duminică, 22 noiembrie 2026 Articole Despre noi Contact Caută
Istoria
Istoria lumii, povestită cu rigoare și frumusețe
Doi veri de stirpe aleasă, ultima mare poveste dramatică legată de Shakespeare
Renaștere · Articol

Doi veri de stirpe aleasă, ultima mare poveste dramatică legată de Shakespeare

O tragi-comedie iacobină publicată în 1634 și atribuită lui John Fletcher și William Shakespeare, piesa transformă prietenia a doi veri într-o rivalitate care le schimbă soarta. Importanța ei stă atât în poveste, cât și în locul pe care îl ocupă…

de 10 min de lectură

The Two Noble Kinsmen (41734503335). Imagine: Ben P L from Provo, USA, CC BY-SA 2.0, via Wikimedia Commons

The Two Noble Kinsmen (41734503335). Imagine: Ben P L from Provo, USA, CC BY-SA 2.0, via Wikimedia Commons

Totul se rupe într-o clipă, la o fereastră de închisoare. Până atunci, Palamon și Arcite fuseseră veri și buni prieteni, legați de aceeași datorie și de aceeași înfrângere. Apoi o văd pe Emilia, sora Hippolytei, iar stoicismul cu care păreau gata să-și îndure soarta se spulberă. Din acel moment, prietenia lor devine rivalitate amară. Aici stă miezul piesei Doi veri de stirpe aleasă, cunoscută și ca Cei doi nobili înrudiți: într-o poveste despre onoare, iubire și răsturnări de soartă, doi oameni apropiați ajung să se măsoare unul cu celălalt până la capăt.

Piesa este o tragi-comedie a perioadei iacobine, atribuită lui John Fletcher și William Shakespeare, publicată pentru prima dată în 1634. Intriga ei pornește din Povestea cavalerului a lui Geoffrey Chaucer, din Poveștile din Canterbury, iar această poveste, la rândul ei, fusese deja legată de Teseida a lui Giovanni Boccaccio. Se crede că piesa a fost scrisă și jucată pentru prima dată în 1613-1614, fiind considerată ultima piesă a lui Shakespeare înainte de retragerea sa la Stratford-upon-Avon.

Un război pornit pentru morți

Începutul are gravitatea unei cereri de dreptate. Trei regine vin înaintea lui Tezeu și a Hippolytei, conducătorii Atenei. Cer un singur lucru: răzbunarea morții soților lor și înlăturarea unei nedreptăți pe care tiranul Creon al Tebei o duce mai departe chiar și după uciderea lor. Nu le îngăduie trupurile celor morți, deci le refuză și onoarea înmormântării.

Tezeu acceptă să pornească la război. În tabăra cealaltă, Palamon și Arcite sunt obligați de datorie să lupte pentru Creon, deși sunt îngroziți de tirania lui. Luptă cu curaj și demnitate, dar tebanii sunt înfrânți. Cei doi veri ajung prizonieri de război. Până aici, povestea pare una despre datorie și cădere. Dar adevărata cotitură abia urmează.

The Two Noble Kinsmen (40826445170)
The Two Noble Kinsmen (40826445170). Imagine: Ben P L from Provo, USA, CC BY-SA 2.0, via Wikimedia Commons

Fereastra prin care intră rivalitatea

Închiși, Palamon și Arcite par gata să accepte, filozofic, ce li s-a întâmplat. Numai că această resemnare nu rezistă. Văzând-o pe Emilia de la fereastra închisorii, amândoi se îndrăgostesc de ea. Nu trece mult și legătura dintre ei se schimbă din temelii.

Arcite este eliberat după intervenția unei rude, dar primește o interdicție clară: să nu mai intre în Atena. Totuși, întoarce din nou soarta în favoarea sa. Se deghizează, câștigă un meci local de lupte și ajunge bodyguard-ul Emiliei. Palamon rămâne închis, însă și el are o neașteptată cale de scăpare.

Fiica temnicerului și cealaltă poveste de iubire

În paralel, piesa deschide o a doua linie dramatică. Fiica temnicerului se îndrăgostește de Palamon și îl ajută să evadeze. Îl urmează, dar el o ignoră, pentru că este în continuare obsedat de Emilia. Ascuns într-o pădure și aproape înfometat, Palamon îl întâlnește pe Arcite.

The Two Noble Kinsmen (28761000368)
The Two Noble Kinsmen (28761000368). Imagine: Ben P L from Provo, USA, CC BY-SA 2.0, via Wikimedia Commons

Cei doi schimbă multe dueluri verbale, dar situația capătă o formă aproape ritualică. Arcite se oferă să-i aducă lui Palamon mâncare, băutură și arme, pentru ca lupta pentru Emilia să se dea de pe poziții egale. E unul dintre acele momente în care piesa amestecă noblețea gestului cu violența pe care o pregătește.

În urmă, fiica temnicerului, părăsită și respinsă, cade în nebunie. Cântă și vorbește singură prin pădure. Acolo întâlnește un grup de localnici care se pregătesc să joace Dansul lui Morris înaintea regelui și a reginei. Gerald, învățătorul care îi conduce, o invită să li se alăture. Tezeu și Hippolyta apar pe neașteptate, la vânătoare, acceptă să vadă strania reprezentație și îi răsplătesc pe cei care au jucat-o.

Povestea fetei nu se oprește aici. Temnicerul o găsește cu ajutorul prietenilor și încearcă să-i redea sănătatea mintală. La sfatul unui doctor, fostul ei pretendent este încurajat să se prefacă a fi Palamon, pentru ca ea să se obișnuiască treptat să-l vadă ca pe adevărata ei iubire. Devotamentul lui începe încet să aibă efect.

Two Noble Kinsmen Stories Old English Poetry 0026 2
Two Noble Kinsmen Stories Old English Poetry 0026 2. Imagine: Abby Sage Richardson, domeniu public, via Wikimedia Commons

Judecata lui Tezeu

După ce Arcite se întoarce cu hrană și arme, cei doi veri luptă. Tezeu și suita sa îi găsesc și poruncesc să fie arestați și executați. Intervin însă Hippolyta și Emilia. În locul unei pedepse imediate, Tezeu hotărăște un turnir public pentru mâna Emiliei. Fiecare luptător primește câte trei însoțitori. Miza este dusă la extrem: învinsul și cavalerii care îl însoțesc urmează să fie executați.

Înaintea turnirului, fiecare se roagă pentru altceva. Arcite îi cere lui Marte victoria în luptă. Palamon îi cere lui Venus să se căsătorească cu Emilia. Emilia se roagă Dianei să fie dată celui care o iubește mai mult. Piesa își duce astfel personajele spre un final în care dorințele nu se anulează, ci se împlinesc în chip contradictoriu.

Arcite câștigă lupta, dar apoi este aruncat de pe cal și moare. Palamon rămâne astfel cel care se căsătorește cu Emilia. Finalul are forma unei răsturnări crude: victoria de pe câmpul de luptă nu aduce și stăpânirea destinului.

O piesă cu o genealogie complicată

Doi veri de stirpe aleasă nu a apărut din nimic. Povestea cavalerului fusese deja dramatizată de cel puțin două ori. Prima adaptare cunoscută a fost Palamon and Arcite a lui Richard Edwardes, din 1566, comandată pentru o reprezentație în fața reginei Elizabeth I la Oxford. Nu a fost publicată. O altă piesă, al cărei autor nu este cunoscut, fusese jucată de compania Admiral’s Men în septembrie 1594 și era, foarte probabil, cunoscută de Shakespeare și Fletcher.

Subintriga comică a fiicei temnicerului nu are o sursă directă, dar a fost pusă în legătură cu The Masque of the Inner Temple and Gray’s Inn de Francis Beaumont, din 1613. Tot de acolo se leagă și dansul rustic din piesă. Iar Gerald, directorul de școală care organizează reprezentația localnicilor, amintește de Rombus din The Lady of May de Sir Philip Sidney și, din alte puncte de vedere, de Peter Quince din A Midsummer Night’s Dream.

Legăturile cu alte lucrări contemporane duc datarea spre 1613-1614. Un reper important este piesa Bartholomew Fair de Ben Jonson, a cărei premieră a avut loc în 1614 și care conține o referire la Palamon, semn că piesa era deja cunoscută publicului. Totodată, unele elemente de distribuție și de efect scenic par să fi fost preluate și adaptate din mascarada lui Beaumont, ceea ce întărește ideea că piesa a fost scrisă la scurt timp după aceea.

Drumul prin tipar și prin scenă

Piesa a intrat în Stationers’ Register la 8 aprilie 1634. Ediția în quarto a fost publicată în același an de librarul John Waterson și tipărită de Thomas Cotes. Nu a intrat în First Folio din 1623 și nici în foliourile următoare ale operelor lui Shakespeare, dar a fost inclusă în 1679 în a doua ediție a lucrărilor lui Beaumont și Fletcher.

Disputa privind atribuirea a fost multă vreme intensă, însă dubla atribuire către Fletcher și Shakespeare este astăzi acceptată în general. Cercetătorii au încercat să stabilească părțile scrise de fiecare prin teste de metrică, vocabular, cuvinte compuse, contractări și imagistică. Hallet Smith, în 1974, oferea o împărțire detaliată a scenelor, în linii mari acceptată de specialiștii perioadei iacobine.

Există indicii despre reprezentații publice în jurul anilor 1613-1614 și despre un spectacol la curtea regelui Iacob I al Angliei, în 1619. Mai târziu, în 1664, după redeschiderea teatrelor odată cu începutul Restaurației engleze, Sir William Davenant a montat o adaptare pentru Duke’s Company, sub titlul The Rivals. Thomas Betterton a jucat rolul lui Philander, varianta lui Davenant pentru Palamon. Samuel Pepys a notat în jurnalul său personal:

„o piesă nu foarte bună, dar plină de interpretări de bună calitate.”

Piesa a continuat să revină pe scenă și în epoca modernă. Royal Shakespeare Company a montat-o în 1986, la sezonul inaugural al Swan Theatre, apoi din nou în 2016, iar spectacolul a făcut parte din stagiunea de vară a Shakespeare’s Globe în 2018. În iulie 2007, Hudson Shakespeare Company din New Jersey a prezentat o versiune plasată în Grecia antică. La 9 iunie 2015, piesa a avut o nouă premieră londoneză la White Bear Theatre din Vauxhall, prima producție în Londra după anul 2000. În 2019, The Porters of Hellsgate din Los Angeles au montat o adaptare care a transformat Dansul lui Morris într-o halucinație legată de viața fiicei temnicerului. Între 25 ianuarie și 4 februarie 2024, Shakespeare Bash’d Theatre Company a jucat piesa la Toronto, la The Theatre Centre Incubator.

Există și un fir românesc în această istorie. Prima traducere în limba română a piesei, semnată de George Volceanov, a fost publicată în 2003, la Editura Polirom din Iași.

Poate tocmai de aceea Doi veri de stirpe aleasă rămâne o piesă atât de neliniștitoare. Pleacă de la o poveste veche, trece prin război, captivitate, dragoste, nebunie și ceremonie publică, dar în centrul ei stă o schimbare simplă și devastatoare: clipa în care doi oameni care au luptat împreună nu mai pot dori același lucru fără să se piardă unul pe altul.

Reper cronologic

Pe scurt, în timp

  • 1566Richard Edwardes scrie piesa pierdută Palamon and Arcite.
  • 1594O altă piesă despre Palamon și Arcite este jucată de Admiral's Men în septembrie.
  • 1613-1614Perioada considerată cea mai probabilă pentru scrierea și prima reprezentare a piesei.
  • 1614Ben Jonson face o referire la Palamon în Bartholomew Fair.
  • 1619Există indicii despre o reprezentație a piesei la curtea regelui Iacob I al Angliei.
  • 1634Piesa este publicată pentru prima dată și este înscrisă la 8 aprilie în Stationers' Register.
  • 1664Sir William Davenant montează adaptarea The Rivals pentru Duke's Company.
  • 1679Piesa este inclusă în a doua ediție a lucrărilor lui Beaumont și Fletcher.
  • 1986Royal Shakespeare Company montează piesa la sezonul inaugural al Swan Theatre.
  • 2003Apare prima traducere în limba română, realizată de George Volceanov.
  • 2007Hudson Shakespeare Company din New Jersey montează piesa în iulie.
  • 2015Pe 9 iunie are loc o nouă premieră londoneză la White Bear Theatre din Vauxhall.
  • 2016Royal Shakespeare Company prezintă o nouă montare la Swan Theatre.
  • 2018Montarea Royal Shakespeare Company intră în sezonul de vară al Shakespeare's Globe.
  • 2019The Porters of Hellsgate din Los Angeles montează o adaptare în repertoriu cu Double Falsehood.
  • 2020Este raportată descoperirea la Salamanca a unei ediții din 1634 a piesei.
  • 2024Shakespeare Bash'd Theatre Company joacă piesa la Toronto între 25 ianuarie și 4 februarie.
Surse

Pe ce se sprijină acest dosar

Dosar întocmit pe baza surselor de mai sus, între care articole din Wikipedia, disponibile sub licență Creative Commons Attribution-ShareAlike.

The Two Noble Kinsmen (41734503335). Imagine: Ben P L from Provo, USA, CC BY-SA 2.0, via Wikimedia Commons.

Redacția Istoria
Redacția Istoria
Revistă de istorie
Articole de istorie documentate din surse verificate, scrise pe înțelesul tuturor.