Cum vă place, comedia pastorală a lui Shakespeare și lumea pe care o deschide

Totul pornește dintr-o curte unde ordinea a fost răsturnată. Un duce și-a alungat fratele mai mare, iar fiica celui exilat, Rosalind, rămâne doar fiindcă este cea mai apropiată prietenă a Celiei, fiica noului stăpân. Orlando, un tânăr gentleman al ducatului, ajunge și el sub presiune, persecutat de fratele său mai mare, Oliver. Din această lume a uzurpării și a nedreptății arbitrare începe „Cum vă place”, una dintre comediile pastorale ale lui William Shakespeare.

Piesa a fost probabil scrisă în 1599 sau la începutul lui 1600. A fost tipărită pentru prima dată în ediția colectivă First Folio, în 1623. În centrul ei stau Rosalind, Touchstone și Orlando, dar Pădurea Ardenilor dă forma poveștii, un spațiu care pare real și voit greu de fixat pe hartă în același timp.

Curtea care izgonește

Intriga pornește de la un dublu exil. Frederick a uzurpat ducatul și l-a alungat pe fratele său mai mare, Ducele Senior. Curând, mânia lui o lovește și pe Rosalind, pe care o alungă de la curte. Ea pleacă împreună cu verişoara ei Celia și cu bufonul Touchstone. Pentru a se apăra, Rosalind se deghizează în tânărul Ganymede, iar Celia devine Aliena, „străina”.

Orlando fuge și el de acasă, urmat de Adam, bătrânul servitor credincios. Drumul îl poartă spre același refugiu în care trăiește Ducele Senior alături de susținătorii săi. Piesa se mută astfel din spațiul curții, marcat de trădare, în lumea pădurii, unde greutățile există, dar apasă diferit.

Pădurea Ardenilor, între loc adevărat și lume imaginară

Acțiunea are loc într-un ducat din Franța, însă cea mai mare parte se desfășoară în „Pădurea Ardenilor”. Numele a stârnit discuții, deoarece poate trimite la pădurea de lângă Stratford-upon-Avon, orașul natal al lui Shakespeare, sau la regiunea Ardennes din zona Belgiei și a Franței. Unele ediții păstrează forma „Arden” tocmai fiindcă o comedie pastorală lucrează cu un spațiu fantastic, unde precizia geografică este lăsată intenționat vagă.

Există și o rezonanță familială: mama lui Shakespeare se numea Mary Arden. Alți istorici literari au văzut în numele personajului „Old Sir Rowland” un omagiu adus lui Sir Rowland Hill, văr al lui Mary Arden. Pădurea și numele personajelor adună straturi franceze, engleze și literare fără să se lase reduse la unul singur.

Pădurea este mai mult decât un decor. Aici, curtenii izgoniți găsesc libertate cu prețul unui disconfort ușor de purtat. Regulile rigide ale curții sunt suspendate, iar iubirea, identitatea și iertarea capătă alt ritm.

Rosalind și jocul identităților

În Arden, Rosalind și Celia nu îl întâlnesc imediat pe Ducele Senior. Ele dau peste Corin, un păstor sărac, și cumpără coliba stăpânului său. Ajunge și Orlando, care agață în copaci versuri de dragoste pentru Rosalind.

Rosalind, care îl iubește pe Orlando, îl întâlnește sub chipul lui Ganymede și se oferă să-l „vindece” de iubire. Spune că va lua locul Rosalindei pentru ca el să își poată exersa curtarea. Deghizarea devine astfel motorul întregii acțiuni.

În jurul acestui joc se adună și alte personaje. Phebe, o păstoriță mândră, se îndrăgostește de Ganymede, deși acesta nu este interesat. Silvius o iubește pe Phebe. Touchstone vrea să o cucerească pe Audrey, o fată de la țară, în timp ce William speră și el să se căsătorească cu ea. Piesa urmărește iubirea sub mai multe forme: de la dragostea la prima vedere până la parodia sentimentului romantic.

Jaques și replica ce a rămas

În pădure apare și Jaques, călătorul melancolic, mereu gata să observe și să contrazică. El dă piesei una dintre cele mai cunoscute pagini ale lui Shakespeare. Monologul său din actul II începe direct:

All the world’s a stage

Viața omului este văzută ca o piesă în șapte vârste, de la pruncul în brațele doicii până la a doua copilărie și uitare. Jaques aduce o notă de luciditate care contrastează cu optimismul Rosalindei și cu mișcarea generală a piesei spre împăcare.

Criticii au analizat constant această tensiune din text. Unii au considerat piesa o operă de mare merit, alții au văzut-o sub nivelul altor scrieri shakespeariene. Totuși, Harold Bloom a descris-o pe Rosalind drept una dintre cele mai mari și mai deplin realizate figuri feminine ale autorului.

Din dezordine spre împăcare

Finalul adună firele desfăcute în pădure. Silvius, Phebe, Ganymede și Orlando ajung într-o dispută pe care Ganymede promite să o rezolve: Orlando o va primi pe Rosalind, iar Phebe îl va lua pe Silvius dacă nu se poate căsători cu „tânărul” deghizat.

Orlando îl găsește pe Oliver în pădure și îl salvează de o leoaică. Gestul schimbă totul. Oliver se căiește pentru felul în care l-a tratat pe fratele său, o întâlnește pe Aliena și se îndrăgostește de ea. Urmează nunțile oficiate de Hymen, zeul căsătoriei: Orlando cu Rosalind, Oliver cu Celia, Silvius cu Phebe și Touchstone cu Audrey.

Împăcarea este totală. Frederick se căiește, îi dă înapoi ducatul fratelui său și alege viața religioasă. Jaques, fidel melancoliei sale, refuză să se întoarcă la curte și rămâne în pădure. Piesa se încheie sub semnul iertării și al armoniei refăcute.

De ce a rămas

„Cum vă place” este și o comedie muzicală datorită cântecelor precum „Under the Greenwood tree” sau „Blow, blow, thou winter wind”. Cântecul „It was a lover and his lass” a fost pus pe muzică de Thomas Morley și publicat în 1600, dovadă că piesa circula deja sub o formă sau alta.

Textul a rezistat pe scenă secole la rând. Piesa a fost atribuită Companiei Regelui în 1669 și jucată la Drury Lane în 1723. Din 1740 s-a revenit la textul original, rămânând una dintre cele mai jucate comedii ale autorului.

Piesa a fost adaptată pentru radio, film și teatru muzical. Este posibil ca „Cum vă place” să fi fost prima piesă transmisă la radio, în 1922, de postul WCAL din Minnesota. O adaptare cinematografică notabilă a fost realizată în 2006 de Kenneth Branagh.

Forța textului stă în mișcarea sigură de la nedreptate la libertate și de la conflict la iertare. Curtea deschide rana, pădurea o forțează să se arate, iar comedia o închide prin împăcare.