Corpus Juris Civilis, codul care a vrut să fie singura lege și a modelat tradiția juridică occidentală

La Constantinopol, în 527, pe tron urca Iustinian. După numai șase luni, împăratul a făcut un pas care spune totul despre miza domniei sale: a cerut alcătuirea unei noi colecții de constituții imperiale. Nu era o lucrare de podoabă, nici un exercițiu de școală. Era o încercare de a pune ordine într-o masă devenită prea mare de legi și, odată cu ea, de a reduce și numărul proceselor. Din această decizie avea să se nască ceea ce numim astăzi Corpus Juris Civilis, una dintre cele mai puternice construcții juridice din istorie.

Numele este modern. În epocă, lucrarea a fost alcătuită și pusă în vigoare între 529 și 534, din ordinul împăratului roman Iustinian I, cunoscut în surse și ca împărat bizantin. Uneori, întregul ansamblu este numit metonimic după una dintre părțile sale, Codul lui Iustinian. Dar, în realitate, proiectul a fost mai mare decât un simplu cod. A vrut să adune legea imperială, să strângă laolaltă învățătura marilor juriști romani, să dea un manual pentru formarea noilor juriști și, la nevoie, să adauge legi noi. Mai mult decât atât, a vrut să închidă cercul: aceste texte urmau să fie singura sursă de drept, iar apelul la orice altă sursă, inclusiv la textele originale din care fuseseră extrase, era interzis.

În spatele acestei ambiții stătea și istoria lungă a Imperiului Roman. În 395, imperiul fusese împărțit în două părți, Imperiul Roman de Apus și cel de Răsărit. În Răsărit, dreptul roman a continuat să trăiască. Iustinian, conducător al acestui imperiu răsăritean, a fost cel care i-a dat forma cea mai celebră. Codificarea, cunoscută și ca Corpus Iuris Civilis, urmărea, după sursa românească, să apere relațiile de proprietate privată. Legiuitorii împăratului au găsit în normele dreptului roman un sprijin puternic și le-au adaptat societății bizantine, introducând numeroase modificări.

Un imperiu în căutarea unei singure legi

Problema pe care Iustinian încerca să o rezolve era una de proporții. Exista un număr mare de constituții imperiale, iar acumularea lor făcea administrarea justiției tot mai greoaie. De aceea, împăratul a hotărât să creeze o nouă colecție. Comisia însărcinată cu această muncă a primit un drept esențial: putea să lase deoparte ce nu mai era util, să schimbe textul și să înlăture ce era învechit sau contradictoriu.

Această libertate de intervenție spune mult despre natura operei. Corpus Juris Civilis nu a fost o simplă arhivă. A fost o reconstrucție deliberată. Textele au fost modificate și adaptate nevoilor sociale contemporane. Cât de departe au mers aceste modificări nu poate fi cunoscut, în principal pentru că cele mai multe texte originale nu s-au păstrat. Tocmai de aceea, ceea ce a rămas nu este doar un depozit al dreptului roman mai vechi, ci și amprenta puterii imperiale care a vrut să-l refacă pentru propriul timp.

Lucrarea a fost condusă de Tribonian, un oficial din curtea lui Iustinian, la Constantinopol. El a fost omul din centrul acestui efort de sistematizare. În jurul lui a lucrat o echipă autorizată să decidă ce intră în text și în ce formă. În administrația imperială, limba oficială era încă latina în anii 529-534, deși limba predominantă a negustorilor, țăranilor, marinarilor și a altor locuitori era greaca. De aceea, textul a fost compus și difuzat aproape în întregime în latină. Situația aceasta avea să se schimbe mai târziu, când greaca a înlocuit, în mare măsură, latina ca limbă dominantă a imperiului.

Patru părți pentru o ordine totală

Planul inițial avea trei părți, toate înzestrate cu forță de lege. Prima era Codul, sau Codex, o compilație de legi imperiale alcătuită prin selecție și extragere. A doua era Digestul, ori Pandectele, o vastă enciclopedie făcută mai ales din fragmente scurte luate din scrierile juriștilor romani. A treia era Institutele, un manual pentru studenți, menit să introducă în primul rând Codul, dar care conținea și elemente conceptuale importante, mai puțin dezvoltate în Cod sau în Digest.

Mai târziu, Iustinian a trebuit să adopte și alte legi. Acestea sunt cunoscute astăzi sub numele de Novellae Constitutiones, adică Legile Noi, și sunt considerate a patra parte a Corpusului. Astfel, ansamblul pe care posteritatea l-a numit Corpus Juris Civilis a ajuns să cuprindă patru componente.

Forța adevărată a acestei construcții nu stătea însă numai în bogăția ei, ci și în exclusivitatea pe care o revendica. Toate cele trei părți inițiale, inclusiv manualul pentru studenți, au primit putere de lege. Împreună, ele trebuiau să fie unica sursă de drept. Consultarea altor surse era interzisă. Într-o lume juridică adunată din straturi succesive de texte, comentarii și autorități, aceasta era o revoluție: statul voia să spună singur ce este legea și în ce formă poate fi ea citită.

Codul, primul pas și prima pierdere

Codificarea a început în 528, prin adunarea constituțiilor imperiale. Prima parte încheiată a fost Codul. A fost terminat la 7 aprilie 529 și a intrat în vigoare în întregul imperiu, înlocuind toate constituțiile anterioare și Codul teodosian. Această primă versiune, menționată și în sursa românească, nu s-a păstrat. Este una dintre ironiile istoriei acestui mare proiect: tocmai primul lui rezultat s-a pierdut.

Știm totuși ce reprezenta. Codul cuprindea, în latină, cele mai multe dintre constituțiile imperiale existente până atunci, mergând înapoi până la vremea lui Hadrian. El folosea și colecții juridice anterioare drept model de organizare. A doua ediție a fost emisă în 534 și acesta este textul care a supraviețuit. Cel puțin această a doua ediție cuprindea și o parte din legislația lui Iustinian însuși, inclusiv unele texte în greacă.

Înăuntrul Codului se vede limpede și felul în care puterea imperială înțelegea ordinea statului. Numeroase prevederi urmăreau să întărească statutul creștinismului ca religie de stat a imperiului, să unească Biserica și statul și să transforme în non-cetățean pe oricine nu era legat de Biserica creștină. Prima lege din Cod cerea tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția imperiului să țină credința creștină. Alte legi, fără a lovi direct credința păgână ca atare, interziceau anumite practici păgâne. Este o latură importantă a codificării: ea nu ordona doar raporturile juridice, ci și raportul dintre putere, comunitate și credință.

Trei ani pentru Digest

La puțin peste un an după intrarea în vigoare a primei ediții a Codului, Iustinian a pornit spre pasul următor. A numit o nouă comisie, condusă tot de Tribonian, pentru a alcătui într-o formă nouă, scurtată și contemporană dreptul juriștilor tradiționali. Împăratul credea că această moștenire juridică devenise atât de întinsă încât nu mai putea fi stăpânită. Era nevoie de o nouă selecție, de o nouă ordine.

Comisia și-a încheiat munca în trei ani. În 533, Digestul, sau Pandectele, era gata. El este o colecție de scrieri juridice, cele mai multe datând din secolele al II-lea și al III-lea. Fragmente din diferite tratate și opinii au fost scoase din contextul lor originar și așezate în noul corp de text. În forma lor inițială, aceste enunțuri ale legii fuseseră doar opinii private ale savanților dreptului, chiar dacă unele scrieri primiseră deja autoritate juridică. Odată introduse în Digest, ele au primit putere deplină de lege.

Dimensiunea operațiunii poate fi intuită dintr-un detaliu precis: în Digest există extrase din 38 de juriști. Cu alte cuvinte, tradiția juridică romană a fost trecută printr-o sită uriașă și reorganizată sub autoritatea tronului. Nu mai vorbeau doar juriștii vechi. Vorbea, prin ei, statul lui Iustinian.

Manualul care a devenit lege

Pe măsură ce Digestul se apropia de final, Tribonian a lucrat împreună cu doi profesori, Theophilus și Dorotheus, la un text care, în aparență, avea o misiune mai modestă: un manual pentru studenți. Acesta s-a numit Institutiones, adică Institutele sau Elementele. Manualul avea patru cărți și se baza în mare măsură pe Institutiones ale lui Gaius. Două treimi din textul Institutelor lui Iustinian sunt citate literale din Gaius.

Numai că acest manual nu a rămas un simplu instrument didactic. Noile Institute au fost folosite ca manual pentru juriștii în formare din 21 noiembrie 533 și au primit autoritate de lege la 30 decembrie 533, odată cu Digestul. Acesta este unul dintre gesturile cele mai revelatoare ale întregului proiect. În ordinea imaginată de Iustinian, până și cartea din care învățai dreptul era ea însăși lege. Formarea juristului și autoritatea normei se întâlneau în același text.

Sursa engleză notează și o urmare de durată: potrivit lui Charles Donahue, diferența dintre dreptul procedural și dreptul substanțial a intrat în gândirea juridică medievală și modernă prin Institutele lui Iustinian. Chiar și acolo unde cititorul nu mai vede direct numele împăratului, se simte ecoul acestei ordini a conceptelor.

Legile noi și viața lungă a codificării

Deși proiectul fusese gândit să fie complet, viața imperiului nu s-a oprit în 534. Iustinian a fost nevoit să adopte noi legi, iar acestea au fost adunate mai târziu sub numele de Novellae Constitutiones. Ele cuprindeau legile date după 534. Ulterior, au fost refăcute într-o ediție practică pentru juriști, Syntagma, de către Athanasios din Emesa, în anii 572-577.

Între timp, limba imperiului se schimba. La începutul secolului al VII-lea, greaca înlocuise în mare măsură latina ca limbă dominantă. Corpus Juris Civilis a fost revizuit în greacă atunci când aceasta a devenit limba predominantă a Imperiului Roman de Răsărit și a continuat să stea la baza legilor imperiului prin Basilika, „legile imperiale”, până în secolul al XV-lea.

Mai departe, influența s-a prelungit în alte coduri juridice grecești. Sursa engleză amintește Ekloge ton nomon, din 740, Procheiron și Epanagoge, în jurul anului 879, și Basilika, începută de Basil și încheiată de fiul său, Leo. Basilika era o adaptare completă a codificării lui Iustinian. Avea 60 de volume și tocmai această amploare a făcut-o greu de folosit pentru judecători și avocați. Din această nevoie de scurtare s-a născut, în 1345, Hexabiblos, versiunea în șase cărți alcătuită de judecătorul bizantin Constantine Harmenopoulos din Thessaloniki. Ea a fost larg folosită în Balcani în perioada otomană următoare, iar împreună cu Basilika a fost folosită ca primul cod juridic al noului stat grec independent în anii 1820.

Tot în Balcani, sursa engleză arată că statul, dreptul și cultura sârbă au fost construite pe temeliile Romei și Bizanțului. Zakonopravilo, din 1219, și Codul lui Dušan, din 1349 și 1354, au transplantat dreptul romano-bizantin cuprins în Corpus Juris Civilis, Procheiron și Basilika. Aceste coduri au fost practicate până la căderea Despotatului Sârb sub Imperiul Otoman, în 1459. În timpul Revoluției Sârbe, dreptul bizantin era încă în vigoare și a fost adoptat și în Codul civil sârb din 1844.

Drumul lung spre Occident

În Occident, povestea Corpusului a fost mai frântă. El a fost distribuit și a intrat în vigoare în teritoriile recucerite de Iustinian în războaiele sale, inclusiv în Exarhatul de Ravenna. Institutele au devenit manualul școlii de drept de la Roma și apoi de la Ravenna, după mutarea școlii. Dar, după pierderea celor mai multe dintre aceste teritorii, tradiția juridică bizantină a rămas doar în sudul Italiei, iar acolo Corpusul a fost înlocuit de alte coduri grecești.

Recuperarea lui în Occidentul medieval s-a produs abia mai târziu. Istoricii nu sunt de acord asupra modului exact în care textul a fost redescoperit în nordul Italiei în jurul anului 1070. Se știe însă că anumite manuscrise au jucat un rol și că textul a început să fie predat la Bologna, mai întâi de Pepo și apoi de Irnerius. Metoda lui Irnerius era simplă și decisivă: citea un pasaj cu voce tare, le îngăduia studenților să-l copieze, apoi oferea o explicație sub formă de glose. Elevii lui, cunoscuți drept cei Patru Doctori ai Bolognei, s-au aflat printre primii „glosatori” care au fixat programa dreptului roman medieval. Mai târziu, cea mai importantă glosă a fost scrisă de Accursius și a devenit cunoscută sub numele de Glossa ordinaria.

De aici, drumul influenței s-a lărgit. Clasele de negustori din comunele italiene aveau nevoie de un drept care să lucreze cu ideea de echitate și să acopere situațiile specifice vieții urbane mai bine decât vechile tradiții orale germanice. Noua clasă de juriști a început să alimenteze birocrațiile de care principii Europei aveau tot mai multă nevoie. Universitatea din Bologna, unde Codul lui Iustinian a fost predat pentru prima dată, a rămas centrul dominant al studiului dreptului în Evul Mediu înalt.

Pe termen lung, corpusul recuperat al dreptului roman a devenit temelia dreptului în toate jurisdicțiile de drept civil. Influența sa a fost mai mică asupra sistemelor de common law, deși anumite concepte de bază au supraviețuit, inclusiv opoziția dintre „lege” și cutumă, vizibilă mai ales în Institute. Dispozițiile Corpusului au influențat și dreptul canonic al Bisericii Catolice. În sursa engleză apare chiar formula potrivit căreia

ecclesia vivit lege romana

Forța lui de iradiere nu s-a oprit nici aici. Corpus Juris Civilis, ori textele care i-au urmat, precum Basilika, nu s-au impus inițial puternic în Europa occidentală, dar odată recuperat în Evul Mediu, dreptul roman astfel readus la viață a devenit fundamentul tradiției juridice occidentale. Cele patru părți ale sale constituie, spune sursa engleză, documentele de temelie ale acestei tradiții. Chiar și gândirea care a stat la baza celui mai mare program de reformă juridică al epocii moderne, Codul napoleonian, s-a sprijinit pe Corpus Juris Civilis.

De aceea, povestea lui nu este doar povestea unor texte. Este povestea unei puteri care a vrut să comprime trecutul juridic al Romei într-o singură ordine validă pentru prezentul ei. Este și povestea unei supraviețuiri. Scris aproape în întregime în latină într-un imperiu unde greaca devenea limba vieții de fiecare zi, refăcut apoi în greacă, pierdut în parte în Occident și redescoperit secole mai târziu, Corpus Juris Civilis a continuat să dea formă felului în care Europa a înțeles legea. Puține opere juridice au avut o asemenea viață. Și puține au pornit dintr-o decizie atât de limpede: prea multe texte, prea multă confuzie, prea multe procese. Răspunsul lui Iustinian a fost o singură mare lege.