De ce a rămas Michelangelo Buonarroti în istorie

La 31 octombrie 1541, în Capela Sixtină, privirile s-au ridicat spre peretele altarului. În față stătea Judecata de Apoi, o compoziție cu peste trei sute de personaje, dominată de figura lui Isus-Judecătorul Suprem. Cei prezenți au rămas uimiți. Dar uimirea nu a adus numai admirație. Au apărut și vocile care vedeau în nuditatea personajelor o blasfemie. În jurul aceleiași opere se întâlneau, dintr-odată, două adevăruri despre Michelangelo Buonarroti: puterea lui de a zgudui epoca și puterea epocii de a se teme de el.

Destinul acestui artist s-a desfășurat mereu sub semnul unei tensiuni asemănătoare. A fost sculptorul care a făcut din marmură o probă de forță și de frumusețe, pictorul care a acoperit aproape 500 de metri pătrați ai bolții Capelei Sixtine cu una dintre marile imagini ale culturii occidentale, arhitectul care a dat direcție Bazilicii Sfântul Petru și omul de litere care a lăsat în urmă sonete, madrigale și scrisori. Alături de Leonardo da Vinci, sursele îl așază în centrul perioadei de vârf a Renașterii italiene. Iar contemporanii l-au numit, nu întâmplător, Il Divino.