Lucian Blaga și drama unei opere împinse la margine

Busto de Lucian Blaga, Cascais, Portugal, 2025 03. Imagine: JnpoJuwan, CC0, domeniu public, via Wikimedia Commons

La 1 decembrie 1918, Lucian Blaga se afla la Alba Iulia, alături de fratele său mai mare, Lionel Blaga. Era unul dintre acele momente rare în care destinul unui om se întâlnește direct cu istoria mare. Înainte și după acea zi, viața lui Blaga avea să se miște mereu între două planuri: creația și cetatea, poezia și filosofia, catedra și diplomația, recunoașterea și marginalizarea.

Puțini scriitori români au adunat în aceeași biografie atâtea ipostaze. Lucian Blaga a fost scriitor, eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat. Dar dincolo de înșiruirea funcțiilor, rămâne mai ales traseul unui om care a încercat să dea o formă coerentă lumii, prin poezie și prin gândire, și care a plătit scump schimbările politice ale timpului său.

Copilăria tăcerii

S-a născut la 9 mai 1895, la Lancrăm, lângă Sebeș, pe atunci în Austro-Ungaria. Era al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul preotului ortodox Isidor Blaga și al Anei Moga. Legătura familiei cu lumea bisericii era veche și adâncă.

În propria rememorare, copilăria lui a stat sub semnul unei întârzieri care avea să devină, mai târziu, aproape un mit biografic. Până la vârsta de patru ani, nu a putut să vorbească, iar mai târziu s-a autodefinit într-un vers celebru: „Lucian Blaga e mut ca o lebădă”. Tăcerea aceasta de început avea să rămână una dintre imaginile cele mai puternice ale biografiei sale.

Între 1902 și 1906 a urmat școala primară germană din Sebeș, iar între 1906 și 1914 a fost elev la Școalele Centrale Române greco-ortodoxe din Brașov, actualul Colegiu Național „Andrei Șaguna”. Acolo preda și unchiul său, Iosif Blaga, doctor în filosofie și autor al lucrării Teoria dramei. În 1908, tatăl său a murit. Un an mai târziu, familia s-a mutat la Sebeș.

De la teologie la Viena

Primul Război Mondial l-a prins într-o lume în care alegerile de studiu puteau însemna și o alegere de destin. Între 1914 și 1916 a urmat cursurile Institutului Pedagogic-Teologic din Sibiu. În volumul autobiografic Hronicul și cântecul vârstelor, Blaga a explicat limpede de ce s-a înscris la teologie: voia să evite înrolarea în armata austro-ungară. Când institutul s-a refugiat la Oradea, și-a continuat acolo studiile din toamna anului 1916 până în iunie 1917, când a obținut licența în teologie.

Vara anului 1916 i-a adus și întâlnirea cu Viena, orașul în care a descoperit expresionismul. Tot la Universitatea din Viena a urmat studii de filosofie și biologie. Acolo a cunoscut-o și pe Cornelia Brediceanu, studentă la medicină și viitoarea sa soție. Teza sa de doctorat, Kultur und Erkenntnis, a fost predată în 1920 și susținută în 1921.

Viena a fost pentru Blaga mai mult decât un loc de formare universitară. Acolo și-a publicat primele două cărți, care l-au ajutat să-și finanțeze studiile, și tot acolo s-a conturat una dintre ideile sale de bază despre rostul filosofiei:

„Philosophy is art, and this will be my philosophy. I tend toward an organic and mobile, lifelike conception about the world, a conception that I will propagate around me not by argument but by a kind of artistic suggestion…. I won’t ‘prove, I will ‘infect’ the environment with great art. Life is transmitted from person to person in immediate fashion, without the bridge of arguments, since life is the creative force, and everything that is creation imposes itself naturally.”

Debutul și afirmarea

Debutul literar s-a produs devreme. În 1910 a publicat poezia Pe țărm în ziarul arădean Tribuna. Debutul filosofic a urmat în 1914, în ziarul Românul, cu textul Reflexii asupra intuiției lui Bergson, semnat cu pseudonimul Ion Albu.

Anul 1919 a fost decisiv. Atunci au apărut la Sibiu placheta de versuri Poemele luminii și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Poemele luminii a apărut în același an și la București. Cartea a fost primită foarte bine și a impus repede un nume nou în literatura română.

În anii următori au venit și alte volume de poezie: Pașii profetului în 1921, În marea trecere în 1924, Lauda somnului în 1929, La cumpăna apelor în 1933, La curțile dorului în 1938, Poezii, ediție definitivă, în 1942, și Nebănuitele trepte în 1943.

Și dramaturgul Blaga s-a afirmat timpuriu. Prima sa dramă, Zamolxe, a apărut inițial în ziarul Voința în 1920, apoi în volum în 1921, la Cluj. În 1921, Academia Română i-a decernat Premiul „Adamachi” pentru debut, iar în 1922 Universitatea din Cluj a premiat piesa Zamolxe.

Între gazetărie, diplomație și Academie

Drumul lui Lucian Blaga nu a fost liniar. După studii, a căutat un loc în universitate, dar încercarea sa de a obține o poziție la Universitatea din Cluj nu a reușit, iar teza de abilitare Filosofia stilului a fost respinsă în 1924. A scris însă în presa românească din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj și Banatul din Lugoj, precum și la ziarele și publicațiile Voința, Patria, Gândirea, Adevărul literar și artistic și Cuvântul.

În 1926 a intrat în serviciul diplomatic, ca atașat de presă la Varșovia. Au urmat posturi similare la Praga, Berna și Viena. Între 1938 și 1939 a fost ministru plenipotențiar al României în Portugalia. Cariera sa diplomatică s-a încheiat în 1939, după revenirea din Portugalia.

Între timp, prestigiul lui intelectual crescuse. În 1935 a primit Premiul C. Hamagiu al Academiei Române pentru activitatea dramatică și poetică din ultimii ani. În 1936 a fost ales membru titular al Academiei Române, iar la 5 iunie 1937 a rostit discursul de recepție Elogiul satului românesc.

În 1938 a ajuns profesor universitar la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din Cluj, la catedra de Filosofia Culturii, creată pentru el. Era, într-un fel, consacrarea unei duble autorități: poet și filosof, om de cultură și profesor.

Refugiul, ruptura, tăcerea impusă

După Dictatul de la Viena, între 1940 și 1946, s-a refugiat la Sibiu, odată cu Universitatea din Cluj, mutată la Sibiu și Timișoara. Acolo a editat revista bilunară de filosofie Saeculum, apărută în anii 1943-1944.

După revenirea la Cluj, a ținut prelegeri la Facultatea de Litere și Filosofie între 1946 și 1948. A urmat însă momentul de cotitură care a schimbat decisiv ultimii ani ai vieții sale. În 1948 a fost înlăturat din învățământ, iar catedra de Filosofia Culturii s-a desființat. Tot atunci a fost exclus din Academie.

Marginalizarea nu s-a oprit aici. După îndepărtarea de la catedră, a lucrat la filiala din Cluj a Academiei Române, inițial ca bibliograf. Între 1949 și 1951 a fost cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie, apoi bibliotecar-șef între 1951 și 1954 și director adjunct între 1954 și 1959 la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. În această perioadă nu i-au mai fost publicate volume originale, iar activitatea sa literară s-a orientat mai ales spre traduceri.

A tradus atunci Faust de Johann Wolfgang Goethe, Natan înțeleptul de G. E. Lessing, volumul Din lirica universală și Opere de G. E. Lessing. O parte importantă a creației sale avea să apară abia postum. Tot în acești ani a lucrat la romanul cu elemente autobiografice Luntrea lui Caron, publicat pentru prima dată în 1990.

Un sistem filosofic și o operă întinsă pe mai multe genuri

Lucian Blaga a construit și un sistem filosofic propriu, organizat în trilogii. Trilogia cunoașterii a apărut în 1943 și cuprinde Eonul dogmatic, Cunoașterea luciferică și Cenzura transcendentă. Trilogia culturii a apărut în 1944 și reunește Orizont și stil, Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii. Trilogia valorilor, din 1946, cuprinde Știință și creație, Gândire magică și religie, Artă și valoare.

O a patra construcție, Trilogia cosmologică, a rămas în stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur volum, Diferențialele divine. Filosofia sa este prezentată ca originală și îmbină panteismul și ortodoxia. În operele sale filosofice a fost influențat în mare parte de Friedrich Nietzsche și Oswald Spengler și a folosit elemente ale expresionismului atât în filosofie, cât și în poezie și dramaturgie.

Scrisul lui Blaga s-a desfășurat în mai multe genuri deodată. A scris poezie, teatru, aforisme, eseuri și studii filosofice, memorialistică și proză. Între piesele sale se numără Tulburarea apelor, Daria, Ivanca, Învierea, Fapta, Meșterul Manole, Cruciada copiilor, Avram Iancu și Arca lui Noe. Volumul autobiografic Hronicul și cântecul vârstelor a fost editat postum, în 1965.

Ultimii ani și posteritatea

Lucian Blaga a murit la 6 mai 1961, la Cluj. A fost înmormântat în satul său natal, Lancrăm. După moarte, o parte dintre scrierile rămase nepublicate au ieșit la lumină, iar opera lui a continuat să fie editată și tradusă.

Numele său a rămas legat de instituții și semne publice de memorie. Biblioteca Centrală Universitară din Cluj îi poartă numele, la fel și Universitatea din Sibiu. În 1998, serviciile poștale din Republica Moldova au emis o marcă poștală cu portretul său. În același an, Banca Națională a României a emis o bancnotă de 5.000 de lei cu portretul lui Lucian Blaga, iar în 2006 chipul său a fost gravat și pe bancnota de 200 de lei.

Biografia lui Lucian Blaga păstrează o tensiune care spune mult despre secolul în care a trăit. A cunoscut consacrarea publică, catedra universitară, Academia, diplomația. A cunoscut și excluderea, reducerea la tăcere editorială, supraviețuirea prin muncă de bibliotecă și traducere. Tocmai de aceea, opera lui nu stă doar sub semnul unei mari vocații creatoare, ci și sub semnul unei rupturi istorice care a încercat să o împingă la margine fără să o poată șterge.