duminică, 22 noiembrie 2026 Articole Despre noi Contact Caută
Istoria
Istoria lumii, povestită cu rigoare și frumusețe
Cultura Starčevo-Criș și începutul neoliticului la nord de Dunăre
Antichitate · Articol

Cultura Starčevo-Criș și începutul neoliticului la nord de Dunăre

Între 6200 și 4500 i.Hr., comunitățile Starčevo-Criș au deschis procesul de neolitizare la nord de Dunăre. Așezările, ceramica și economia lor păstrează urmele unei transformări decisive.

de 9 min de lectură

Arheološko nalazište Starčevo 02. Imagine: autor necunoscut, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

Arheološko nalazište Starčevo 02. Imagine: autor necunoscut, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons

Cele mai multe așezări se întindeau lângă râuri, pe terase sau chiar în zone inundabile. Erau mici, cu locuințe puține și răsfirate. Apa oferea pește, scoici și păsări, iar în apropierea caselor erau cultivate grâul, orzul și meiul. În aceste comunități, răspândite în Banat, Transilvania, Oltenia și până în Moldova, se petrecea una dintre marile schimbări ale preistoriei regionale: neolitizarea spațiului de la nord de Dunăre.

Urmele ei poartă astăzi numele de cultura Starčevo-Criș. Este prima cultură arheologică asociată acestui proces pe teritoriul României și face parte dintr-un mare complex al neoliticului timpuriu, întins prin Tesalia, Macedonia, Bulgaria, fosta Iugoslavie, România și Ungaria.

O lume legată de râuri

În România, așezările Starčevo-Criș au fost identificate în Banat, Transilvania, Oltenia și, parțial, la est de Carpați, în Moldova. În Ungaria, descoperirile Körös apar în estul țării, pe văile Crișului, Mureșului și Tisei, ajungând spre vest până la Dunăre. Unele dintre cele mai timpurii așezări ale marelui complex au fost descoperite în Câmpia Banatului și în sud-vestul Transilvaniei.

Apa organiza viața comunităților. Majoritatea așezărilor cunoscute se aflau în vecinătatea cursurilor de apă. Au existat însă și locuiri în peșteri, precum Peștera lui Climente și Peștera Veterani, ori sub adăposturi de stâncă, la Dubova – Cuina Turcului. Toate se găseau în apropierea imediată a Dunării. Așezările amplasate pe forme mai înalte de relief sunt mai rare.

Starčevo1
Starčevo1. Imagine: DjordjeMarkovic, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

O așezare obișnuită avea între 300 și 400 de metri lungime și aproximativ 40 de metri lățime. La Dévaványa, în Ungaria, una dintre ele ajungea însă la aproape 800 de metri. Spre finalul culturii apar și sisteme defensive formate din șanțuri, uneori însoțite de palisade. Asemenea urme au fost găsite la Cârcea, Ostrovu Golu, Schela Cladovei și Dudeștii Vechi. Apariția fortificațiilor a fost legată de orizonturile târzii, de apariția tell-urilor și de începutul neoliticului dezvoltat în regiune.

Case puține, forme diferite de locuire

Dimensiunile așezărilor se regăsesc în numărul redus al locuințelor: trei la Foeni, opt la Ostrovu Golu și tot opt la Gornea. Casele nu erau înghesuite, ci despărțite prin spații. Comunitățile foloseau bordeie, semibordeie, colibe și construcții ridicate la suprafața solului.

Bordeiele erau gropi ovale, ale căror margini serveau drept pereți. Acoperișul se sprijinea pe marginea gropii și pe stâlpi interiori. Interpretarea lor drept locuințe rămâne discutată, dar la Gura Baciului au fost găsite într-o asemenea construcție fragmente de vatră păstrate pe loc. Semibordeiele puteau fi ovale sau rectangulare. Groapa lor era continuată de pereți din lemn și lut, iar vatra se afla adesea în centru.

Svinjarička Čuka Neolithic Occupation Phases Design F. Ostmann
Svinjarička Čuka Neolithic Occupation Phases Design F. Ostmann. Imagine: Srecko45, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Colibele sunt mai greu de identificat. Absența vetrelor a dus la interpretarea lor drept adăposturi sezoniere sau spații de dormit folosite în anotimpul cald. Alături de ele existau case solide, construite din lemn și uneori lipite cu lut. La Ostrovu Golu și Schela Cladovei, asemenea locuințe ajungeau până la 10 metri lungime. În câteva cazuri izolate de pe valea Dunării, podeaua fusese pavată cu pietre de râu.

Hrana dintre apă, turme și ogoare

Resursele acvatice aveau o greutate mare. La Marosele și Gyálarét, Sándor Bökönyi a estimat că oasele de pește reprezentau aproximativ 15% din totalul oaselor animale. Au fost identificate somnul și știuca, iar unele exemplare de pește au fost estimate la aproximativ 200 de kilograme. Scoici din speciile Unio pictorum și Unio crassus au apărut în cantități mari atât în estul Ungariei, cât și în regiunea Porților de Fier. Oasele păsărilor de apă nu depășesc 10% în așezările cercetate.

Animalele domestice completau această economie. Ovicaprinele reprezentau între 30 și 68% din eșantioanele studiate, bovinele ajungeau până la 30%, iar porcinele, în general, până la 5%. Datele provin din așezări precum Lanycsok, Röscka și Gyalaret, în Ungaria, sau Gura Baciului, Trestiana, Gornea și Moldova Veche, în România.

În timp, echilibrul s-a schimbat. În fazele târzii Starčevo-Criș III și IV, bovinele au depășit 35%, creșterea lor devenind mai avantajoasă. Dintre animalele sălbatice, cerbul era vânatul preferat, urmat de mistreț. Celelalte specii apar atât de rar, încât prezența lor a fost atribuită unei „vânători accidentale”. Agricultura este dovedită prin identificarea grâului, orzului și meiului, cultivate probabil în vecinătatea așezărilor.

Vasele care măsoară timpul

Ceramica oferă principalul reper pentru împărțirea culturii în faze. Vasele erau făcute din lut amestecat cu materii organice, nisip și pietricele, apoi arse în mediu oxidant la temperaturi de 700-800 de grade. Unele primeau un înveliș roșu și pictură albă, neagră sau roșie. Forma globulară și fundul inelar sunt caracteristice.

Decorul putea fi obținut prin impresiune, barbotină, incizie, canelură, pictură ori prin ornamente plastice și în relief. Liniile, benzile, triunghiurile și spiralele domină motivele pictate. Apariția și dispariția acestor forme și decoruri au devenit reperele prin care arheologii au reconstruit succesiunea fazelor.

În România, sistemul elaborat de Gheorghe Lazarovici în 1979 a împărțit cultura în patru faze, de la I la IV. Faza I cuprinde subfazele A, B și C, iar fazele II, III și IV au câte două subfaze, A și B. În Ungaria, periodizarea este mai simplă: Körös timpuriu corespunde fazelor Starčevo-Criș II și III, iar Körös târziu, numit și Protovinča, corespunde fazei IV.

Cronologia rămâne disputată. Faza Starčevo-Criș IA, definită prin descoperirile de la Cârcea I, Gura Baciului I și Ocna Sibiului I, este numită orizont monocrom și marchează cea mai timpurie etapă a neolitizării. Lipsa complexelor cercetate sistematic a făcut ca ea să fie considerată ipotetică. Gheorghe Lazarovici și Zoia Maxim au datat-o aproximativ între 6400 și 6000 i.Hr., în timp ce Cornelia Magda Mantu a propus aproximativ 6000-6900 i.Hr. Pentru această etapă nu există datări cu radiocarbon.

În faza IB apare ceramica pictată, iar faza IC este legată de ceramica decorată cu impresiuni. Datele cu radiocarbon plasează Starčevo-Criș III aproximativ între 5600 și 5300 i.Hr., iar faza IV între 5500 și 5250 i.Hr. În Ungaria, Körös târziu sau Protovinča a fost datat aproximativ între 5770 și 5230 i.Hr. Diferențele arată cât de greu poate fi transformată schimbarea treptată a ceramicii într-un calendar sigur.

Unelte, morminte și chipuri stilizate

Uneltele de piatră s-au schimbat odată cu fazele culturii. La început apar numeroase microlite, legate uneori de o tradiție mezolitică. În etapele dezvoltate sunt folosite lame fin retușate, lungi de 4-7 centimetri. Spre final revine preferința pentru unelte microlitice. Din piatră șlefuită se realizau topoare și dălți. Materia primă era considerată în general locală, provenită din Carpați, în timp ce obsidianul venea în mare parte din zona Tokaj.

Mormintele sunt puține și se găsesc cel mai adesea în interiorul așezărilor. Morții erau înhumați în poziție chircită. Uneori, în zona capului au fost depuse fragmente ceramice. La Ecsegfalva au fost găsite lângă corp cereale și resturi de plante, dar nu este sigur dacă acestea constituiau un inventar funerar.

O altă latură a manifestărilor religioase este păstrată în idolii și statuetele mici din ceramică. Cele mai multe sunt figuri umane puternic stilizate. Reprezentările de animale sunt foarte rare.

O cultură, mai multe nume

Numele actual păstrează istoria descoperirilor și a disputelor. Primele materiale Körös-Criș au fost publicate în 1873, după descoperirile de la Sövényháza. M. Gribić a început cercetările la Starčevo, lângă Belgrad, în 1928, iar F. Tompa a definit în 1941 cultura Körös, numită după râul care poartă în România numele Criș.

Cercetările ample începute la Starčevo în 1933 au stabilit vechimea materialelor și evoluția internă. În 1944, Vl. Milojčić a analizat descoperirile într-un cadru mai larg și a precizat stratigrafia comparată a sud-estului Europei. În același an, Ida Kutzián a publicat prima sinteză asupra culturii Körös, reunind descoperirile din Ungaria, Transilvania și Banat.

În România, numele Criș a fost folosit inițial ca traducere a termenului maghiar Körös și a fost susținut și de încercarea politică de „naționalizare” a culturii. Nicolae Vlassa l-a utilizat insistent în lucrarea sa din 1966. Termenul Starčevo-Criș s-a impus apoi prin lucrările lui Dumitru Berciu, Vladimir Dumitrescu, Silvia Marinescu-Bîlcu și Gheorghe Lazarovici.

Descoperirile Criș din România și Ungaria sunt considerate, în general, apropiate ca evoluție și cultură materială de manifestările Starčevo din Serbia. Arheologia maghiară a păstrat însă o separare mai accentuată și un sistem evolutiv propriu pentru cultura Körös. Tocmai această pluralitate de nume arată întinderea fenomenului: granițele moderne despart astăzi vestigiile unei transformări care a cuprins un spațiu vast al Europei de Sud-Est și Centrale.

După al Doilea Război Mondial, săpăturile au extins puternic harta cunoscută. În 1949 au apărut primele descoperiri la est de Carpați, la Glăvăneștii Vechi, urmate de cele din Oltenia, de la Verbicioara și Verbița. Din 1990, proiectele internaționale de la Ecsegfalva, Endröd-Öregszölök și Méhtelek-Nádas, continuarea cercetărilor la Gura Baciului și Cârcea, noile șantiere de pe valea Mureșului și proiectul de la Dudeștii Vechi au adăugat alte piese. Multe cercetări au rămas însă nepublicate, iar începuturile și succesiunea exactă a fazelor continuă să fie discutate.

Reper cronologic

Pe scurt, în timp

  • 6200 i.Hr.Începutul culturii Starčevo-Criș.
  • 4500 i.Hr.Sfârșitul culturii Starčevo-Criș.
Surse

Pe ce se sprijină acest dosar

Dosar întocmit pe baza surselor de mai sus, între care articole din Wikipedia, disponibile sub licență Creative Commons Attribution-ShareAlike.

Arheološko nalazište Starčevo 02. Imagine: autor necunoscut, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons.

Redacția Istoria
Redacția Istoria
Revistă de istorie
Articole de istorie documentate din surse verificate, scrise pe înțelesul tuturor.