O lespede de marmură cu inscripție în greaca veche este încastrată între dalele pardoselii din pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Dragomirna. Piatra se află în biserica Pogorârea Sfântului Duh, din satul Mitocu Dragomirnei, comuna Mitocu Dragomirnei, județul Suceava.
Inscripția cuprinde un decret de proxenie, un act de cinstire a arhitectului Epicrates, fiul lui Nicoboulos din Byzantion, potrivit Suceava County tourism page. Istoricul și epigrafistul Dionisie M. Pippidi a datat-o în prima jumătate a secolului al III-lea și a susținut că lespedea ar proveni din cetatea grecească Histria. Alți cercetători au propus sfârșitul secolului al II-lea.
Textul grecesc a fost publicat în martie 1885 în ziarul Ἕσπερος din Leipzig. Doi ani mai târziu, Grigore Tocilescu, întemeietorul școlii române de epigrafie, adică al studiului inscripțiilor, l-a introdus în circuitul științific.
Victor Cojocaru propune un traseu al pietrei prin Suceava
Victor Cojocaru, autorul unui studiu extins despre inscripție, presupune că lespedea ar fi ajuns la Dragomirna de la Suceava. În această interpretare, piatra ar fi putut fi adusă în oraș încă în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, odată cu moaștele Sfântului Ioan de la Cetatea Albă.
O altă ipoteză plasează aducerea ei în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Aceasta are în vedere relațiile Moldovei cu Mangopul și Crimeea genoveză ori legăturile negustorilor suceveni cu orașele de la nordul Mării Negre, între care se număra Oceakovul.
Istoricii au exclus posibilitatea ca stela, adică lespedea purtătoare de inscripție, să fi fost transportată în zonă în perioada antică sau antică târzie. Variantele privind aducerea ei în Moldova rămân ipoteze.
O însemnare într-un manuscris datează biserica în 1609
Biserica mare a fost ctitorită de mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca și a fost finalizată și sfințită în 1609. Datarea construcției se sprijină pe o însemnare dintr-un Tetraevanghel din acel an, o carte care cuprinde cele patru Evanghelii. Biserica nu are pisanie, inscripția care consemnează de obicei ridicarea unui lăcaș.
Clădirea din piatră este lungă de 35 de metri, lată de aproximativ 9,5 metri și înaltă de aproximativ 42 de metri. Fațadele sunt lucrate din piatră brută, iar elementele verticale decorative sunt alcătuite din blocuri cioplite și șlefuite. La mijlocul pereților se întinde un brâu de piatră sculptat ca o funie cu trei fire răsucite.
Interiorul cuprinde pridvorul, pronaosul, naosul și altarul, încăperi al căror nivel urcă treptat spre altar. În pridvor, spațiul de la intrarea în biserică unde se află lespedea grecească, se ajunge urcând șapte trepte. Încăperea este joasă și acoperită cu o boltă în sfert de sferă.
Mănăstirea se află lângă pădurea Dragomirna, la 12 kilometri nord de orașul Suceava. Ansamblul a fost inclus în Lista monumentelor istorice din județul Suceava din 2004, la poziția 305, cu codul LMI SV-II-a-A-05577.
Lespedea grecească a fost asociată cu un constructor legendar
În pridvor au fost descoperite cinci morminte. Multă vreme s-a crezut că sub piatra cu inscripție grecească ar fi fost înmormântat Dima, considerat constructorul legendar al Dragomirnei.
Alte trei pietre funerare poartă inscripții slavone, parțial șterse, în care se disting anii 1673 și 1680. Ultima lespede acoperă mormântul Mariei Balș, fiica fostului domnitor al Moldovei și al Munteniei Constantin Mavrocordat. Ea se căsătorise în 1763 cu boierul Iordache Balș și a murit la 15 februarie 1770.
Pe piatra Mariei Balș este sculptată stema reunită a Țării Românești și a Moldovei, într-o cunună de lauri. În jur apar soarele și luna, simboluri ale zilei și nopții, precum și păsări și flori.
Anastasie Crimca a fost înmormântat în 1629 în pronaos, încăperea dintre pridvor și naos, sub o lespede fără inscripție. Săpăturile arheologice din 1963-1964 au scos la iveală și alte morminte în această parte a bisericii.
Reparațiile din secolul al XVIII-lea sunt consemnate într-un document
În 1627, domnitorul Miron Barnovschi-Movilă a înconjurat biserica mare cu ziduri de apărare și patru turnuri de colț, la care se adaugă turnul-clopotniță de pe latura sudică. Zidurile din piatră brută de carieră au grosimea de 1,7 metri și înălțimea de aproximativ 11 metri.
Fortificațiile nu au împiedicat atacurile ulterioare. În mai 1653, cazacii lui Timuș Hmelnițki au jefuit mănăstirea și bunurile boierilor refugiați acolo și au violat femeile și fetele adăpostite în incintă. La 2 octombrie 1658, Dragomirna a fost jefuită de tătari, episod consemnat printr-o însemnare pe zidul portalului.
Repararea bisericii înainte de 1762 este atestată de un document din 25 octombrie 1762. Despre degradarea lăcașului și refacerea lui, fostul mare vistiernic Filip Catargiu declara în acel document: „din treacirea anilor și din venirea vreamilor, ramăind parăsită și stricată, viindu la cea mai de prea urma rasapă și stricare […] iarăș după cum au fostu”. Lucrările fuseseră făcute cu cheltuiala și osteneala sa.
În Sala Gotică, fosta trapeză, adică încăperea în care călugării luau masa împreună, este amenajată astăzi colecția mănăstirii. Aici sunt păstrate manuscrise, broderii, argintărie de cult, icoane și policandrul de cristal dăruit în 1767 de împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei.
