În ianuarie 2026, cercetătorul independent Alexander Bazes a reluat teoria „bateriei din Bagdad” într-un studiu publicat în Sino-Platonic Papers, susținând că vasul ar putea funcționa prin două mecanisme electrochimice și că un exemplar ar putea produce mai mult de 1,4 volți.
Obiectele la care se referă această ipoteză au fost descoperite în 1936, în timpul unor săpături arheologice desfășurate la Khujut Rabu, lângă Bagdad. În interiorul unui vas ceramic se aflau un cilindru de cupru și o tijă de fier, fixate cu bitum. Structura i-a atras atenția lui Wilhelm König, specialist al Muzeului Național al Irakului, care a propus câțiva ani mai târziu că vasul ar fi putut funcționa ca o celulă electrochimică.
Denumirea „bateria din Bagdad” nu se referă la un singur obiect, ci la mai multe vase de acest tip, asociate perioadei parthe și descoperite la Khujut Rabu, în apropierea Bagdadului. Datarea exactă a vaselor rămâne discutată. Totuși, combinația dintre cupru și fier a alimentat comparația cu o baterie modernă, deoarece un lichid care poate conduce curentul electric poate genera o reacție electrochimică între cele două metale.
Experimentele moderne au arătat că replicile pot produce electricitate atunci când sunt umplute cu un electrolit, precum o soluție acidă. De-a lungul timpului, aceste reconstrucții au obținut aproximativ 0,8-2 volți, iar în 2005, emisiunea „MythBusters” a legat zece replici umplute cu suc de lămâie și a produs aproximativ 4,5 volți. Potrivit Descopera.ro, noile experimente prezentate de Bazes au readus în atenție posibilitatea tehnică a producerii de electricitate cu ajutorul acestor vase.
De ce ipoteza rămâne contestată
Problema centrală nu este dacă o replică poate genera curent, ci dacă acesta a fost scopul pentru care vasele au fost construite în Antichitate. Nu există dovezi suficiente despre modul în care ar fi fost folosite. Dacă ar fi fost proiectate ca baterii, ar fi de așteptat să existe și alte componente ale unui astfel de sistem, însă nu au fost găsite fire sau dispozitive clare de conectare.
Arheologul William B. Hafford, cercetător asociat cu Penn Museum, a atras atenția că reconstrucțiile moderne folosesc configurația propusă de König, deși acesta nu a văzut toate componentele în forma originală și în contextul arheologic în care au fost descoperite. În aceste condiții, faptul că o reconstrucție produce electricitate nu dovedește că vasul antic fusese construit în aceeași configurație sau cu același scop.
Hafford a propus o explicație diferită, anume o funcție rituală. Unele obiecte similare au fost descoperite în contexte asociate practicilor magice și religioase, alături de boluri de incantație. În această interpretare, tija de fier ar fi putut avea rolul unui cui, iar recipientul ar fi putut fi folosit pentru a păstra un obiect sau un text legat de un ritual.
În plus, multe dintre exemplarele originale nu mai pot fi examinate, deoarece unele artefacte din colecția Muzeului Național al Irakului au dispărut în timpul jafului muzeului din 2003. Astfel, „bateria din Bagdad” rămâne mai degrabă numele unei ipoteze decât o invenție demonstrată.
Context istoric
Mesopotamia a fost una dintre marile regiuni ale lumii antice, situată între Tigru și Eufrat și legată de apariția unor orașe timpurii, a scrisului și a unor tradiții religioase complexe. În epoca partă, Orientul Apropiat a fost dominat de un mare regat iranian, iar în această zonă au circulat obiecte, tehnici și practici culturale diverse, fapt care poate complica interpretarea descoperirilor arheologice izolate.
Descopera.ro, 29 august 2026.
