Săpături pe un sit archaeological – Istoria
Comunitățile Jomon din Japonia au urmat evoluții diferite după erupția Kikai-Akahoya, petrecută acum aproximativ 7.300 de ani: declinul din unele regiuni a coexistat cu o creștere a populației în altele. O echipă internațională coordonată de Universitatea Lund a studiat aceste schimbări în rândul oamenilor care trăiau atunci din vânătoare și cules.
Rezultatele au fost publicate în revista Science Advances, potrivit Phys.org. Cercetătorii identifică urmări ale dezastrului inclusiv în regiuni îndepărtate, unde asemenea efecte asupra populației nu fuseseră recunoscute anterior.
Despre amploarea erupției, Peter Jordan, profesor de arheologie la Universitatea Lund și autor principal senior al studiului, a explicat în prezentarea cercetării: „Această erupție trebuie să fi fost devastatoare: a izbucnit de pe fundul mării aproape fără avertisment. A lovit insulele japoneze cu cutremure puternice și tsunamiuri enorme, apoi a acoperit peisajul cu metri de cenușă vulcanică.”
Nordul și sudul insulei Kyushu au avut evoluții diferite
Echipa a separat patru tipare regionale, urmărind atât situația anterioară erupției, cât și schimbările care i-au urmat:
- În sudul insulei Kyushu, numărul oamenilor scădea cu mult înaintea dezastrului. La momentul erupției, regiunea era deja slab populată și era vizitată doar de grupuri cu mobilitate mare.
- În nordul insulei Kyushu, populația creștea înainte de erupție, iar tendința s-a păstrat pe durata dezastrului și ulterior, în ciuda afectării ample și persistente a ecosistemelor. Autorii propun drept posibilă explicație sosirea unor oameni refugiați imediat din regiunile cele mai lovite.
- Supraviețuitorii din interior par să se fi regrupat pe coastele nordice. Acolo, ecosistemele marine s-au refăcut repede, iar adaptarea la folosirea resurselor abundente ale mării ar fi putut grăbi creșterea populației.
- În zonele mai îndepărtate ale Japoniei, creșterea de dinaintea erupției a lăsat loc stagnării sau scăderii populației. Cercetătorii iau în calcul schimbări climatice de scurtă durată provocate de erupție, uzura severă a dinților cerbilor și mistreților de care depindea hrana comunităților Jomon, posibil din cauza pășunatului pe terenuri acoperite cu cenușă, precum și alte efecte vulcanice asupra sănătății și bunăstării oamenilor.
Cercetătorii resping explicațiile bazate doar pe dispariție sau continuitate
De decenii, arheologii discută dacă oamenii au dispărut brusc din zonele cele mai apropiate de erupție sau dacă populațiile locale au supraviețuit chiar și în apropierea ei. Autorii noului studiu consideră că ambele interpretări simplifică prea mult situația: ecosistemele deteriorate și teritoriile devenite nelocuibile au contribuit la declin, dar evoluția nu a fost aceeași pretutindeni.
Enrico Crema, profesor la Universitatea Cambridge și autor principal al studiului, a descris reacțiile supraviețuitorilor în prezentarea cercetării: „Dezastrul a provocat pierderi mari de vieți omenești. Totuși, supraviețuitorii au migrat, au creat noi relații sociale, au inovat noi forme de economie și par să fi găsit modalități ingenioase de a trăi și, mai târziu, de a prospera în noile condiții de după dezastru.”
Peter Jordan a explicat ce aduce cercetarea în înțelegerea răspunsurilor comunităților la catastrofe: „Acest studiu ajută la o înțelegere mai profundă a modurilor, dependente de împrejurări, în care culturile și societățile fac față șocurilor și catastrofelor bruște. Chiar și în cele mai imposibile situații, supraviețuitorii și comunitățile au opțiuni, oricât de limitate: trebuie să acționeze și să ia decizii, să se adapteze, să colaboreze și să găsească noi legături și rețele sociale.”
Lucrarea semnată de Enrico R. Crema și colaboratorii săi a apărut în 2026 sub titlul „Divergent demographic responses to the Kikai-Akahoya volcanic catastrophe in mid-Holocene Japan”, cu identificatorul digital DOI: 10.1126/sciadv.aeh7197.
