ani.
Peña a întâlnit oasele lui Yotzin în unitatea stratigrafică IV, adică stratul distinct urmărit de arheologi în săpătură. Numit Solonchak, acesta era alcătuit dintr-un mâl fin, caracteristic mediilor mlăștinoase. Oasele umane și fosilele de mamut și cămilă din jur aveau aceeași culoare neagră sau brun-închis.
La început, dimensiunile oaselor l-au făcut pe Peña să le asocieze cu o cămilă. Echipa a lărgit săpătura pentru a le recupera și a recunoscut apoi că aparțineau unui om.
Pe suprafața cercetată, de 25 × 30 de metri, Yotzin era singurul schelet uman. Nu avea alături ofrande sau alte obiecte. Arheologul Rubén Manzanilla, directorul proiectului, a cerut înregistrarea atentă a poziției descoperirii prin planuri, secțiuni, profile, fișe funerare și fotografii. Au fost prelevate și probe de sediment și os pentru cercetări ulterioare, iar echipa a beneficiat de îndrumarea arheologului Juan Carlos Equigua.
O săpătură controlată și documentată atent oferă: „mai multă certitudine în privința poveștii sale”, subliniază arheologul Israel Peña.
Dinții și statura au orientat primele interpretări
Când rămășițele au ajuns la Secția de Bioarheologie a institutului, în Ciudad de México, Talavera avea 47 de ani de experiență în studiul scheletelor. Oasele închise la culoare, robuste, și dinții foarte uzați, fără carii, l-au făcut să le atribuie de la început perioadei preceramice. Termenul desemnează comunități care nu produceau încă vase de ceramică și trăiau din vânătoare și cules.
În 2024, institutul l-a identificat pe Yotzin drept un bărbat mort la 25-30 de ani. Avea 1,75 metri înălțime, față de intervalul de 1,60-1,65 metri întâlnit în general la rămășițele prehispanice.
Talavera interpretează constituția sa robustă ca pe un indiciu al unui vânător obișnuit cu deplasări lungi și cu lupta. Este o interpretare a antropologului asupra oaselor, nu o identificare sprijinită de arme sau unelte descoperite lângă corp.
Medicul stomatolog Sandra López Flores a confirmat uzura accentuată și absența completă a cariilor. Talavera leagă aceste particularități de hrană și de folosirea dinților la lucru. În explicația sa, vânătorii-culegători preceramici nu consumau zaharuri sau carbohidrați, mestecau rădăcini și scoarțe tari și își foloseau dinții pentru tăiere, zdrobire, înmuierea pieilor și prelucrarea fibrelor vegetale.
Dintre cele patru ansambluri de oase ajunse de la aeroport la Direcția de Salvare Arheologică în 2022-2023, Yotzin a fost ultimul analizat de Talavera. Celelalte poartă numele Tlatel 7, Xaltocan și Sin Cuadrícula 5. Antropologul spune că niciunul nu seamănă cu celelalte, iar particularitățile acestui schelet au dus la alegerea numelui Yotzin, care în nahuatl înseamnă unic.
Comparațiile îl așază printre vechii locuitori ai bazinului
Institutul îl include pe Yotzin între cele 23 de schelete umane cele mai vechi din Bazinul Mexicului, valea înconjurată de munți în care se întinde astăzi Ciudad de México. Printre descoperirile cunoscute din acest bazin se află:
- Omul de Tepexpan, descoperit în 1947, a cărui vechime a făcut obiectul unei dezbateri îndelungate.
- Femeia Peñón III, găsită în 1959 și datată de institut la peste 12.000 de ani.
- Omul de Chimalhuacán, descoperit întâmplător în 1984, cu o vechime estimată la aproximativ 10.500 de ani.
Datarea colagenului l-ar așeza pe Yotzin la capătul mai vechi al acestei serii, aproape de Femeia Peñón III. Talavera recomandă însă prudență în desemnarea celui mai vechi exemplar, în lipsa unor date solide.
Studiul genetic va cerceta originea lui Yotzin
Craniul alungit l-a atras atenția lui Talavera prin diferențele față de celelalte rămășițe din bazin. El îl compară cu craniile unor populații din nordul Mexicului, precum Pericúes. Aceștia locuiau la extremitatea sudică a peninsulei Baja California, în actualul Baja California Sur, și au dispărut după sosirea europenilor.
În 2003, echipa condusă de Rolando González-José a publicat un studiu în Nature care identifica asemănări mai mari între craniile Pericúes și rămășițe vechi din Brazilia decât între acestea și populațiile indigene americane actuale. Autorii au interpretat comparația ca pe un posibil indiciu al supraviețuirii unei populații foarte timpurii, izolate în acea parte a peninsulei.
Un alt schelet arată de ce forma craniului trebuie confruntată cu genetica. Naia, adolescenta descoperită în peștera scufundată Hoyo Negro, din Peninsula Yucatán, are între 12.000 și 13.000 de ani și este unul dintre cele mai complete schelete de această vechime din Americi.
Studiul publicat în 2014 în Science de James Chatters și echipa sa descria o față îngustă, diferită de cea a populațiilor indigene americane actuale. Totuși, ADN-ul mitocondrial, materialul genetic transmis pe linie maternă, aparținea unei linii prezente și astăzi printre acestea. Aspectul oaselor și ascendența genetică nu indicau aceeași separare între populații.
Pentru cercetarea originii lui Yotzin, obiectivul este: „să știm de unde provenea Yotzin”, explică antropologul fizic Arturo Talavera González. Stabilirea liniei sale genetice ar putea aduce indicii noi despre migrațiile umane pe continent.
Laboratorul de Evoluție Umană al Universității din Burgos, Spania, ar putea avea rezultatele studiului genomic în primul trimestru din 2027. Laboratorul, legat de echipa de la Atapuerca, colaborează deja cu institutul mexican la alte cercetări asupra materialului genetic vechi.
După încheierea studiilor, Yotzin va intra în Colecția preceramică a Bazinului Mexicului, păstrată la Muzeul Național de Antropologie, care cuprinde în prezent 22 de exemplare.


