Othello de Shakespeare, tragedia geloziei care a trecut dincolo de scenă

Noaptea începe cu o căsătorie ascunsă și cu o veste care cade ca o lovitură. Desdemona, fiica senatorului Brabantio, s-a căsătorit în taină cu Othello, general maur în armata venețiană. Pentru Roderigo, care o iubea și îi ceruse mâna, este o umilință. Pentru Iago, militarul trecut cu vederea la înaintare, este prilejul răzbunării. Din acest nod pornește tragedia: nu dintr-o bătălie, ci dintr-o rană de orgoliu și dintr-un om care știe să o folosească.

Othello este o tragedie scrisă de William Shakespeare în jurul anului 1603. Titlul complet, Othello, the Moor of Venice, spune limpede locul și miza identității personajului. Acțiunea se desfășoară la Veneția și în Cipru, iar în centrul ei stă relația dintre Othello și Iago, sfătuitorul care îl împinge pe comandant să-și bănuiască soția de infidelitate.

O căsătorie, o jignire, o răzbunare

La început, Iago și Roderigo îl trezesc pe Brabantio și îi aruncă în față faptul împlinit. Fiica lui a fugit și s-a măritat. În același timp, Veneția primește o veste gravă: turcii se îndreaptă spre Cipru. Othello este chemat să sfătuiască Senatul și apoi să conducă apărarea insulei.

Brabantio îl acuză pe Othello că și-a sedus fiica prin viclenie și vrăjitorie. Răspunsul lui Othello este esențial pentru întreaga piesă. El spune că Desdemona l-a iubit pentru povestea vieții sale, pentru primejdiile prin care trecuse și pentru încercările unei cariere militare grele. Desdemona îi confirmă vorbele în fața Senatului. Căsătoria este astfel recunoscută, dar rana rămâne deschisă. Brabantio pleacă avertizându-l pe Othello că femeia care și-a înșelat tatăl l-ar putea înșela și pe soț.

„Look to her, Moor, if thou hast eyes to see. She has deceived her father, and may thee”

Iago aude și ține minte. Pentru el, vorbele acestea devin material de lucru.

Drumul spre Cipru

Othello pleacă din Veneția spre Cipru ca să conducă armatele republicii împotriva turcilor. Desdemona îl însoțește, la fel Cassio, noul locotenent, Iago și Emilia, soția lui Iago, care îi stă Desdemonei alături. Dar tensiunea militară, atât de mare la plecare, se schimbă repede: o furtună distruge flota turcească.

O primejdie dispare. Alta începe.

În absența lui Othello, Iago îl îmbată pe Cassio și îl împinge spre o încăierare. Montano este rănit. Când Othello află ce s-a întâmplat, îl socotește pe Cassio vinovat de tulburarea ordinii și îl lipsește de rang. Pentru Iago, acesta este pasul următor. Îl sfătuiește pe Cassio să-i ceară Desdemonei să intervină pe lângă soțul ei pentru a-l repune în funcție.

Așa se naște aparența pe care Iago o va transforma în „dovadă”.

Batista și mașinăria bănuielii

Partea cea mai puternică a piesei este felul în care Iago nu creează fapte, ci le răsucește. El îl face pe Othello să devină bănuitor față de Cassio și Desdemona. Apoi intervine un obiect mic, dar decisiv: batista, primul dar pe care Othello i l-a făcut soției sale. Când Desdemona o scapă, Emilia o găsește și i-o dă lui Iago, fără să știe ce va urma.

Iago plantează batista în camera lui Cassio. Mai târziu, o folosește ca piesă de convingere. Othello ajunge să creadă că semnul legăturii cu Desdemona a trecut în mâinile rivalului. În acest punct, manipularea este aproape deplină. Othello jură, împreună cu Iago, moartea Desdemonei și a lui Cassio, iar pe Iago îl ridică locotenent.

Piesa insistă și asupra limbajului care face posibilă această transformare. Un cuvânt-cheie este „honest”, care apare de 52 de ori, cu sensuri ce alunecă între „cinstit”, „onest” și o acceptare socială aparent sigură. Alt cuvânt-cheie este „jealous”, care poate însemna și „gelos”, și „bănuitor”. Iar verbul „think” poate însemna deopotrivă „a fi convins” și „a bănui”. În jocul acesta al sensurilor, Iago lucrează cu o precizie rece, iar Othello cade tot mai adânc în capcana cuvintelor.

Când minciuna devine sentință

Iago merge mai departe. Îl face pe Othello să creadă că o conversație a lui Cassio despre Bianca, o curtezană locală, este de fapt despre Desdemona. Apoi Bianca îl acuză pe Cassio că i-a dat un dar primit de la o altă iubită, iar Othello vede în aceasta încă o confirmare a înșelării. Rănit și mânios, hotărăște să-și ucidă soția, în timp ce îi cere lui Iago să-l ucidă pe Cassio.

Din acel moment, viața Desdemonei devine apăsată de umilință. Othello o lovește chiar în fața unor nobili venețieni veniți în vizită. Între timp, Roderigo, care simte că n-a câștigat nimic din banii și eforturile risipite pentru Desdemona, este convins de Iago să-l atace pe Cassio.

Ultimul act comprimă toate firele. Roderigo îl atacă fără succes pe Cassio. În încăierare, Iago îl rănește grav pe Cassio, apoi îl înjunghie pe Roderigo, ca să nu poată dezvălui complotul. Othello se duce la Desdemona adormită. Ea neagă că i-ar fi fost necredincioasă. El o ucide. Emilia intră, cere ajutor, iar adevărul începe să iasă la iveală. Când Othello pomenește batista ca probă, Emilia înțelege ce a făcut soțul ei și îl demască. Desdemona era nevinovată.

Prea târziu, Othello îl rănește pe Iago, dar nu mortal. Iago o ucide pe Emilia. Apoi refuză să-și mai explice motivele. Ludovico îi arestează pe Iago și pe Othello pentru uciderea lui Roderigo, Emilia și Desdemona. Othello se sinucide. Cassio este numit în locul lui, iar lui Iago i se cere o pedeapsă dreaptă.

Dintr-o nuvelă italiană într-o mare tragedie

Firul principal al piesei vine dintr-o nuvelă de Cinthio, publicată în 1565 și integrată apoi în Hecatommithi, apărută în 1566 la Veneția. Shakespeare a preluat de acolo povestea căpitanului maur, personajele centrale, tactica de răzbunare a lui Iago, conflictul sufletesc al lui Othello și câteva amănunte, între care rolul batistei. Totuși, prin construcția dramatică și motivarea personajelor, piesa merge mult dincolo de model.

„Povestirea lui Cinthio cuprindea elementele de bază necesare dramei intenționale de Shakespeare. El găsise aici conflictul omului care, indus în eroare, alege calea răului și e chinuit apoi de remușcări. Găsise și sugestia că tânăra fată iubise pe maur pentru marile lui virtuți, ca și sublinierea de către Cinthio a caracterului nefiresc al unei astfel de căsătorii.”

Piesa a fost publicată în quarto în 1622 și apoi inclusă, în 1623, în First Folio, în secțiunea tragediilor, la poziția 34 din 36. Cele două ediții timpurii diferă în multe privințe, de la formulări și punctuație până la pasaje întregi, iar această problemă textuală a rămas deschisă.

De ce a rămas vie

Othello a rămas una dintre cele mai apreciate piese ale lui Shakespeare. Temele ei sunt puternice și persistente: iubire, pasiune, gelozie, invidie, trădare, rasă. Critica s-a întors mereu la natura tragediei, la mecanismul ei neobișnuit, la felul în care tratează alteritatea lui Othello și la motivațiile lui Iago.

Este și una dintre piesele cele mai dorite de actori. Rolurile lui Othello, Iago, Desdemona și Emilia sunt socotite de mare dificultate. Piesa a fost jucată pe nenumărate scene și a născut numeroase adaptări de teatru, film și operă. Ea a stat la baza operelor Otello de Gioachino Rossini, din 1816, și Otello de Giuseppe Verdi, din 1887. Aceeași dramă a inspirat și uvertura de concert Othello de Antonín Dvořák, din 1892.

Forța ei nu stă numai în deznodământ, ci în felul în care arată prăbușirea. Un om respectat, un comandant chemat să apere un stat, este învins nu pe câmpul de luptă, ci în minte. Iar cel care îl doboară nu are nevoie de arme mari. Îi ajung o ranchiună, câteva cuvinte bine plasate și o batistă scăpată din mână.