Sursa foto: Adrian Mocanu / Istoria
Craniul de la Harbin, scos la iveală în 1933 în nord-estul Chinei, a fost încadrat într-o specie umană distinctă, Homo longi, iar testele recente pe ADN și proteine fosile îl leagă direct de denisovani. Fosila oferă astfel prima imagine craniană aproape completă a unui grup uman cunoscut multă vreme doar din fragmente de os, dinți și urme genetice.
Descoperirea a fost făcută de muncitori locali care lucrau la un pod feroviar peste râul Songhua, în orașul Harbin, sub ocupația forțelor japoneze. Unul dintre muncitori a ascuns craniul într-o fântână abandonată pentru a-l feri de japonezi, iar după aproximativ 80 de ani a spus povestea pe patul de moarte; fosila a fost apoi recuperată și donată Universității Hebei Geo de lângă Beijing, cum relatează The Conversation.
Craniul păstrează trăsături care nu se potriveau nici cu Homo sapiens, nici cu neanderthalienii
Analizele începute la sfârșitul anului 2018 au arătat că relicva are o capacitate craniană foarte mare, o cutie craniană joasă, dar netedă, și o față mare, cu aspect modern. Pomeții sunt delicați și orientați înainte, în timp ce nasul este foarte lat, iar orbitele sunt mari.
Un detaliu important se află în dantură. Craniul păstrează un singur molar secundar foarte mare și nu are spațiu pentru măseaua de minte, o trăsătură dentară care îl apropie de alte fosile incomplete din China.
Pe baza acestui ansamblu de trăsături, cercetătorii chinezi au propus în 2021 numele Homo longi, după Heilongjiang, Râul Dragonul Negru. Ei au plasat această specie în estul Asiei între cel puțin 300.000 și aproximativ 45.000 de ani în urmă.
Legătura cu denisovanii schimbă locul acestor fosile în arborele uman
Importanța craniului de la Harbin nu stă doar în starea lui de păstrare, ci și în faptul că a unit mai multe descoperiri care fuseseră interpretate separat. Testele recente de ADN și proteine fosile, mai ales colagen, adică principala proteină din oase și țesuturi conjunctive, au confirmat legătura dintre acest craniu, alte fosile din China și denisovanii identificați anterior în Peștera Denisova din Munții Altai, Rusia.
Asta înseamnă că denisovanii nu mai apar doar ca un grup reconstituit din genetică. Craniul de la Harbin devine exemplarul cel mai complet al acestei linii umane și dă o formă anatomică unui nume cunoscut până acum mai ales dintr-un os de deget vechi de circa 60.000 de ani și din câțiva molari mari.
În același timp, noua încadrare răstoarnă ipotezele mai vechi care vedeau unele fosile chinezești drept o ramură asiatică a lui Homo heidelbergensis sau o formă intermediară între Homo erectus și oamenii moderni din Asia. În ultimii 300.000 de ani, pe lângă Homo sapiens și Homo neanderthalensis, au coexistat și alte specii, între care Homo heidelbergensis în Europa și Africa, Homo erectus în Indonezia și formele de talie mică Homo naledi, Homo floresiensis și Homo luzonensis.
Urmele genetice ale acestor întâlniri se văd și astăzi în genomul oamenilor
Datele genetice arată că oamenii de astăzi din afara Africii păstrează aproximativ 2% ADN de Neanderthal. Nivelul apare în multe regiuni ale lumii, în timp ce în Africa este, în general, mult mai mic.
Pentru denisovani, distribuția este alta. Cele mai ridicate niveluri nu apar în Siberia sau în China de astăzi, ci în populații moderne din Filipine, Papua Noua Guinee și Australia, unde proporția ajunge la aproximativ 4%.
Aceste procente susțin ideea unor încrucișări între Homo sapiens și alte specii umane după ieșirea din Africa. Potrivit explicației prezentate în The Conversation, grupurile timpurii de Homo sapiens au întâlnit mai întâi neanderthalieni în vestul Asiei, iar mai târziu și denisovani în estul Asiei și în insulele din sud-estul continentului.
Homo longi apare ca o specie adaptată unor medii foarte diferite
Din legătura dintre fosilele din China, materialul din Peștera Denisova și alte resturi atribuite aceleiași linii rezultă imaginea unei specii răspândite și adaptabile. Grupul a fost prezent de la iernile aspre din nordul Chinei până la zone tropicale precum Sumatra, iar alte urme îl plasează și pe Platoul Tibetan, la altitudini de peste 3.000 de metri.
Aici intervine și rolul noilor metode. Când ADN-ul nu se mai păstrează bine, mai ales în climate calde sau în resturi foarte vechi, proteomica, adică studiul proteinelor fosile, poate continua comparațiile. Colagenul rezistă mai bine decât ADN-ul și a fost deja identificat în fosile vechi de milioane de ani.
Pentru craniul de la Harbin, această combinație dintre anatomie, ADN și proteine a făcut posibilă trecerea de la un exemplar izolat, cu o poveste greu de verificat, la piesa centrală a unei specii deja cunoscute din genetică. În felul acesta, denisovanii capătă nu numai un profil genetic, ci și un chip fosil aproape întreg.
