În cele mai vechi niveluri de locuire ale sitului Obi-Rakhmat din Uzbekistan au fost identificate vârfuri triunghiulare microlitice de proiectil, fără retuș, datate la 80.000 de ani, pe baza urmelor de impact observate macroscopic și microscopic. Studiul, publicat în revista PLOS One, leagă aceste piese de arme ușoare comparabile direct cu mici vârfuri de săgeată.
Obi-Rakhmat este un adăpost sub stâncă descoperit în 1962, iar cele mai recente campanii de săpătură au fost conduse de Andrei Krivoshapkin. Situl se află la extremitatea sud-vestică a lanțului Talassky Alatau din munții Tien Shan, la o altitudine de 1.250 de metri. Succesiunea stratigrafică depășește 10 metri și acoperă un interval datat aproximativ între 80.000 și 40.000 de ani.
Noile piese au fost găsite în resturile litice din cele mai vechi straturi. Autorii spun că dimensiunile lor mici, sub 2 cm lățime și de numai câteva grame, precum și fragilitatea lor, le-ar fi făcut nepotrivite pentru a fi montate pe cozi grele. În schimb, lățimea muchiilor tăietoare corespunde diametrului unor cozi de săgeată documentate etnografic pentru arcuri cu putere redusă. În același ansamblu au fost observate și piese retușate mult mai robuste, de 15 până la 20 de ori mai grele și de 3 până la 4 ori mai groase, interpretate ca vârfuri de suliță sau de lance.
O comparație cu Valea Ronului
Potrivit ScienceDaily, cele mai apropiate echivalente cunoscute pentru micro-piesele de la Obi-Rakhmat apar la situl Mandrin din Valea Ronului, în Franța. Acolo, specialistul în trasologie Laure Metz a identificat piese de proiectil identice într-un strat datat la aproximativ 54.000 de ani, cu circa zece mii de ani înainte de dispariția neanderthalienilor locali. Din același strat a fost recuperat și un dinte de lapte de Homo sapiens.
Textul sursă subliniază că asemănarea dintre micro-piesele de la Obi-Rakhmat și Mandrin, deși despărțite de peste 6.000 de km și 25 de milenii, este atât de mare încât ar putea fi schimbate între ele fără ca altceva decât piatra să trădeze substituția. Autorii văd în această paralelă un argument important pentru discuția despre primele deplasări ale lui Homo sapiens spre vestul Eurasiei.
Semnificația descoperirii
Autorii notează că prezența, în același ansamblu, a mai multor tipuri de vârfuri și inserții de proiectil, dintre care unele sunt microlitice și produse pentru acest scop, este cunoscută doar în situri atribuite lui Homo sapiens. Ei amintesc cele mai vechi apariții documentate în Africa de Sud, în Pre-Still Bay, de peste 77.000 de ani, și în niveluri culturale ulterioare din peștera Sibudu.
În schimb, în registrele neanderthaliene, vârfurile litice deteriorate prin folosire ca capete de proiectil sunt descrise ca rare și, atunci când apar, tind să fie mari și să nu difere semnificativ de piesele utilizate pentru alte activități. În acest cadru, noul studiu spune că descoperirea de la Obi-Rakhmat oferă un argument puternic care ar putea rescrie istoria primei așezări a lui Homo sapiens în Europa.
Asia Centrală în preistorie
Asia Centrală a fost, în diferite faze ale preistoriei, atât un coridor de circulație între estul și vestul Eurasiei, cât și o zonă de refugiu pentru grupuri umane. În Paleolitic, astfel de spații au fost importante pentru răspândirea tehnicilor de vânătoare, a industriilor litice și pentru contactele dintre populații umane diferite, inclusiv între Homo sapiens și neanderthalieni.
ScienceDaily, 6 septembrie 2026.
