Imagine ilustrativă – Istoria
Urme de compuși asociați produselor din genul Aloe au fost identificate într-un craniu mumificat din Colecția Zoologică a Universității din Marburg, datat prin radiocarbon în secolul al VIII-lea î.Hr., adică acum aproximativ 2.700 de ani. Echipa interdisciplinară care a făcut analiza a examinat 24 de obiecte istorice din colecții universitare și muzeale, iar rezultatul aduce prima dovadă moleculară că aloea a intrat în materialele de îmbălsămare egiptene.
Studiul a fost publicat în octombrie 2026 în Proceedings of the National Academy of Sciences, cu Tim Berger ca prim autor. Varsta craniului a fost stabilită prin datare cu radiocarbon, metoda care măsoară urmele de carbon radioactiv rămase într-un material organic și oferă un interval cronologic.
Urmele din craniul mumificat schimbă lista substanțelor cunoscute până acum
Până la această analiză, cercetătorii găsiseră în amestecurile de îmbălsămare egiptene rășini și gudroane de conifere, rășini de fistic, uleiuri vegetale, grăsimi animale, ceară de albine, bitum și unele rășini exotice precum elemi sau damar. Aloea nu fusese însă identificată niciodată prin analiză moleculară.
În materialul sursă apare și substanța numită ꜥnḫ-jm.j, aflată de mai mult timp în atenția cercetătorilor, deoarece proprietățile și întrebuințările descrise pentru ea sugerează că s-ar putea referi la aloe sau la un extract vegetal înrudit.
Compușii descoperiți în craniu indică produse derivate din genul Aloe, nu lemn de agar, adică materialul aromatic provenit din arbori ai genului Aquilaria, care în unele texte istorice era numit tot „aloe”. Distincția contează pentru că termenul vechi acoperea mai multe materii prime, iar analiza chimică separă aceste sensuri.
Despre importanța rezultatului, Dr. Tanja Pommerening, șefa Institutului pentru Istoria Farmaciei și Medicinei din cadrul Universității din Marburg, a explicat: „Această descoperire este semnificativă pentru cercetare din două motive: până acum, aloea nu fusese identificată ca o componentă a materialelor de îmbălsămare din Egiptul antic prin analiză moleculară. În același timp, aloea era legată de materialul mumiilor folosit ca medicament în secolele ulterioare, în special în textele medievale.”
În aceeași direcție merge și a doua concluzie a echipei. Dr. Tanja Pommerening a adăugat: „Anterior se presupunea că autorii acestor texte speculau și se bazau pe pasaje biblice (de ex., Ioan 19:39), deoarece cunoștințele despre îmbălsămarea din Egiptul antic se pierduseră. Noile descoperiri sugerează că această asociere ar putea avea rădăcini istorice mai profunde.”
Aceleași urme au apărut și într-un preparat medicinal din secolul al XVIII-lea
Aloea nu a fost găsită doar în craniul mumificat. Urme similare au apărut și într-o a doua probă, un preparat istoric de Mumia vera aegyptiaca din secolul al XVIII-lea, provenit inițial de la Farmacia Löwen din Offenbach am Main și păstrat astăzi la Muzeul German al Farmaciei din Heidelberg.
Mumia vera aegyptiaca era o substanță medicinală care a circulat în comerțul european vreme de secole. Ea provenea din material de mumie și din substanțele de îmbălsămare asociate sau circula ca preparat comercial. Textele istorice o leagă de tratamentul unor simptome severe de răceală, precum durerile de cap, tusea, durerile în gât și amețelile.
Faptul că urmele de aloe apar atât într-un rest mumificat egiptean, cât și într-un preparat medicinal european mai târziu, întărește legătura dintre îmbălsămarea antică și tradiția farmaceutică medievală și modernă timpurie. Totuși, compușii asociați aloei au fost identificați în 2 dintre cele 24 de obiecte analizate, nu în întregul lot.
Amprenta chimică a legat două obiecte de muzeu păstrate separat
Echipa a folosit și metabolomica nețintită, o metodă care compară amprenta chimică întreagă a unei probe, fără să caute dinainte doar o listă fixă de substanțe. Cu sprijinul unor metode computaționale și al unor instrumente asistate de machine learning, cercetătorii au comparat probe din Muzeul German al Farmaciei din Heidelberg.
Rezultatul a arătat similitudini puternice între capul mumificat și o probă de pulbere catalogată separat. Asta sugerează că cele două obiecte ar putea avea o legătură materială sau istorică mai veche, pierdută între timp din evidențele colecțiilor. Pentru istoria muzeelor și cercetarea provenienței, adică reconstituirea drumului parcurs de un obiect până în colecția actuală, metoda deschide o cale de lucru aplicabilă și altor piese fragmentate între instituții.
Testele pe culturi celulare au arătat un efect limitat, nu o dovadă de tratament
Studiul a verificat și compoziția unor preparate istorice de Mumia vera aegyptiaca. Analizele au arătat variații mari între ele, deși mai multe conțineau compuși caracteristici rășinilor de conifere îmbătrânite.
În teste de laborator pe culturi celulare, un extract istoric de Mumia vera din Colecția Medicală Wigand din Marburg a avut un efect protector moderat împotriva deteriorării celulare produse de virusul gripal. Compusul principal izolat din acel extract, acidul 7-oxodehidroabietic, nu a reprodus efectul atunci când a fost testat separat.
Rezultatul nu echivalează cu o dovadă că acest remediu istoric funcționa împotriva gripei la oameni. El arată doar ce s-a observat în experimentul pe culturi celulare și completează tabloul chimic al unor preparate care au circulat secole întregi.
Echipa vrea să lege textele, obiectele și analiza chimică într-o singură metodă
Autorii au revenit și asupra unor surse scrise egiptene, încercând să pună în relație datele chimice și descrierile istorice ale substanțelor de îmbălsămare. Potrivit materialului sursă, identificarea metaboliților asociați aloei i-a făcut pe cercetători să reexamineze inclusiv denumirea egipteană veche ꜥnḫ-jm.j, un termen încă nelămurit care ar putea desemna aloea sau un material derivat din aloe. Din această dublă lectură, moleculară și filologică, cercetarea propune o metodă în care obiectul de muzeu nu mai este studiat separat de textele care i-ar putea explica folosirea.
Despre direcția acestui program, Dr. Raphael Reher, de la Institutul de Biologie și Biotehnologie Farmaceutică al Universității din Marburg, a spus: „Pe termen lung, vizăm stabilirea unei abordări de cercetare care să combine sursele scrise istorice, obiectele arheologice și analiza modernă a produselor naturale. Scopul nostru nu este doar de a analiza compoziția chimică a medicamentelor antice și a materialelor de îmbălsămare, ci și de a obține o înțelegere mai profundă a producției, utilizării, transmiterii istorice și contextului lor cultural.”
