Cine a fost Huldrych Zwingli, predicatorul care a schimbat Zürichul după Scriptură

La 29 ianuarie 1523, în Zürich, miza depășea aspectul teologic. Consiliul orașului convocase o dispută publică. De o parte se afla Huldrych Zwingli, preotul de la Grossmünster care influențase puternic orașul prin predici ținute direct din Scriptură. De cealaltă parte stăteau reprezentanți ai episcopiei de Konstanz și apărători ai unei ordini vechi de secole. Întrebarea era clară și directă: cine decide ce se predică și ce se păstrează în Biserică?

Zwingli a venit pregătit cu 67 de articole ale Reformei. Consiliul l-a susținut și a hotărât ca el și ceilalți pastori din regiune să predice numai ceea ce putea fi dovedit cu Scriptura și cu doctrina curată a Bibliei. Hotărârea aceasta a schimbat serviciul religios și chipul orașului. În Zürich, Reforma nu a rămas o ceartă între cărturari, a devenit o nouă ordine a vieții publice.

Povestea lui Zwingli se desfășoară exact în punctul unde Biblia, politica, săracii, războiul și conștiința s-au întâlnit. El nu a fost doar un teolog, ci omul care a împins un oraș întreg să trăiască după o întrebare severă: ce anume se poate apăra din Scriptură?

Din Wildhaus până la ruptura cu lumea veche

Huldrych, sau Ulrich, Zwingli s-a născut la 1 ianuarie 1484, la Wildhaus, în cantonul St. Gallen, într-o familie proeminentă din clasa de mijloc. Tatăl său, Johann, era un țăran înstărit și avea funcția de vătaf în sat, iar unchiul său, Bartolomeu, era preot vicar. A primit la botez numele Sfântului Ulrich.

A studiat teologia la Universitatea din Viena, apoi s-a întors în Elveția. Sursele engleze menționează continuarea studiilor la Basel, într-un mediu marcat de umanismul Renașterii. Această perioadă reprezintă una dintre cheile formării sale. Zwingli nu a pornit ca un revoltat instinctiv împotriva Bisericii, ci ca un om al cărții, format să citească, să compare și să meargă la text.

În 1505, la vârsta de 22 de ani, a fost hirotonit preot și a primit parohia din Glarus. Acolo a intrat în contact direct cu una dintre marile realități ale Elveției din timpul său: serviciul mercenar. Elvețienii se angajau să lupte pentru alte puteri, inclusiv pentru Statele Papale. În 1515, Zwingli a mers ca preot cu soldații elvețieni la bătălia de la Marignano, în Italia. A văzut moartea a peste șase mii de tineri, iar experiența aceasta l-a marcat pe viață.

Din acel moment, a început să atace sistemul mercenar. Le spunea compatrioților că vând „sânge pentru aur” și își trimit tinerii să fie uciși. Mesajul a lovit un interes economic real, fiindcă economia elvețiană depindea de înrolarea soldaților pentru străini. Nu a fost un discurs bine primit. Zwingli a fost destituit de la biserica din Glarus și a ajuns preot la Mănăstirea Einsiedeln, un loc de pelerinaj catolic.

Acolo s-a produs o schimbare tăcută, dar decisivă. Zwingli a început să se îndoiască tot mai mult de tradițiile medievale. Tot acolo l-a întâlnit pe Erasmus de Rotterdam. Erasmus adusese cu el Noul Testament în limba greacă în 1516. Zwingli l-a cumpărat și a învățat singur greaca. A copiat epistolele lui Pavel în greacă, le purta cu el și le memorase. Sursele păstrează și o propoziție care spune mult despre tenacitatea lui:

„Doar Dumnezeu poate sa ma opreasca sa invat limba greaca. Nu fac acest lucru de dragul faimei, ci al Sfintelor Scripturi.”

Studiul Scripturii l-a împins spre concluzii care semănau cu cele ale lui Luther, dar la care ajunsese independent. Acesta este un punct important. Zwingli știa de Luther și de agitația stârnită în Germania, însă sursele insistă că drumul lui a trecut prin propria lectură a Bibliei, filtrată prin formația unui cărturar umanist.

Anul în care Zürichul și-a găsit un alt glas

De Anul Nou 1519, chiar în ziua în care împlinea 35 de ani, Zwingli a devenit preot la Grossmünster din Zürich. Aici a început una dintre cele mai importante rupturi față de practica obișnuită a vremii. În loc să predice doar pe baza textului liturgic al duminicii, a început să citească și să explice sistematic Scriptura. În sursa engleză apare clar că a început cu Evanghelia după Matei și a continuat astfel, duminică după duminică. Predica devenea o trecere prin text, o explicare a lui, nu doar un comentariu ocazional. Pentru epocă, era o schimbare radicală.

În primul său an la Zürich, orașul a fost lovit de o ciumă teribilă. Zwingli se afla în alt loc, ca să se refacă după boală, dar s-a întors pentru a-și sluji enoriașii. S-a îmbolnăvit și el și a suferit cumplit timp de trei luni. O treime dintre cei 9.000 de locuitori ai orașului au murit. Pentru Zwingli, acesta a fost un alt punct de cotitură. Sursele spun că atunci a cunoscut mai profund harul lui Dumnezeu și compasiunea de pastor.

În același timp, a devenit tot mai critic față de Roma. Primea un salariu anual de la papă, dar a refuzat acei bani. În predicile sale a ridicat semne de întrebare cu privire la învățături catolice care, în opinia lui, nu se găseau în Biblie: indulgențele, purgatoriul, rolul Fecioarei Maria și jertfa euharistiei.

Conflictul a ieșit curând din predică și a intrat în viața de zi cu zi. La tipografia lui Froschauer, într-o seară în care oamenii lucrau până târziu pentru Târgul de carte de la Frankfurt, câțiva bărbați flămânzi au mâncat cârnați în timpul Postului Mare. Pentru contemporani, gestul a fost scandalos. Un istoric, citat de sursă, a spus că era ca și cum astăzi ai profana steagul. Zwingli nu i-a condamnat. Dimpotrivă, a scris un pamflet și l-a citit, apărând ideea că regula postului nu poate fi impusă ca obligație biblică generală.

A fost primul mare conflict public al noii sale predici. În sursa engleză, episodul din 1522 apare ca începutul Reformei în Elveția. De aici înainte, ruptura de Roma nu mai putea fi ascunsă în nuanțe. Se vedea în biserică, în tipografie, în piața orașului.

Tot atunci, Zwingli a mers și împotriva celibatului clerical. I-a cerut voie episcopului să se căsătorească, dar acesta nu a fost de acord. În ciuda acestui fapt, s-a căsătorit cu văduva Anna Reinhart, care avea deja trei copii. Împreună au mai avut patru. În jurul lui Zwingli, reforma credinței începea să schimbe și ordinea concretă a vieții clericale.

Disputa care a pus orașul în mișcare

În ianuarie 1523, tensiunea a ajuns la punctul în care orașul nu mai putea evita o hotărâre. Disputa publică din 29 ianuarie a pus față în față autoritatea episcopală și autoritatea Scripturii, așa cum o înțelegea Zwingli. Au participat reprezentanți ai Episcopiei de Konstanz și oameni din regiunile învecinate. Potrivit sursei engleze, la întâlnire a venit o mulțime de aproximativ șase sute de persoane.

Zwingli și-a rezumat poziția în cele 67 de articole. Reprezentantul episcopiei a insistat asupra autorității ecleziastice. Consiliul a decis însă că Zwingli poate continua să predice și că toți ceilalți predicatori trebuie să învețe numai în acord cu Scriptura.

De aici s-au deschis porțile unor schimbări drastice. În Zürich, euharistia a fost înțeleasă altfel decât în învățătura catolică. A fost respinsă ideea jertfei euharistice. În locul cupei de aur pentru împărtășanie, au fost folosite cupe și farfurii de lemn. Biserica din Zürich credea că Hristos se descoperă spiritual, nu fizic, credincioșilor care se apropie de El prin credință.

Orașul a mers mai departe. Jurămintele călugărești nu au mai fost încheiate, iar guvernul a preluat mănăstirile. Bunurile acestora au fost folosite pentru îngrijirea săracilor, iar clădirile au fost transformate în spitale și școli. Cei săraci primeau zilnic mâncare. Văduvele și orfanii primeau ajutor social. Sursele insistă asupra unui lucru esențial: pentru reformatori, schimbarea crezului trebuia să aducă și o schimbare a comportamentului, nu doar personal, ci și social. În Zürich nu mai existau cerșetori, iar cei care aveau nevoie de lucru îl primeau.

Templul a fost curățat de orice rămășițe ale închinării catolice. La început, Zwingli și consiliul nu s-au implicat direct, dar mai târziu au aprobat îndepărtarea elementelor care nu se găseau în Biblie. În sursa engleză, ritmul acestei schimbări apare mai clar: consiliul a ales o îndepărtare ordonată a imaginilor, iar slujba a fost reorganizată treptat. În 1525, Zwingli a introdus o nouă liturghie a împărtășaniei în limba germană, în locul Liturghiei. La 13 aprilie 1525, în Joia Mare, a celebrat împărtășania după această nouă rânduială. Se foloseau vase de lemn, iar accentul cădea pe predică și pe înțelegerea spirituală a actului.

Reforma lui Zwingli nu se oprea la doctrină. Ea cobora în instituții, în asistență socială, în școală și în organizarea orașului. Acesta este unul dintre motivele pentru care impactul său a fost atât de puternic. Zürichul a devenit locul unde Reforma a luat forma unei noi ordini urbane.

Ruptura din interior și umbra anabaptiștilor

Tocmai acest succes a adus și o altă criză. Unii dintre cei mai înzestrați discipoli ai lui Zwingli au ajuns să creadă că el făcea prea multe concesii consiliului orașului și că reforma înainta prea încet. Ei au respins botezul copiilor și s-au rebotezat ca adulți. De aici numele de anabaptiști.

Criza a fost serioasă pentru că nu venea din tabăra vechii Biserici, ci din interiorul propriei mișcări. În sursele engleze apar nume precum Conrad Grebel, Felix Manz și George Blaurock. Ei cereau o comunitate a credincioșilor separată mai clar de autoritatea civilă. Aici se vede o diferență de fond. Zwingli credea că reforma putea și trebuia să fie susținută de magistratul orașului. Radicalii respingeau acest rol al puterii civile.

Consiliul local a avut o dispută publică și a respins doctrinele anabaptiste. Tensiunea nu s-a stins. Potrivit sursei românești, anabaptiștii au refuzat să accepte sau să plece. Pe 5 ianuarie 1527, consiliul orașului l-a înecat pe liderul anabaptist Felix Manz.

„A păcătuit împotriva apei botezului, au spus ei, așa că va muri înecat.”

Felix Manz a fost primul din această mișcare radicală ucis din cauza convingerilor sale. Sursa engleză completează că a fost primul martir anabaptist și că după el au mai urmat alții, în timp ce ceilalți au fugit sau au fost expulzați din Zürich.

Acest episod a lăsat o urmă grea asupra moștenirii lui Zwingli. Reforma lui, spun sursele, este cunoscută și pentru persecutarea anabaptiștilor și a altor creștini adepți ai non-rezistenței. În spatele biruinței doctrinare se vede aici limita severă a timpului: pluralismul religios nu era acceptat. Nici de Roma, nici de noii reformatori.

Marburg și frontiera care nu s-a închis

În octombrie 1529, Zwingli a mers în Germania la o întâlnire de importanță esențială. Reforma se răspândea în Europa, iar rezistența catolică devenea tot mai apăsătoare. Întrebarea era dacă protestanții din Elveția și cei din Germania puteau face front comun.

Philipp de Hessa a inițiat Discuția de la Marburg și i-a pus față în față pe Luther și pe Zwingli. Au discutat 15 probleme. Au căzut de acord în 14. Dar asupra euharistiei, tocmai tema care sfâșiase deja Zürichul de Roma, nu au putut ajunge la un consens. Amândoi respingeau învățătura catolică, dar înțelegeau diferit prezența lui Hristos în Cina Domnului.

Sursele subliniază ironia adâncă a momentului. Masa lăsată de Isus ca semn al unirii credincioșilor a devenit problema care i-a despărțit pe cei doi mari reformatori. Pentru Zwingli, împărtășania era un act de aducere aminte și o prezență spirituală. Pentru Luther, ruptura mergea prea departe. În ciuda apropierilor, unitatea protestantă deplină nu s-a născut la Marburg.

Eșecul acesta avea să conteze politic. Cantoanele elvețiene erau deja împărțite între orașe receptive la Reformă și zone rurale rămase catolice. Fiecare tabără își făcuse alianțe și o privea pe cealaltă ca pe o amenințare. Fără o punte solidă între tabă