Castelul Corvinilor, cetatea care a crescut odată cu puterea Huniazilor

Castelul Corvinilor HD. Imagine: Carcea Daniel, CC BY-SA 3.0 ro, via Wikimedia Commons

Pe stânca de calcar din sud-vestul Hunedoarei, castelul nu s-a născut dintr-odată. A crescut în etape, dintr-o fortificație mai veche, lărgită, apărată, locuită și refăcută de generații întregi. Ce se vede astăzi este rezultatul unor secole de adăugiri, distrugeri și restaurări. Iar în miezul acestei istorii stă o familie care a dat numele locului: Huniazilor sau Corvinilor.

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei, este cetatea medievală a Hunedoarei și unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. A fost construit pe ruinele unei fortificații din secolul al XIV-lea și a ajuns să fie cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate, civilă și militară, din România aflată încă în picioare. În forma sa de astăzi, amestecă stiluri diferite și păstrează urmele tuturor epocilor prin care a trecut.

De la o danie regală la castelul unei familii

Punctul de plecare este un document din 18 octombrie 1409. Atunci, regele Sigismund de Luxemburg a acordat teritoriul regal al Hunedoarei, împreună cu o structură fortificată, nobilului Vojk, sau Voicu, Corbu. Boierul, probabil un imigrant din Țara Românească, servise ca cavaler la curtea regelui.

După 1440, fiul său, Iancu de Hunedoara, a schimbat scara lucrurilor. El a transformat fortificația existentă în castelul ancestral al familiei Huniade. Construcția a prins contur în vremea în care era voievod al Regatului Ungariei, iar din 1446, când a devenit regent al Ungariei, lucrările aveau deja un centru clar: capela, începută în 1442 și socotită cea mai veche parte a castelului ancestral.

Prima fază de construcție a însemnat ziduri noi ridicate în jurul fortăreței vechi, turnurile rotunde Pustiu, Tobosarilor și Capistrano, dar și turnurile portal dreptunghiulare Nou de poartă și Vechi de poartă. În partea de vest au apărut aripa rezidențială și Sala Cavalerilor, datată 1452. O galerie lungă lega Turnul Njebois de castel. Deasupra Sălii Cavalerilor locuia Iancu de Hunedoara. Aproape de el stătea Ioan de Capistrano, într-o celulă din bastionul colțului de nord-vest.

Hoc opus fecit fieri Magnificus Johannes de Hunyadi regni Hungariae gubernator. Anno Domini, MCCCCLII.

Inscripția, dăltuită de două ori pe o coloană gotică din Sala Cavalerilor, spune limpede cine a poruncit lucrarea și în ce an era ea în plină afirmare.

Matei Corvin și vremea marii extinderi

După moartea lui Iancu de Hunedoara, în 1456, lucrările au stagnat. Proprietatea a trecut mai întâi la Ladislau Huniade, apoi, la 16 martie 1457, la fratele său, Matei Corvin. Regele a stat în castel doar ocazional, dar sub el complexul a intrat într-o a doua fază de construcție.

După 1458 au început noi comenzi pentru Aripa Matia, numită și Loggia Matia. Tot acestei etape îi aparțin extensia estică și podul de acces care se ridică din fundul văii adânci, susținut de cinci piloni înalți din cărămidă. Lucrările în stil renascentist au fost finalizate în jurul anului 1480. Anul 1480, sculptat în piatră deasupra porții principale, a rămas semnul acestei împliniri.

La acel moment, castelul era deja privit ca una dintre cele mai mari și mai impresionante clădiri din Europa de Est. Nu mai era doar un punct strategic. Devenise o locuință somptuoasă și un semn de prestigiu. Sălile lui spun și astăzi ceva despre această schimbare. Sala Dietei era folosită pentru ceremonii și recepții oficiale, iar Sala Cavalerilor pentru ospețe. În aripa Matthias s-a păstrat și cea mai faimoasă frescă a castelului, un ciclu în șase tablouri legat de legenda corbului.

Asedii, moșteniri și schimbarea stăpânilor

După Matei Corvin, castelul a intrat într-o istorie mai puțin liniștită. Fiul său nelegitim, Iancu Corvin, a devenit proprietar, dar a murit în 1504, la treizeci și unu de ani. Au urmat Beatrice de Frangepan, apoi George de Brandenburg, iar până în 1526 proprietatea se afla deja în mâinile familiei Török.

În 1534, din cauza disputelor dintre Valentin Török și Ioan Zápolya, castelul a fost asediat, cucerit și parțial distrus de Emerich Csibak. Un an mai târziu, Zápolya i-a confirmat lui Valentin dreptul de proprietate, iar clădirea a fost restaurată.

La începutul secolului al XVII-lea, castelul a trecut la Gabriel Bethlen. El a fost al treilea mare stăpân care a schimbat masiv clădirea. A adaptat-o pentru noi utilizări civile și militare, a ridicat Palatul Mare și Turnul Alb pe partea de est, Bastionul Munițiilor și un pridvor asemănător unui castel. Sub domnia lui, aspectul interior al capelei a fost schimbat fundamental.

Sub Peter Bethlen a fost construită și așa-numita „barieră”, un zid ridicat la o oarecare distanță de pod, care forma o incintă în jurul Curții Husarilor. În spațiul apărat de acest zid se aflau mai multe clădiri. Parterul, cu douăzeci și trei de deschizături, servea și ca apărare. Părțile de sus erau folosite ca apartamente pentru judecătorii curții și stăpânii grajdurilor, dar și pentru panduri.

Istoria proprietarilor a continuat cu certuri de succesiune, procese, detenții și schimbări forțate de stăpân. Nume precum Catharina Bethlen, David Zólyomi, Nicolae Zólyomi, Mihail I Apafi și Catharina Apafis marchează această lungă trecere a castelului dintr-o mână în alta. După moartea Catharinei Apafis, în 1724, castelul a trecut în posesia trezoreriei statului. Din acel moment, a rămas proprietate de stat: mai întâi a Austriei, apoi a Austro-Ungariei, iar din 1918 a statului român.

Focul, ruina și restaurările

Secolele moderne nu au adus pace, ci mai ales reparații. După 1724, în castel a funcționat biroul minier și clădirea a fost folosită pentru depozitarea fierului. Au urmat reparații în 1725, 1748 și 1754, apoi intervenții la acoperiș în 1787, după ce în 1786 fuseseră descoperite pagube serioase.

În 1817, împăratul Franz I și Carolina Augustă a Bavariei au călătorit în Transilvania și au stat trei zile la castel. Împăratul a oferit 30.000 de guldeni pentru cele mai urgente renovări. Dar, imediat după terminarea lucrărilor, capela a fost lovită de fulger și a suferit pagube însemnate, împreună cu clădirea din jur.

La 13 aprilie 1854, la ora 23:00, a izbucnit un incendiu în camerele orientate spre nord. Împins de un vânt puternic, focul a cuprins întreaga clădire. Nu a mai putut fi stins. Din cauza acestui incendiu și a altora anterioare, castelul a primit și numele de „Castelul Negru”.

Marile renovări ale ruinelor au început în 1868, sub conducerea arhitectului Ferenc Schulcz. După moartea lui, lucrările au fost continuate de Imre Steindl până în 1874, apoi de Iuliu Piaczek și Antal Khuen. Din perspectiva de astăzi, castelul a suferit mult din cauza restaurărilor inadecvate din secolul al XIX-lea. În 1907, Ștefan Möler a reluat lucrările întrerupte. O nouă fază de restaurare a început în 1956, pe baza cercetărilor lui Oliver Velescu. Din 1997, includerea în Planul Național de Restaurare a adus alte lucrări de construcție, electrice, de încălzire, de restaurare și conservare. Până în 2004, Parlamentul României a asigurat fonduri pentru reparații. În 2024, a reînceput o renovare generală a castelului.

Piatră, apărare și semnele lăsate pe ziduri

Castelul se află la vest de orașul vechi Hunedoara, pe o stâncă de aproximativ 7.000 de metri pătrați, înconjurată de pârâul Zlaști pe laturile de vest și de sud. Pe laturile de est și de sud, un șanț mare înconjoară clădirea. Complexul are aproximativ 120 de metri pe direcția nord-sud, iar lățimea lui variază între 10 și 50 de metri.

Accesul se face prin două poduri. Intrarea principală, pe partea de vest, este un pod puternic din lemn, sprijinit pe piloni de piatră, cu pod mobil la capăt. Dincolo de el se află turnul portal pătrat, Turnul nou de poartă. Podul mai mic și mai vechi se află pe partea de est. Turnul Njeboisa, separat spre sud, este legat de castel printr-o galerie lungă de 33 de metri, susținută de piloni arcuiți rotunzi, cu un pod mobil acoperit la capăt.

Încăperile și anexele includ cinci bastioane, două săli, două camere, cinci anticamere, douăzeci și opt de camere de zi, nouă camere în foișor, o brutărie și o cazemată pe partea de est. La nord se află capela și două terase. În jurul curții interioare sunt grupate fostele camere de locuit și de reprezentare. Temnița și osuarul sunt la subsol, iar la parter se află Sala Cavalerilor și camera capelei.

Stema familiei Hunyadi, corbul cu inelul, apare în mai multe locuri. Unele steme sunt atașate de uși, altele sunt sculptate deasupra lor. În Sala Dietei se păstrează medalioane pictate pe pereți, între care și portretele lui Matei Basarab din Țara Românească și Vasile Lupu din Moldova. Buzdugan Tower, numit și Turnul Pictat, avea rol defensiv, iar exteriorul său era decorat cu motive geometrice.

În curte se află și fântâna castelului, adâncă de 28 de metri, legată de una dintre cele mai cunoscute legende ale locului. Pe contraforturile capelei există o veche inscripție arabă. Multă vreme ea a fost legată de povestea prizonierilor turci care ar fi săpat fântâna timp de 15 ani. Traducerea dată de Mihail Guboglu propune însă alt sens: un prizonier ar fi sculptat în piatră cuvintele: „Cel care a săpat această fântână este Hassan, care locuiește ca prizonier cu giaourii, în fortăreața de lângă biserică”.

Legenda corbului, muzeul și castelul de azi

Castelul poartă nu doar istorie, ci și povești. Una dintre cele mai răspândite este legenda corbului. Stema Corvinilor înfățișează un corb cu un inel de aur în cioc, iar o tradiție spune că Ioan de Hunedoara și-a ales acest simbol după ce a ucis o pasăre care furase inelul primit pentru el. O altă poveste spune că Matei I și-a derivat numele Corvinus din această stemă. Frescele alegorice păstrate în castel au fost și ele legate de această legendă.

Există și povestea care leagă castelul de Vlad al III-lea Drăculea. El nu a deținut castelul. L-a vizitat pe Matei Corvin, iar după fuga sa în Transilvania din 1462 a fost închis timp de doisprezece ani în Castelul Vișegrad și probabil și temporar în Castelul Hunedoara.

Din 1918, castelul face parte din proprietatea statului român. Muzeul Castelului a fost deschis în 1974. La început a găzduit piese medievale, apoi colecțiile s-au extins spre arheologie, etnologie, arte decorative și cărți vechi. Din 1990, muzeul s-a ocupat și de istoria dacică și romană.

Locul a rămas viu. A servit adesea drept platou de filmare și găzduiește în mod regulat evenimente și festivaluri medievale. În 2014 a avut peste 230.000 de vizitatori, în 2015 a ajuns la 287.000, în 2016 la 300.193, în 2018 la peste 351.000, în 2019 la 404.379, iar în 2021 a fost vizitat de peste 275.000 de turiști.

Așa se explică forța lui. Castelul Corvinilor nu contează doar pentru frumusețea lui gotică și renascentistă, nici doar pentru legende. Contează fiindcă, în zidurile lui, se vede limpede cum puterea, prestigiul, războiul, ambiția și uitarea pot schimba aceeași clădire timp de mai bine de șase secole.