Cine a fost Ioan Tăutu, solul Moldovei prins la Liov

Ioan Tautu. Imagine: Dan.chent, CC BY 3.0, via Wikimedia Commons

În 1497, înaintea bătăliei de la Codrii Cosminului, Ioan Tăutu și vistiernicul Isac au ajuns la regele Poloniei, Ioan Albert, cu daruri din partea lui Ștefan cel Mare. Regele i-a primit, dar a ascuns planul de atacare a Moldovei. Când oastea polonă s-a îndreptat spre Pocuția, cei doi au fost trimiși din nou la crai. De data aceasta, darurile au fost acceptate, însă solii au fost luați prizonieri și duși la Liov.

Episodul arată riscurile diplomatice ale epocii. Solia putea apăra interesele țării, dar nu garanta siguranța celui care o purta. Mare logofăt sub Ștefan cel Mare și Bogdan al III-lea cel Orb, Tăutu a condus ani de zile negocieri dificile între marile puteri regionale.

Omul trimis peste hotare

Născut în 1440, Ioan Tăutu a îndeplinit misiuni diplomatice în Polonia, Veneția și Turcia. Numele său apare în letopisețul lui Grigore Ureche și în legendele lui Ion Neculce, două tradiții care păstrează faptele diplomatului alături de episoadele intrate în memoria colectivă.

După pacea din 1499, Tăutu ar fi primit pământ de la regele Poloniei, conform scrierii „O samă de cuvinte” din 1732. Recompensa venea în urma succeselor sale la tratative. Logofătul stăpânea o parte importantă a Țării de Sus, probabil prin danii domnești, iar centrul moșiilor sale era la Bălinești, lângă Siret.

Biserica ridicată la Bălinești

Între 1494 și 1499, Ioan Tăutu a ctitorit la Bălinești Biserica „Sf. Nicolae”, lăcaș care a servit drept biserică a curții boierești și necropolă a familiei. În apropiere se mai văd și astăzi ruinele vechilor sale curți.

Pisania este așezată pe zidul sudic, într-un chenar. Scrisă în slavonă, este una dintre cele mai mari inscripții de acest fel din țară și precizează data finalizării construcției.

„Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, pan Ion Tăutul logofăt a început a zidi această casă (hram) întru numele celui între sfinți, părintelui nostru, arhierarhul și făcătorul de minuni Nicolae, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Io Ștefan Voievod; și s-a săvârșit în anul 7007, luna decembrie 6”.

Anul 7007, calculat după era bizantină, corespunde zilei de 6 decembrie 1499, deoarece în Moldova stilul calendaristic începea la 1 ianuarie. Sfințirea a avut loc mai târziu probabil din cauza absenței lui Tăutu, închis la Liov în acea perioadă.

În dreapta chenarului se vede însemnarea „Dragotă Tăutulovici”, semn că fiul logofătului s-a ocupat de realizarea inscripției.

O solie otomană și o poveste contestată

După moartea lui Ștefan cel Mare, în iulie 1504, Bogdan al III-lea l-a trimis pe Tăutu la sultan pentru închinarea țării și plata tributului. O variantă din cronici spune că banii de tribut i-ar fi fost lăsați logofătului, care i-ar fi folosit pentru biserica din Bălinești.

Alexandru Odobescu a demontat această ipoteză. Pisania confirmă că biserica era gata încă din vremea lui Ștefan cel Mare. De asemenea, relatarea îl menționează pe sultanul Soliman I, deși acesta a ajuns pe tron în 1520, la 11 ani după moartea lui Tăutu.

Tot de misiunea la Înalta Poartă se leagă cea mai cunoscută legendă despre logofăt. Neculce descrie fastul primirii și momentul în care solului moldovean i s-a oferit cafea fierbinte. Tăutu, neștiind ce este băutura, ar fi băut-o dintr-odată pentru a nu părea neștiutor, opărindu-se. Așa a rămas în povestiri drept primul băutor de cafea din Moldova.

Căsătoria care nu s-a mai făcut

În 1505, Tăutu a negociat căsătoria dintre Bogdan al III-lea și principesa Elisabeta, sora regelui polon. Miza era o alianță politică solidă. Domnitorul Moldovei a acceptat să cedeze Pocuția Poloniei, însă noul rege, Sigismund I, a respins uniunea matrimonială, păstrând totuși teritoriul cedat.

Tratativele au continuat pentru a asigura pacea. La 22 ianuarie 1510, documentul a fost semnat de Tăutu, de Isac, pârcălabul de Roman, și de boierii Ivancin și Petrică, fiind ratificat ulterior de ambii suverani.

Ultimul drum la Bălinești

Ioan Tăutu a murit în 1511 și a fost înmormântat în pronaosul ctitoriei sale de la Bălinești. Numele său a rămas la granița dintre documentul istoric și legendă: diplomatul capturat, negociatorul tratatelor de pace și personajul care a gustat prima cafea moldovenească. Astăzi, mai multe străzi din orașele mari ale țării îi poartă numele.