Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Rouen și miza unei istorii de opt secole

Pe malul drept al Senei, în orașul vechi din Rouen, la mică distanță de Piața Veche unde Jeanne d’Arc a fost arsă pe rug la 30 mai 1431, se ridică monumentul cel mai prestigios al orașului. Astăzi îi spunem, simplu, Catedrala din Rouen. Numele ei deplin, Catedrala primațială Adormirea Maicii Domnului din Rouen, spune însă mai mult decât o titulatură solemnă. Spune locul pe care l-a ocupat în viața Normandiei.

Este sediul arhidiecezei din Rouen, centrul administrativ al provinciei ecleziastice a Normandiei. Arhiepiscopul de Rouen poartă titlul de primat al Normandiei, iar catedrala sa are astfel rangul de primațială. Din acest punct, povestea clădirii nu mai este doar povestea unei biserici. Este povestea unui centru de autoritate, a unui loc unde puterea spirituală, memoria ducatului și destinul orașului s-au întâlnit vreme de secole.

Catedrala de azi este o construcție gotică, ridicată și refăcută de-a lungul a mai bine de opt sute de ani, cu forme care merg de la goticul timpuriu la goticul flamboaiant și Renaștere. În jurul ei s-au păstrat, lucru rar în Franța, palatul arhiepiscopal și anexele din aceeași epocă. Iar deasupra tuturor, turnul-lanternă poartă fleșa de 151 de metri, cea mai înaltă din Franța. Dar înainte de această siluetă celebră au existat alte biserici, alte planuri, alte ruine. Nimic aici nu a fost liniar.

Înaintea catedralei

Tradiția locală împinge începuturile foarte departe în timp. Potrivit legendei, în a doua jumătate a secolului al III-lea, Sfântul Mellon a întemeiat un lăcaș de cult într-o casă particulară cedată de Præcordius. Se știe că în acea epocă exista acolo un cartier de locuințe. În jurul anilor 260-280, un incendiu a distrus cartierul, în vremea primelor invazii ale francilor, iar locuințele distruse au fost înlocuite poate de antrepozite publice.

Prima mențiune sigură a unui episcop la Rouen datează din 314. Totuși, această dată pare prea timpurie pentru a presupune existența unui mare edificiu religios. Mai sigură este situația câteva decenii mai târziu. O predică a episcopului Victrice, datată în 395/396, presupune prezența unei catedrale în cetate și evocă ridicarea unei bazilici în apropiere. În versiunea engleză a sursei, anul 395 este legat de construirea unei bazilici mari cu trei nave pe același amplasament.

Secolele următoare au lăsat urme greu de citit, iar ceea ce știm astăzi vine și din arheologie. În 1954, arheologul Georges Lanfry a deschis un sondaj la nivelul ultimei travei a navei și a descoperit vechea biserică Notre-Dame. A scos la lumină și o criptă mai târzie, din vremea imperiului carolingian. În 1986, săpăturile conduse de Jacques Le Maho au confirmat existența acestei biserici, aflată la câteva zeci de metri la nord de actuala catedrală. Descoperirile au schimbat felul în care poate fi înțeles locul: Notre-Dame era atunci probabil mult mai mică decât astăzi, poate de 60 de metri lungime.

Ca în multe alte orașe metropolitane paleocreștine, grupul episcopal din Rouen nu se reducea la o singură clădire. El cuprindea cel puțin două bazilici: un edificiu principal pe amplasamentul navei actuale și o biserică martirială, dedicată poate Sfântului Ștefan. Între ele se afla probabil un baptisteriu. În secolul al V-lea, cele două bazilici au fost unite printr-o galerie. Mai târziu, la mijlocul secolului al VIII-lea, introducerea reformei Sfântului Chrodegang din Metz a afectat organizarea capitlului canonial, iar din această epocă bazilica din sud apare dedicată Maicii Domnului.

Acesta era un ansamblu viu, adaptat și remodelat. În secolul al IX-lea au avut loc noi amenajări: palatul episcopal, locuința canonială, adăugarea unui Westwerk la biserica martirială. Apoi a venit ruptura. În 841, focul pus de oamenii nordului, vikingii, a distrus grupul catedral. Distrugerile au fost reparate curând, însă într-o formă provizorie, ca și cum întregul ansamblu ar fi așteptat revenirea păcii.

Locul unde Normandia și-a fixat memoria

Pacea a schimbat totul. După Tratatul de la Saint-Clair-sur-Epte, în 911, Rouen a devenit capitala tânărului ducat de Normandia. Pentru catedrală, acesta a fost un moment de cotitură. Căpetenia vikingă Rollon a primit aici botezul, în 912, sub prenumele Robert, în bazilica primitivă. În versiunea engleză apare anul 915 pentru acest botez, dar ambele surse sunt de acord asupra esențialului: locul a devenit unul dintre centrele simbolice ale noii puteri normande.

Mai mult decât atât, catedrala a devenit necropola primei dinastii a ducilor de Normandia. Primul edificiu carolingian nu a fost mărit decât sub Richard I al Normandiei, mort în 996. În interiorul actualei catedrale, de o parte și de alta a corului, se află mormintele simple ale unor duci ai Normandiei: Rollon, William Longsword, Henry the Young King și mormântul care păstrează inima lui Richard Inimă de Leu, duce de Normandia și rege al Angliei. Trupul lui Richard a fost îngropat la Fontevraud Abbey în Anjou, dar inima sa a rămas aici, semn limpede al unei apartenențe politice și memoriale.

Rămășițele lui Rollon și ale fiului său William Longsword au fost mutate din prima catedrală în cea romanică în 1063, la scurt timp după ridicarea ei, apoi în catedrala gotică după încheierea acesteia. Chiar și atunci când clădirile s-au schimbat, memoria a fost purtată înainte. La Rouen, piatra nu înlocuia pur și simplu o piatră mai veche. O încorpora.

Din bazilică în catedrală romanică

În jurul anului 1030, arhiepiscopul Robert Danezul a pornit o reconstrucție decisivă. A refăcut corul în stil romanic și a așezat dedesubt o criptă, pentru a mări bazilica Notre-Dame existentă. Acest șantier nu conta doar pentru Rouen. Atât construcția catedralei conduse de Robert, cât și aceea a abațialei din Bernay, au pus bazele arhitecturii normande, devenind prototipuri pentru arhitectura religioasă din Normandia și apoi din Anglia.

Lucrările s-au întrerupt la moartea arhiepiscopului Robert, în 1037. Dar proiectul nu a murit odată cu el. Un alt arhiepiscop, Maurille, între 1055 și 1067, a dus la capăt șantierul și a reconstruit nava în 1063. S-a spus că Maurille ar fi ridicat și un turn-lanternă din piatră, în formă de piramidă, care i-ar fi purtat numele.

Catedrala romanică avea plan cruciform și o navă cu colaterale de aceeași lungime și aceeași lărgime ca nava actuală. Ridicarea ei pare apropiată de cea a bisericii abațiale din Jumièges, a cărei consacrare, în 1067, este aproape contemporană. În sursa engleză, catedrala romanică este consacrată la 1 octombrie 1063 de către arhiepiscopul Maurille, în prezența lui William, duce de Normandia, cel care avea să devină William Cuceritorul după cucerirea Angliei din 1066.

Sub corul actualei catedrale gotice se păstrează și astăzi cripta din secolul al XI-lea a vechii catedrale romanice. A fost săpată între 1931 și 1934 și deschisă vizitatorilor în 1956. Ea păstrează fundația vechii biserici și este alcătuită dintr-un sanctuar și un deambulatoriu curbat cu trei capele mici, boltite pe două șiruri de coloane. Podeaua originală era făcută dintr-un desen de piatră deschisă și marmură neagră. În deambulatoriu există și o fântână, sub axa absidei de deasupra.

Focul, ambiția și nașterea goticului

Proiectul unei catedrale în noul stil gotic a fost lansat de arhiepiscopul de Rouen Hugues de Amiens. El asistase în 1144 la consacrarea bazilicii Saint-Denis, primul mare edificiu gotic, marcat de dorința de a umple interiorul cu lumină. În 1145 a început construirea unui turn în noul stil, actualul turn Saint-Romain.

Reconstrucția completă a catedralei a fost începută de succesorul său, Gautier cel Magnific. În 1185 el a demolat nava romanică și a început să ridice capătul vestic al sanctuarului. Lucrarea înainta. Fațada vestică și primele travee erau deja ridicate când, în ajunul Paștelui din 1200, un mare incendiu a schimbat totul. Focul a distrus o mare parte a orașului și a avariat grav biserica neterminată și mobilierul ei.

Aici se vede forța unei catedrale care era mai mult decât un șantier. Gautier a reparat repede stricăciunile și a reluat lucrările, conduse de maestrul zidar Jean d’Andeli. Până în 1204, nava era suficient de avansată pentru ca regele Filip al II-lea al Franței să fie primit aici, spre a celebra anexarea Normandiei la Regatul Franței. Până în 1207, altarul principal era deja așezat în cor.

Noul edificiu a crescut în etape, iar fiecare etapă spune ceva despre viața orașului. Primele adăugiri au fost o serie de capele mici între contraforții de pe laturile nordică și sudică ale navei, cerute de confreriile religioase și corporațiile importante din oraș. În 1280 au fost modificate spațiile și clădirile din jur pentru a permite construirea portalurilor transeptului. În 1302 a început o capelă nouă, mult mai mare, dedicată Fecioarei Maria, la extremitatea estică a absidei, semn al rolului tot mai mare al cultului marian în doctrina Bisericii. Între 1370 și 1450, fațada de vest a primit o nouă decorație.

În interior, nava și corul arată bine această evoluție. Primele patru travee ale navei, terminate până în 1200, urmau încă un plan cu patru niveluri. După incendiul din 1200, Jean d’Andeli a revizuit proiectul în spiritul marilor catedrale gotice, care aveau doar trei niveluri, lăsând să pătrundă mai multă lumină. Soluția a fost posibilă datorită arcbutanților, care preluau împingerile și permiteau pereților superiori să fie mai subțiri și ferestrelor mai mari. Corul, construit puțin mai târziu, la mijlocul secolului al XIII-lea, are un stil mai unitar și mai limpede gotic.

Turnuri, fleșă și semnul unei catedrale unice

Catedrala din Rouen este faimoasă pentru cele trei turnuri ale sale, fiecare într-un stil diferit. Turnul Saint-Romain, din stânga fațadei de vest, a început în 1145. Partea sa superioară, mai decorativă, a fost adăugată în secolul al XV-lea. La nivelul de jos adăpostește baptisteriul. Mai sus se află bourdonul, cel mai mare clopot al catedralei, numit Jeanne d’Arc, de 9,5 tone, și cele 64 de clopote mai mici ale carillonului, restaurat în 2016.

În partea dreaptă se ridică turnul de unt, Butter Tower, construit între 1488 și 1506, în stil gotic flamboaiant târziu. Numele lui popular vine dintr-o practică foarte concretă: donatorii primeau dispensă pentru a consuma unt și lapte în Postul Mare, în schimbul contribuțiilor pentru ridicarea turnului. Banii strânși astfel au plătit doar o parte a costurilor, dar numele a rămas. Cardinalul-arhiepiscop Georges d’Amboise, care a marcat puternic arhitectura catedralei între 1494 și 1510, a dat un impuls major lucrării. Sub el, proiectul turnului a fost preluat în 1496 de Jacques Le Roux, cu un plan mai ambițios și cu accente renascentiste.

Tot cardinalul d’Amboise a ordonat și refacerea completă a fațadei vestice, care dădea semne de slăbiciune și începuse să se încline. Lucrările au fost conduse de Roulland Le Roux, nepotul lui Jacques Le Roux, într-un stil flamboaiant foarte bogat. Fațada a fost acoperită cu dantelărie de piatră și sute de figuri sculptate, iar pentru stabilizare au fost adăugați doi contraforți masivi, la rândul lor bogat ornamentați. În același timp au fost refăcute și împodobite și palatul arhiepiscopal din apropiere, cu o nouă sală de primire, galerii, grădini și fântâni.

Deasupra transeptului se ridică turnul-lanternă, aproape în centrul catedralei. Primele sale două niveluri au fost construite în secolul al XIII-lea. Fleșa gotică originală a fost distrusă de un incendiu în 1514 și refăcută în 1544, din lemn și plumb, de meșterul Robert Becquet. Rouland Le Roux a consolidat apoi primele două niveluri și a adăugat decorație flamboaiantă și sculptură.

Un nou incendiu, în 1822, a distrus fleșa renascentistă de lemn și plumb. Arhitectul Jean-Antoine Alavoine a propus înlocuirea ei cu una nouă din fontă. Ideea a stârnit controverse puternice. Gustave Flaubert a denunțat-o drept „visul unui metalurg aflat în delir”. Noua fleșă, de 151 de metri, nu a fost terminată decât în 1882. Pentru scurtă vreme, între 1876 și 1880, ea a făcut din catedrala din Rouen cea mai înaltă clădire din lume. Astăzi rămâne cea mai înaltă fleșă din Franța.

Secole de lovituri și de refaceri

Măreția catedralei nu a ferit-o de ruină. În 1562, în timpul războaielor religioase franceze, calvinii au atacat mobilierul, mormintele, vitraliile și statuaria. În 1625 și 1642, catedrala a fost lovită din nou de fulger, iar în 1683 a suferit pagube provocate de un uragan. Organul mare, existent aici încă din anii 1380 și refăcut începând din 1488, a fost și el afectat de furtuna din 1683, deși a fost repus în funcțiune.

Apoi a venit Revoluția Franceză. În 1796, noul guvern revoluționar a naționalizat catedrala și a transformat-o pentru o vreme într-un Templu al Rațiunii. O parte din mobilier și sculptură a fost vândută, iar grilajele capelelor au fost topite pentru a face tunuri. Tezaurul fusese deja jefuit în 1791. Multe dintre obiectele originale s-au pierdut atunci.

Secolul al XX-lea a adus din nou războiul. În 1905, după legea separării dintre Biserică și stat, catedrala a devenit proprietatea statului francez, care a acordat Bisericii Catolice folosirea ei exclusivă. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939, autoritățile catedralei, amintindu-și distrugerile suferite de catedralele franceze în Primul Război Mondial, au protejat sculpturile cu saci de nisip și au demontat vitraliile vechi, transportându-le departe de oraș.

Nici aceste măsuri nu au fost suficiente. În săptămânile dinainte de Debarcarea din Normandia, catedrala a fost lovită de două ori de bombardamentele aliate. În aprilie 1944, șapte bombe lansate de Royal Air Force au lovit clădirea, ratând la limită un pilon esențial al turnului-lanternă, avariind mare parte din colateralul sudic și distrugând două ferestre. În iunie 1944, cu câteva zile înainte de Debarcare, bombe lansate de U.S. Army Air Force au provocat un incendiu în turnul Saint-Romain. Clopotele s-au topit, lăsând pe pardoseală resturi topite.

După război a început o vastă restaurare, dusă de Service of Historic Monuments și încheiată în 1956. Corul, avariat de bombardamente, a fost refăcut substanțial înainte de redeschidere: un nou altar mare, încoronat de o statuie rococo din secolul al XVIII-lea a lui Hristos, realizată de Clodion, un nou tron episcopal, un nou altar de împărtășanie și un nou amvon din fontă și cupru aurit. A urmat apoi o altă campanie pentru consolidarea structurii și restaurarea statuariei de pe fațada vestică. În 2016, proiectul a fost încheiat, iar schelele care acoperiseră mare parte din catedrală timp de o jumătate de secol au fost înlăturate.

Nici epoca recentă nu a fost lipsită de primejdii. În 1999, în timpul ciclonului Lothar, o turelă de lemn îmbrăcată în cupru, grea de 26 de tone, s-a desprins din turn și a căzut parțial în biserică, avariind corul. La 11 iulie 2024, fleșa centrală a catedralei a luat foc în timpul lucrărilor de renovare. Incendiul a fost adus sub control în aceeași zi de circa 70 de pompieri și 40 de autospeciale.

Piatra, lumina și memoria

Există catedrale care impresionează printr-un singur moment fondator. Rouen impresionează prin acumulare. Nava, cu ferestrele ei înalte; transeptul larg și luminos; capela Fecioarei începută în 1302; cele 18 capele mici dintre contraforți; vitraliile din secolul al XIII-lea, dintre care o parte importantă se păstrează încă; rozasa portalului de nord, singura mare rozasă păstrată în forma ei originală; toate acestea aparțin unor epoci diferite, dar vorbesc între ele.

Și istoria artei a văzut acest lucru. Catedrala a devenit celebră și prin seria de picturi realizate de Claude Monet, care a revenit asupra aceleiași fațade în ore și condiții de lumină diferite. În literatură, Gustave Flaubert a fost inspirat de vitraliile cu Sfântul Iulian și de basorelieful cu Salomeea, iar Joris-Karl Huysmans i-a dedicat romanul La Cathédrale.

Dar dincolo de faimă artistică, ceea ce dă măsura acestui loc este altceva. Catedrala din Rouen a fost biserică paleocreștină, ansamblu episcopal, sanctuar al unei capitale ducale, necropolă, șantier romanic, mare proiect gotic, clădire rănită de incendii, furtuni, revoluții și bombe. A fost de fiecare dată suficient de importantă pentru a fi refăcută. Aceasta este, poate, forma ei cea mai adevărată de continuitate.