Ofensiva Gorlice-Tarnów, lovitura care a prăbușit liniile rusești

EasternFront1915b. Imagine: Department of Military Art and Engineering, at the U.S. Military Academy (West Point), domeniu public, via Wikimedia Commons

În dimineața de 2 mai 1915, pe un sector de numai 35 de kilometri, Puterile Centrale au concentrat 126.000 de oameni, 457 de piese de artilerie ușoară, 159 de piese grele și 96 de mortiere. În fața lor se aflau cinci divizii rusești, aproximativ 60.000 de oameni, sprijinite de 141 de tunuri ușoare și doar patru grele.

La ora 6 a început bombardamentul susținut. La ora 9 au intrat în acțiune mortierele, iar la 10 infanteria a pornit înainte. Generalul August von Mackensen urmărea o străpungere care să oblige trupele ruse să părăsească Pasul Dukla și pozițiile de la nord de Vistula. Atacul i-a surprins pe apărători. Ceea ce fusese conceput drept o ofensivă germană minoră avea să provoace prăbușirea frontului rus.

Când războiul din sud a ajuns la marginea prăpastiei

În nordul Frontului de Est, germanii obținuseră victorii uriașe. La Tannenberg, Armata a II-a rusă fusese încercuită și distrusă. În prima bătălie de pe Lacurile Mazuriene, Armata I rusă fusese aproape nimicită înainte de a se retrage sub protecția propriilor fortificații. Până la sfârșitul lui septembrie, rușii pierduseră în acea zonă aproape 200.000 de oameni, uciși sau luați prizonieri.

În sud, situația era opusă. Ofensiva austro-ungară din Galiția se transformase într-o retragere până în Munții Carpați. Rușii au înaintat spre trecători, au respins atacurile conduse de generalul Franz Conrad von Hötzendorf și au început asediul Przemyślului. Luptele de iarnă au produs pierderi cumplite, iar jumătate din armata austro-ungară intrată în război ajunsese deja pe listele de pierderi.

Conrad a cerut întăriri germane. Erich von Falkenhayn, șeful statului major german, a refuzat inițial, convins că soarta războiului depindea de Frontul de Vest. În aprilie 1915, Conrad a amenințat însă cu o pace separată dacă Germania nu intervenea. Falkenhayn și-a schimbat poziția. Ideea unei lovituri în zona Gorlice, propusă mai întâi de Conrad și respinsă, a devenit baza unei operațiuni majore.

Planul refuzat devine marea lovitură

La 14 aprilie, Conrad și Falkenhayn au stabilit la Berlin detaliile. Două zile mai târziu a fost ordonată formarea Armatei a XI-a germane. Comanda grupării comune germane și austro-ungare i-a revenit lui Mackensen, fostul comandant al Armatei a IX-a germane, avându-l ca șef de stat major pe colonelul Hans von Seeckt.

Noua armată a fost transferată de pe Frontul de Vest în 500 de trenuri. Alături de ea urma să lupte Armata a IV-a austro-ungară a arhiducelui Joseph Ferdinand, cu opt divizii de infanterie și una de cavalerie. În sector se afla Armata a III-a rusă a generalului D. R. Radko-Dmitriev, alcătuită din 18 divizii și jumătate de infanterie și cinci divizii și jumătate de cavalerie.

Pregătirea germană nu s-a sprijinit doar pe numărul trupelor. Avioanele dirijau focul artileriei, iar serviciul telefonic de campanie înainta odată cu atacatorii, astfel încât observatorii din prima linie puteau transmite corecturile necesare. Fiecare divizie germană a primit câte 200 de căruțe ușoare austro-ungare pentru drumurile proaste. Muniția rămânea puțină de ambele părți, iar pentru atac au putut fi strânse numai 30.000 de proiectile.

Comandamentul rus aflase că trupele germane sosiseră pe flanc, dar nu a făcut o contramișcare. La 1 mai, artileria Puterilor Centrale a început să-și regleze tirul. A doua zi a venit lovitura.

Diviziile care au dispărut de pe hartă

Apărarea rusă a cedat repede. Până la 5 mai, atacatorii trecuseră de cele trei linii de tranșee, iar până la 9 mai atinseseră obiectivele stabilite. La 11 mai, unele unități ajunseseră la marginea orașului Sanok, iar altele la râul San, după un avans de aproximativ 97 de kilometri în zece zile.

Radko-Dmitriev a trimis două divizii pentru a opri pătrunderea austro-germană. Introduse în luptă fără pregătirea necesară, ambele au fost anihilate înainte de a mai putea transmite vești cartierului general. Pentru comandanții ruși, ele dispăruseră pur și simplu de pe hartă.

Rezervele au fost angajate pe bucăți și nu au reușit să oprească înaintarea. Corpul al Treilea Caucazian, înființat în aprilie cu 40.000 de oameni, a ajuns la numai 8.000. O divizie mai avea, la 19 mai, doar 900 de militari. Armata a III-a rusă a lăsat aproximativ 140.000 de prizonieri în mâinile inamicului și aproape că a încetat să mai existe ca unitate de luptă.

Rezistența nu a dispărut cu totul. Corpul al Treilea Caucazian, trimis împotriva Armatei I austriece în bătălia de pe San, a capturat aproximativ 6.000 de oameni și nouă tunuri. Contraatacurile rusești au devenit însă tot mai disperate. Au fost aruncați în luptă recruți noi, dintre care unii aveau numai grenade sau măciuci de lemn.

Przemyśl și Lemberg se întorc sub control austriac

După străpungere, obiectivele au crescut treptat. Mai întâi trebuiau eliberate trecătorile carpatice, apoi recucerite centrul Galiției și Przemyśl, iar în cele din urmă Lemberg, capitala provinciei.

La sfârșitul lui mai, trupele germane au început să cucerească forturile din jurul Przemyślului. Rușii au primit ordinul de a abandona cetatea, iar la 3 iunie Divizia a XI-a bavareză a intrat fără opoziție. Recucerirea orașului a îndepărtat una dintre cele mai apăsătoare amenințări asupra Austro-Ungariei. În aceeași zi au început noi atacuri austro-ungare spre Nistru.

Până la 17 iunie, apărătorii se retrăseseră spre Lemberg, orașul cunoscut astăzi drept Lviv. Atacul a fost reluat la 19 iunie, după aducerea artileriei grele și efectuarea recunoașterii aeriene. La 21 iunie, Marele Duce Nicolae a ordonat abandonarea Galiției. La 22 iunie, Lemberg a fost recucerit.

Pierderea orașului însemna revenirea unei mari părți din Galiția sub control austriac. Câmpurile petroliere ale provinciei, importante pentru marina germană, au reintrat curând în producție, iar Puterile Centrale au capturat 480.000 de tone de petrol.

Victoria scumpă care a deschis Marea Retragere

Ofensiva a înlăturat pericolul rusesc imediat pentru Austro-Ungaria, dar succesul a avut un preț ridicat. Rezervele de șase divizii și jumătate aduse de Puterile Centrale au fost consumate până la începutul lui iulie. Focul armelor de infanterie rusești a rămas eficient, iar atacurile frontale masive au restrâns treptat lățimea străpungerii.

Comandanții ruși sufereau din cauza lipsei proiectilelor și a slabei pregătiri tehnice, dar problemele mergeau mai adânc. Nu exista un plan unic de acțiune, rezervele erau mutate de la un sector la altul, terenul și poziția trupelor nu erau evaluate corect, iar adversarul fusese subestimat. Insistența de a păstra teritoriile cucerite în Galiția a mărit pierderile.

Pentru a salva ce mai rămăsese din armate și a câștiga timpul necesar producerii armamentului, Stavka, comandamentul suprem rus, a decis evacuarea treptată a Galiției și a ieșindului polonez, porțiunea de teritoriu care pătrundea între pozițiile inamice. Scopul era îndreptarea și scurtarea frontului. A început astfel Marea Retragere din 1915.

Varșovia a fost evacuată și a căzut la începutul lui august în mâinile Armatei a XII-a germane. Până la sfârșitul lunii, întreaga Polonie se afla sub control austro-german, iar Puterile Centrale luaseră 750.000 de prizonieri ruși. Armata imperială rusă trecuse pentru prima dată complet la apărarea strategică.

Victoria nu a dus la încercuirea armatelor ruse și nici la scoaterea Imperiului Rus din război. Aceste obiective nici nu fuseseră stabilite la început. O operațiune limitată, gândită pentru a elibera presiunea asupra Carpaților, se transformase însă în principala ofensivă a Puterilor Centrale din 1915. Acțiunile au continuat de-a lungul sezonului de campanie și s-au oprit abia în octombrie, din cauza vremii nefavorabile.