Yuezhi, poporul care a plecat din Gansu și a schimbat istoria Asiei centrale

La mijlocul secolului al II-lea î.Hr., o înfrângere a pus în mișcare un popor întreg. Yuezhi, nomazi ai stepelor din vestul Chinei de astăzi, au fost loviți de xiongnu într-un moment care le-a rupt vechiul așezământ și le-a schimbat destinul. Conducătorul lor a fost ucis. Din acel punct, istoria lor nu mai este cea a unui singur teritoriu, ci a unei lungi deplasări prin Asia, spre vest și apoi spre sud, cu opriri forțate, cu noi războaie și cu o refacere a puterii care avea să dea naștere Imperiului Kușan.

Puține popoare apar în sursele vechi cu o traiectorie atât de clară și atât de dramatică. În izvoarele chinezești, Yuezhi sunt descriși ca păstori nomazi, oameni ai hergheliilor și ai turmelor, puternici și siguri pe ei într-o vreme când își disprețuiau rivalii xiongnu. Aveau, după aceste surse, mai mult de o sută de mii de soldați și se mișcau odată cu vitele lor. În jumătatea mileniului I î.Hr., au ajuns să stăpânească un imperiu al stepelor întins din Coreea până la fluviul Irtâș, vecin la nord cu statele chinezești. Sub dominația lor se aflau și triburi din Mongolia de astăzi, între care Xiongnu.

Dar istoria stepelor nu iartă pe nimeni pentru multă vreme. Ceea ce Yuezhi au pierdut în Gansu au recâștigat, după secole, în altă parte. Iar această mutare a schimbat cursul istoriei pentru o mare parte a Asiei.

O putere a stepelor înainte de prăbușire

Prima menționare a Yuezhi îi așază în actuala provincie Gansu, în vestul Chinei de astăzi, într-o zonă de pajiști aride. Sursele chinezești îi prezintă drept un popor nomad, iar viața pastorală era trăsătura lor fundamentală. Se deplasau odată cu turmele, aveau obiceiuri asemănătoare cu ale xiongnu și trăiau într-un spațiu aflat între Dunhuang și Qilian.

În jurul lor, lumea era deja una a schimburilor și a rivalităților. Textele chinezești timpurii pomenesc populații care par a fi Yuezhi sub forme ușor diferite ale numelui și le leagă de comerțul cu jad și de oferta de cai. În secolul I î.Hr., Sima Qian scria că dinastia Qin cumpăra de la un asemenea popor jad și cai de mare preț, pe care aceștia îi schimbau pe mătase chinezească. În această privință, Yuezhi apar foarte devreme ca un nod al schimburilor care aveau să lege China de Asia Centrală.

Originea lor este prezentată în surse ca indo-europeană. Descoperirea, în 1986, a unor morminte atribuite acestei populații a fost interpretată în sensul că, antropologic, Yuezhi făceau parte din rasa europoidă. Mai mulți cercetători cred că au fost un popor indo-european. În surse apar și apropieri de nume precum tokhari, iar pentru faza finală de mare înflorire apare numele sub care au rămas mai cunoscuți în istoria politică, cel de kușani.

Înainte de marele exod, Yuezhi nu erau un trib periferic, ci un factor politic hotărâtor pentru istoria Asiei centrale. Sursele românești spun limpede că au influențat istoria și civilizația regiunii secole la rând. Erau o putere a stepelor. Tocmai de aceea înfrângerea lor avea să aibă urmări atât de mari.

Lovitura xiongnu și începutul exodului

Problemele încep, în sursa românească, în 174 î.Hr., când Yuezhi au fost învinși de căpetenia xiongnu Laoshang, care îl ucide pe conducătorul lor. Sursa engleză completează acest tablou și arată că după o mare înfrângere suferită în 176 î.Hr. în fața xiongnu, Yuezhi s-au împărțit în două grupuri, Marea Yuezhi și Mica Yuezhi. A fost începutul unui efect de domino complex, care s-a propagat în toate direcțiile.

Relația cu xiongnu era veche și violentă. Până la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., cele două popoare par să fi fost adesea în conflict, alături de un alt vecin, Wusun. Potrivit surselor chineze, au existat cel puțin patru războaie între xiongnu și Yuezhi. Într-unul dintre ele, înainte sau în anul 176 î.Hr., unul dintre șefii tribali subordonați lui Modu a invadat teritoriul Yuezhi din Gansu și le-a provocat o înfrângere zdrobitoare. O scrisoare trimisă în 174 î.Hr. de Modu împăratului Han se lăuda că reușise să-i nimicească pe Yuezhi sau să-i supună.

Sursa engleză păstrează și unul dintre cele mai dure episoade asociate acestei înfrângeri. După ce Laoshang ar fi ucis un rege al Yuezhi, i-ar fi făcut, „în conformitate cu tradițiile nomade”, o cupă de băut din craniu. Detaliul nu este o podoabă de stil. El arată brutalitatea lumii în care trăiau aceste popoare și natura totală a unei asemenea victorii.

Înfrângerea nu a însemnat însă dispariție. A însemnat mișcare. Mica Yuezhi a mers spre „munții sudici”, pe marginea Platoului Tibetan, și a ajuns să trăiască alături de Qiang. Marea Yuezhi a pornit către nord-vest, în jurul anului 165 î.Hr., și s-a așezat mai întâi în valea Ili, imediat la nord de munții Tian Shan. Acolo i-a atacat pe Sai, iar aceștia s-au mutat departe spre sud.

Nici aceasta nu a fost o oprire definitivă. În jurul anului 160 î.Hr., după versiunea din sursa românească, Yuezhi au fost izgoniți din regiunea Tiensan de xiongnu și de populația locală. Sursa engleză fixează mai precis un nou moment de cotitură: în 132 î.Hr., Wusun, aliați cu xiongnu și animați de dorința de răzbunare pentru un conflict mai vechi, au reușit din nou să-i alunge pe Yuezhi din valea Ili. Împinși mai departe spre sud-vest, Yuezhi au trecut prin Dayuan, în Fergana, și s-au așezat în cele din urmă pe malul nordic al Oxusului, în nordul Bactriei, adică în Transoxiana.

Așa dispar ei pentru o vreme din sursele istorice, pentru a reapărea abia mai la vest, într-o lume nouă.

Întâlnirea cu Zhang Qian

În anul 129 î.Hr., după sursa românească, iar în 126 î.Hr., după relatarea misiunii sale în sursa engleză, Zhang Qian, ambasador al împăratului chinez, i-a găsit pe Yuezhi în zona cursului superior al Amu-Dariei, respectiv în Transoxiana. Misiunea lui avea un scop limpede: să-i convingă să încheie o alianță anti-xiongnu.

Nu era o căutare întâmplătoare. China încerca să găsească în acești foști dușmani ai xiongnu un aliat natural. Numai că între timp Yuezhi se schimbaseră. După ani de migrație și de instalare într-o regiune nouă, ei nu mai erau poporul scos din Gansu și obsedat de răzbunare. Cererea lui Zhang Qian a fost refuzată. Potrivit sursei engleze, Yuezhi duceau acum o viață pașnică în Transoxiana și nu aveau interes pentru revanșă.

Relatarea lui Zhang Qian rămâne una dintre cele mai importante ferestre asupra lumii lor. El îi descrie ca pe o „națiune de nomazi”, mutându-se cu turmele, cu obiceiuri asemănătoare xiongnu. Le atribuie între 100.000 și 200.000 de războinici arcași. Sursa românească dă cifra de aproximativ 100.000 de oameni, dar adaugă că, dacă această cifră privea numai bărbații, populația totală ar putea fi estimată la 400.000-500.000 de suflete.

Zhang Qian i-a văzut și în raport cu lumea sedentară de la sud de Oxus. El descrie Daxia, adică Bactria, drept o țară cu orașe și case, fără un mare conducător, împărțită între căpetenii locale, cu o populație numeroasă și cu piețe unde se vindeau tot felul de mărfuri. După mutarea spre vest a Marii Yuezhi și atacul lor, toată țara a ajuns sub stăpânirea lor. Acesta este un moment esențial. Nomazii stepelor nu mai erau doar o forță în mișcare. Începeau să stăpânească un teritoriu urban, comercial, bogat.

Din același tablou reiese și altceva. Yuezhi se așezaseră la o intersecție. La sud era Bactria, la vest Anxi, adică Partia, la nord Kangju, dincolo de Jaxartes. Nu mai erau la marginea lumii chineze, ci în centrul unei rețele care lega Asia Centrală de Iran și de India.

Bactria și nașterea unei noi puteri

În jurul anului 100 î.Hr., potrivit sursei românești, Yuezhi au trecut fluviul Amu Daria și au invadat Bactria. Sursa engleză arată că în secolul al II-lea î.Hr. lumea greco-bactriană era deja sub presiunea mai multor popoare nomade și că statul greco-bactrian a fost în cele din urmă cucerit și dizolvat în jurul anilor 140-130 î.Hr. Autori antici pomeniți în sursa engleză leagă prăbușirea acestei lumi de triburi precum Asii, Pasiani, Tochari și Sacarauli, nume pe care unii le-au pus în legătură cu Yuezhi, deși asemenea identificări rămân discutate.

După instalarea în Bactria, Yuezhi s-au schimbat. Sursa engleză spune că au devenit într-o anumită măsură elenizați, fapt arătat de adoptarea alfabetului grec și de monede rămase de la ei, bătute în stilul regilor greco-bactrieni, cu texte grecești. Acesta este unul dintre cele mai importante aspecte ale poveștii lor: Yuezhi nu au doar distrus și cucerit, ci au absorbit și au transformat. O putere născută în stepă învață să folosească instrumentele unei lumi urbane și sofisticate.

În această etapă, sursele chineze îi descriu stăpânind întreaga Bactrie și organizați în cinci mari triburi sau xihou. Unul dintre ele era Guishuang. Aici începe pasul decisiv spre noul lor imperiu.

După o perioadă de fărâmițare politică, în anul 10, unul dintre cei cinci conducători ai triburilor Yuezhi, cel care conducea tribul kușan, i-a învins pe ceilalți patru, a reunificat triburile și a luat numele de Kudjula Kadphises. Sursele chineze reproduse în engleză spun că, „mai mult de o sută de ani mai târziu”, xihou-ul din Guishuang, numit Qiujiu Que, i-a atacat și nimicit pe ceilalți patru xihou, apoi s-a proclamat rege al regatului Guishuang, adică Kușan.

Acesta este momentul în care istoria Yuezhi intră într-o altă fază. Numele se schimbă, dar continuitatea rămâne. Deși noua putere este cunoscută în istorie drept Imperiul Kușan, autorii chinezi au continuat adesea să-i numească pe kușani tot Yuezhi.

Imperiul Kușan și mutarea centrului de greutate spre India

Kudjula Kadphises nu s-a oprit la reunificare. Potrivit sursei românești, el a continuat campaniile militare, a desăvârșit cucerirea regiunii râului Kabul și a invadat India, stabilind granița de est a imperiului pe fluviul Ind. În vest a supus Chorasan și a ajuns până la lacul Aral. Punjabul a fost chiar colonizat de cinci triburi Yuezhi.

Sursa engleză completează imaginea expansiunii. După acest punct, kușanii și-au întins controlul asupra zonei de nord-vest a subcontinentului indian și au întemeiat Imperiul Kușan, care avea să stăpânească regiunea timp de câteva secole. În timpul secolului I d.Hr., ei s-au extins spre est. Primul împărat kușan, Kujula Kadphises, s-a asociat pe monedele sale cu regele Hermaeus. În acest fel, urmele elenistice și noua putere a stepelor apar împreună pe același obiect politic.

Apogeul imperiului a venit sub Kanișka cel Mare. Sursa românească reține continuarea campaniilor din India și cucerirea Turkestanului de la chinezi după un lung război. Sursa engleză descrie mai larg amploarea imperiului la apogeu, din Turfan, în bazinul Tarim, până la Pataliputra, pe câmpia gangetică a Indiei. Tot atunci, kușanii au avut un rol important în dezvoltarea comerțului pe Drumul Mătăsii.

Expansiunea a însemnat și intrarea în jocul diplomatic și militar al marilor puteri ale vremii. În a doua parte a secolului I d.Hr., kușanii au colaborat militar cu chinezii împotriva unor dușmani comuni. Au participat la o campanie alături de generalul chinez Ban Chao împotriva sogdienilor, în anul 84, și i-au ajutat pe chinezi în jurul anului 85 într-un atac asupra Turpanului, la est de bazinul Tarim. Apoi raporturile s-au tensionat. După sprijinul dat Hanilor, împăratul kușan a cerut o alianță matrimonială cu o prințesă Han și a trimis daruri la curtea chineză. Cererea a fost refuzată. O armată kușană de 70.000 de oameni a mărșăluit în anul 86 împotriva lui Ban Chao, dar a fost înfrântă de forțele chineze. Ulterior, kușanii s-au retras și au plătit tribut împăratului Han He.

Istoria aceasta arată cât de departe ajunseseră cei izgoniți din Gansu. De la poporul care fugea din fața xiongnu, Yuezhi ajunseseră să trateze, să lupte și să negocieze ca mari puteri de la un capăt la altul al Asiei centrale și nordului Indiei.

Ce a lăsat în urmă numele Yuezhi

Importanța Yuezhi nu stă numai în seria lor de migrații și cuceriri, ci și în felul în care au legat lumi diferite. Sursa engleză notează că kușanii au jucat un rol important în dezvoltarea comerțului pe Drumul Mătăsii, aflat la intersecția schimburilor dintre Asia Centrală, India și lumea romană. Tot ea spune că au avut un rol în introducerea budismului în China și în răspândirea hinduismului în Asia Centrală. Mai târziu, odată cu extinderea lor teritorială, au introdus budismul în Asia de nord și nord-est atât prin misiuni directe, cât și prin traducerea scripturilor budiste în chineză.

Sursele chineze pomenesc chiar trimiterea unor soli Yuezhi la capitala chineză în anul 2 î.Hr., care au oferit învățături orale despre sutre budiste unui student. Mai târziu, apar figuri legate de transmiterea sutrelor Mahayana în chineză. Aici, moștenirea lor depășește politica și intră în istoria religioasă și culturală a Asiei.

Dar numele Yuezhi nu rămâne limpede și compact până la capăt. Mica Yuezhi a urmat alte drumuri. Unele grupuri s-au așezat printre Qiang în Qinghai. Altele sunt legate, în sursele târzii, de spații atât de diverse precum Shanxi, Tibetul sau estul bazinului Tarim. În cele din urmă, înainte de mijlocul mileniului I, Mica Yuezhi încetase să mai fie identificabilă sub acest nume și pare să fi fost absorbită de alte etnii, între care tibetani, uiguri și han.

Nici marea putere kușană nu a durat veșnic. Sursa românească spune că sub presiunea altor triburi estice imperiul a slăbit și a dispărut spre sfârșitul secolului al II-lea. Sursa engleză împinge mai departe povestea declinului: în jurul anului 230, Imperiul sasanid și-a extins dominația în Bactria, iar în secolele al III-lea și al IV-lea, Imperiul Kușan a fost împărțit și cucerit de sasanizi, de triburile heftalite din nord și de imperii din India.

Și totuși, dispariția politică nu a șters urma lăsată în istorie. Sursa românească rezumă limpede dimensiunea moștenirii lor: au fost ultima afirmare politico-militară de mare anvergură a triburilor Yuezhi, europoizii care, timp de aproape un mileniu și jumătate, au influențat civilizația, cultura și istoria Asiei centrale. Astăzi, aceeași sursă spune că rămășițe ale acestor triburi mai există în Afganistan, Pakistan și Turkmenistan, iar descendenții lor sunt indicați ca triburile afgane ale tokharilor și populațiile europide din Pakistan, numite punjabi.

Povestea Yuezhi începe cu stepă, turme și cai. Trece prin înfrângerea în fața xiongnu, prin exod și prin lungi rătăciri. Ajunge apoi la Bactria, la Kabul, la Ind, la Turkestan și la marile trasee comerciale ale Asiei. Este istoria unui popor care a fost zdrobit, dar nu a dispărut. A fost împins de la marginea lumii chineze și a reapărut în centrul unei lumi mai mari.