Bătălia de la Mărășești, lupta care a oprit ofensiva germană pe frontul român

În noaptea de 5 spre 6 august 1917, ofensiva a început cu opt ore de bombardament de artilerie. Au fost folosite și proiectile cu gaze toxice. Ținta era limpede: spargerea frontului dintre Siret și calea ferată Focșani-Mărășești, înaintarea spre Adjud și deschiderea drumului spre o joncțiune cu ofensiva de la Oituz. În joc nu era doar o poziție de front, ci soarta unui întreg sector al războiului purtat de România în 1917.

Bătălia de la Mărășești s-a desfășurat în zona Vrancei, în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu-Mărășești, între 24 iulie/6 august și 6 august/19 august 1917. În cronologia mai largă a luptelor, confruntarea a continuat până la 21 august/3 septembrie, când intensitatea acțiunilor scăzuse deja puternic. Prin durată, proporții și intensitate, a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc în timpul Primului Război Mondial. Iar rezultatul ei a fost decisiv: ofensiva germană a eșuat, iar frontul din zonă s-a stabilizat până la sfârșitul conflagrației.

Planuri mari, front schimbat din mers

Înainte de luptă, comandamentul româno-rus pregătise o ofensivă strategică. Lovitura principală trebuia dată în sectorul Nămoloasa de Armata 1 română, urmată de o manevră de învăluire spre Râmnicu Sărat, pentru a lovi din flanc și din spate gruparea principală a Armatei 9 germane. În același timp, Armata 4 rusă trebuia să atace din nord, iar cavaleria română împreună cu Armata 6 rusă să execute o lovitură secundară spre sud-est, în Câmpia Brăilei.

Planul a căzut însă sub presiunea evenimentelor de pe alte fronturi. Înfrângerea trupelor ruse în Galiția orientală și Bucovina a forțat renunțarea la ofensiva de la Nămoloasa. Cinci corpuri de armată ruse au fost scoase de pe frontul român și trimise în Bucovina și Galiția orientală. În locul lor urmau să intre marile unități ale Armatei 1 române, aflate în concentrare între Clipicești și Liești. Era o reorganizare amplă, prevăzută pentru perioada 23 iulie/5 august – 28 iulie/10 august 1917.

De partea cealaltă, Puterile Centrale urmăreau scoaterea României din război și ajungerea în sudul Rusiei, în Ucraina, pentru exploatarea resurselor agricole. Și ele prevăzuseră lovitura principală în sectorul Nămoloasa, simultan cu un atac pe valea Oituzului. Dar ofensiva română de la Mărăști a schimbat calculele. Efortul a fost mutat la vest de Siret, pe direcția Focșani-Adjud. La 24 iulie/6 august 1917, profitând de înfrângerile ruse din Galiția și Bucovina, forțele centrale au atacat fără să mai aștepte concentrarea tuturor forțelor stabilite inițial.

Două armate în apărare, o ofensivă care caută ruptura

La Mărășești s-au aflat față în față Armata României și forțe ale Imperiului Rus, în defensivă, împotriva trupelor germane, aflate în ofensivă. Armata 1 română era comandată de generalul Constantin Christescu și grupată în jurul Corpurilor III, V și VI Armată. În fruntea acestora se aflau, inițial sau succesiv, generalii Constantin Iancovescu, Aristide Razu, Ioan Istrate și Eremia Grigorescu. Armata 4 rusă, comandată de generalul Alexandr Ragoza, dispunea de trei corpuri de armată.

Forțele Armatei 9 germane, comandată de generalul Johannes von Eben, erau organizate în jurul a două comandamente de corp: Corpul I Rezervă, sub generalul Curt von Morgen, și Corpul XVIII Rezervă, sub generalul Karl von Wenninger.

La vest de Siret, Armata 9 germană avea 12 divizii, cu 102 batalioane de infanterie, 10 escadroane de cavalerie și 213 baterii de artilerie, dintre care 31 grele. În fața ei, apărarea Armatei 4 ruse era încă în curs de construcție, discontinuă și lipsită de adâncime. Trupele ruse erau înlocuite treptat de Armata 1 română. Aceasta dispunea de 78 de batalioane de infanterie, 58 de escadroane de cavalerie, 114 baterii de tunuri și obuziere ușoare, 36 de baterii grele, 10 aruncătoare de tranșee, 5 escadrile aeriene și 7 tunuri antiaeriene. Armata 4 rusă adăuga 84 de batalioane de infanterie, 32 de escadroane de cavalerie și 79 de baterii de artilerie, dintre care 9 grele.

Primele zile, când frontul aproape a cedat

Prima etapă a bătăliei, între 24 iulie/6 august și 30 iulie/12 august 1917, a fost o succesiune de lupte defensive foarte grele. Unitățile române intrau treptat în noul dispozitiv de luptă și preluau sectoarele lăsate de marile unități ruse retrase sau slăbite.

Lovitura germană a împins frontul spre nord, între 3 și 10 kilometri, pe flancul stâng al Armatei 4 ruse. Rușii au reușit totuși să distrugă podurile peste râu. În sectorul amenințat a intervenit Divizia 5 Infanterie română, care a stabilizat situația, lovind cu artileria flancul stâng german în timp ce inamicul încerca să treacă râul împreună cu trupele ruse.

A urmat pierderea satului Doaga. În contraatacul româno-rus declanșat apoi împotriva a patru divizii germane, rușii au înaintat 3 kilometri, iar românii 1-2 kilometri. Câștigul a fost însă vremelnic. În noaptea următoare, rușii au fost respinși, iar între Divizia 9 română și Divizia 71 rusă s-a deschis o pană de 4-5 kilometri, într-un moment în care puterea de luptă a unor unități ruse se prăbușea, unele abandonându-și pozițiile.

Comandantul Armatei 4 ruse a decis să amâne contraatacul. Decizia a permis germanilor să înainteze spre Mărășești și să amenințe spatele Diviziei 9 române. Legătura dintre cele două armate aliate a fost refăcută de infanteria și artileria Diviziei 13 române. Totuși, până la sfârșitul zilei, contraatacul german i-a obligat pe români și ruși să renunțe la câștigurile obținute. Contraofensiva aliată din 10-11 august nu a adus rezultate notabile, în afara pierderilor provocate Puterilor Centrale, și acestea cu prețul unor grele pierderi române și ruse.

În aceste zile s-a manifestat și o criză de comandament româno-rusă, născută din neînțelegerile dintre generalii Constantin Christescu și Alexandr Ragoza. Criza a fost rezolvată prin înlocuirea lui Constantin Christescu cu Eremia Grigorescu la comanda Armatei 1. La 12 august, Grigorescu se afla deja la conducerea armatei române.

Apogeul de la Panciu și Mărășești

A doua etapă, între 31 iulie/13 august și 6/19 august 1917, a fost punctul culminant al bătăliei. Acum trupele române intraseră complet în noul dispozitiv și puteau organiza o apărare solidă, în timp ce Puterile Centrale au lansat atacuri de mare intensitate.

La 12-13 august au fost introduse în luptă încă două divizii române. Rezistența românească a forțat Armata 9 germană să-și mute efortul principal spre joncțiunea dintre Armata 4 rusă și Armata 1 română, în speranța coordonării cu atacul grupului Gerok de la Oituz.

În dimineața de 14 august, după un bombardament puternic cu proiectile explozive și cu gaze, germanii au atacat trupele ruse de la Panciu și le-au împins înapoi, amenințând flancul stâng al Armatei 2 române de la Oituz. Încercarea de a cuceri Mărășeștiul, pe flancul stâng al Armatei 1 române, a eșuat. În ziua următoare, trupele germane care înaintau la sud-est de Panciu au fost oprite de unități ale Armatei 1 române, sprijinite de un foc precis al artileriei româno-ruse. Prizonieri germani au vorbit despre pierderi extrem de grele și despre o rezistență cum nu mai întâlniseră din luptele de la Somme și Verdun.

Pe 16 august, trupele române au oprit o nouă înaintare germană la nord de Panciu. Între 17 și 18 august, cu excepția unor ciocniri locale, ambele tabere s-au regrupat.

La 19 august, bătălia a atins apogeul. Armata 1 română dispunea atunci de 53 de baterii ușoare românești și 21 rusești, plus 19 baterii grele. Atacul german a fost simultan cu ofensiva de la Oituz și urmărea, în mod evident, încercuirea forțelor române și ruse. Bombardamentul a început în zori, iar proiectilele cu gaze au lovit mai ales diviziile române. Puterile Centrale au atacat cu patru divizii germane și una austro-ungară împotriva Diviziilor 9, 10 și 13 române și a Diviziilor 14 și 103 ruse. Lovitura principală a fost dată la 3 kilometri est de Mărășești. Germanii au pătruns 2 kilometri în mijlocul poziției române, spre valea Siretului, dar au fost împinși înapoi printr-un contraatac convergent, cu pierderi grele. Artileria română, dirijată prin observație aeriană și cu baloane, a provocat pierderi importante în oameni și material. Un nou atac puternic asupra Mărășeștiului a dus trupele germane doar până la gara de la marginea localității.

Când ofensiva s-a frânt

La 22 august, Puterile Centrale au încetat ofensiva, au trecut la organizarea apărării și s-au instalat în războiul de tranșee. În ziua următoare, germanii au început să aducă mai multă artilerie. A treia fază a bătăliei, între 7/20 august și 21 august/3 septembrie 1917, a fost marcată de o scădere semnificativă a intensității luptelor. Forțele centrale au mai încercat o singură acțiune ofensivă importantă, în zona Varnița-Muncelu, pentru rectificarea frontului.

La 28 august, Mackensen a lansat un nou atac. Trupele ruse au părăsit câmpul de luptă în număr mare, opunând puțină rezistență. Românii au reușit însă să-și întărească liniile înainte ca înaintarea să poată fi exploatată. Atacul a fost oprit complet. Mackensen a suspendat ofensiva la 3 septembrie, pentru a transfera trupe pe frontul italian.

La capătul luptei, germanii înaintaseră doar 6-7 kilometri pe un front de 30 de kilometri, cu pierderi foarte mari și fără să-și atingă obiectivul major. Pierderea bătăliei de la Mărășești a obligat Puterile Centrale să renunțe definitiv la acțiunile ofensive de pe frontul român și să treacă la defensivă. Obiectivele urmărite, scoaterea României din război și ajungerea în sudul Ucrainei, nu au fost atinse. România, deși în mare parte ocupată, și-a păstrat nordul liber de ocupație.

Prețul victoriei

Bătălia a durat 28 de zile, dintre care 15 au fost de luptă și 13 de acalmie relativă. O altă evaluare a luptei vorbește despre 29 de zile, dintre care 16 cu acțiuni militare semnificative. Oricare ar fi numărătoarea, dimensiunea confruntării rămâne aceeași: cea mai amplă bătălie de pe frontul românesc în vara anului 1917, continuare în timp și spațiu a celei de la Mărăști.

Pierderile au fost uriașe. Armata 1 română a pierdut 27.410 militari, adică 16 la sută din efectivul inițial de 170.000 de oameni: 5.125 de morți, 9.818 dispăruți și 12.467 răniți. Armata 4 rusă a pierdut 25.620 de militari, iar într-o altă evaluare 25.650: 7.083 de morți, 8.167 dispăruți și 10.400 răniți. Pentru Armata 9 germană, estimările indică 60.000-65.000 de morți, răniți și dispăruți.

La Mărășești a căzut și sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. Iar între morții bătăliei s-a numărat și chimistul german Eduard Buchner, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie din 1907, rănit de un obuz la Bătinești pe 11 august și mort două zile mai târziu, într-un spital de campanie din Focșani.

Mărășeștiul a fost, în cele din urmă, momentul în care ofensiva Puterilor Centrale s-a frânt pe frontul român. Nu printr-o singură lovitură spectaculoasă, ci prin rezistență, reorganizare sub presiune, contraatacuri și o apărare care a ținut când frontul părea gata să cedeze.