Cum a ajuns Ciprian Porumbescu creatorul lui Crai nou

Bustul lui Ciprian Porumbescu din Suceava, Bucovina, România. Imagine: Rosenborg BK Fan, CC0, domeniu public, via Wikimedia Commons

În seara de 11 martie 1882, în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov, se juca pentru prima dată „Crai nou”. Opereta în două acte, compusă de Ciprian Porumbescu pe textul unei poezii de Vasile Alecsandri, avea un succes atât de mare, încât spectacolul era reluat la 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În cursul anului ajungea și la Oravița.

Pentru compozitor, premiera însemna împlinirea unei ambiții formate în timpul studiilor de la Viena. Urmărise succesul operetelor semnate de Strauss, Suppé și Offenbach, dar își propusese să înlocuiască subiectele pe care le considera frivole cu o poveste întemeiată pe vechi tradiții românești. A ales credința potrivit căreia luna nouă împlinește visurile de fericire ale îndrăgostiților. Rezultatul a fost prima operetă românească.

Succesul venea însă târziu într-o viață foarte scurtă. Porumbescu era deja bolnav de tuberculoză, contractată în timpul unei detenții provocate de activitatea sa politică. Între triumful de la Brașov și moartea sa mai rămăsese puțin peste un an.

Copilul din Șipotele Sucevei

Ciprian s-a născut la 14 octombrie 1853, într-o casă modestă din Șipotele Sucevei, sat de huțuli aflat atunci în Imperiul Austriac. Era fiul Emiliei Clodnițchi, de origine poloneză, și al preotului ortodox Iraclie Golembiowski. Tatăl, care folosise din tinerețe numele Porumbescu, l-a schimbat oficial în 1881. Viitorul compozitor a purtat mai întâi numele Golembiowski, apoi Golembiowski-Porumbescu și, în cele din urmă, Porumbescu.

Iraclie fusese repartizat ca preot la Șipotele Sucevei drept pedeapsă pentru criticile repetate la adresa atitudinii antiromânești a episcopului Eugenie Hacman. În acest mediu, muzica și afirmarea identității românești aveau să se întâlnească în destinul fiului său.

Sărăcia nu i-a permis lui Ciprian o pregătire muzicală continuă și completă. A studiat la Suceava și Cernăuți, unde l-a avut profesor pe Isidor Vorobchievici. Între 1873 și 1877 a urmat și teologia ortodoxă la Cernăuți. Acolo a condus corul și apoi societatea studențească Arboroasa.

În 1871, la împlinirea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, Porumbescu a participat la festivități alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții. Cântecul său de vioară a uimit asistența. Era una dintre primele apariții importante ale tânărului care avea să devină compozitor, dirijor, violonist și pianist.

Două telegrame și o arestare

Momentul de cotitură a venit în toamna anului 1877. La 1 octombrie, membrii Arboroasei au trimis Primăriei din Iași o telegramă de condoleanțe, marcând un secol de la decapitarea domnului Grigore al III-lea Ghica, cel care refuzase să cedeze Bucovina statului austriac. O altă telegramă, de felicitare, a plecat spre București după căderea Plevnei în timpul războiului.

Autoritățile imperiale austriece au privit telegramele, alături de subvențiile primite din România, drept acte de trădare. La 11 noiembrie au desființat societatea. Patru zile mai târziu, guvernatorul Bucovinei, baronul Girolamo de Alesani, a ordonat arestarea liderilor Arboroasei sub acuzația de iredentism, adică pentru aspirațiile politice privind desprinderea Bucovinei de sub autoritatea austriacă. Printre cei arestați se afla și Porumbescu. Măsura a fost executată de judecătorul de instrucție Benno Straucher.

Juriul condus de baronul Alexandru Wassilko de Serecki, sub influența asesorului Leon de Goian, i-a achitat în unanimitate. Achitarea nu a șters însă urmările detenției. În condițiile insalubre ale închisorii, Porumbescu s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boala care avea să-i încheie viața la 29 de ani. După eliberare, a devenit membru fondator al Societății Academice Junimea.

Viena și muzica unei generații

O bursă i-a permis să-și continue pregătirea la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” din Viena. A studiat acolo între 1879 și 1881 cu Anton Bruckner și Franz Krenn. Îl frecventa și pe compozitorul bucovinean Eusebius Mandyczewski, alături de care se perfecționa în particular la teoria muzicii. Tot la Viena a dirijat corul societății studențești România Jună.

În 1880 a publicat „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români”, douăzeci de piese corale și cântece la unison. Volumul, prima lucrare de acest fel din literatura română, cuprindea „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului” și „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”.

Porumbescu a compus muzica pentru cântecul patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, folosit ca imn al României între 1975 și 1977. Aceeași muzică este folosită de Albania pentru imnul „Hymni i Flamurit”. Tot el a scris melodia cântecului „Trei culori”, fost imn al României în epoca Ceaușescu.

La 21 octombrie 1880 a încheiat „Balada pentru vioară și orchestră”, devenită în scurt timp cea mai cunoscută lucrare a sa și o creație de referință a muzicii clasice românești din secolul al XIX-lea. Piesa, gândită și definitivată în retragerea de la Stupca, îmbină doina, dansul vechi și cântecul într-o muzică dominată de nostalgie.

Creația lui Porumbescu aparține curentului romantic și cuprinde forme și genuri diferite, deși cea mai mare parte este corală și de operetă. Inspirația folclorică, caracterul melodic și temele patriotice i-au adus aprecierea publicului. Unele pagini au fost inspirate de eroi și conducători precum Ștefan al III-lea al Moldovei și Dragoș Vodă. A scris, de asemenea, poezii, versuri și articole de presă și a participat activ la viața culturală publică, contribuind la afirmarea școlii românești de muzică într-o epocă însuflețită de independența României.

Scena din Brașov

După Viena, cariera sa a continuat la Brașov, unde a predat pentru scurt timp muzică vocală la școlile românești, între 1881 și 1883. Acolo avea să-și vadă jucată lucrarea către care îl purtaseră observațiile și ambițiile din anii Conservatorului.

„Crai nou” a transformat vechea credință despre luna nouă într-o operetă românească. Succesul celor trei reprezentații din martie 1882 a marcat punctul culminant al vieții sale artistice. În acel moment, alte cântece ale sale, între care „Pe-al nostru steag”, „Tricolorul”, „Cântec de primăvară”, „Serenada”, „Cântecul gintei latine”, „La malurile Prutului” și „Altarul Mănăstirii Putna”, intraseră deja în conștiința publicului.

Lista creațiilor cuprinde peste 250 de lucrări. Alături de piesele devenite populare se află „Rapsodia română pentru orchestră”, „Inimă de român” și „Odă ostașilor români”. Faima astfel câștigată a încăput într-o carieră care abia începuse.

Iubirea refuzată și sfârșitul de la Stupca

Ultimii ani au fost marcați și de iubirea pasională, rămasă neîmplinită, pentru Berta Gorgon, fiica pastorului evanghelic Franz Traugott Gorgon din Ilișești. Porumbescu i-a dedicat mai multe lucrări, între care piesele pentru voce și pian „Nocturna” și „Ich liebte dich”, reunite într-un album votiv creat pentru ea. Nostalgia acestei perioade și-a lăsat amprenta și asupra „Baladei pentru vioară și orchestră”.

Familia Gorgon a refuzat categoric căsătoria, invocând diferența confesională dintre Ciprian, ortodox, și Berta, evanghelică-luterană. După refuz și după al doilea sejur al compozitorului la Viena, nu i s-a mai permis să o vadă.

La 6 iunie 1883, Ciprian Porumbescu a murit în casa de la Stupca, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara. Avea 29 de ani. Satul avea să-i primească numele, iar mormântul său, aflat în apropierea altarului Bisericii „Sfântul Dumitru”, a fost inclus în 2004 pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava.

În 1950, principala instituție de învățământ muzical din România a primit numele Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, pe care l-a purtat până în 1990. Între 1972 și 1973, regizorul Gheorghe Vitanidis a realizat un film artistic de lung metraj în două serii despre viața compozitorului, cu Vlad Rădescu la debut în rolul principal. În urma unei vieți frânte de boala contractată în detenție au rămas muzica, satul care îi poartă numele și succesul durabil al creațiilor sale.