De ce a schimbat Constantin Brâncuși sculptura modernă

Constantin Brâncuși tombe. Imagine: ManoSolo13241324, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

A plecat dintr-o ședință furios, fără să-și ia toți banii de drum. În fața unui consiliu care voia corecturi de detaliu la bustul generalului Carol Davila, Constantin Brâncuși a înțeles că nu mai poate rămâne în logica unei sculpturi care copiază și mulțumește. A întors spatele comisiei, iar apoi a luat drumul Parisului, în mare parte pe jos. Din acel gest s-a născut una dintre marile rupturi din arta secolului al XX-lea.

Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor.

În anii care au urmat, Brâncuși avea să elibereze sculptura de „preponderența imitației mecanice a naturii”, să caute „esența lucrurilor” și să dea epocii sale, cum scria Henry Moore în 1937, „conștiința formei pure”.

Copilul care învăța cu mâinile

Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, în Gorj. Era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși și al Mariei Brâncuși. A făcut prima clasă primară la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria i-a fost marcată de plecări dese de acasă și de ani de ucenicie prin ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.

La Craiova, pe când lucra ca ucenic, și-a făcut cunoscută îndemânarea construind o vioară din materiale găsite în prăvălie. Talentul acesta l-a dus la Școala de Arte și Meserii din Craiova, unde a studiat între 1894 și 1898. Apoi a venit la București și a absolvit Școala Națională de Arte Frumoase în 1902.

În anii de studenție, premiile au venit repede. În 1898, Bustul lui Vitellius a primit mențiune onorabilă. În 1900, Cap al lui Laocoon a obținut medalia de bronz. În 1901, Studiu a câștigat medalia de argint. Între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, a realizat Ecorșeu, studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare remarcată pentru precizia detaliilor și folosită apoi în școlile românești de medicină, după realizarea mai multor copii.

Ruptura care l-a trimis la Paris

În 1903 a primit prima comandă pentru un monument public, bustul generalului medic Carol Davila, instalat la Spitalul Militar din București. A rămas singurul monument public al lui Brâncuși din București. Comanda fusese făcută și pentru a-l ajuta să-și plătească drumul spre Paris.

Numai că lucrarea, odată terminată, a ajuns în fața unui consiliu nemulțumit. Unii cereau micșorarea nasului. Alții discutau poziția epoleților. Receția a fost nesatisfăcătoare. Brâncuși a plecat din sală fără a primi a doua tranșă de bani și a decis să meargă spre Franța pe jos.

Mai întâi a trecut prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Apoi s-a oprit la Viena, unde a lucrat într-un atelier ca decorator de mobilier și a început să viziteze muzee. Acolo a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene, care aveau să-i influențeze opera mai târziu. Din Viena a plecat în 1904 spre München, iar după șase luni a pornit pe jos prin Bavaria și Elveția, până la Langres, în Franța. În apropiere de Lunéville, prins de o ploaie torențială, s-a îmbolnăvit de pneumonie infecțioasă și a fost primit, în stare critică, într-un spital de maici. După recuperare, a parcurs ultima parte a drumului cu trenul.

În 1905 a reușit la concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906.

La umbra marilor copaci

La Paris, începutul nu a fost doar al consacrării, ci și al unei alegeri decisive. Brâncuși a refuzat să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin și a rostit fraza care a rămas legată pentru totdeauna de numele său: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres”.

După această desprindere, viziunea sa a devenit mai clară și mai puternică. Dacă începuturile sale țineau mai ales de reprezentări clasice ale formei umane, după 1905 transformarea s-a accelerat. Din 1907, reprezentările antropomorfe au început să cedeze locul sculpturilor care prefigurau artistul ce avea să intre în conștiința universală.

În 1906 a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris. În 1907 a creat prima versiune a Sărutului, temă pe care a reluat-o până în 1940. În același an a închiriat un atelier în Rue de Montparnasse și a intrat în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani și Marcel Duchamp. Tot atunci a început lucrul la Rugăciune, comandă pentru un monument funerar expusă la Cimitirul Dumbrava din Buzău.

Până în 1914, a participat cu regularitate la expoziții colective din Paris și București și a inaugurat ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită și Domnișoara Pogany.

Forma pură

Rolul lui Brâncuși în sculptură stă tocmai aici. A refuzat reprezentarea figurativă a realității și a căutat esența lucrurilor, vitalitatea formei, unitatea dintre sensibil și spiritual. Opera sa oglindea felul de a gândi lumea al țăranului român și își afla rădăcinile în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. În același timp, a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.

Arta lui pune accent pe linii geometrice clare, pe echilibrul dintre formele proprii materialului și aluziile simbolice ale artei reprezentative. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea, precum și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsături caracteristice ale creației sale.

Brâncuși a revenit timp de decenii la aceleași teme. Un cap, un tors, o pasăre sau o coloană treceau din marmură în lemn sau bronz. Schimba scara, lustruirea, soclul. Fiecare versiune căpăta alte proporții și altă prezență. A tratat și soclul ca parte a sculpturii, până acolo încât, în unele lucrări, granița dintre operă și bază aproape dispare.

A respins și eticheta de artă abstractă pentru sculptura sa:

There are idiots who define my work as abstract. Yet what they call abstract is what is most realistic. What is real is not appearance, but the idea, the essence of things.

America, scandalul și recunoașterea

În 1914, Brâncuși a deschis prima expoziție în Statele Unite ale Americii, la Photo Secession Gallery din New York City, iar aceasta a provocat o enormă senzație. Colecționarul american John Quin i-a cumpărat mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice.

În 1921, în revista Little Review din New York a apărut primul studiu de amploare dedicat operei sale, semnat de Ezra Pound, cu 24 de reproduceri. În 1924, la 30 noiembrie, a expus la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries din New York, s-a deschis a doua sa expoziție personală.

Tot în 1926, o versiune din bronz a lucrării Pasărea în văzduh a fost oprită de vameșii americani, care au tratat-o drept obiect metalic fabricat. Procesul Brancusi v. United States s-a încheiat în 1928, când sculptura a fost acceptată ca operă de artă. Era mai mult decât o dispută vamală. Era semnul că lumea era silită să-și schimbe criteriile pentru a înțelege ce poate fi sculptura.

Axa de la Târgu Jiu

Între 1937 și 1938, Brâncuși a realizat ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, dedicat soldaților români căzuți în Primul Război Mondial. Arethia Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor din Gorj, l-a invitat să creeze monumentul pentru românii uciși în apărarea orașului în 1916.

Brâncuși a extins proiectul și a așezat lucrările de-a lungul unei axe de aproximativ 1,5 kilometri. Lângă râul Jiu a instalat Masa tăcerii, Aleea scaunelor și Poarta sărutului. La capătul estic al traseului, pe un deal, a fost ridicată Coloana fără sfârșit. Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, aflată deja pe traseu, a fost integrată în ax. Inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan a lucrat alături de Brâncuși la construcția tehnică a coloanei. Ansamblul a fost inaugurat în octombrie 1938.

În epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat în România ca reprezentant al formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964 a fost „redescoperit” în România ca geniu național, iar ansamblul monumental de la Târgu-Jiu a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi dărâmat.

Ultimii ani și moștenirea

Brâncuși a trăit și a lucrat la Paris, în atelierul său din Impasse Ronsin, unde și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Până în 1940, activitatea sa creatoare s-a desfășurat în toată amploarea ei. Din această perioadă datează opere de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului și sculpturile în lemn. A participat la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Țările de Jos și Anglia.

În 1952 a primit cetățenia franceză. Pe măsură ce sănătatea i s-a degradat, a încetat să mai facă sculpturi noi și s-a concentrat pe aranjarea lucrărilor în atelier. În 1956 a lăsat statului francez sculpturile, bazele, schițele, fotografiile, filmele, mobilierul, uneltele, cărțile și discurile care se aflau acolo, cu condiția ca atelierul să fie reconstituit în ordinea în care se găsea la moartea sa.

În 1957 l-a chemat pe arhiepiscopul Teofil, s-a spovedit și s-a împărtășit. Atunci a spus:

Mor cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea.

La 16 martie 1957, la ora 2 dimineața, Constantin Brâncuși s-a stins la Paris. A fost înmormântat la 19 martie, în cimitirul Montparnasse.

Locul lui în istoria artei s-a fixat definitiv. Din 1963 au apărut în mai multe țări peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre el. Jean Cassou l-a numit „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor”. Henry Moore scria în 1937: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.

Asta explică de ce numele lui nu aparține doar istoriei sculpturii românești. Brâncuși a schimbat felul în care sculptura modernă înțelege forma, materialul, lumina și spațiul. Iar această schimbare a început în clipa în care a ales să nu mai facă concesii.