Tabula peutingeriana lazio abruzzo. Imagine: Konrad Miller, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons
În 1494, la Worms, umanistul Conrad Celtis a descoperit un document neobișnuit. Nu era o hartă construită pentru a reda fidel forma continentelor, ci o fâșie lungă pe care drumurile, stațiile și orașele alcătuiau scheletul unei lumi. Celtis nu a reușit să o publice. În 1508, harta a ajuns la prietenul său Konrad Peutinger, umanist și amator de antichități din Augsburg. Nici el nu și-a împlinit dorința de a o tipări.
Documentul avea însă să poarte numele lui: Tabula Peutingeriana. În spatele copiei medievale se afla memoria unei rețele esențiale pentru Imperiul Roman, cursus publicus, sistemul de drumuri și etape care lega teritorii îndepărtate. Harta transforma această întindere într-un instrument lizibil. Arăta în ce ordine veneau destinațiile, cât măsura fiecare etapă și ce se afla înaintea celui pornit la drum.
O lume strânsă într-o bandă de pergament
Tabula păstrată este alcătuită din unsprezece foi de pergament. Asamblate, ele formează o bandă de aproximativ 6,82 metri lungime și 0,34 metri înălțime. Formatul alungește puternic lumea de la vest la est și nu permite o reprezentare realistă a reliefului. Aceasta nu era însă miza documentului.
Principiul seamănă cu acela al schemelor moderne de transport public. Traseele contează mai mult decât forma exactă a teritoriului. Liniile succesive conduc de la o destinație la alta, iar distanțele dintre etape oferă o imagine practică a călătoriei. Din acest motiv, Tabula este considerată prima reprezentare cartografică a unei rețele.

Pe fâșie apar aproximativ 200.000 de kilometri de drumuri, circa 555 de orașe și 3.500 de alte particularități geografice. Sunt marcate mări, fluvii, păduri, lanțuri muntoase, faruri și sanctuare. Orașele obișnuite pot fi redate prin două clădiri, în timp ce Roma, Constantinopol și Antiohia primesc medalioane ornamentate. Vignetele disting și centrele importante sau orașele termale.
Distanțele sunt exprimate mai ales în mile romane. Acolo unde tradiția locală cerea altă unitate, harta o putea păstra, precum leghele galice din Gallia Aquitania. Fiecare stație poartă lungimea etapei, chiar dacă stația nu este întotdeauna un oraș. Uneori este o simplă intersecție. Rezultatul permite estimarea distanței și a timpului necesar între puncte, deși anumite legături lipsesc.
Imperiul și marginile lumii cunoscute
Fâșia cuprinde întregul Imperiu Roman, dar privirea ei merge mai departe. Apar Orientul Apropiat, Persia, India și Gangele, Sri Lanka sub numele de Insula Taprobane și chiar o mențiune a Chinei. La Muziris, pe coasta Malabarului, este indicat un „Templu al lui Augustus”.

Capătul vestic trădează însă o pierdere. Lipsesc Peninsula Iberică, cea mai mare parte a Marocului și partea occidentală a Insulelor Britanice. Prima foaie păstrată începe cu estul Insulelor Britanice, Țările de Jos, Belgia, o parte din Franța și vestul Marocului. Absențele sugerează existența unei a douăsprezecea foi, dispărută. Facsimilul realizat de Konrad Miller în 1887 a încercat să reconstituie această porțiune.
Între vest și India, harta face loc unor centre precum Lyon, Köln, Trier, Milano, Aquileia, Roma, Belgrad, Atena, Constantinopol și Antiohia. Dacia romană apare pe segmentele VII și VIII. Sunt înscrise Apula, astăzi Alba Iulia, și Napoca, astăzi Cluj-Napoca. Pe traseul numit „Drumul Cernei” figurează, între altele, Tierna, la Orșova, Praetorium, la Mehadia, Tibiscum, la Jupa, și Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
Urmele mai multor epoci
Manuscrisul este datat în general în secolul al XIII-lea. A fost atribuit unui călugăr copist anonim din Colmar, care ar fi lucrat în jurul anului 1265, deși această identificare este disputată. Copia ar reproduce un document din secolul al IV-lea sau al V-lea, el însuși legat, potrivit unei ipoteze, de harta lumii pregătită sub conducerea lui Marcus Vipsanius Agrippa în timpul împăratului Augustus.
Harta lui Agrippa ar fi fost gravată în piatră și expusă la Roma, în Porticus Vipsania, aproape de Altarul Păcii al lui Augustus. Tabula păstrată nu este însă imaginea neatinsă a acelei epoci. Ea reunește informații provenite din momente istorice diferite.
Pompeii este prezent, deși orașul nu a mai fost reconstruit după distrugerea provocată de erupția Vezuviului din anul 79. Constantinopolul, fondat în 328, este și el marcat. Importanța acordată Ravennei a fost legată de rolul ei de reședință a Imperiului Roman de Apus între 402 și 476. Apar și orașe din Germania Inferior distruse și abandonate în secolul al V-lea, precum și numele Francia, asociat aceluiași secol.
Aceste straturi fac dificilă stabilirea unei singure date pentru modelul antic. Este posibil ca informațiile mai vechi să fi fost păstrate în liste de itinerare și apoi reunite într-o reprezentare revizuită în secolul al IV-lea sau la începutul secolului al V-lea. Emily Albu a propus o altă posibilitate: modelul copiei păstrate ar putea proveni din perioada carolingiană.
Nici transmiterea nu a fost lipsită de erori. Copiștii au modificat unele nume și cifre. Grenoble apare ca „Culabone”, în locul formei latine „Cularone”, iar un „V” poate deveni „II” sau invers. Pentru a urmări traseele pe geografia actuală, datele Tabulei sunt de aceea transpuse uneori pe hărți moderne de îndreptare.
O hartă pierdută, copiată și regăsită
Locul exact din care Conrad Celtis a obținut harta rămâne necunoscut. Au fost luate în calcul biblioteci din Worms, Speyer și Colmar, abația Tegernsee sau o tipografie din Basel. Mai mulți cercetători au susținut chiar că documentul ar fi ajuns la el prin furt, iar eliminarea indiciilor despre proveniență ar fi făcut imposibilă recuperarea primelor secole din istoria manuscrisului.
După moartea lui Peutinger, familia sa a cerut realizarea unei copii. Aceasta a făcut posibilă răspândirea hărții. O ediție parțială, intitulată Fragmenta tabulæ antiquæ, a apărut la Anvers în 1591. În decembrie 1598, Johannes Moretus a tipărit acolo Tabula completă, în 250 de exemplare, într-o ediție legată de Abraham Ortelius.
Originalul a fost apoi considerat pierdut. A reapărut în 1714, iar în anul următor a fost remis Prințului Eugen. După moartea acestuia, în 1736, împăratul Carol al VI-lea i-a cumpărat biblioteca și a integrat manuscrisul în biblioteca imperială. Harta a primit numărul de inventar Codex Vindobonensis 324 și este păstrată astăzi la Biblioteca Națională a Austriei din Viena.
Fragilitatea unei supraviețuiri
Dimensiunile care făceau harta spectaculoasă îi complicau conservarea. În 1863, pergamentul a fost decupat în panouri și protejat cu plăci de sticlă. În 1977, acestea au fost înlocuite cu plăci acrilice. Fragilitatea documentului face ca originalul să nu fie expus în mod obișnuit.
Copiile au continuat însă să-i prelungească viața publică. În 1753 a apărut facsimilul von Scheyb. În 1869, Ernest Desjardins a editat o versiune comandată de Ministerul Educației din Franța și a proiectat datele Tabulei pe o hartă modernă. Din 2006, o copie color este expusă în clădirea Consiliului Uniunii Europene din Bruxelles, iar un fragment poate fi văzut la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
În 2007, Tabula Peutingeriana a fost înscrisă în Registrul Internațional Memoria Lumii al UNESCO, ca parte a patrimoniului documentar al Austriei. La 26 noiembrie, originalul a fost arătat publicului la Viena pentru o singură zi.
Valoarea hărții stă tocmai în felul ei de a reduce un teritoriu imens la relațiile dintre locuri. Munții și țărmurile sunt deformate, dar succesiunea drumurilor rămâne inteligibilă. Printr-o copie medievală, se păstrează astfel o concepție practică asupra lumii romane: spațiul măsurat în etape, distanțe și destinații.
Pe scurt, în timp
- 27 î.Hr.-14 d.Hr.În timpul domniei lui Augustus este pregătită harta atribuită lui Agrippa, considerată un posibil strămoș al Tabulei.
- 79Pompeii este distrus de erupția Vezuviului, dar rămâne înscris pe hartă.
- 328Este fondat Constantinopolul, a cărui prezență ajută la datarea unei revizuiri târzii.
- 1265În jurul acestui an ar fi fost realizată la Colmar copia medievală păstrată.
- 1494Conrad Celtis descoperă harta la Worms.
- 1508Documentul ajunge la Konrad Peutinger, de la care își primește numele.
- 1591La Anvers apare ediția parțială Fragmenta tabulæ antiquæ.
- 1598Tabula completă este tipărită la Anvers în 250 de exemplare.
- 1714Originalul, considerat pierdut, este regăsit.
- 1863Harta este împărțită în panouri protejate cu plăci de sticlă.
- 1977Plăcile de sticlă sunt înlocuite cu protecții acrilice.
- 2007Tabula este înscrisă în Registrul Internațional Memoria Lumii al UNESCO.
Pe ce se sprijină acest dosar
Dosar întocmit pe baza surselor de mai sus, între care articole din Wikipedia, disponibile sub licență Creative Commons Attribution-ShareAlike.
Tabula peutingeriana lazio abruzzo. Imagine: Konrad Miller, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons.


