Bătălia de la Verbia și drumul lui Iacob Heraclid spre domnie

La Verbia, pe drumul dintre Hotin și Suceava, lupta nu s-a decis doar prin număr. Armata lui Alexandru Lăpușneanu era mai mare. Avea călărime, avea archebuzieri, avea ieniceri. Dar în clipa în care Ion Moțoc a trecut de partea inamicului, iar focul archebuzelor a lovit o oaste puțin obișnuită cu asemenea arme, bătălia din 18 noiembrie 1561 a schimbat stăpânirea Moldovei.

A fost episodul decisiv al invaziei conduse de Iacob Heraclid, numit și Despot, împreună cu Olbracht Łaski. Victoria lui a deschis drumul către domnie, însă și către o criză care avea să-i consume repede puterea.

Un pretendent care și-a pregătit intrarea în Moldova

Iacob Heraclid era un aventurier de origine greacă malteză, care s-a prezentat, printre altele, drept nepot al lui Ștefan cel Mare. Din 1553 își construise cariera ca mercenar în Reichsarmatur, iar la sfârșitul anului 1555 devenise Conte Palatin Imperial. În același timp, era implicat în disputele religioase ale vremii. După întâlnirea cu Philipp Melanchthon, ajunsese să vadă Moldova drept o piesă importantă într-un plan de apropiere între credința protestantă și cea ortodoxă.

Ocazia politică a apărut înainte de 1558, când a intrat în legătură cu boieri fugiți de persecuțiile lui Alexandru Lăpușneanu. A petrecut timp la curtea de la Suceava, a atras de partea sa alți conspiratori, între care Giorgio Biandrata și patriarhul Ioasaf al II-lea, și a participat la o încercare eșuată de otrăvire a domnului. După acest eșec, a fugit din țară.

Mai târziu, în Regatul Ungariei de Est, s-a aliat cu Olbracht Łaski. La Kesmark, cei doi au primit o delegație de boieri moldoveni, în care se aflau și reprezentanți ai Mitropoliei. Ei cereau înlăturarea lui Lăpușneanu și sprijineau înscăunarea lui Heraclid. La sfârșitul anului 1560, cu sprijinul tacit al lui Maximilian, planul invaziei a prins formă. Trupele, conduse de Anton Székely, ajungeau până la 2.000 de oameni și includeau aproximativ 500 de protestanți polonezi, precum și archebuzieri din Spania habsburgică sub comanda lui Pierre Roussel.

Expediția a stârnit însă reacții puternice. Hubert Languet i-a numit pe Heraclid și Łaski „frați în nebunie”. Cronica lui Azarie îi vedea pe invadatori ca pe niște „oameni din toate limbile”, cu „cruzimea leilor”, iar pe conducătorul lor ca pe un „șarpe”.

O invazie cu sprijin extern și o Moldovă slăbită dinăuntru

În 1561, Heraclid și-a schimbat tactica și a căutat sprijin la Poarta otomană. Suleiman Magnificul nu a respins explicit ideea de a-l recunoaște drept domn, iar aceasta a schimbat jocul. Heraclid a obținut și sprijinul lui Iosif Nasi, una dintre figurile influente de la curtea otomană. Este posibil să fi avut și directive de la Cavalerii Ospitalieri. Cu noile susțineri, a putut angaja mai mulți cazaci zaporojeni, aflați atunci printre primele lor apariții în Moldova. În armata sa se mai aflau căpitanul francez Vilelle și 100 de silezieni conduși de Peter Soldicki.

De partea cealaltă, Alexandru Lăpușneanu încerca să reziste, dar puterea lui era șubrezită. Sistemul de taxe dăduse greș, multe miliții refuzau să se adune sub steag, iar domnul spera să compenseze prin sprijin din Țara Românească, aflată atunci sub Petru cel Tânăr. Antonio Pandolfi nota că trupele țărănești, în general, își părăseau domnul și puneau toată povara pe umerii lui și ai boierilor săi.

combatta il Re con li suoi Baroni, che hanno fatto tante ingiustizi

Pandolfi dă și dimensiunea disproporției. Forța invadatoare avea „1.200 de călăreți și 600 de trupe pe jos”, dintre care 860 erau mercenari „în mare parte maghiari”. Lăpușneanu ar fi avut 19.000 de călăreți, dintre care 5.000 boieri și oamenii lor, 700 de archebuzieri și alți 800 de călăreți de origine turcă ori tătară. Nicolae Bălcescu ridica totalul armatei moldovenești la „25.000 de militari”.

La Verbia, trădarea și focul de archebuză

Łaski și Székely au deschis invazia înfrângând unitățile de cavalerie ale avangardei moldovene, conduse de Moțoc, și oprindu-se în fața Siretului. Loialiștii lui Lăpușneanu s-au întărit pe malul vestic al râului, așteptând ajutorul muntean. Atunci s-a produs ruptura decisivă. Székely l-ar fi corupt pe Moțoc, iar acesta a acceptat să-și trădeze domnul.

Bătălia hotărâtoare s-a dat lângă Verbia, sat aflat în afara Dimăcheniului, pe malul stâng al Jijiei, într-un punct strategic între cetatea Hotinului și Suceava. În timpul luptei propriu-zise, Moțoc și cavaleria sa au trecut de partea lui Heraclid, lăsând armata lui Lăpușneanu descoperită.

Johannes Sommer, biograful contemporan al lui Heraclid, a pus accentul pe rolul armelor de foc. Spaniolii înarmați cu archebuze au avut o contribuție decisivă, iar aceasta a făcut din Verbia prima bătălie din istoria Moldovei câștigată prin puterea superioară a armelor de foc. Sommer nota că mulți dintre moldoveni nu văzuseră niciodată asemenea „bombarde portabile”, iar zgomotul lor i-a tulburat atât pe oameni, cât și pe cai. Lăpușneanu avea și el tunuri, dar cu bătaie scurtă, așezate pentru a opri infanteria la trecerea podului peste Jijia.

După câmpul de luptă, drumul spre Vaslui

Victoria de la Verbia i-a dat lui Heraclid controlul asupra celei mai mari părți a Moldovei, chiar dacă luptele nu s-au încheiat pe loc. La zece zile după bătălie, 260 de ieniceri s-au baricadat în curțile interioare ale Botoșaniului. Mercenarii maghiari ai lui Heraclid au năvălit în oraș, au sărit gardurile și i-au ucis pe ieniceri „până la ultimul”. O ultimă bătălie cu loialiștii lui Lăpușneanu s-a dat la Huși, în Țara de Jos.

Alungat și silit să caute protecția turcilor, Lăpușneanu și-a plâns soarta, spunând că ar fi fost mai bine „să trăiască printre fiarele sălbatice”. Pentru Bălcescu, Verbia a fost dovada unui impas militar și politic. El scria că Lăpușneanu, „cu toată superioritatea numerică a armatei sale, cu tot curajul personal de care a dat dovadă, a pierdut [la Verbia], fiind needucat în ceea ce privește folosirea corectă a artileriei, nedorind să intre în ofensivă la momentul potrivit și oferind o apărare slabă odată ce a fost atacat”.

Pe 2 decembrie, ocupând Vasluiul, Heraclid a emis un edict de toleranță pentru toate ramurile creștinismului și a ordonat încetarea atacurilor împotriva credințelor neortodoxe. Era, în același timp, și o invitație adresată protestanților persecutați din alte părți ale Europei să colonizeze Moldova. În lunile următoare, el a încercat să liniștească Poarta, asigurând-o că nu vrea să rupă supunerea Moldovei. Dar și-a făcut cunoscut și planul de a reînvia „Dacia”, intrând astfel în conflict cu Regatul Ungariei Răsăritene.

O victorie mare și o domnie scurtă

De la Suceava, Heraclid a poruncit să fie pictată pe zidurile palatului domnesc scena victoriei de la Verbia. Pictura nu a supraviețuit. Nici popularitatea lui. Politicile sale religioase au stârnit repede suspiciuni printre supușii ortodocși. A interzis divorțurile, a ordonat topirea unor racle și obiecte religioase, a cerut câte un ducat pentru fiecare gospodărie, iar semnele că voia să întemeieze o dinastie protestantă au împins țara spre răscoală.

Izolat tot mai mult, Heraclid l-a chemat pe Łaski și l-a numit moștenitor, dar relațiile dintre ei s-au stricat repede. Clerul de rang înalt a încercat să-l ucidă în timpul Euharistiei, fără succes. Apoi Moțoc și Iosif Veveriță au renunțat la el și l-au chemat pe Ștefan Tomșa. A urmat războiul civil. Până la sfârșitul anului 1562, cei mai mulți mercenari îl părăsiseră. La asediul Sucevei, Heraclid mai conta pe doar 656 de oameni. În noiembrie 1563, după predare, a fost ucis, se presupune, de Tomșa însuși.

Așa s-a închis cercul deschis la Verbia. O bătălie care l-a adus pe tron pe un pretendent sprijinit de mercenari și arme de foc a schimbat pentru scurt timp domnia Moldovei, dar nu i-a putut asigura și stabilitatea. Până în 1563, atât Łaski, cât și Moțoc se întorseseră împotriva lui. Iar Verbia a rămas în istorie ca locul unde o luptă decisă de trădare și de arme noi a răsturnat un domn și a deschis o domnie scurtă, neliniștită și sângeroasă.