Palia de la Orăștie, prima trecere a Vechiului Testament în română și miza ei istorică

Între 14 noiembrie 1581 și 14 iulie 1582, la Orăștie, se lucra la o carte care avea să rămână. Nu era o tipăritură oarecare. Era încercarea de a aduce în română Vechiul Testament, într-un timp în care Reforma protestantă schimba raporturile de putere și de influență religioasă în Transilvania. Din acel efort s-au păstrat doar primele două cărți, dar ele au fost de ajuns pentru ca Palia de la Orăștie să intre în istoria limbii române ca un monument.

Volumul a văzut lumina tiparului în 1582, la Orăștie, pe hârtie de fabricație sibiană, cu litere chirilice. A fost prima traducere parțială a Vechiului Testament în limba română și, în același timp, prima traducere cunoscută, chiar dacă incompletă, a Pentateuhului în română.

O carte născută într-un timp al Reformei

Palia de la Orăștie a apărut sub influența Reformei protestante. Orăștia era atunci un centru local al Reformei în Principatul Transilvaniei. După bătălia de la Mohács, autoritatea Bisericii Catolice în Ungaria a fost contestată de Reforma protestantă printre locuitorii Transilvaniei. Românii rămâneau în mare parte legați de Biserica Ortodoxă, dar în acest context Reforma s-a răspândit și în comunitatea lor, cu un centru la Orăștie și mai ales printre mica nobilime și clericii din zona Hunedoarei, dintre care unii trecuseră mai înainte la catolicism.

Cartea face parte dintr-o serie de traduceri create de ramura românească a Episcopiei Reformate din Transilvania, după Catehismul românesc de la Sibiu din 1544, Catehismul românesc de la Brașov din 1560 și Tetraevanghelul din 1561. Importanța ei este triplă: este cea mai veche traducere cunoscută, fie și parțială, a Vechiului Testament în română; este documentul cel mai însemnat al ramurii românești a Episcopiei Reformate din Transilvania din acea vreme; și este una dintre puținele cărți premoderne care folosesc dialectul românesc din Banat.

Cei care au tălmăcit și cei care au scos cartea din teasc

În prefață, traducerea este pusă pe seama episcopului Ardealului Mihai Tordași, care a lucrat împreună cu patru cărturari din Banat și Hunedoara: Ștefan Herceg, „propoveduitorul evangheliei” în Caransebeș, Efrem Zacan, „dascalul de dăscălie” în aceeași localitate, Moisi Peștișel, „propoveduitorul evangheliei” în Lugoj, și Achirie, protopopul comitatului Hunedoarei. O altă formulare păstrată îi descrie astfel: Mihai Tordaș, episcop protestant al Banatului și Hunedoarei, Archirie Pamadopleu, protopop de Hunedoara, Ștefan Herczeg, predicator din Caransebeș, Ephrem Zacham Bar Ephraim, profesor de literatură și limbi biblice în Sebeș, și Moisi Pesahiel, predicator din Lugoj.

În prefața păstrată se spune limpede că autorii plănuiau să traducă toate cele cinci cărți ale Pentateuhului. N-au ajuns însă decât la primele două, Geneza și Exodul, numite aici Bitia și Ishodul. Acești cărturari ar fi tălmăcit o parte mai mare a Vechiului Testament, dar din acel efort nu s-au păstrat decât aceste două cărți.

Cheltuielile de traducere și de tipărire au fost acoperite de nobilul maghiar Ferenc Geszti din Deva. Tipărirea a fost făcută de Șerban, fiul lui Coresi, numit „meșterul mare a tiparelor”, împreună cu Marien Diacul, între 14 noiembrie 1581 și 14 iulie 1582. În prezentarea engleză a contextului apare și patronajul lui Stephen Báthory.

Ce cuprindea Palia și ce a rămas din planul ei

Titlul de Palia vine din grecescul παλαιά, „veche”, și trimite la Vechiul Testament. Volumul reunește primele două cărți ale acestuia, Geneza și Exodul. Cartea are 164 de file; într-o altă descriere, are 161 de pagini dublu-față. Prefața păstrată se întinde pe unsprezece pagini și are cinci secțiuni: un cuvânt de mulțumire la început și la sfârșit, lista cărților Vechiului Testament fără apocrife, rezumate ale cărților Pentateuhului, cele trei tipuri de legi ale Vechiului Testament și lista traducătorilor.

Aici se vede și miza inițială a proiectului. Nu era vorba despre o singură carte izolată, ci despre un program de traducere religioasă, legat de lumea reformată din Transilvania. Palia este, în acest sens, mai mult decât un volum tipărit la Orăștie în 1582. Este urma rămasă dintr-o încercare mai largă.

Din ce limbi s-a tradus, de fapt

Prefața spune că tălmăcirea s-a făcut „den limbă jidovească și grecească și sârbească (=slavonă)”. Cercetările ulterioare au arătat însă altceva. Iosif Popovici, în 1911, și Mario Roques, în 1913, au demonstrat că traducerea bănățeană-hunedoreană a Vechiului Testament se întemeiază pe Pentateuhul tipărit de Gáspár Heltai la Cluj în 1551. La acesta s-a adăugat, probabil, și o versiune latină a Bibliei, Vulgata.

Problema izvoarelor a fost discutată și argumentată din nou de Alexandru Gafton, în studiul Palia de la Orăștie ca traducere, publicat în volumul al doilea al ediției din 2007. În același timp, existența unui text slavon al Bibliei nu poate fi negată. Tocmai de aceea apar o serie de cuvinte slave specifice, neutilizate în limba română, precum dver „perdea”, pocrov „covor”, leatnic „leneș”. O altă listă de termeni de proveniență slavonă bisericească, familiari românilor ortodocși și frecvenți în alte texte religioase românești, cuprinde cuvinte precum dosadă, izvodi, milcui, proceti, voditură.

Limba unei cărți care își spune românească

Palia de la Orăștie are și o importanță lingvistică aparte. În text apar elemente regionale care individualizează varianta literară bănățean-hunedoreană. În lexicul ei se întâlnesc forme precum adăvăsi „a risipi”, alnic „șiret, viclean”, cățân „vas, strachină”, cliciu „coapsă”, crepă „adăpătoare”, făgădaș „promisiune”, im „lut, argilă”, jemble „pâine albă”, leatnic „leneș”, niștotă „nevoie”, ocă „cauză”, sucui „a obișnui”, tovar „greutate”.

Cartea este și primul text în limba română în care numele etnic apare cu scrierea „român”, cu o, nu „rumân”. Șerban și Marien Diacul folosesc pentru prima oară această formă și o lasă într-un pasaj rămas celebru:

„dându în mâna noastră ceaste cărți, cetind și ne plăcură și le-am scris voo, fraților români, și le cetiți”

Asupra acestei forme s-a oprit și Alexandru Rosetti, care a văzut în ea o inovație menită să pună în lumină filiația românilor din romani. Nu se știe însă dacă schimbarea s-a datorat unuia dintre traducători sau unuia dintre tipografi. Vasile Arvinte observa, la rândul său, că în text există și cazuri în care o neaccentuat alternează cu u în același cuvânt sau în cuvinte care, în mod normal, ar avea o și folosesc totuși u.

O carte care a continuat să fie citită și comemorată

Palia de la Orăștie a continuat să fie editată și studiată. Mario Roques a publicat-o parțial, cu litere chirilice, în 1925, reușind însă să ducă la capăt doar prima dintre cele două părți. În 1968, Viorica Pamfil a publicat o ediție integrală în transcriere interpretativă, împreună cu textul Pentateuhului lui Gáspár Heltai. Cea mai recentă ediție amintită este cea din 2005, realizată de Vasile Arvinte, Ioan Caproșu și Alexandru Gafton, iar în 2007 au apărut studii despre text și despre limba lui, semnate de Alexandru Gafton și Vasile Arvinte.

La 28 septembrie 1974, în piața centrală din Orăștie, a fost dezvelit monumentul Palia din Orăștie, pentru a marca 750 de ani de atestare documentară a localității. Sculptat în marmură albă de Rușchița de Nicolae Adam, monumentul are trei fețe, fiecare legată de istoria cărții: cărturarii care tălmăcesc textul în limba română, cei doi mari meșteri tipografi care au scos cartea din teasc, Șerban Coresi și Marian Diacul, și folosirea cărții de către români.

Asta a rămas, la peste secole distanță, din miza tipografilor și a cărturarilor de la Orăștie: o carte incompletă, dar hotărâtoare. O încercare neterminată, care a intrat între monumentele limbii române.