Imagine ilustrativă – Istoria
Un fragment de mandibulă inferioară scos la lumină la Wadi Moghra, în nordul Egiptului, a fost atribuit unei noi specii de primată fosilă, Masripithecus moghraensis, care a trăit în Miocenul Timpuriu, în urmă cu aproximativ 17-18 milioane de ani. Descoperirea sugerează că Africa de Nord și Orientul Mijlociu ar putea fi locul din care s-a desprins linia evolutivă a strămoșului comun al tuturor maimuțelor actuale, inclusiv al oamenilor.
Rămășițele au fost găsite în expedițiile din 2023 și 2024 ale cercetătorilor de la Sallam Lab, iar studiul a fost publicat pe 26 martie 2026 în revista Science, de o echipă de la Centrul de Paleontologie a Vertebratelor din cadrul Universității Mansoura, din Egipt, și University of Southern California, din SUA. Este prima fosilă definitivă de hominoidă, adică de maimuță antropoidă din grupul care include maimuțele actuale și oamenii, descoperită în Africa de Nord.
Mandibula păstrează dinți mari și suprafețe de masticație puternic modelate
Materialul fosil cunoscut până acum constă doar dintr-o parte a mandibulei inferioare, dar piesa are trăsături anatomice clare. Mandibula este neobișnuit de robustă, cu canini și premolari foarte mari, iar molarii au suprafețe de masticație rotunjite, acoperite de texturi pronunțate.
Aceste detalii au fost folosite pentru a înțelege și felul în care se hrănea animalul. Shorouq Al-Ashqar, cercetător la Centrul de Paleontologie a Vertebratelor din Universitatea Mansoura și prim-autor al studiului, a explicat: „Împreună, acestea sugerează că Masripithecus a fost adaptat pentru versatilitate. Studiul interpretează anatomia sa masticatorie ca o dovadă a unei diete flexibile, bazate în principal pe fructe, cu capacitatea de a procesa alimente mai dure, precum nuci sau semințe, la nevoie. Această flexibilitate l-ar fi ajutat pe Masripithecus să prospere într-o perioadă în care schimbările climatice duceau la o sezonalitate mai pronunțată în nordul Africii și în Arabia.”
Interpretarea echipei este că specia mânca în principal fructe, dar putea sparge și hrană mai dură, cum ar fi nucile sau semințele, atunci când condițiile o cereau. Într-un peisaj cu anotimpuri tot mai contrastante în nordul Africii și în Arabia, o astfel de dietă flexibilă ar fi oferit un avantaj.
Locul fosilei în arborele evolutiv contestă accentul pus până acum pe Africa de Est
Importanța descoperirii nu stă doar în anatomia mandibulei, ci și în poziția pe care cercetătorii i-au atribuit-o în arborele evolutiv. Analizele statistice bayesiene, adică metode care compară mai multe scenarii evolutive și măsoară cât de bine sunt susținute de date, au combinat informații anatomice, dovezi genetice de la speciile actuale și vârstele geologice ale fosilelor.
Rezultatul a fost că Masripithecus apare mai apropiat de maimuțele actuale decât orice altă specie de primată cunoscută din Miocenul Timpuriu al Africii de Est. De aici vine și contestarea unei idei vechi de decenii, potrivit căreia începuturile acestui grup trebuie căutate în special în estul sau sudul Africii.
Hesham Sallam, paleontolog la Universitatea Mansoura și autor principal al studiului, a rezumat astfel căutarea echipei: „Am petrecut cinci ani căutând acest gen de fosilă pentru că, atunci când ne uităm cu atenție la arborele genealogic al primatelor timpurii, devine clar că lipsește ceva – iar Africa de Nord deține acea piesă lipsă.”
Africa de Nord și Orientul Mijlociu apar ca o punte între Africa și Eurasia
Până acum, siturile din Africa de Nord dăduseră fosile de maimuțe din Miocenul Timpuriu, dar nu și dovezi sigure de hominoide din aceeași perioadă. Tocmai această lipsă a împins teoriile către regiunile mai sudice și estice ale continentului.
Noua analiză mută atenția spre un spațiu aflat între Africa și Eurasia. Pentru intervalul dintre 23 și 16 milioane de ani în urmă, cercetătorii leagă această importanță de deplasarea spre nord a plăcilor tectonice africană și arabă către Asia și de oscilațiile nivelului mărilor, care au schimbat legăturile de uscat și au făcut mai ușoară circulația animalelor între regiuni.
În acest tablou, nordul Africii și Orientul Mijlociu nu mai apar ca o margine a poveștii, ci ca un centru în care liniile timpurii de hominoide se diversificau înainte ca noi conexiuni terestre să le permită răspândirea spre Europa și Asia.
Cercetătorii își revizuiesc propria ipoteză despre locul de origine al grupului
Erik Seiffert, paleontolog la University of Southern California și coautor al studiului, spune că noul material l-a făcut să-și schimbe o idee susținută de-a lungul carierei: „De-a lungul întregii mele cariere, am considerat probabil ca strămoșul comun al tuturor maimuțelor actuale să fi trăit în Africa de Est sau în împrejurimi. Dar această nouă descoperire și analizele noastre noi și inedite privind filogenia și biogeografia hominoidelor contestă acum cu tărie această idee. Și, important, probabilitatea acestui scenariu nu depinde de Masripithecus – dar este foarte compatibilă cu el.”
Cercetătorii nu susțin că Masripithecus ar fi un strămoș direct al oamenilor. Fosila este folosită ca indiciu pentru locul în care s-a format o ramură evolutivă mai veche, cea din care aveau să apară, mult mai târziu, toate maimuțele actuale.
Pentru moment, Masripithecus moghraensis leagă două registre fosile privite până acum separat, cel african și cel eurasiatic. Studiul publicat pe 26 martie 2026 deschide astfel o altă hartă posibilă pentru începuturile acestui grup, pornind de la o mandibulă păstrată aproape 18 milioane de ani la Wadi Moghra.
