Cum a fost zdrobită și apoi eliberată Serbia în campania din Primul Război Mondial

La începutul războiului, la Belgrad se vedea limpede disproporția. De o parte, Austro-Ungaria, un imperiu cu o populație de aproape douăsprezece ori mai mare decât a Serbiei. De cealaltă, o armată obosită de luptele din anii precedenți, prost echipată, dar cu experiență. La Viena se credea că Serbia va fi înfrântă în mai puțin de o lună. Nu a fost așa.

Campania din Serbia s-a desfășurat din 1914 până la sfârșitul anului 1915, când a fost format Frontul din Macedonia. A fost una dintre primele confruntări ale marelui război și una dintre cele mai grele pentru un stat care, în cele din urmă, avea să plătească un preț demografic uriaș.

Ultimatumul și drumul spre război

Pe 23 iulie, Austro-Ungaria a cerut Serbiei să respecte declarația din martie 1909 către Marile Puteri și a emis Ultimatumul din iulie. Serbia a acceptat toate punctele, cu excepția unuia esențial: acela care cerea o anchetă penală împotriva participanților la conspirație aflați în Serbia și participarea unei delegații austriece la anchetă. Răspunsul a fost respins pe loc. Austro-Ungaria a declarat război Serbiei pe 28 iulie 1914.

Conflictul dintre cele două state a escaladat rapid într-un război european. Rusia, Germania, Franța și Marea Britanie au fost atrase în confruntare. Într-o săptămână, Austro-Ungaria trebuia deja să facă față și Rusiei, care avea atunci cea mai mare armată din lume. Serbia devenea astfel un front al unui conflict mult mai mare decât ea.

Strategia sârbă era simplă și dură: să reziste cât mai mult, în speranța că rușii vor înfrânge principala armată austro-ungară. În același timp, Belgradul privea permanent cu teamă spre Bulgaria, un vecin ostil cu care se luptase de mai mulți ani, ultima dată în 1913.

O armată mică, obosită, dar condusă cu sânge rece

La începutul războiului, armata sârbă avea aproximativ 180.000 de soldați sub conducerea mareșalului Radomir Putnik. Situația lui era neobișnuită chiar și pentru vremuri de criză: se afla într-o stare precară de sănătate, într-un spital din Budapesta. Guvernul austro-ungar l-a arestat, apoi l-a eliberat după intervenția personală a lui Franz Conrad von Hötzendorf. Calculul că generalul bolnav va fi un adversar ușor s-a dovedit o greșeală. Putnik și-a condus armata foarte bine, deși aproape că nu și-a părăsit deloc camera specială de spital din Serbia.

Serbia a mobilizat aproximativ 450.000 de oameni, iar armata operațională a ajuns la circa 250.000. Dar cifrele ascundeau lipsuri grave. Erau disponibile doar 180.000 de puști moderne pentru armata operațională. Muniția era insuficientă, iar obuzele de artilerie se numărau în sute pentru fiecare unitate. Doar trupele din prima chemare aveau uniforme complete; altele purtau echipament vechi sau chiar haine civile, iar încălțămintea militară lipsea, mulți soldați mergând în opanci.

În fața lor, Austro-Ungaria a concentrat pe frontiera sârbă sute de mii de oameni. La 12 august, armatele imperiale trecuseră Drina. Comanda era, în mare parte, în mâinile generalului Oskar Potiorek.

Țer, prima răsturnare de situație

Potiorek voia o victorie rapidă. A grăbit atacul din nordul Bosniei cu armata a V-a, sprijinită de elemente ale armatei a II-a, înainte ca aceasta să plece spre Galiția. Dorința de a învinge repede l-a împins spre două erori strategice grave: a atacat cu puțin peste jumătate din puterea disponibilă și a lovit vestul deluros al Serbiei, nu nordul mai favorabil pentru manevră.

La început, Putnik a crezut că este un atac simulat. Când a devenit clar că acolo se afla lovitura principală, a trimis puternica armată a II-a a generalului Stepa Stepanović în sprijinul armatei a III-a conduse de Pavle Jurišić Šturm, care se confrunta deja cu invadatorii.

Lupta de la Țer a durat patru zile. A fost aprigă, iar la capătul ei austro-ungarii s-au retras. Serbia obținuse prima victorie a Aliaților în război. Pierderile au fost grele de ambele părți: aproximativ 23.000 pentru Austro-Ungaria, dintre care 4.500 prizonieri, și 16.500 pentru sârbi.

Prima campanie, începută în 1914, s-a încheiat după trei încercări austro-ungare nereușite de invazie, respinse de sârbi și de aliații lor muntenegreni. Pentru o vreme, Serbia a rămas în picioare.

1915, lovitura din trei părți

Aproape un an mai târziu, raportul de forțe s-a schimbat. A doua campanie a fost lansată la 6 octombrie 1915, sub comandă germană. Forțe bulgare, austro-ungare și germane, conduse de feldmareșalul August von Mackensen, au invadat Serbia din trei direcții. Atacul a zădărnicit și o înaintare aliată din Salonica, care ar fi trebuit să ajute Serbia.

De data aceasta, apărarea nu a mai putut ține. A urmat Marea Retragere prin Muntenegru și Albania, evacuarea în Grecia și formarea Frontului din Macedonia. La 24 noiembrie 1915, Mackensen a declarat campania încheiată. Serbia a fost apoi ocupată și împărțită între Austro-Ungaria și Bulgaria.

Victoria Puterilor Centrale le-a dat pentru un timp controlul asupra Balcanilor și a deschis o rută terestră de la Berlin la Constantinopol, ceea ce a permis Germaniei să aprovizioneze Imperiul Otoman pentru restul războiului.

Frontul din Macedonia și drumul înapoi

Armata sârbă a fost evacuată în Grecia și s-a unit cu Armata Aliată a Orientului. A urmat un război de tranșee împotriva bulgarilor pe Frontul din Macedonia, în mare parte static. Trupele franceze și sârbe au recucerit zone limitate din Macedonia, inclusiv Bitola, la 19 noiembrie 1916, în urma ofensivei de la Monastir.

Schimbarea decisivă a venit în 1918. După ofensiva de pe Vardar din septembrie, frontul din Macedonia a fost spart, iar bulgarii și aliații lor germani au fost înfrânți. După capitularea Bulgariei, la 29 septembrie 1918, balanța strategică s-a răsturnat. O forță franco-sârbă a înaintat în teritoriile ocupate și a eliberat Serbia, Albania și Muntenegru. Trupele sârbe au intrat în Belgrad la 1 noiembrie 1918.

Prețul victoriei

La eliberare, armata sârbă era o umbră a ceea ce fusese. De la un vârf de aproximativ 420.000 de oameni, scăzuse la aproape 100.000. Regatul Serbiei a pierdut 1.100.000 de locuitori în timpul războiului, militari și civili laolaltă, adică peste 27% din populația totală. Estimările pregătite de guvernul iugoslav în 1924 au indicat 265.164 de soldați pierduți, adică 25% din totalul celor mobilizați.

Comparată cu marile state europene, pierderea este cu atât mai izbitoare: Franța a pierdut 16,8% dintre cei mobilizați, Germania 15,4%, Rusia 11,5%, iar Italia 10,3%.

Campania din Serbia a început ca tentativa unui imperiu de a închide repede un front secundar. S-a transformat într-o lecție despre rezistență, eroare strategică și costul uriaș al războiului pentru un stat mic prins în centrul unei conflagrații continentale. Serbia a fost înfrântă, ocupată, împinsă în retragere, dar nu scoasă din joc. În 1918, s-a întors.