Cum a schimbat A doua bătălie de pe Lacurile Mazuriene ofensiva din iarna lui 1915

În viscolul din iarna lui 1915, în zona Lacurilor Mazuriene, atacul german a venit pe neașteptate. Armata a VIII-a a lui Otto von Below a pornit înainte împotriva trupelor generalului Sievers, iar în numai o săptămână a înaintat adânc, lovind o armată rusă prinsă nepregătită. Pentru câteva zile, totul a părut să meargă în direcția visată de comandanții germani: o încercuire mare, o prăbușire a frontului, poate chiar începutul sfârșitului pentru Rusia pe Frontul de Est.

A doua bătălie de pe Lacurile Mazuriene, numită și bătălia de iarnă de pe Lacurile Mazuriene, a fost partea nordică a ofensivei Puterilor Centrale pe Frontul de Est în iarna lui 1915. Miza era vastă. Ofensiva trebuia să treacă de râul Vistula și, în cele din urmă, să scoată Rusia din război.

Planul unui front întins

În spatele atacului din nord stătea o tensiune de comandament. Erich von Falkenhayn, șeful statului major german, credea că războiul avea să fie decis pe Frontul de Vest și a ezitat să susțină planurile lui Paul von Hindenburg. Totuși, a aprobat ofensiva dorită de acesta.

Planul era mai larg decât lupta din Masuria. Hindenburg urma să conducă personal ofensiva din sectorul nordic, în zona unde se mai dăduse o mare bătălie și în 1914. Generalul Alexander von Linsingen trebuia să atace în Carpați, pe direcția Lemberg, iar mai la sud generalul Svetozar Borojević trebuia să încerce ridicarea asediului cetății Przemyśl.

Pentru ofensiva din nord, Hindenburg avea Armata a VIII-a Germană, comandată de Otto von Below, și Armata a Zecea Germană, o formațiune nou-creată, sub Hermann von Eichhorn. În fața lor se afla Armata a X-a Rusă a generalului Sievers, iar spre sud, de-a lungul liniei rusești din apropierea lacurilor, Armata a XII-a Rusă, condusă de Pavel Plehve.

Atacul prin zăpadă

Lovitura a căzut în timpul unei furtuni de zăpadă. Atacul-surpriză al Armatei a VIII-a a spart ritmul apărării ruse și a declanșat o retragere dezordonată. Mulți soldați ruși au fost luați prizonieri, iar pierderile au fost grele. Într-o săptămână, înaintarea germană a fost de 100 de kilometri.

În teren, ofensiva a fost o mișcare de clește. Armata a X-a Germană trebuia să apese dintr-o parte, Armata a VIII-a din cealaltă, pentru a închide capcana asupra Armatei a X-a ruse. Viscolul și drumurile rele au încetinit înaintarea, dar nu au oprit-o.

Momentul cel mai grav pentru ruși a venit în Pădurea Augustow. Acolo, Corpul XX, comandat de generalul Bulgakov, a fost încercuit de Armata a X-a Germană. Nu a fost doar un episod local: dacă acel corp se prăbușea repede, întreaga armată rusă putea fi împinsă spre un dezastru mai mare.

Pădurea Augustow și prețul rezistenței

Corpul XX a fost lovit din plin. La 21 februarie, întregul corp s-a predat. A fost cea mai mare pierdere a rușilor în această bătălie și dovada cea mai clară a succesului tactic german.

Și totuși, tocmai această rezistență, dusă până la capăt, a schimbat deznodământul strategic. Rușii au pierdut un corp întreg de armată, dar lupta lui a dat timp restului Armatei a X-a Ruse să se regrupeze pe o nouă poziție defensivă. O victorie clară pe câmpul de luptă nu s-a transformat în lovitura decisivă pe care o doreau germanii.

O nouă armată rusă, cea a lui Plehve, se forma între timp în Polonia, la aproximativ 100 de kilometri spre sud-vest. Prezența ei conta pentru soarta întregii operațiuni. Germanii înaintau, dar timpul nu mai lucra numai pentru ei.

Ziua în care ofensiva s-a oprit

La 22 februarie, Armata a XII-a Rusă a lui Plehve a contraatacat. Acesta a fost momentul de cotitură. Înaintarea germană a fost frânată, iar bătălia s-a încheiat.

Rezultatul a fost dublu. Rușii pierduseră mulți soldați și mult teren. O mare parte din Armata a X-a a lui Sievers scăpase totuși încercuirii complete, chiar dacă suferise pierderi substanțiale. Germanii, la rândul lor, obținuseră o victorie, dar una mai mică decât speraseră. Nu reușiseră să împingă adânc frontul în Rusia și nici să repete pe deplin o încercuire de proporțiile celei de la Tannenberg.

Bătălia a mai avut o semnificație aparte: a fost ultima mare bătălie purtată pe pământ german în Primul Război Mondial. În săptămânile următoare, germanii i-au alungat pe ruși și din micile enclave care le mai rămăseseră în Prusia Orientală.

O victorie care nu și-a atins scopul mare

A doua bătălie de pe Lacurile Mazuriene a fost ultima operațiune a ofensivei germane din nord. Germania a apărat Prusia Orientală și a provocat pierderi grele rușilor, dar nu s-a apropiat de obiectivul politic și militar major: scoaterea Rusiei din război.

Nici în sud lucrurile nu au mers după plan. Ofensiva lui Alexander von Linsingen a eșuat cu pierderi grele, iar cetatea Przemyśl a fost obligată să capituleze în fața rușilor. Privită în ansamblu, ofensiva germano-austro-ungară din 1915 nu și-a îndeplinit marile obiective.

Urmarea a contat dincolo de această singură bătălie. Germania a pus capăt operațiunilor în care acționa ca forță independentă de sprijin pentru campaniile austro-ungare din sud. Din acel moment, Germania și Austro-Ungaria au început să funcționeze sub o comandă comună pe Frontul de Est. Lupta din zăpezile Mazuriei a fost o victorie tactică germană, dar și unul dintre momentele care au schimbat felul în care avea să fie purtat războiul în est.